Înțelepciune. Subconștient. Psihologie. Disonanța cognitivă. Paradoxul lui Solomon: de ce oferim sfaturi de care noi înșine nu ținem cont?
Paradoxul lui Solomon explică motivul pentru care, în general, avem tendinţa de a raţiona mai judicios, mai echilibrat viețile/problemele altora şi mai puţin (spre deloc) atunci când este vorba de noi.
Este un fel de ilustrare a celebrei expresii: Să faci ce spun, nu ce fac eu! sau, așa cum subliniază psihologii, un fel de ipocrizie indusă, care arată faptul că, frecvent, există o inconsecvenţă între o atitudine dezirabilă din punct de vedere personal/social și comportamentele zilnice – care contravin acestei atitudini.
Paradoxul lui Solomon este o disonanță cognitivă, un dezacord, o ruptură care intervine între ceea ce, teoretic, acceptăm ca fiind bine, corect, moral, etc., când ne adresăm altora, dar nu putem aplica aceste “sfaturi” și în vieţile noastre, atunci când trebuie să luăm decizii ori să adoptăm un anumit comportament.
Este relevantă, de exemplu, situația în care un “prieten” ne sfătuiește (la cerere sau nu) ce să facem cu viaţa noastră, cu jobul, familia, cum să rezolvăm o problemă dificilă, etc., când însăși viaţa lui este un dezastru.
Sau împrejurările în care un medic recomandă echilibru, calm, dietă, când el pare a fi mai stresat şi mai lipsit de control decât pacienţii săi, ș.a.m.d.
Cine a fost Solomon? Ce înseamnă Judecata lui Solomon?
Solomon este un celebru personaj biblic, rege al Israelului, în vremea căruia s-a construit Templul Ierusalimului. A fost renumit pentru bogăţia şi înţelepciunea sa, dar, paradoxal, acesta era incapabil să ia deciziile corecte în viața sa privată.
Textele sacre povestesc că Solomon l-a implorat pe Dumnezeu să-i dea înţelepciune pentru a putea să-şi conducă poporul cu dreptate. Se spune că oamenii străbăteau distanţe mari, venind din ţinuturi îndepărtate, pentru a cere sfatul înţeleptului rege.
Judecata lui Solomon este un episod arhicunoscut, consemnat în Cartea Întâi a Regilor, din Vechiul Testament, referitor la felul în care regele a rezolvat disputa dintre două femei (prostituate) care locuiau împreună şi fiecare adusese pe lume, aproximativ în acelaşi timp, câte un prunc. Numai că unul dintre copii a murit, iar cele două femei îşi disputau maternitatea copilului supravieţuitor.
Pentru a rezolva această neînţelegere, regele Solomon a poruncit:
“Împărțiți copilul în două și dați câte o jumătate fiecărei femei.”
În aceste condiţii, una dintre femei a declarat că preferă să renunțe la copil decât să-l vadă murind, în acest fel Solomon recunoscând adevărata mamă a copilului, căreia i-a încredințat pruncul, salvându-i astfel viața.
Povestea regelui Solomon nu se oprește însă aici, iar continuarea este la fel de demnă de interes, deoarece se spune că, în viaţa lui particulară, nu ar fi fost la fel de înţelept.
Ar fi avut nu mai puțin de 700 de soții și 300 de concubine, s-ar fi lăsat influențat de femeile din haremul său, toate conducând, până la urmă, la căderea regatului său.
Paradoxul lui Solomon din perspectiva ştiinţei
Aşadar, regele Solomon a rămas pentru posteritate un personaj cu înțelepciune legendară – atunci când a fost vorba de a o împărtăşi altora, pe care nu a ştiut însă să o valorifice și în propria viaţă – un fapt atât de evident încât psihologii au definit, pornind de la acest exemplu celebru, fenomenul pe care l-au numit Paradoxul lui Solomon – conform căruia este ușor să dai sfaturi înțelepte altora, atunci când tu nu le urmezi.
Psihologii Igor Grossman și Ethan Kross, de la Universitatea Waterloo (Canada) și, respectiv, de la Universitatea din Michigan (SUA), au făcut o serie de experimente prin care au arătat că, într-adevăr, oamenii sunt mai raționali atunci când vine vorba de a sfătui alte persoane decât atunci când iau decizii pentru ei înşişi.
Experimentul lui Igor Grossman
Apelând la un grup de voluntari, Igor Grossman i-a împărţit în două tabere. Primilor le-a cerut să-şi imagineze că, într-un cuplu, unul dintre parteneri îl înșală pe celălalt, iar celui de-al doilea grup, să-si imagineze că aşa ceva i s-a întâmplat celui mai bun prieten. S-a constatat că primii, dacă s-au pus în locul celui trădat, au avut o reacţie de furie, le-a fost imposibil să ia în considerare punctul de vedere al infidelului, să recunoască propriile limite și să evalueze nevoile celuilalt, în timp ce al doilea grup a avut o atitudine mai moderată.
Mai mult, Paradoxul lui Solomon – care arată că raționăm mai bine atunci când un fapt/o situație nu ne privește – s-a manifestat în aceeași măsură la adulții tineri (20 – 40 de ani), ca și la adulții mai în vârstă (60 – 80 de ani), ceea ce înseamnă că este o prejudecată foarte persistentă și care nu se modifică/corectează odată cu vârsta.
Este uşor să-i sfătuieşti pe alţii – ce decizii să ia, cum să se comporte într-o împrejurare sau alta, cum să-şi schimbe jobul, cum să nu lase să treacă oportunităţile, etc. Când este vorba de noi însă, mintea nu acționează cu aceeaşi hotărâre, gândul se blochează uneori – sub imperiul fricii – și cădem în capcana nesiguranțelor, în labirintul mecanismelor de autoapărare.
Paradoxul lui Solomon – cum să utilizăm rezervele de înțelepciune pentru noi înșine?
Ar fi foarte bine dacă am avea pentru noi înşine înţelepciunea lui Solomon.
Psihologul Igor Grossman spune că un prim pas pentru a depăşi Paradoxul lui Solomon ar fi să ne imaginăm, atunci când avem o problemă de rezolvat, că problema nu este a noastră, ci a altcuiva – altfel spus să apelăm la distanţa psihologică, această resursă preţioasă şi eficientă care ne deschide noi opţiuni, să devenim un fel de observatori externi. Eventual, chiar să vorbim despre noi înşine la persoana a treia (în gândul nostru, în asemenea împrejurări).
Pentru Grossman, acest pas înapoi este posibil si se datorează abilităților noastre psihologice, care ne ajută să nu mai privim propriile probleme la microscop, ci la telescop, într-o perspectivă mai largă.
Dacă cineva, de exemplu, este într-o stare de nervozitate, la serviciu, acasă, etc., pentru a lua deciziile cele mai potrivite, este mult mai util ca persoana respectivă să vorbească despre sine la persoana a treia – De ce se comportă el/ea aşa?, mai degrabă decât De ce fac asta?
Pe de altă parte, uneori suntem atât de copleșiți de sfaturi nesolicitate încât chiar și cele mai inofensive și binevoitoare devin intolerabile şi atunci este mai bine să evităm să dăm sfaturi sau să ne punem în situaţia de a le primi, dacă “sfătuitorul” nu este o persoană foarte apropiată şi de încredere.
Paradoxul lui Solomon şi noile teorii despre subconştient
Dacă mai adăugăm, la aspectele referitoare la Paradoxul lui Solomon, și noile teorii despre subconștient – care susţin că acesta are un rol mult mai important în rezolvarea diverselor sarcini şi în luarea deciziilor decât în gândirea raţională şi că, practic, mintea noastră (subconştientul) ia o decizie cu aproximativ 11 secunde mai înainte ca noi să devenim conştienţi de acest lucru (având impresia că raţiunea noastră a decis), cu atât mai mult “sfaturile” îşi pierd importanţa, iar Paradoxul lui Solomon arată că este vorba, până la urmă, de un joc al aparenţelor şi al amăgirilor.
Chiar şi atunci când este vorba despre decizii banale – ce ținută să purtăm într-o împrejurare sau alta, unde să mergem în vacanță, ce să cumpărăm, etc. – este doar o iluzie că facem alegeri în mod raţional, căci tot subconștientul este cel care ”face legea”.
În plus, se pare că există şi o preferinţă a creierului pentru decizii luate mai demult şi, dintr-o astfel de perspectivă, mai puternice sunt gândurile preexistente (legate de diverse experienţe), ceea ce înseamnă că sfaturile (şi cele pe care le dăm, şi cele pe care le primim) sunt mult prea puţin importante (chiar dacă, teoretic, ar fi benefice).
„A da sfaturi înseamnă doar a ne etala înțelepciunea în fața altora” – spunea un filosof englez, Francis Bacon.
“Sfatul este ca uleiul de ricin: vrem să-l dăm, dar detestăm să-l înghițim.” – Josh Billings, scriitor.
