Artefactul vechi de 250.000 de ani – dovada supremă a tehnologiei astronauților antici

Descoperirea unui artefact antic, compus în principal din aluminiu, este considerată o dovadă convingătoare a vizitelor pe Pământ a „astronauților antici”, cu peste 250.000 de ani în urmă. Testele de laborator au confirmat vechimea artefactului și compoziția sa misterioasă.

Ideea că omenirea a fost vizitată în trecutul îndepărtat de ființe de pe alte planete sau din alte dimensiuni a captat interesul a milioane de oameni din întreaga lume.

Anunt

Din când în când, o descoperire de acest fel, extrem de ciudată, ne face să reconsiderăm istoria și să punem la îndoială tot ceea ce ni s-a spus sau am crezut că este adevărat până în acel moment.

Dacă în vremuri străvechi o tehnologie extrem de avansată era prezentă pe Pământ?

Misteriosul artefact, compus în principal din aluminiu, a fost găsit în România, în anii 1970, când națiunea era sub stăpânire comunistă, iar informațiile despre acesta au fost făcute publice la acea vreme.

Testele de laborator efectuate în Lausanne, Elveția, au arătat că fragmentul de metal era compus în proporție de 90% din aluminiu, iar restul (10%) din 11 metale diferite.

Artefactul datează de aproximativ 250.000 de ani, raporta cotidianul britanic The Sun.

Este acest artefact dovada că astronauții antici au vizitat Pământul cu sute de mii de ani în urmă?

După cum se dovedește, aluminiul nu a fost creat de civilizația modernă decât în urmă cu 200 de ani. A fost izolat pentru prima dată în anul 1825, de către fizicianul danez HC Oersted, astfel că descoperirea piesei de metal cu o vechime atât de mare a fost considerată absolut uimitoare de către cercetători.

Anunt

A fost descoperită în anul 1973, de constructorii care lucrau pe malul râului Mureș, în vecinătatea orașului Aiud. Muncitorii au fost extrem de surprinși în momentul în care au recuperat, de la aproximativ 10 metri adâncime, trei obiecte misterioase.

Arheologii au fost aduși la fața locului și au identificat două dintre acestea ca fiind resturi fosile.

Cea de-a treia piesă însă i-a surprins pe cercetători. Părea a fi un artefact creat de om, compus dintr-un metal extrem de ușor. Cercetătorii bănuiau, la acea vreme, că at fi fost capătul unui topor.

Pentru a confirma teoriile, obiectele au fost trimise spre analiză la Cluj, unde experții au stabilit că fosilele aparțineau unui mamifer mare – dispărut cu până la 80.000 de ani în urmă.

Artefactul de la Aiud avea 20 cm lungime, 12,5 cm lățime și o grosime de 7 cm.

Obiectul se asemăna cu o piesă aparținând unui sistem mecanic complex. Cu toate acestea, cercetătorii nu au reușit să stabilească originea acestuia.

Directorul adjunct al Asociației Ufologilor din România, Gheorghe Cohal, a declarat:

„Testele de laborator au concluzionat că este un fragment vechi de OZN, având în vedere că substanțele pe care le conține nu pot fi comparate cu tehnologia disponibilă pe Pământ”.

Cu toate acestea, nu toată lumea pare convinsă. Istoricul local Mihai Wittenberger nu crede că obiectul ar aparține unui dispozitiv mecanic complex lăsat în urmă de astronauții antici. De fapt, acesta consideră că obiectul misterios ar putea fi, de fapt, un fragment metalic dintr-un avion german din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Mai precis, Wittenberger susține că presupusul „artefact extraterestru” făcea parte din trenul de aterizare al unui Messerschnmitt ME 262.

Însă există o problemă cu această explicație – obiectul misterios are o vechime de aproximativ 250.000 de ani…

Astfel, misterele din jurul artefactului n-au putut fi elucidate.

Anunt

În prezent, enigmaticul obiect se află la Muzeul de Istorie din Cluj-Napoca, alături de o pancartă pe care scrie: „Originea sa este încă necunoscută.”

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!