Agenda OZN a guvernului din umbră. Disclosure Project, programul secret legat de navele extraterestre (IX)

Articol apărut în Nexus New Times Magazine –
de dr. Steven M. Greer

 

Farsa unei ameninţări venite din spaţiu

După evenimentele din 11 septembrie, o mulţime de persoane au început să se întrebe ce se întâmplă de fapt în spatele scenei.

Nu-mi permit luxul de a pune deoparte toate aceste informaţii şi de a mă gândi că este o teorie a conspiraţiei. Ştiu că sunt adevărate. Singura întrebare pe care am avut-o întotdeauna este: când am pus aceste elemente împreună şi am încercat să le explic (ca în acest fel să aibă sens pentru oameni) – am sunat alarma, de ce nu vă treziţi şi vă lăsaţi, în continuare, înşelaţi?

Oamenii nu trebuie să fie cuprinşi de frică faţă de extratereştrii şi astfel să înceapă să susţină programul Războiul Stelelor împotriva civilizaţiilor extraterestre. Aceste interese ascunse vor să unească şi să controleze lumea prin intermediul fricii, şi nu prin intermediul păcii şi al speranţei.

Aceasta este antiteza a ceea ce ar trebui să fim în acest moment al evoluţiei noastre. Astfel de eforturi sunt, prin urmare, în directă contradicţie cu ceea ce ar susţine viaţa şi un viitor mai bun pentru această planetă.

Majoritatea oamenilor pot înţelege faptul că există proiecte secrete. Un număr mai mic de oameni înţeleg că există proiecte ultra-secrete – proiecte negre. Şi există doar un anumit număr de persoane care înţeleg că unele dintre acestea sunt legate de acțiuni ilegale, care îşi au originea în complexul militaro-industrial şi cel corporatist, care au de-a face cu sisteme energetice avansate şi cu OZN-uri.

Anunt

Mai exisă un grup (şi mai mic) de oameni care înţeleg faptul că unele dintre aceste grupuri criminale deţin nave complet operaţionale care arată ca nişte OZN-uri, au creat forme artificiale de viaţă care arată ca nişte extratereştri, au simulat „răpiri“ şi s-au angajat în mutilarea de vite şi toate acestea datorită factorului frică pe care doar astfel îl pot sădi în conştiinţa publicului, în subcultura legată de OZN-uri, în mass-media, în producţiile SF, etc.

Şi mai există un număr (şi mai. și mai mic) de persoane care înţeleg că cei care trag sforile aparţin unui grup transnaţional, de orientare fascistă, asemănător cu cei din grupul Thules din vremea lui Hitler. Iar ceea ce n-au putut face (pe faţă) în timpul celui de-Al Treilea Reich, au făcut sub acoperire, pe ascuns. Şi prin intermediul operaţiunii Paperclip, noi i-am adus în SUA şi am însămânţat industria aerospaţială şi CIA.

Astfel că efortul socialist-fascist care nu s-a putut manifesta în mod deschis în cel de-Al Doilea Război Mondial, s-a desfăşurat din acel moment la un nivel subteran, secret.

Suntem pe cale de a vedea ieşirea acestuia la iveală, într-un mod mai larg, pe măsură ce încearcă să-şi consolideze puterea în lume în jurul unei astfel de filozofii. Între timp, ei ne vorbesc despre democraţie, când de fapt ei doresc o pseudo- democraţie, o societate controlată în mod ascuns de o structură a puterii neidentificată şi nerecunoscută.

Acum, dacă toate acestea vi se par îngrijorătoare, e normal – aşa şi trebuie. Şi singurul antidot la toate acestea este cunoaşterea şi adevărul şi a ajuta cât mai mulţi oameni să vadă ce se petrece de fapt, astfel încât să nu mai fie păcăliţi – cei care conduc această agendă ascunsă se bazează pe ignoranţa noastră colectivă.

Ceea ce ei susţin este o combinaţie de proastă educaţie şi dezinformare care a făcut ca toţi să fie nişte consumatori supuși unui sistem de credinţe şi materialismului. Sistemele de credinţă false, combinate cu diverse dependenţe materiale, creează otrava alegerii pentru mase.

Însă împărtăşind de la inimă la inimă, putem spune oamenilor adevărul şi le putem arăta o altă viziune, aceea a unui viitor luminos pentru Pământ și pentru copiii săi. Trăim în nişte timpuri ale extremelor – foarte întunecate şi foarte luminoase. Trăim într-o vreme a schimbărilor transformatoare. Majoritatea oamenilor care lucrează la Pentagon, la Casa Albă sau la CIA, nu ştiu (nici măcar ei) absolut nimic despre aceste agende ultra-secrete. Majoritatea sunt oameni de treabă, prinşi într-o maşinărie care nu a fost creată de ei şi despre care au foarte puţine cunoştinţe. Este de datoria noastră să împărtăşim această cunoaştere cu toată lumea, inclusiv cu cei din guvern și cu cei din armată.

Imediat după evenimentele de la 11 septembrie, am ţinut o conferinţă în Oregon. La final, a venit la mine un om care lucrase toată viaţa în cadrul armatei. Era acolo împreună cu un prieten, amândoi fiind foarte precauţi. Când aproape toţi au plecat, unul dintre voluntarii din cadrul Disclosure Project, Jordan Pease, mi-a spus că acest om doreşte să vorbească puţin doar cu mine. Acest om, pe care îl voi numi R.J., lucrase în cadrul armatei încă din tinereţe, iar în anii ’60 fusese implicat în aceste proiecte secrete.

Unul dintre aceste proiecte a fost legat de abilitatea de a construi tehnologii de spionaj în spaţiu, care erau atât de avansate încât puteai auzi oameni vorbind din spaţiu şi puteai vedea tot ce făceau ei. Şi acest lucru se petrecea în 1960! Tehnologiile care există acolo sunt departe de orice a fost vreodată raportat la ştiri.

R.J. mi-a spus că, datorită calităţilor sale, a fost implicat din ce în ce mai adânc în aceste proiecte şi, în cele din urmă, a fost introdus şi în proiectele legate de OZN-uri. El mi-a spus așa:

„Ştiţi, mi-e teamă că nu veţi înţelege ce sunt toate acele chestii despre care se crede că sunt extratereştri.“

I-am răspuns:

„Aaa, vă referiţi la formele de viaţă programate, create de oameni?“

El s-a tras înapoi de la masă. A întrebat:

„Cum aţi aflat despre asta?“

„O, am o mulţime de martori care au lucrat la realizarea acestor creaturi pseudo-extraterestre. Dar dacă vorbesc prea mult despre aceste lucruri, oamenii vor crede că mi-am pierdut minţile.“

El mi-a răspuns:

„Lăsaţi-mă să vă spun la ce am lucrat eu.“

Şi a început să-mi povestească despre toate proiectele la care a participat, atât în Statele Unite, cât şi în Australia.

„Am avut la dispoziţie materiale de natură extraterestră pe care le-am studiat şi după care am dezvoltat tehnologii foarte avansate, ceva de genul navelor antigravitaţionale. Am asistat la manifestarea unor capacităţi trans-dimensionale, am văzut dispozitive care aveau abilitatea de a se deplasa înainte sau înapoi în timp – tot felul de astfel de lucruri.“

(A existat și un alt martor care a lucrat cu Boeing şi McDonnell Douglas şi care ştia despre Proiectul Redlight şi Operaţiunea Looking Glass, care implicau acest tip de capacităţi.)

Apoi R.J. a spus:

„Ştiţi, ceea ce majoritatea oamenilor nu realizează este faptul că eu am fost implicat în proiecte care efectuau ceea ce oamenii numesc «răpiri». Noi am regizat multe dintre aceste răpiri despre care oamenii cred că sunt contacte cu extratereştrii. Ei bine, în acest loc unde am lucrat – undeva în subteran – se aflau toate aceste containere. Şi existau şi creaturi pe care le creşteam într-un mediu de cultură şi care se aflau în diverse stadii de dezvoltare. Aceste creaturi arătau ca ceea ce oamenii cred că sunt extratereştri.“

Anunt

R.J. a continuat să-mi povestească că au existat câteva generaţii de astfel de forme de viaţă artificiale. Ei încercau să-și perfecţioneze creația lor așa-zis extraterestră, începând aceste experimente genetice încă din anii ’40–50. Aceşti pseudo-extratereştri erau toţi aliniaţi, aproape ca într-o arhivă. A spus că cel mai avansat dintre ei era extrem de bine făcut şi credibil.

„Bineînţeles, aveam aceste creaturi ca nişte automate, comandate de către oameni, aflate la bordul a ceea ce oamenii cred că sunt nave extraterestre.“

R.J. nu ştia că eu deja cunoşteam faptul că aceste farse se desfăşoară şi că sunt foarte sofisticate. El credea că şi eu am fost păcălit, ca majoritatea cercetătorilor în domeniul OZN.

„Nu, eu ştiu despre aceste lucruri de foarte mult timp“, i-am spus eu.

„Păi și de ce nu ai vorbit despre asta?“, m-a întrebat el.

„Pentru că încerc să fac oamenii să înţeleagă faptul că OZN-urile chiar există.“

„Da, înţeleg poziţia dumneavoastră“, a spus el. „Sunt foarte încântat să aud că ştiţi aceste lucruri. Dar vreţi să mai știți ceva? Multe dintre aceste lucruri au fost plasate în facilităţi din întreaga lume, în jungla din Amazon, în Australia şi în alte locuri îndepărtate. În cele din urmă, am fost introdus la nivel din ce în ce mai profund şi, înainte de a fi repartizat în acel loc din Australia, am fost introdus la un alt nivel al programului educaţional. Habra nu aveți ce se petrece cu adevărat, de fapt…“

Mi-a explicat că a fost martor la un ritual satanic de iniţiere. Cei prezenţi au consumat sânge şi au avut loc sacrificii şi torturi de tot felul. Era „îndopat“ cu programe de adoraţie satanică, cu sacrificii satanice şi cu plăcerea de a ucide fiinţe inocente. El ne-a spus că odată ce a ajuns la acest nivel, a trebuit să facă un jurământ faţă de demoni. Şi l-a făcut. Nu este prima persoană care mi-a povestit despre aceste programe. Apoi a fost transferat la Pine Gap, Australia şi mi-a dezvăluit că aceea fost cea mai neobişnuită experienţă a sa.

A fost dus acolo noaptea, cu elicopterul. Odată ce s-au apropiat de acel deal, care arăta ca o bucată obişnuită de pământ, acesta s-a deschis. Era ca şi cum ar fi fost vorba despre o hologramă. Când s-a apropiat, o parte a acelui deal s-a deschis şi au zburat direct în interiorul pământului. Au pătruns adânc înăuntru, unde erau nişte OZN-uri enorme, construite de oameni. Există acolo şi OZN-uri în formă triunghiulară.

El a afirmat:

„Deţinem baze ca acestea în întreaga lume.“

Pe măsură ce îmi povestea toate aceste lucruri, se oprea periodic şi îmi spunea:

„Ştiu că vei crede că inventez toate aceste lucruri, știu că ți se pare incredibil ceea ce povestesc.“

La finalul relatării sale, i-am spus:

„Vreau să ştii că am avut mulţi martori ca tine – pe care nu-i cunoști, pentru că fiecare aţi lucrat la proiecte diferite – care mi-au relatat realmente aceeaşi poveste, desfăşurată însă în locuri şi perioade diferite. De aceea, nu am nicio îndoială că toate aceste lucruri s-au petrecut.“

Bărbatul a tras aer în piept şi apoi a expirat calm, în semn de imensă ușurare.

Una dintre cele mai sofisticate facilităţi de acest gen se află în Anglia. O mare parte dintre aşa-numiţii Reptilieni – creaturi despre care oamenii cred că sunt de origine extraterestră – sunt forme de viaţă programate (biomaşini) şi au fost creaţi acolo.

Poate că majoritatea oamenilor ar prefera să nu afle toate aceste detalii. Dar este important ca ei să înţeleagă manipularea cu care au de-a face.

Unul dintre domnii cu care lucrez şi care face parte dintr-o familie de multi-milionari, foarte implicaţi în operaţiuni diplomatice şi ale serviciilor secrete, a trecut prin acest gen de programare la un anumit institut de meditaţie, atingând nivelul 14 de antrenament.

El mi-a povestit că se discuta mult despre doctorul Greer şi despre Disclosure Project şi că erau foarte încântaţi că am făcut publice informaţiile conform cărora extratereştrii şi OZN-urile sunt reale, dar că erau  extrem de furioşi pentru că a fost expusă și farsa pregătită de ei.

Ei sunt foarte devotaţi acestei ultime bătălii finale (a acestui război interplanetar), care este chiar scopul principal al acestui secret extrem. Sunt foarte supăraţi din cauza faptului că s-a descoperit planul lor secret de a pune la cale un fals atac extraterestru asupra Pământului, dezvăluit ulterior și celor de la Pentagon. Mi-a spus chiar că mă vor mort.

„Realizaţi cât de mult vă urăsc ei?“, m-a întrebat el.

„Da“, am răspuns. „Însă ameninţările lor nu ne vor împiedica niciodată să spunem oamenilor adevărul.“

Pe măsură ce Disclosure Project avansa, am fost atenţionat că dacă voi merge dincolo de ceea ce puteau ei controla prin intermediul mass-mediei, se vor declanşa evenimente care vor duce la închiderea lui. Mi s-a spus acest lucru foarte clar… Există programe care fac parte din alte programe care, la rândul lor, fac parte din alte programe şi tot așa…

Întrebarea este: cum scoatem la iveală suficient din această informaţie, pentru a fi de ajuns celor care deţin puterea, dar şi publicului, pentru a furniza cunoaştere şi a aduce o lumină în aceste colţuri întunecate? În plus, trebuie să descriem în mod clar şi o alternativă.

După 11 septembrie, am hotărât să identificăm rapid şi să facem cunoscute publicului aceste tehnologii noi, ce pot salva Pământul şi, în paralel, să continuăm și Disclosure Project.

Trebuie să facem ceva pentru a dobândi suficientă susţinere şi finanţare – pentru a ne putea opune cu succes acestei maşinării care funcţionează de mai bine de 50 de ani. Era timpul pentru noi să trecem de la martorii din domeniul militar şi documente la tehnologia în sine. Când au avut loc evenimentele de la 11 septembrie am realizat că am intrat în joc foarte târziu…

La sfârşitul anului 2001, am înfiinţat Space Energy Access Systems (SEAS) Inc. Un grup de oameni au investit în acest proiect câteva sute de mii de dolari pentru a putea cerceta împreună ceea ce era disponibil deja în lume.

Am descoperit câteva tehnologii care se află în stadiul în care pot dovedi principiul de bază, dar nu sunt atât de avansate încât să poată fi oferite publicului drept un sistem de energie liberă (gratuită).

Acele dispozitive care sunt mult mai avansate – şi am văzut câteva – sunt deţinute de oamenii de ştiinţă care au fost extrem de intimidaţi sau cărora „li s-a spălat creierul“ pentru a păstra secretul.

De exemplu, doctorul Loder şi un inginer din echipa noastră au mers să viziteze unul dintre aceşti oameni de ştiinţă care fusese manipulat de către un fizician care-l îndoctrinase cu un sistem de credinţe escatologic. Acest individ, care se prefăcea a fi un om de ştiinţă, i-a spus inventatorului:

„Nu lăsa în niciun fel tehnologia pe care ai creat-o să fie cunoscută de către societate până ce aceasta nu se va prăbuşi şi atunci, exact ca pasărea Phoenix, vei putea fi omul de ştiinţă care îi va salva pe toţi, făcând cunoscută această tehnologie, doar atunci când toate celelalte vor fi dispărut.“

Deci acestui om i s-a spălat creierul, astfel încât el ţine ascunsă această tehnologie, aşteptând evenimente cataclismice. Bineînţeles, este vorba despre o profeţie care se auto-împlineşte.

Dacă nu avem ceva cu care să împiedicăm epuizarea rezervelor de petrol şi distrugerea biosferei, aceste evenimente teribile chiar se vor petrece. Deci este vorba despre un mod de gândire circular. Însă nu mai poţi face mare lucru odată ce cuiva i s-a spălat creierul în acest mod. Am identificat, de asemenea, un sistem anti-gravitaţional care se află în primele stadii de dezvoltare. Cu suficienţi bani, acesta ar putea fi transformat într-un sistem bazat pe energie liberă. Iar lumea are nevoie cu disperare de aceste tehnologii.

Concluzia?

Umanitatea se află acum întrun moment de răscruce. Fie vom continua să distrugem Pământul (și, implicit, pe noi înșine) cu ignoranţa noastră, cu războaie şi conflicte, fie vom atinge o stare de maturizare spirituală şi socială, care ne va permite să cunoaştem starea noastră inerentă de unitate.

Dacă nu, atunci aceste tehnologii puternice vor rămâne în mâinile unor oameni care sunt scufundaţi în ignoranţă şi sete de putere.

Experienţa mea directă m-a făcut să înţeleg ceva important în legătură cu natura civilizaţiilor extraterestre avansate: acestea au ales non-violenţa drept o etapă firească pe calea evoluţiei.

Cu alte cuvinte, nivelul lor înalt de conştiinţă este incompatibil cu starea de separaţie şi conflict. Altfel, cu incredibilele tehnologii pe care le deţin, s-ar fi distrus de mult unii pe alţii. Acesta este o planetă a liberei voinţe. Iar voinţa noastră liberă (liberul arbitru) trebuie să fie folosită pentru ca această transformare să poată avea loc. Aceasta este lecţia pe care trebuie s-o învăţăm. Şi imediat ce ne vom mobiliza cu toţii şi ne vom utiliza voinţa pentru a face ca aceste lucruri să devină realitate, ele vor deveni realitate.

Anunt

În cadrul sistemului nostru educaţional şi al societăţii, suntem învăţaţi pur şi simplu să ne conformăm. Să fim obedienți. să nu comentăm, să nu ne împotrivim. Ştiţi însă care este problema? Dacă ne conformăm unui sistem bolnav, atunci avem o problemă, iar lumea a devenit foarte alienată….

Trebuie să vedem lumea aşa cum este ea şi să facem ca acel viitor bun, luminos (care stă, aşteptând să se manifeste) să devină realitate. Pământul şi umanitatea sunt gata să înflorească. Dar nu o poate face fără ajutorul nostru, al tuturor.

Și nu este doar o primăvară a Pământului, ci a întregului Cosmos.

 

 

 

Vasile Rudan, revista online Jurnal Paranormal

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!