Dezvăluiri uluitoare cu privire la trei rase extraterestre care se află în contact cu omenirea

După cum evidențiază o serie complexă de documente recent desecretizate, precum și conform mărturiilor a sute de persoane cu rang înalt din sferele guvernamentale, militare sau științifice din întreaga lume, fenomenul OZN este unul absolut real și se referă la venirea pe Pământ a unor civilizații extraterestre.

Implicațiile acestui fenomen cu privire la trecutul, prezentul și, mai ales, la viitorul omenirii sunt însă cu încrâncenare ținute ascunse de marele public. Singurele entități ale puterii care cunosc în detaliu adevărul în aceste privințe sunt anumite grupări secrete care conduc lumea din umbră.

Cu toate acestea, au existat numeroase dezvăluiri din partea unor persoane foarte credibile, iar faptul că aceste dezvăluiri au fost convergente a permis reprezentarea unui tablou general al evenimentelor. S-a aflat astfel că între guvernul SUA și anumite rase extraterestre au existat anumite colaborări strict secrete.

Anunt

Una dintre persoanele care a vorbit despre aceste lucruri a fost Milton William (Bill) Cooper, subofițer în USA Air Force și membru al serviciilor de informații ale marinei americane.

Acesta a afirmat că, în perioada 1970-1973, pe când lucra pentru comandamentul flotei militare din Pacific, a avut acces la două materiale: Raportul 13 al Proiectului Grudge și un rezumat al operațiunii Majority.

Proiectul Grudge (numit ulterior Proiectul Blue Book) a fost realizat de Forțele Aeriene Americane pentru a investiga fenomenul OZN. Cooper a arătat că în Raportul 13 existau – printre multe altele – date concrete privind prăbușiri de OZN-uri, cadavre recuperate, extratereștri vii, fotografii, răpiri, analize ale OZN-urilor, etc.

Operațiunea Majority era responsabilă pentru fiecare aspect, proiect sau consecință a prezenței extraterestre pe Pământ. Această operațiune era coordonată de un grup oficial ultrasecret, numit Majestic 12 (MJ-12), care avea și rolul de a gestiona relațiile cu extratereștrii.

Tehnologie în schimbul oamenilor

Bill Cooper a dezvăluit că există trei rase principale de extratereștri cu care guvernul SUA a intrat în contact.

De altfel, și alte surse care au avut acces la informații clasificate au susținut, de-a lungul timpului, că structuri din CIA și departamente speciale ale armatei SUA au o îndelungată relație cu trei rase extraterestre și anume:

Anunt

Reptilienii (numiți astfel datorită conformației și aspectului pielii lor)

Conformatorii (ființe vii a căror structură se pare că este bazată pe elementul siliciu) și

Micii Cenușii (cunoscuți și sub numele de EBE, adică Entități Biologice Extraterestre. Despre aceștia se afirmă că ar fi originari din sistemul solar Zeta Reticuli și că sunt umanoizi, mici de înălțime, cu pielea cenușie, capul voluminos și ochii mari, asemănători cu ai unei insecte.

O altă sursă a unor dezvăluiri uimitoare despre extratereștri a fost Bill English, căpitan de contrainformații în cadrul USA Air Force și analist NSA. English afirma și el că a văzut Raportul 13, un material de 624 pagini, realizat aparent în 1953 și „adus la zi” în 1969.

Cooper și English susțin că, în 1964, la baza Holloman, s-a încheiat o înțelegere prin care extratereștrii au promis un aport de tehnologie în schimbul permisiunii de a răpi oameni, în vederea unor experiențe genetice.

În virtutea aceleiași înțelegeri, guvernul american urma să construiască un număr de baze subterane în care să fie găzduiți extratereștrii, împreună cu navele lor, și unde să aibă loc schimburile de informații tehnologice.

Marelui public nu trebuia să i se divulge nimic din toate aceste lucruri,. Cooper afirma că în 1972, extratereștrii se aflau deja în cinci baze subterane ale armatei SUA: New Mexico, Nevada, Utah, Colorado și Dulce (New Mexico). Acesta a mai precizat că guvernul SUA ar mai fi realizat – în același scop al unor colaborări secrete cu extratereștrii – zeci de baze subterane, amplasate la mare adâncime. Pentru toate aceste dezvăluiri îndrăznețe, Cooper a plătit însă cu viața, în anul 2001, fiind astfel redus la tăcere.

Mutanții sau hibrizii

Și aviatorul John Lear a declarat în anii ’80 că deține informații conform cărora guvernul SUA „a vândut rasa umană unor extratereștri care ne vor răul”.

Lear, fiu al unui faimos inventator și constructor de avioane, a zburat cu peste 160 de tipuri de avioane, a participat la mai multe misiuni CIA, a doborât în repetate rânduri recorduri de viteză și a fost singurul pilot din lume care a deținut toate tipurile de certificate de zbor, eliberate de Federal Aviation Administration.

Acesta a susținut că, în laboratoarele subpământene multi-etajate de la Dulce, din nordul statului New Mexico, dar și în alte baze, se află mii de extratereștri, care efectuează experimente sinistre pe oameni și pe animale, printre care crearea unor mutanți sau hibrizi – între ființe umane și extraterestre.

Tot acolo trăiesc – conform lui Lear – un mare număr de specialiști, „închiși probabil pentru totdeauna”. John Lear a afirmat că, în anul 1979, la baza de mare adâncime Dulce a izbucnit chiar o revoltă puternică, însă aceasta a fost mușamalizată.

Lear mai spunea că, între 1979 și 1983, grupul MJ-12 a început să regrete colaborarea cu extratereștrii, dar era deja prea târziu. Răpirile erau mult mai numeroase decât se convenise, iar în schimb tehnologiile primite erau simple surogate, foarte departe de performanțele vehiculelor și armelor de care dispuneau extratereștrii.

În consecință, guvernanții SUA au luat decizia realizării unor arme defensive care să modifice relația strategică, mergând până la distrugerea unor nave extraterestre. Se pare că acesta a fost adevăratul mobil al programului Inițiativei de Apărare Strategică „Războiul Stelelor”. Bineînțeles, motivul invocat oficial a fost apărarea contra rachetelor nucleare sovietice.

Anunt

Este semnificativ să menționăm, de asemenea, că în media există nenumărate informații conform cărora în ultimii 50 de ani au existat sute de întâlniri (cu caracter strict confidențial) între reprezentanții guvernului american și extratereștri.

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!