Carl Gustav Jung. Psihologia fenomenelor oculte
”Zur Psychologie und Pathologie sogenannter occulter Phänomene” este titlul original al lucrării de doctorat pe care Carl Gustav Jung a publicat-o în anul 1903, după ce a obținut, un an mai devreme, titlul de medic doctor, prin intermediul Universității din Zurich.
Lucrarea este tradusă și în limba română, fiind intitulată, pe scurt, ”Psihologia fenomenelor oculte”.
Lucrarea începe cu următoarea afirmație:
”În acel domeniu mare al inferiorității psihopatice, din care știința a delimitat imaginile patologice ale epilepsiei, isteriei și neurasteniei, ne întâlnim cu observații singulare, care se referă la stări rare ale conștiinței, asupra interpretării cărora autorii nu s-au pus încă de acord. Este vorba despre acele observații care apar sporadic în literatura de specialitate despre narcolepsie, letargie, automatisme ambulatoire, amnezie periodică, double conscience, somnambulism, reverie patologică și minciună patologică, etc.”
Astfel, în cadrul acestei expuneri științifice, Jung prezintă cazuri care, în trecut, erau considerate ca făcând parte din sfera ocultului, precum este și primul menționat în cadrul lucrării, în care pacienta susține că posedă puteri de medium spiritist.
O anume domnișoară S.W. realiza ședințe de spiritism, în cadrul cărora Jung participa ca și observator, bănuind că aceasta suferă de semi-somnambulism. Relatările din cadrul ședințelor fac referire la modul în care S.W. prelua conducerea comunicărilor prin utilizarea ”psihografului”, care era reprezentat de un pahar întors, capabil să se miște de la o literă la alta. Totodată, aceasta putea lua legătura cu bunicul ei decedat, dar și cu alte spirite înrudite, având totodată călătorii extatice în lumea acestora, care, susține ea, o secau de energie și se terminau prin dureri puternice de cap.
Pe parcursul ședințelor, Jung observa că această capacitate de a lua contact cu spiritele se manifestă prin începutul unor atacuri de somnambulism, continuând cu intrarea într-o stare de catalepsie, care nu durează mult, fiind urmată de comunicările propriu-zise cu persoanele aflate în lumea de dincolo.
Jung bănuia că pacienta sa suferă, de asemenea, de isterie, lucru dedus din cadrul observațiilor realizate în momentul în care aceasta era trează. Observația asupra acesteia denotă o zăpăceală remarcabilă și o incapacitate de citire corectă, conform simptomelor de isterie, pe care autorul le explică în felul următor:
”Psihologia acestui proces poate fi gândită eventual în felul următor: în timpul citirii cu voce tare, atenția pentru acest act scade și se orientează către alt obiect. Între timp se citește în continuare mecanic, impresiile simțurilor sunt percepute ca și până acum; ca o consecință a atenției distrate, excitabilitatea centrului perceptiv a scăzut, așa că tăria impresiei senzoriale nu mai ajunge pentru a subjuga atenția, astfel încât percepția ca atare să fie direcționată mai departe asupra cursului verbo-motor, ceea ce înseamnă că toate asociațiile fluente care se leagă imediat de noua impresie senzorială sunt refulate.”
Totodată, psihanalistul explică faptul că semi-somnambulismul ”este caracterizat de continuitatea conștiinței cu cea a stării de veghe și de apariția diferitelor automatisme care indică activitatea independentă de conștiința de sine a unui inconștient.”
Jung atestă faptul că fenomenele automate ale domnișoarei S.W. constau în ”mișcările automate ale mesei”, în ”scrierea automată” și în ”halucinații”. Psihanalistul explică mișcările automate ale mesei prin relatarea unor experimente în care experimentatorul atinge un anumit loc al corpului, folosindu-se de o sugestie verbală sau de o autosugestie, utilizând apoi simțul tactil în scopul obținerii hipnozei.
Procesul îi aduce pe cei experimentați în stadiul de dizolvare a automatismului, prin intermediul lovirii ușoare a mesei sau prin executarea unor serii scurte de lovituri ritmice, realizate de către experimentator, apoi reluate de către cel experimentat. Așadar, autorul afirmă:
”Astfel, ocazional, persoanele care nu realizează niciodată singure mișcări automate de un calibru mai mare preiau conducerea inconștientă a mișcărilor mesei, cu condiția ca mișcările de tremurare să fie atât de puternice, încât mediumul să le înțeleagă sensul. Mediumul preia în acest caz oscilațiile slabe și le redă într-un grad considerabil crescut, doar în cazuri rare aparent în același moment, de cele mai multe ori câteva secunde mai târziu, și revelează pe această cale conținutul conștient sau inconștient de gânduri ale acelui agent.”
Aceasta este doar una dintre căile prin care Jung dezvăluie, în cadrul lucrării sale, faptul că fenomenele oculte manifestate de domnișoara S.W. își au explicația în psihologie.
Un alt fenomen descris de Jung este cel al criptomneziei (amintire ascunsă – care constă în faptul că individul care suferă de această tulburare de memorie nu poate diferenția evenimentele trăite în mod conștient de cele visate, auzite sau citite.
Pentru început, psihanalistul oferă o explicație de diferențiere pentru amintire nemijlocită și una mijlocită. Prima menționată constă în momentul în care, după exemplul autorului, observăm o casă și ne amintim că în aceasta locuia un cunoscut.
Cea de-a doua menționată constă în următoarea situație:
”Trec, cufundat în gânduri, pe lângă o casă unde a locuit cunoscutul meu X. Nu sunt atent nici la casă, nici la stradă, ci mă gândesc la alt lucru care mă preocupă. Brusc, între gândurile mele, străbate deranjant o imagine neașteptată: văd o scenă în care X îmi vorbea cu mulți ani în urmă despre treburi asemănătoare. (…) În acest caz, asociația imaginii din memorie este mijlocită: nu am perceput conștient casa, căci eram prea cufundat în interior. În fundalul întunecat al conștiinței s-a strecurat totuși percepția casei și acolo a trezit asociația cunoscutului meu.”
Oferind aceste exemple, Jung susține că ambele tipuri de reamintiri prezintă o caracteristică în comun, aceea de a fi cunoscute – ”recunosc asociația ca imagine de care îmi amintesc și astfel știu că nu este o formațiune nouă.”
În acest fel, autorul face trimitere către ideea de formațiune existentă care, însă, poate fi privită ca fiind o formațiune nouă, din cauza tulburării criptomnezice. Exemplul concret pe care îl oferă acesta este referitor la un pasaj din ”Așa grăit-a Zarahustra” de Friedrich Nietzsche și o poveste realizată de Justinus Kerner, pe care Jung o regăsește în ”Paginile din Prevorst”. Pentru a înțelege exact fenomenul criptomneziei, urmează ca în următoarele rânduri să citez ambele fragmente:
”Pe vremea când Zarahustra locuia în Insulele Fericite, s-a întâmplat că o corabie a ancorat la țărmul insulei unde se află muntele ce fumegă; iar echipajul ei a debarcat pe insulă, ca să vâneze iepuri. Dar pe la orele amiezii, când căpitanul se afla iar împreună cu mateloții săi, văzură toți deodată venind spre ei din văzduh un om, și-o voce pronunțată distinct aceste vorbe: E timpul! E timpul potrivit! Când arătarea s-a apropiat de ei – dar ea se îndepărtă asemeni unei umbre, repede, pe drumul care conducea spre munte -, ei au recunoscut în ea, cu mare consternare, pe Zarahustra; căci ei cu toții, exceptând pe căpitanul lor, îl mai văzură… Uitați-vă!, strigă bătrânul lor cârmaci, e Zarahustra care se îndreaptă spre infern!. / ”Cei patru căpitani și un negustor, domnul Bell, au debarcat pe malul insulei Mount Stromboli, ca să vâneze iepuri. La ora trei și-au chemat oamenii, pentru a se sui la bordul vasului, când, spre uimirea lor inexprimabilă, au văzut apărând doi oameni, care au plutit rapid prin văzduh spre ei; unul era îmbrăcat în negru, celălalt avea gri; cei doi au trecut aproape de ei, în mare grabă, și au coborât, spre marea lor consternare, în mijlocul flăcărilor aprinse în abisul înspăimântătorului vulcan, Mount Stromboli.”
Jung află, prin intermediul doamnei Forster Nietzsche (sora filosofului respectiv) faptul că acesta s-a ocupat în perioada adolescenței de Justinus Kerner și atestă faptul că Nietzsche a suferit o reapariție a unor impresii uitate, o reapariție a vechilor urme de memorie, fără ca acesta să conștientizeze asemănarea dintre propriul său text și cel al lui Kerner.
În finalul cărții, Jung tratează problema simulărilor tulburărilor psihice, observând că acestea se manifestă, cel mai des, în cazul deținuților sau în cazul persoanelor arestate în mod preventiv. Astfel, autorul prezintă conceptul de minciună patologică, care, odată ce se manifestă, împiedică capacitatea persoanelor respective de a diferenția realitatea de fabulație.
Totodată, Jung menționează despre conștiința dublă despre care vorbește Delbruck, explicând faptul că odată cu transpunerea puternică a actorului în rol, mișcările afectiv corporale urmează să îi acompanieze jocul de rol în mod conștient, astfel încât acesta devine convingător. De obicei, cazurile de simulare sunt determinate de idei accentuate în mod afectiv sau de afecte mult prea puternice pentru a putea fi suportate, în special la persoanele cu predispoziție către isterie sau chiar isterice.
Autorul evidențiază ideea lui Jean Piaget, care afirmă că ”la isterici efectele emoțiilor sunt cele mai evidente și produc acea stare de disociație în care voința, atenția și capacitatea de concentrare sunt paralizate iar toate fenomenele psihice superioare sunt diminuate în favoarea celor inferioare, adică are loc o deplasare spre latura automatului, în timpul căreia se eliberează tot ceea ce înainte se afla sub controlul voinței.”
Lucrarea de doctorat a lui Carl Gustav Jung necesită o lectură atentă și elaborată, motiv pentru care prezentarea conținutului ei, într-o formă detaliată, nu poate fi realizat într-un articol de prezentare a cărții.
Teoria psihanalitică și modul de abordare al acesteia asupra vieții psihice umane – o misterioasă, complexă și fascinantă călătorie.
(Radu Mihai)
