Erich von Däniken și teoria astronautului antic

În a doua jumătate a secolului XX, câțiva autori nonconformiști au lansat în scrierile lor teoria fascinantă a extratereștrilor antici.

Este vorba de Erich von Däniken, Zecharia Sitchin, Robert K. Temple și David Icke.

Anunt

Conform convingerilor lor, bazate pe analize teoretice și probe fizice doveditoare, ființe extraterestre inteligente (numite și extratereștri antici) au vizitat Pământul în trecutul îndepărtat și au stat, de fapt, la originea tuturor civilizațiilor umane.

Această teorie sugerează că zeitățile prezente în toate miturile și religiile de pe glob sunt, de fapt, astronauți veniți de pe planete mult evoluate din punct de vedere științific și spiritual, iar cunoștințele lor tehnologice au fost interpretate de către oamenii primitivi ca dovadă a statutului lor divin.

Bineînțeles că această ipoteză nu a beneficiat de sprijinul comunității științifice, fiind însă respinsă fără vreun contra-argument solid. Cât despre revistele de profil, acestea continuă să o ignore.

Anunt

[Sculptură antică, semănând izbitor cu un astronaut, descoperită în ruinele mayașe de la Tikal, Guatemala]

 

Surprinzător, în cartea lor – Viața inteligentă în Univers (Intelligent Life in the Universe) – apărută în anul 1966, celebrii astrofizicieni I.S. Shklovski și Carl Sagan dedică un capitol întreg ideii că oamenii de știință și istoricii ar trebui să ia în serios posibilitatea ca unele contacte extraterestre să fi avut loc în istoria umanității. Ei susțin că o călătorie sub-luminică interstelară a unor ființe extraterestre este perfect posibilă, din moment ce și noi, oamenii, deținem tehnologia necesară pentru zborul cosmic încă din anii ’60.

Autorii mai spun că numeroasele mituri privind vizite ale unor ființe venite din cer ar trebui analizate mai cu atenție și că narațiunile în care sunt descrise contacte directe cu zeii sunt plauzibile. În acest sens, Shklovski și Sagan citează relatările despre Oannes, cel care ar fi adus sumerienilor știința, agricultura, matematica și artele, relatări ce ar merita o analiză mai profundă, deoarece, datorită coerenței și detaliilor, acestea descriu un posibil paleo-contact cu o ființă evoluată.

Dar ideea că extratereștrii au servit umanității timpurii pe post de zei a intrat în atenția publicului larg odată cu publicarea, în 1968, a bestseller-ului autorului elvețian Erich von Däniken – Carele zeilor (Chariots of the Gods) – urmată de documentarul NBC din 1973 – În căutarea astronauților antici (In Search of Ancient Astronauts) – cu care și-a câștigat instantaneu faima în Statele Unite.

După cum am văzut, teza lui nu era una cu totul nouă. Oameni de știință reputați avansaseră ideea cu câțiva ani înainte. Dar puțină lume știe că nici teoria acestora nu era întru totul originală. Pentru cei familiarizați cu literatura științifico-fantastică a anilor 1940-1950, aserțiunea revoluționară a luiShklovski, Sagan și mai apoi a lui von Däniken își are originea în scrierile anterioare ale altui autor, care susținea că divinitățile civilizațiilor străvechi erau de natură extraterestră.

Ipoteza astronautului antic își găsește o paralelă aproape perfectă în povestirile fantastice ale lui H.P. Lovecraft, din Providence, Rhode Island. Opera lui literară îl plasează, pe merit, alături de Edgar Allan Poe și Stephen King, în panteonul scriitorilor de gen. Lovecroft a fost de fapt cel care a venit cu ideea originală a unei intervenții extraterestre în trecutul îndepărtat, în povestirea sa din 1926 – Chemarea lui Cthulhu (The Call of Cthulhu).

Cu toate acestea, Erich von Däniken rămâne, incontestabil, cel mai cunoscut și mai îndrăgit promotor al teoriei extratereștrilor antici, datorită pasiunii cu care își susține afirmațiile. De 45 de ani încoace, de când și-a publicat cartea care l-a făcut celebru, el a rămas consecvent convingerii că, în trecutul îndepărtat, Pământul a fost vizitat de extratereștri și că aceștia au intervenit în evoluția umanității. Acesta a afirmat chiar că, dacă ar fi știut în 1968 ceea ce știe astăzi, această carte ar avea acum 1.000 de pagini, iar toate erorile ar fi eliminate.

În prezent, Erich von Däniken este unul dintre cei mai de succes scriitori de literatură non-ficțiune din toate timpurile. A scris 55 de cărți și a vândut 65 de milioane de exemplare, cărțile lui fiind traduse în 32 de limbi. A participat la realizarea multor filme documentare, a scris nenumărate articole și a produs CD-uri foarte bine vândute. Fluent în patru limbi, fostul proprietar de hotel de 5 stele este și astăzi un cercetător avid și un călător plin de energie, care străbate câte 150.000 de kilometri pe an, pentru a vizita cele mai îndepărtate colțuri ale Terrei.

Anunt

Aceste călătorii îi dau posibilitatea de a examina cu propriii ochi documentele, sculpturile, picturile, artefactele și construcțiile despre care scrie, extrem de avansate tehnologic pentru a fi create în epoca respectivă. Erich von Däniken este fondatorul Asociației de cercetări arheologice, astronautice și SETI (Archaeology, Astronautics & SETI Research Association) care cuprinde atât oameni de știință, cât și profani.

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!