21 de obiective ale Illuminati, Comitetul celor 300

Profesorul Griff de la Public Enemy ne-a reamintit o lucrare excelentă a autorului și istoricului comunității de informații Dr. John Coleman, “The Conspirators’ Hierarchy: Committee of 300”, care acoperă obiectivele majore ale Illuminati:

 

  1. Stabilirea unui Guvern Unic/instaurarea Noii Ordini Mondiale cu o biserică unificată și un sistem monetar sub conducerea lor. Unicul Guvern Mondial a început să-și înființeze biserica în anii 1920 – 1930, pentru că și-au dat seama că necesitatea unei credințe religioase inerente omenirii trebuie să aibă o ieșire și, prin urmare, s-a înființat un “organism bisericesc” pentru a canaliza această credinţă în direcţia dorită de ei.
Anunt

 

  1. Distrugerea totală a oricărei identități naționale și a mândriei naționale, o considerație primordială în cazul în care conceptul unui Guvern Mondial Unic urmează să funcționeze.

 

  1. Distrugerea religiei și, mai ales, a religiei creștine, cu o singură excepție, propria lor creație, cea menționată mai sus.

 

  1. Stabilirea capacității de control a fiecărei persoane prin mijloace de control al minții și ceea ce Zbignew Brzezinski a numit tehnotronică, care ar crea roboți asemănători oamenilor și un sistem de teroare, în care oamenii vor fi simple marionete.

 

  1. Stoparea oricărei industrializări și a producției de energie electrică nucleară, în ceea ce ei numesc “societatea postindustrială cu creștere zero”. Sunt exceptate industria informatică și cea a serviciilor. Industriile americane care rămân vor fi exportate în țări precum Mexic, unde este disponibilă forță de muncă abundentă de sclavi. După cum am văzut în 1993, acest lucru a devenit un fapt concret, prin adoptarea Acordului de Liber Schimb din America de Nord, cunoscut sub numele de NAFTA. Neangajații din SUA, în urma distrugerii industriale, fie vor deveni dependenți de opiu-heroină și/sau cocaină, fie vor deveni statistici în eliminarea “populației în exces” pe care îl cunoaștem astăzi sub denumirea de Global 2000.

 

  1. Încurajarea și, eventual, legalizarea consumului de droguri, precum și transformarea pornografiei într-o “formă de artă”, care va fi acceptată la scară largă și, în cele din urmă, va deveni destul de comună.

 

  1. Depopularea marilor orașe, conform testului desfășurat de regimul Pol Pot în Cambodgia. Este interesant de observat faptul că planurile de genocid ale lui Pol Pot au fost elaborate în SUA de către una dintre fundațiile de cercetare ale Clubului de la Roma și supravegheate de Thomas Enders, un oficial de rang înalt al Departamentului de Stat.

 

  1. Suprimarea oricărei dezvoltări științifice, cu excepția celor considerate benefice de către Illuminati. În mod special este vizată energia nucleară.
Anunt

 

  1. Provocarea – prin războaie limitate în țările avansate, prin foamete și boli, mai ales în țările din Lumea a treia – morții a trei miliarde de oameni până în anul 2050, oameni considerați “consumatori inutili”. Comitetul celor 300 (Illuminati) l-a însărcinat pe Cyrus Vance să scrie o lucrare legată de acest subiect, despre felul în care se poate produce un astfel de genocid. Lucrarea a fost scrisă sub numele de “Global 2000 Report”, fiind acceptată și aprobată pentru acțiune de fostul președinte James Earl Carter și de Edwin Muskie, pe atunci secretar de stat, pentru și în numele guvernului SUA. În conformitate cu termenii Raportului Global 2000, populația SUA urmează să fie redusă cu 100 de milioane până în anul 2050.

 

  1. Slăbirea moralității națiunii și descurajarea muncitorilor, prin crearea șomajului în masă. Pe măsură ce locurile de muncă se reduc drastic din cauza politicilor postindustriale de creștere zero introduse de Clubul de la Roma, raportul prevede că lucrătorii demoralizați și descurajați vor recurge la alcool și droguri. Tinerii vor fi încurajați – prin intermediul muzicii și al drogurilor – să se revolte împotriva status quo-ului, subminând și, în cele din urmă, distrugând unitatea familială. În acest sens, Comitetul a însărcinat Institutului Tavistock să pregătească un plan cu privire la modul în care ar putea fi realizat acest lucru. Tavistock a direcționat Stanford Research să întreprindă lucrările, sub conducerea profesorului Willis Harmon. Această lucrare a devenit ulterior cunoscută sub numele de “Conspirația Vărsătorului”.

 

  1. Împiedicarea oamenilor de pretutindeni să-și decidă propriile destine, prin crize create una după alta și, ulterior, “gestionarea” acestor crize. Acest lucru va deruta și va demoraliza populația, în măsura în care, confruntându-se cu prea multe alegeri, va rezulta o apatie la scară masivă. În cazul SUA, există deja o agenție pentru managementul crizelor, numită Federal Emergency Management Agency (FEMA).

 

  1. Introducerea de noi culte și impulsionarea continuă a celor deja existente, care includ gangsteri de muzică rock, precum Rolling Stones (un grup de gangsteri foarte favorizat de Nobilimea Neagră Europeană) și toate grupurile rock create de Tavistock, începând cu Beatles.

 

  1. Construirea cultului fundamentalismului creștin început de slujitorul Companiei Britanice Indiilor de Est, Darby, care va fi folosit greșit, pentru întărirea statul sionist Israel, prin identificarea cu evreii a mitului “poporului ales de Dumnezeu” și prin donarea sumelor substanțiale de bani pentru ceea ce se crede în mod eronat că ar fi o cauză religioasă în promovarea creștinismului.

 

  1. Punerea presiunii în răspândirea cultelor religioase precum Frăția Musulmană, Fundamentalismul Musulman, Sikhii, precum și efectuarea experimentelor de control al minții. De remarcat faptul că regretatul Khomeini a fost o creație a British Military Intelligence Div. 6, MI6. Această lucrare detaliată a descris, pas cu pas, procesul pe care guvernul SUA l-a implementat pentru a-l pune pe Khomeini la putere.

 

  1. Exportarea ideilor de “eliberare religioasă” în întreaga lume, astfel încât să submineze toate religiile existente, dar mai ales pe cea creștină. Acest proces a început cu “Teologia Iezuită a Eliberării”, care a pus capăt stăpânirii familiei Somoza în Nicaragua și care astăzi distruge El Salvador. Costa Rica și Honduras sunt, de asemenea, implicate în activități revoluționare, instigate de iezuiți. O entitate foarte activă implicată în așa-numita teologie a eliberării este Misiunea Mary Knoll, orientată spre comunism. Acest lucru explică atenția extinsă a mass-media asupra uciderii a patru dintre așa-zisele călugărițe ale lui Mary Knoll în El Salvador în urmă cu câțiva ani. Cele patru călugărițe erau agenți subversivi comuniști, iar activitățile lor au fost documentate pe larg de guvernul din El Salvador. Presa americană și mass-media au refuzat să acorde vreo acoperire masei de documente deținute de guvernul salvadorian, care dovedeau faptele călugărițelor Misiunii Mary Knoll în țară. Mary Knoll activează în multe țări și a plasat un rol principal în aducerea comunismului în Rhodesia, Moçambic, Angola și Africa de Sud.

 

  1. Provocarea unui colaps total al economiilor lumii și generarea unui haos politic complet.

 

  1. Preluarea controlului asupra tuturor politicilor externe și interne ale SUA.

 

  1. Acordarea de sprijin deplin instituțiilor precum Organizația Națiunilor Unite (ONU), Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Reglementelor Internaționale, Curtea Mondială și, pe cât posibil, reducerea eficienței instituțiilor locale, treptat, aducându-le sub control ONU.

 

  1. Pătrunderea și subminarea tuturor guvernelor și acționarea din interiorul acestora, pentru a distruge integritatea suverană a națiunilor reprezentate de ele.

 

Anunt
  1. Organizarea unui aparat terorist la nivel mondial și negocierea cu teroriștii ori de câte ori aceștia acționează.

 

  1. Preluarea controlului asupra sistemului educației, în scopul de a-l distruge complet.

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!