8 dintre cele mai bizare povești din Biblie

De la un măgar vorbitor la un bărbat mâncat de un pește uriaș, Biblia nu duce lipsă de povești ciudate. În noua ei carte „A Most Peculiar Book: The Inherent Strangeness of the Bible” (Oxford University Press, 2021), Kristin Swenson, profesoară de religie în cadrul Universității Commonwealth din Virginia, aprofundează acest aspect.

Iată 8 dintre cele mai stranii povești biblice pe care Swenson le abordează în cartea sa.

1. Povestea peștelui uriaș

(Image credit: PHAS/Universal Images Group via Getty Images)
Anunt

O balenă l-a înghițit cu adevărat pe Iona? Nu chiar.
Cartea lui Iona povestește cum Dumnezeu a încercat să-l convingă pe acesta să călătorească în orașul Ninive și să propovăduiască. Iona nu a fost entuziasmat de idee și a încercat să fugă, urcând pe un vas și navigând către un oraș numit Tarsis. Însă Iona n-a ajuns niciodată acolo, întrucât o furtună a devastat nava. În încercarea de a calma furtuna, marinarii navei l-au aruncat pe acesta peste bord. Dumnezeu „a adus un pește uriaș pentru a-l înghiți pe Iona, care a stat în burta lui timp de trei zile și trei nopți”. În timp ce oamenii cred că o balenă a fost cea care l-a înghițit pe Iona, Biblia folosește cuvântul „pește”.

2. Învieri misterioase

Evanghelia după Matei susține că Iisus nu a fost singurul care a revenit la viață: „Mulți oameni sfinți care muriseră au fost înviați. Au ieșit din morminte după învierea lui Iisus, au mers în orașul sfânt și s-au arătat multor oameni.”(Matei 27:52)

Evanghelia nu ne spune însă mai multe despre acești oameni care au revenit la viață. Cum erau ei după ce au înviat? Cât au trăit după aceea? Și-au reluat viețile anterioare? Cum au interacționat cu membrii familiei lor? Biblia nu oferă răspunsuri la aceste întrebări.

3. Durata de viață extrem de mare

Cartea Genezei e plină de centenari.

„Când Adam a împlinit 130 de ani, a avut un fiu după asemănarea lui, după chipul său și l-a numit Seth. După nașterea lui Seth, Adam a mai trăit 800 de ani și a avut alți fii și fiice. Adam a trait, așadar, 930 de ani. Când Seth a împlinit 105 ani, a devenit tatăl lui Enosh. După ce a devenit tatăl lui Enosh, Seth a trăit 807 de ani și a avut alți fii și fiice. Seth a trăit 912 ani. După ce a devenit tatăl lui Kenan, Enosh a mai trăit 815 ani și a avut alți fii și fiice. A trăit 905 de ani.” (Geneza 5: 3-10)

Savanții au dezbătut mult timp motivul pentru care Cartea Genezei relatează povești ale unor oameni cu o durată de viață extrem de lungă, a scris Swenson în cartea ei. Un posibil răspuns ar fi acela că scriitorii acelor vremuri măsurau diferit durata unui an, a spus aceasta. O altă posibilă explicație ar putea fi aceea că scurtarea vieții a apărut, de-a lungul istoriei, ca pedeapsă pentru păcatele umanității.

Anunt

4. Măgarul vorbitor

În Cartea Numerelor, ni se relatează povestea unui profet pe nume Balaam al cărui măgar se oprește din drumul său de trei ori. De fiecare dată, Balaam bate măgarul în încercarea de a-l face să pornească din nou la drum. Dumnezeu îi dă măgarului capacitatea de a vorbi, iar acesta spune: „Ce ți-am făcut ca să merit să mă bați?” (Numere 22:28)

Balaam, care nu pare a fi surprins că măgarul său îi vorbește, răspunde: „M-ai făcut de râs! Dacă aș avea o sabie, te-aș ucide chiar acum”. Iar măgarul întreabă: „Nu sunt eu măgarul tău, pe care l-ai călărit mereu, până în ziua de azi?” (Numere 22:30)

Apoi, Îngerul Domnului apare și îi spune lui Balaam că măgarul îi salvase viața. „Măgarul m-a văzut și s-a întors de trei ori. Dacă nu s-ar fi întors, cu siguranță te-aș fi omorât până acum, dar pe el l-aș fi cruțat”, spune Îngerul Domnului. Balaam își cere apoi iertare pentru comportamentul său.

5. Cei șapte demoni

Iisus a alungat șapte demoni din Maria Magdalena, conform cărților religioase. În Evangheliile lui Marcu și Luca, ni se spune că Iisus a scos șapte demoni din ea, relatează Swenson. Dar ce au fost acei demoni sau care a fost motivul acestei posesiuni, Biblia nu ne spune.
Au fost acestea cele șapte păcate de moarte?
Biblia nu ne relatează nici ce efect au avut asupra ei demonii, din punct de vedere fizic sau emoțional, deși cititorii moderni au speculat că s-ar fi putut manifesta ca ceea ce noi astăzi am diagnostica ca fiind diverse boli psihice, tulburări mentale, etc.. Nu se știe dacă Maria Magdalena a suferit vreo boală. Biblia nu ne oferă indicii cu privire la starea sănătății ei și nu există înregistrări istorice care să dezvăluie aceste informații.

6. Inima împietrită a unui faraon

Dumnezeu este rău, pedepsește? Căci acest aspect este unul care reiese clar în Cartea Exodului, când Dumnezeu alege să împietrească inima unui dictator brutal, spre a-i ajuta pe israeliți să fugă.
Totodată, Dumnezeu aruncă peste poporul egiptean mai multe nenorociri – invazie de lăcuste, întuneric, foc, grindină și alte suferințe. Relatările ne aduc în vedere și faptul că Dumnezeu ucide fiecare fiu întâi născut din Egipt.

7. Existența mai multor zei

Deși iudaismul și creștinismul sunt religii monoteiste, Biblia implică uneori existența altor zei. Un exemplu vine din Vechiul Testament – Psalmul 82, care ne spune: „Dumnezeu dă judecată între zei”, „zeii nu știu nimic, nu înțeleg nimic, ei umblă prin întuneric, iar toate temeliile pământului sunt zguduite”.

Pasajul sugerează că Atotputernicul are putere asupra altor figuri evlavioase. În pasajul următor, Dumnezeu anunță că a decis să-i pedepsească pe ceilalți zei, transformându-i în simpli muritori. „Sunteți cu toții fii ai Celui Preaînalt, dar veți muri ca cei de rând. Și veți cădea ca orice alt conducător.”
Poveștile de acest fel ne pot oferi indicii despre cum a evoluat religia în Israel. Una dintre teorii ar putea fi aceea că, în timp, israelienii au ales să se închine unui singur zeu.

8. 2.5 milioane de oameni care pleacă împreună, deodată

În Cartea Exodului, Moise i-a condus pe israeliți în deșertul Sinai, unde au rătăcit timp de 40 de ani.

Cum ar putea aproximativ două milioane și jumătate de oameni, cu tot cu animalele lor, să părăsească împreună Egiptul pentru a rătăci în deșertul Sinai timp de patruzeci de ani?, se întreabă Swenson în cartea sa. Ni se spune că extrăgeau apă din pietre și că mâncarea apărea în mod miraculos, dar este vorba până la urmă de o mulțime de oameni cu animale dependente de aceștia, conviețuind într-un spațiu sterp pentru o perioadă foarte lungă.

Anunt

Numărul 40 este menționat de multe ori în Biblie, chiar Iisus rătăcind în deșert timp de 40 de zile și 40 de nopți. Însă ce semnificație simbolică are acest număr încă reprezintă o chestiune de dezbatere în rândul cărturarilor.

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!