Ipoteză tulburătoare: războaiele, revoluţiile și fenomenele stranii din lume sunt lupte între Reptilieni şi Anunnaki, pentru controlul suprem al planetei

Extrem de interesantă – și controversată, desigur – discuţia din 2004, purtată pe email (şi care a fost dată publicităţii), dintre doi cercetători în domeniul istoriei ascunse a omenirii şi a exopoliticii.

Anunt

Este vorba de dr. Michael Salla şi Mihail Sokolov. Cei doi au avut o discuţie despre istoria extratereştrilor Anunnaki, precum şi rolul acestora avut în evenimentele importante ale omenirii.

Dr. Michael Salla nu este de acord cu afirmaţiile făcute de David Icke în cartea sa, Copiii Matrixului (The Children of the Matrix), conform cărora Reptilienii ar fi unii și aceiași cu Anunnaki (același ADN), aceștia controlându-ne planeta și ţinându-ne în închisoare – prin intermediul Illuminati.

Anunt

Astfel, în viziunea dr. Salla, Anunnaki şi Reptilienii sunt două entități nu doar total diferite, ci chiar competitori. Cercetătorul crede că Illuminati sunt controlaţi de Anunnaki, în timp ce Reptilienii controlează organizaţiile religioase (în special Biserica Catolică).

Astfel, se explică de ce în secolul XVIII şi în prima jumătate a secolului XIX au pornit marile revoluţii ale lumii (Revoluţia franceză, Revoluţia americană, etc.) împotriva vechilor monarhii şi stabilimente religioase – de fapt, ele nu erau decât o încercare a extratereştrilor Anunnaki de a prelua controlul instituţiilor lumii de la Reptilieni.

Mihail Sokolov spune că în anul 2003, atunci când a început războiul din Irak, dictatorul Saddam Hussein era „băiatul cel bun”. Acesta ar fi descoperit în Irak nişte echipamente străvechi – de origine Anunnaki – şi ar fi încercat să le reactiveze. Mai mult, chiar ar fi restabilit contactul cu Anunnaki, încercând să-i readucă înapoi pe Terra. Însă propaganda reptiliană l-a demonizat pe Saddam Hussein, care, până la urmă, a plătit cu viaţa această „îndrăzneală” a sa.

Într-un articol din august 2019 – Motivul real pentru războiul din Irak (2003): Saddam Hussein era pe punctul de a descoperi o Poartă Stelară – se discuta despre aceeaşi ipoteză a dr. Michael Salla, conform căreia Hussein ar fi fost pe punctul de a descoperi un portal care restabilea contactul cu extratereştrii Anunnaki, lucru care i-ar fi deranjat teribil de tare pe Reptilienii răspândiți prin lumea noastră.

Acelaşi dr. Michael Salla merge chiar mai departe cu ipotezele, susținând că marile conflicte ale lumii (inclusiv Primul şi cel de-Al Doilea Război Mondial) n-ar fi, de fapt, altceva decât conflicte majore între Anunnaki şi Reptilieni (transpuse în războaie între naţiunile umane) care se războiesc pentru câştigarea controlului asupra acestei planete.

Anunt

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!