Genocidul planetar. Dezvăluiri zguduitoare despre dârele morții. Chemtrails – răspândirea pe cer a substanţelor chimice extrem de toxice, aducătoare de boli, epidemii, suferinţă şi moarte

Dacă privim cu multă atenţie şi luciditate la tot ceea ce se petrece în prezent pe această planetă, descoperim că lumea în care trăim devine pe zi ce trece din ce în ce mai periculoasă pentru fiecare dintre noi.

Urmărim să dezvăluim cu mult curaj adevărul zguduitor despre fenomenul aşa-numitele dâre ale morţii (chemtrails-uri), pe care mass-media îl trece cu obstinaţie sub tăcere, iar în SUA efectiv li se închide gura tuturor acelora care cer în mod insistent explicaţii, ei fiind acuzaţi nici mai mult, nici mai puţin decât de… propagandă teroristă antiguvernamentală.

Dârele morţii (chemtrails), ce constau atât din felurite substanţe chimice extrem de nocive pentru sănătate, cât şi din mai mulţi viruşi mortali ce au fost creaţi în anumite laboratoare secrete prin manipulări genetice, sunt pulverizate în atmosferă cu ajutorul avioanelor şi constituie unul dintre mijloacele prin care aşa-zişii iluminaţi (capii ascunşi ai sectei satanice mondiale a francmasoneriei) profită de apatia, de inconştienţa şi de ignoranţa marilor mase, pe care se străduiesc să le manipuleze, să le îndobitocească şi să le împuţineze prin anumite căi. Ei încearcă la ora actuală să-şi ducă la îndeplinire planul criminal de reducere drastică a populaţiei globului până la 1 miliard de fiinţe umane.

În urma analizelor independente la care au fost deja supuse substanţele chimice din care sunt formate aceste dâre chimice ale morţii (chemtrails), există la ora actuală anumite dovezi incontestabile că multe dintre noile maladii şi epidemii ce au apărut în ultima vreme şi pentru care lumea medicală nu a oferit deocamdată explicaţii oficiale, au drept cauză aceste dâre suspecte pe care le lasă în urma lor avioanele. Efectele dăunătoare generate de aceste dâre ale morţii sunt multiple, iar unele dintre ele sunt extrem de alarmante.

La ora actuală, există dezvăluiri conform cărora aceste dâre ale morţii (chemtrails) conţin şi microcipuri

La ora actuală, se ştie că au fost create deja microcipuri ce se bazează pe nanotehnologie şi sunt incluse în unele tipuri de computere.

De curând, compania Hitachi a dezvăluit un nou proiect despre ceea ce managerii ei numesc un minuscul cip (ce măsoară doar 0, 05×0,05 mm) şi au declarat că o să-l scoată pe piaţă în viitorul apropiat, peste numai doi sau trei ani.

Anunt

Dincolo de aparenţe, adevărul este că, dacă o astfel de companie vorbeşte deschis despre ceva care va ieşi pe piaţă în viitor, aceasta arată că tot ceea ce ea afirmă că va apărea exista în realitate anterior, fiind descoperit în cadrul proiectelor secrete ce se desfăşoară în bazele subterane.

Noi suntem siguri că astfel de nanocipuri fac deja parte din amestecul chimic şi metalic cunoscut în zilele noastre sub numele de chemtrails.


Chemtrails-urile conţin numeroase componente chimice, extrem de toxice

Scriitorul şi cercetătorul William Thomas susţine că, în urma analizei realizate în laborator a unor astfel de substanţe ce provin din chemtrails-uri, au fost descoperite în ele germeni patogeni extrem de toxici, printre care şi mycroplasma fermentans (incognitus).

Ceea ce este însă foarte semnificativ, şi totodată uluitor, este faptul că aceşti germeni patogeni au fost descoperiţi de către dr. Garth Nicholson la aproximativ 45% dintre foştii soldaţi care acum suferă de misterioasa şi vlăguitoarea maladie ce este denumită Sindromul Războiului din Golf.

În plus, la ora actuală se ştie că printre simptomele ce sunt întâlnite în zonele în care au fost răspândite o anumită perioadă aceste chemtrails-uri, apar deficienţe respiratorii şi unele simptome stranii, asemănătoare cu cele de răceală, iar uneori fiinţele umane mărturisesc despre o stare ciudată de confuzie mentală cu care se confruntă ulterior.

Dincolo de aparenţe, aceasta este, la ora actuală, o modalitate secretă pe cât de criminală, pe atât de eficientă, prin care elita satanică a Illuminati poate răspândi, cu ajutorul complicilor săi supuşi, bolile şi viruşii pe care chiar ei i-au creat în prealabil în laborator.

Aceste chemtrails conţin, totodată, şi cantităţi considerabile de bariu şi aluminiu. Sub această formă, bariul este chiar foarte toxic pentru fiinţele umane şi le slăbeşte sistemul imunitar, iar după aceea generează în multe fiinţe umane efecte dezastruoase, recurente. De asemenea, atunci când este pulverizat sub forma unor particule extrem de fine, bariul dezactivează receptorii limfocitelor T şi îi face să nu mai reziste la feluriţii agenţi ce cauzează bolile.

Dacă avem în vedere sinistrele planuri criminale ale elitei satanice, nu ar trebui să ne surprindă acest război biologic secret, pe care ei l-au dezlănţuit deja împotriva populaţiei, cu toate că o mulţime de scandaluri de acest gen au fost aduse la cunoştinţa opiniei publice de mai multe ori, începând cu anii ’40.

La ora actuală, există o mulţime de dovezi irefutabile că, adeseori, comunităţi întregi de fiinţe umane au fost folosite într-un mod criminal pe post de cobai, pentru a fi testaţi în felul acesta anumiţi agenţi chimici extrem de toxici, ce urmau să fie folosiţi în cadrul războiului bacteriologic, ce reprezintă o adevărată formă de bioterorism.

Investigaţiile realizate în cadrul Congresului SUA de către unii senatori oneşti şi curajoşi au demascat aproximativ 20.000 DE ASTFEL DE EXPERIMENTE SECRETE CE AU FOST REALIZATE ASUPRA POPULAŢIEI CIVILE DIN STATELE UNITE ÎNTRE ANII 1910-2000!

Ştiind aceasta, putem să ne dăm seama că aceleaşi experimente criminale s-au petrecut şi continuă să se petreacă în Anglia, în Israel, în SUA şi în alte locuri, iar dacă această letargie în care ne complacem va persista, astfel de experimente criminale vor continua nestingherite în multe alte ţări ale lumii şi vor lua amploare în curând şi în România, deoarece avioanele americane de la baza NATO au început deja să răspândească sub ochii noştri chemtrails pe teritoriul României.

Ca urmare a acestor experienţe criminale ce s-au desfăşurat strict secret, un număr incredibil de mare de fiinţe umane au fost ucise sau mutilate pe viaţă, inclusiv copiii evrei aşa-numiţi sefarzi (care nu erau ashkenazi). La ora actuală, se ştie că astfel de copii evrei sefarzi au fost subiecţii inconştienţi ai experimentelor ce au fost realizate cu anumite radiaţii, care au fost realizate în strict secret de către guvernul israelian timp de 10 ani, începând cu anul 1951.

Astfel de experimente asemănătoare s-au petrecut şi în Statele Unite ale Americii. În SUA au existat situaţii când unele fiinţe umane ce proveneau din armată, cât şi prizonierii din închisori, au fost adeseori folosiţi în secret în cadrul unor astfel de experimente criminale, tocmai datorită faptului că ei erau nişte grupuri ce puteau fi controlate şi totodată erau foarte uşor de testat şi de observat, fără să existe riscuri prea mari ca cineva să protesteze şi să le ia apărarea, spre a se constata ulterior efectele unor astfel de cercetări monstruoase.


În prezent, se ştie că există o evidentă legătură între chemtrails şi declanşarea explozivă a cumplitei maladii Morgellons

Câţiva cercetători au făcut deja conexiuni între fenomenul chemtrails nanotehnologie şi maladia Morgellons, ajungând la concluzia că toate acestea sunt strâns legate între ele. Se ştie, totodată, că îngrozitoarea maladie Morgellons a fost identificată prima dată în anul 2001, la aproximativ 3 ani după ce chemtrails au început să apară, iar oficial cauza ei este un mister.

În viziunea acestor cercetători, în schimb, această cumplită maladie (Morgellons) nu este chiar deloc un mister. Simptomele înfricoşătoare ale acestei cumplite boli includ senzaţia că ceva ciudat se târăşte pe tine şi totodată includ senzaţii de înţepături îngrozitoare, de muşcături fără o cauză vizibilă. Ulterior, atunci când maladia Morgellons se declară, apar leziuni ale pielii care nu se mai vindecă, survine o stare de oboseală extremă, se instalează o confuzie mentală severă, apar pierderi de memorie, la început de scurtă durată, apar dureri ce se localizează mai ales la nivelul încheieturilor, se instalează o scădere considerabilă a vederii, survin mâncărimi atât de puternice, încât unele victime se gândesc să se sinucidă şi se instalează apoi, în timp, tulburări neurologice din ce în ce mai serioase.

Totuşi, cel mai şocant simptom în cazul instalării maladiei Morgellons sunt leziunile ciudate din care cresc nişte filamente colorate. Aceste filamente pot fi smulse cu forţa din trup, dar acest lucru nu le va opri după aceea proliferarea şi creşterea. Ele vor apărea chiar şi după aceea, generând suferinţe cumplite. În astfel de cazuri, avem fără îndoială de-a face cu o nanotehnologie criminală ce face ca astfel de procese să se declanşeze şi să se reproducă şi, la ora actuală, nu există nicio îndoială că această cumplită maladie vine din văzduh prin intermediul chemtrails.

Ceea ce este cumplit pentru noi toţi este faptul că acum nu va mai fi vorba ca cineva să ne introducă un nanocip într-o anumită parte a trupului, deoarece toate acestea devin cu putinţă prin inhalarea unor astfel de nanocipuri răspândite în văzduh, prin intermediul dârelor morții.

Având în vedere aceste aspecte, tragem semnalul de alarmă şi, totodată, arătăm că dacă Serviciile Secrete, Armata şi toţi cei învestiţi să apere populaţia vor continua să rămână în letargie şi vor accepta să fie complicii acestui genocid planetar, chiar şi ei vor fi în curând afectaţi de toate aceste boli cumplite care sunt răspândite prin intermediul chemtrails.

Citind aceasta, sperăm că toţi cei care fac parte din astfel de servicii secrete îşi vor da seama că a tăcea şi a rămâne complicii unui astfel de genocid planetar îi expune, totodată, atât pe ei înşişi, cât şi familiile şi copiii lor, unor cumplite consecinţe care nu vor întârzia să apară.


Se ştie că există anumite brevete ce fac posibilă existenţa şi manifestarea chemtrails

Anunt

Chiar dacă cei sceptici nu cred, la ora actuală se ştie că există anumite brevete ce fac posibilă existenţa şi manifestarea dârelor morții, care sunt în realitate atacuri bioteroriste permanente ce se desfăşoară aproape pe întreaga suprafaţă a globului pământesc.

Există la ora actuală dovezi conform cărora au fost depuse unele brevete referitoare la folosirea acestor tehnici de răspândire a feluritelor substanţe chimice, cu ajutorul unor aparate ce sunt montate pe unele avioane care pulverizează efectiv astfel de substanţe chimice atunci când se deplasează cu o viteză foarte mare.

În cadrul brevetelor lui Bernard Eastlung se menţionează că este posibilă cu uşurinţă dispersarea bariului în straturile superioare ale atmosferei şi se specifică faptul că aceasta este de natură să mărească foarte mult conductivitatea, favorizând în felul acesta declanşarea anumitor fenomene de rezonanţă ce permit folosirea sistemelor secrete de tip HAARP (Method and Aparatus for Altering a Region in the Earth’s Atmosphere, Ionosphere, and/or Magnetosphere, Unites States Patent 4.686.605/eastlund/11aug1987).

Un alt brevet este acela ce se referă la răspândirea atomilor de bariu liber şi a ionilor de bariu, pentru a crea în felul acesta nori ionizaţi în straturile superioare ale atmosferei. Această informaţie a fost deja difuzată şi a început să circule în anul 1969. În cazul acestui brevet, se specifică folosirea drept carburant a hidrazinei (N2H4) sau a amoniacului lichid (NH3). (United States Patent:-US 3813875/issued/filed dates: 4 iun 1974 / 28 apr 1972).

Un alt brevet descrie modalitatea de dispersare a polimerilor în spaţiul aerian. În timpul furtunilor, vântul agită amestecul respectiv, iar polimerii ajung în felul acesta să absoarbă ploaia (Method of Modifying Weather, United States Patent 6.315.213/cordani/13 noi 2001).

Un alt brevet se referă la un aparat sau instrument al cărui sistem de pulverizare este conectat în prealabil la motorul avionului pentru vaporizarea anumitor produse sau substanţe lichide. Acest sistem se ajustează în funcţie de viteza motorului (Liquid Atomizinig Apparatus for Aerial Spraying, United States patent/4.948.050/picot/14 aug 1990).

Anumite analize realizate în laborator – pentru a se constata compoziţia chemtrails – au evidenţiat că ele conţin substanţe chimice extrem de toxice, bacterii exotice şi chiar anumiţi viruşi.

Este important să reţinem că aceste dâre ale morții nu trebuie să fie niciodată confundate cu contrails-urile.

Contrails sunt determinate de condensarea sau îngheţarea bruscă a vaporilor de apă din reactoare. Avioanele cu reacţie obişnuite lasă şi ele unele urme albe, dar acestea dispar foarte repede.

Efectele profund nocive ale chemtrails sunt cu uşurinţă observabile de fiinţele umane care se află în zonele unde au loc astfel de dispersări şi este necesar să reţinem că substanţele ce alcătuiesc chemtrails au fost analizate în laborator în repetate rânduri.

Astfel de analize de laborator au fost efectuate în Ontario (Canada) în anul 1999 şi au evidenţiat prezenţa unor particule de aluminiu de 10μ (microni) – exact acelaşi tip de particule precum acelea specificate de compania Hugues Aircraft în anul 1991 şi care, după aceea, a fost depus în vederea atestării unei astfel de metode de însămânţare a norilor.

Majoritatea testelor de laborator indică prezenţa polimerilor foarte fini de aluminiu şi a altor substanţe materiale care, de îndată ce sunt absorbite la nivelul căilor respiratorii, se dovedesc a fi extrem de nocive pentru sănătate.

Ceea ce este şi mai grav este faptul că unele cercetări de laborator întreprinse cu privire la astfel de substanţe răspândite în spațiu au scos, în final, la iveală prezenţa a numeroase bacterii exotice şi chiar a unor viruşi cum ar fi virusul gripei aviare (H1N1), cât şi prezenţa – deocamdată inexplicabilă – a unor celule sanguine uscate.

În cazul avionului SUA ce a fost sabotat înainte să decoleze, în timp ce se afla pe teritoriul Chinei, s-a efectuat analiza de laborator a substanţei ce se afla în recipientele metalice. Aceasta a evidenţiat faptul că era vorba despre o soluţie contaminată cu virusul modificat al gripei porcine. Aceste rezultate, evidenţiate în urma unor cercetări riguroase ce s-au realizat în mai multe laboratoare de pe glob, confirmă în mod indubitabil că deja chemtrails conţin nu doar substanţe chimice extrem de toxice pentru fiinţele umane, ci şi unele bacterii exotice, precum şi unii viruşi foarte periculoşi, precum virusul gripei aviare (H1N1) și virusul gripei porcine.

De curând, unii cercetători au semnalat că aceste chemtrails conţin, totodată, anumite microcipuri sub formă de praf, iar unele cercetări extrem de recente au evidenţiat că răspândesc, totodată, particule extrem de nocive pentru sănătatea fiinţelor umane, rezultatul a ceea ce se numeşte la ora actuală nanotehnologie.

Toate aceste aspecte sunt extraordinar de grave şi ele evidenţiază că asistăm la declanşarea unui genocid planetar programat să apară pe întreaga suprafaţă a globului. La ora actuală se ştie că programatorii din umbră ai acestui genocid planetar sunt membrii de vârf ai elitei satanice planetare – Illuminati – care acţionează în colaborare cu francmasoneria mondială.

Un avion din SUA ce realiza o misiune secretă (plănuită de CIA) a fost sabotat pe teritoriul chinezesc, fiind astfel împiedicat să decoleze

Anumite rapoarte ale serviciilor secrete de la Kremlin dezvăluie faptul că un avion SUA care realiza o misiune secretă ce fusese plănuită de CIA a fost sabotat în China, pe aeroportul din Pudong, fiind astfel împiedicat să decoleze.

Potrivit rapoartelor respective, acest avion era echipat pentru a face pulverizări ale anumitor substanţe în timpul zborului şi transporta mai multe recipiente metalice umplute cu soluţii contaminate cu virusul modificat al gripei porcine.

Cercetările ulterioare au arătat că toate acele substanţe urmau să fie pulverizate deasupra anumitor zone din Asia. Aceste împrejurări şi mai ales conţinutul acestor recipiente metalice dovedesc, fără nicio îndoială, că realitatea înfricoşătoare a acţiunilor realizate de elita satanică mondială Illuminati este o zguduitoare realitate.

Această informaţie înspăimântătoare şi, la prima vedere, incredibilă (mai ales pentru cei naivi, cât şi pentru cei sceptici şi obtuzi) este bine să fie corelată cu observarea chemtrails care au început să apară şi pe teritoriul României, la scurt timp după înfiinţarea bazei NATO pe teritoriul țării noastre.

După cum putem observa cu toţii, aceste dâre au început să brăzdeze din ce în ce mai des teritoriul României, semănând din văzduh boli şi epidemii cumplite, ce-i vor conduce pe români către o moarte sigură, dorită de elita satanică a iluminaţilor – pentru a reduce populaţia planetei la aproximativ 1 miliard de oameni.

Puteţi fi siguri că acest subiect este şi va fi întotdeauna de acum înainte cenzurat în mijloacele mass-media – aproape toate controlate şi aservite intereselor sinistre ale acestei elite satanice mondiale care acţionează din umbră, întocmai ca o caracatiţă infernală, prin intermediul francmasoneriei.


Demascarea unor atacuri sistematice realizate prin intermediul chemtrails asupra Indiei şi a Nigerului

La 26 iunie 2009, două avioane Antonov 124 ucrainiene, ce erau însă pilotate de către militari americani, au pulverizat substanţe chimice toxice deasupra teritoriilor Nigerului şi Indiei.

După o anumită perioadă, avioanele respective au fost interceptate în timp ce-şi schimbau semnalul de pe modul civil pe cel militar. Forţele armate aeriene nigeriene şi respectiv forţele armate aeriene indiene au forţat fiecare, la rândul lor, avioanele respective să aterizeze, iar autorităţile nigeriene i-au luat prizonieri pe piloţii avionului respectiv şi au reţinut, în baza lor aeriană, avionul ce era într-un mod atât de neobişnuit echipat cu recipiente metalice în care se aflau atât substanţe nocive pentru sănătatea fiinţelor umane, cât şi viruşi ai gripei aviare H1N1 şi viruşi ai gripei porcine.

Câteva ore mai târziu, un comando aflat sub conducerea Pentagonului a bombardat o conductă Shell care traversa teritoriul Nigerului. După ce li s-au adus la cunoştinţă aceste evenimente, fiind îngrijorate de operaţiunile americane de răspândire în atmosferă a unor agenţi biologici, de natură să declanşeze epidemii de gripă aviară şi gripă porcină, autorităţile chineze au solicitat Serviciilor secrete indiene şi nigeriene informaţii cât mai precise despre acţiunea care a avut loc.

În conformitate cu rapoartele secrete ce au fost puse la dispoziţie atât de către serviciile secrete ale Indiei, cât şi de cele ale Nigerului, s-a aflat că cele două avioane transportau „sisteme speciale de evacuare capabile să pulverizeze până la 45 de tone de substanţe toxice, ce ar fi declanşat o ceaţă aeriană prin intermediul unei reţele de ţevi foarte subţiri ce erau amplasate de-a lungul aripilor celor două avioane. Cele 45 de tone de agent biologic activ, ce s-au vădit ulterior ca fiind o extrem de periculoasă armă biologică, se aflau în containere metalice, montate în interiorul ambelor avioane“.

De curând, serviciile secrete chineze au declarat că au ajuns la culmea saturaţiei şi că deja sunt exasperate de atacurile biologice repetate pe care SUA le realizează deasupra teritoriului Chinei şi au dezvăluit că unele avioane americane realizează atacuri biologice şi cu acea ocazie pulverizează bacterii şi viruşi extrem de periculoşi, de natură să declanşeze epidemii.

La ora actuală, se ştie deja că mai multe guverne, printre care guvernul Rusiei, guvernul Chinei, guvernul Indiei, guvernul Nigerului şi guvernul Israelului sunt în mod serios preocupate şi deja sunt conştiente de faptul că substanţele care sunt în felul acesta răspândite în atmosferă cu ajutorul anumitor avioane americane constituie, de fapt, un adevărat război biologic, al cărui punct culminant a fost atacul realizat asupra Ucrainei pe data de 30 octombrie 2009.

Referitor la această situaţie, un reprezentant al guvernului Indiei a spus:
„TOATE STATELE DE PE ACEASTĂ PLANETĂ, CARE RESPECTĂ ANUMITE PRINCIPII, NU DERANJEAZĂ ŞI NU SUSŢIN DE BUNĂVOIE RĂZBOAIE. APROAPE TOATE RĂZBOAIELE REPREZINTĂ O GREŞEALĂ ŞI SUNT REZULTANTA UNEI MANIPULĂRI ORCHESTRATE DIN UMBRĂ DE ELITA SATANICĂ A ACESTEI PLANETE, O ELITĂ AVIDĂ DE PUTERE, CRUDĂ ŞI ORGOLIOASĂ. ACEASTĂ ELITĂ CREDE CĂ VOR PUTEA FI OBŢINUTE ANUMITE AVANTAJE ÎN URMA DEZLĂNŢUIRII UNUI NOU RĂZBOI, DAR NOI ÎNCLINĂM SĂ CREDEM CĂ DUPĂ UN ASTFEL DE RĂZBOI, TOATE ŢĂRILE CARE VOR FI IMPLICATE ÎNTR-UN ASTFEL DE CONFLICT MONDIAL VOR FI DE FAPT .MAI NEPUTINCIOASE DECÂT ERAU ÎNAINTE DE DECLANŞAREA ACESTUIA.“

 

Astfel, unii dintre noi ne vom întreba: Reprezintă oare chemtrails atacul unui stat împotriva altui stat?

Iar răspunsul este categoric NU!

Atunci când privim cu atenţie şi luciditate, retrospectiv, descoperim că cele mai mari şi cele mai dese experimente biologice de pulverizare a unor agenţi toxici au fost realizate deasupra Floridei şi au fost plănuite şi efectuate chiar în Statele Unite ale Americii.

Elita satanică care acţionează din umbră, prin intermediul francmasoneriei mondiale, este cea care se află în spatele structurilor vizibile, atât de la Casa Albă (SUA), cât şi de la Pentagon. Această elită satanică – Illuminati – este infiltrată şi foloseşte cu insolenţă drapelul de război al SUA în lupta împotriva altor state ale lumii şi, pentru a-şi atinge scopurile criminale, instigă atunci când consideră că este necesar, cu o mare viclenie şi abilitate, anumite state ale lumii împotriva celorlalte.

Dincolo de aparenţe, scopul lor esenţial este acela de a le distruge. Planurile lor actuale diabolice şi criminale prevăd o scădere prin genocid planetar a populaţiei până la aproximativ 1 miliard de fiinţe umane. Pentru a-şi atinge acest scop criminal, această elită satanică este capabilă de orice crimă, de orice mârşăvie şi consideră că scopul le scuză mijloacele abjecte, criminale la care recurg şi la care vor recurge şi de acum înainte în intenţia de a-şi finaliza sinistrele planuri.

În cazul în care acest plan diabolic nu le va reuşi prin intermediul unor crize sanitare, prin intermediul unei crize economice de mari proporţii, prin intermediul unor epidemii, care ar putea decima zeci de milioane de fiinţe umane sau prin intermediul unui genocid planetar, pe care de altfel deja l-au dezlănţuit, această elită satanică are în vedere posibilitatea declanşării celui de-Al Treilea Război Mondial.

Anunt

Cu toate acestea, dincolo de aparenţe, nu există decât două tabere:
• tabăra mondialiştilor sclavagişti, condusă din umbră de elita satanică ce acţionează cu multă viclenie şi abilitate prin intermediul francmasoneriei mondiale şi
• tabăra societăţilor civile de pe întreaga suprafaţă a planetei.

Diferenţele religioase, etnice, politice nu au niciun fel de importanţă în acest conflict. Ţinta vicleană a acestei elite satanice mondiale o constituie atât întreaga societate civilă, în ansamblul ei, cât şi toate statele acestei planete.

Atunci când, pe ici-pe colo, apar dezvăluiri şocante despre această monstruoasă conspiraţie planetară, pe care a urzit-o şi urmăreşte să o implementeze la nivelul întregii planete elita Illuminati, ea recurge la mijloacele mass-media şi îi păcăleşte pe sărmanii naivi ignoranţi, făcându-i să creadă că toate aceste aspecte sunt nişte fantasmagorii paranoide, pe care ei le stigmatizează cu impertinenţă ca fiind Teorii ale Conspirației.

Atunci când privim mulţimea faptelor zguduitoare şi profund semnificative care se acumulează pe zi ce trece, descoperim că aşa-zisa conspirație se referă, de fapt, la un monstruos şi cât se poate de real fenomen, ale cărui efecte şi urmări îşi fac din plin simţită prezenţa la nivelul acestei planete.

Luând (așa cum se cuvine) în considerare mulţimea faptelor şi a dovezilor care s-au acumulat deja şi care continuă să se adune pe zi ce trece, constatăm că eticheta păcălitoare a «teoriei conspiraţiei» ascunde, de fapt, un eveniment real (de natură criminală) care depăşeşte – prin amploarea şi prin pericolul său – tot ceea ce au născocit chiar şi cele mai diabolice minţi ale regimului nazist care au acţionat sub conducerea lui Hitler.“

Prin urmare, realitatea zguduitoare a chemtrails (dârelor morții) nu face decât să evidenţieze, într-un mod cât se poate de concret, prin intermediul faptelor, o altă crudă şi zguduitoare realitate. În acest moment, vrând-nevrând, umanitatea se află în pragul unei alegeri: fie vom face cât mai repede cu putinţă ca această planetă să fie cu adevărat a noastră, a tuturor, fie, dacă nu, vom deveni în viitorul apropiat sclavii acestor megalomani sadici şi criminali, ai acestor mafioţi deghizaţi care urmăresc să extermine o mare parte din populaţia acestei lumi şi care, în nebunia lor, sunt absolut convinşi că vor reuşi acest lucru conducând către distrugere miliarde de fiinţe umane întocmai ca pe o turmă de dobitoace… ignorante și inconştiente.

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!