Filosofie vs. religie. Simone de Beauvoir și moralitatea, în lipsa existenței lui Dumnezeu
Simone de Beauvoir (1908 – 1986) este un reprezentant marcant al curentului francez existențialist, alături de Jean-Paul Sartre – cu care a și trăit – și Albert Camus.
Influențele care i-au dezvoltat stilul au fost multiple și diverse, de la Descartes la Heidegger și de la Kant la Hegel și Marx.
Precoce de la o vârstă fragedă, de Beauvoir avea să devină cea mai tânără profesoară de filosofie din Franța, la vârsta de doar 21 de ani.
Relația sa cu Sartre a fost una neconvențională, cei doi necăsătorindu-se, neavând copii și nelocuind împreună, ba chiar având și alte relații, însă rămânând parteneri, atât din punct de vedere romantic, cât și intelectual, până la moartea lui Sartre, în 1980.
Cea mai cunoscută lucrare a lui de Beauvoir este Al doilea sex, o carte care a stârnit multe aprecieri, dar și controverse, ajungând inclusiv pe lista cărților interzise de către Vatican.
În acest magnum opus, Simone de Beauvoir analizează secolele de opresiune împotriva femeilor, care au ajuns să se definească doar prin intermediul și în relație cu bărbații.
Pe lângă activitatea filosofică și literară, de Beauvoir era pasionată și de călătorii, acestea inspirând-o inclusiv în lucrările sale, după vizite în URSS și Republica Populară Chineză, state comuniste, față de a căror ideologie manifesta simpatie.
În relația sa cu divinitatea, de Beauvoir a dezvoltat următoarele idei:
- La începutul copilăriei sale, a crezut în Dumnezeu, până la vârsta de 14 ani, când a manifestat o criză de credință. Din cel moment, de Beauvoir a decis, în mod irevocabil, că nu există nicio forță superioară/Dumnezeu.
- O temă centrală a filosofiei sale era reprezentată de responsabilitatea etică pe care individul o are față de sine, de alți indivizi și de cei supuși opresiunii. Într-un dialog imaginar dintre regele Pyrrhus și Cineas, de fiecare dată după ce regele își expune planurile pentru viitoarele cuceriri, de ce nu s-ar odihni de la început, punând la îndoială motivele din spatele planurilor sale de acțiune.
- În lipsa unui Dumnezeu care să reglementeze norme morale, această sarcină îi revine individului, care trebuie să țină cont de libertatea sa și de a celorlalți, pentru a nu ajunge la reaua-credință a lui Sartre.
- În dezvoltarea acestei idei, de Beauvoir răspunde parabolei lui Dostoievski, Marele Inchizitor, unde scriitorul rus afirma că, în lipsa lui Dumnezeu, totul este permis.
- Adeptă a libertății, de Beauvoir refuză noțiuni precum absolutul lui Hegel, Dumnezeul creștin sau noțiuni abstracte precum umanitate, stat, știință, care știrbesc libertatea individuală.
- Libertatea aceasta (a individului) constă în spontaneitatea de a alege propriile acțiuni, la un moment-dat, care să nu fie impuse de biserică, Dumnezeu sau valorile familiale.
Simone de Beauvoir a reușit să devină o figură centrală a filosofiei secolului precedent, parteneriatul său cu Sartre ajutând-o în cunoașterea faimei, dar, în același timp, plasând-o, într-un fel, în umbra acestuia, destinul său urmărind, într-o oarecare măsură, cele descrise în Al doilea sex.
Rămâne, de asemenea, una dintre figurile marcante ale feminismului, deși nu s-a considerat niciodată a fi o exponentă a acestui curent.
