Mărturii ale unor oameni de știință despre rasele extraterestre și astronavele din alte sisteme solare
În scopul menținerii maselor umane sub oborocul misticismului, guvernul din umbră recurge la elucubrațiile debitate de diverși ”sceptici” în mass-media internațională, plătiți în acest scop – al dezinformării populației în privința existenței vieții în Univers și a astronavelor extraterestre ce survolează planeta noastră din vremuri ancestrale.
În acest sens, acțiunea guvernului din umbră nu-și găsește o explicație rezonabilă. NASA – agenția guvernamentală de investigații extraterestre aparținând Pentagonului, a stabilit un termen de 20 de ani până vom intra în contact direct cu viața umanoidă din Univers.
De ce peste 20 de ani și nu în prezent? Creierul uman se află deja într-o involuție evidentă, din cauza facilităților tehnologice actuale, ale poluării mediului ambiant și a unor fenomene terestre și cosmice de anvergură, ce va face și mai dificilă în viitor trezirea populației din somnul suficienței, indus prin educație școlară și de către mass-media scrisă și audio-vizuală, potrivit cărora suntem “singura” civilizație tehnologică în imensitatea Universului.
Planurile unor aparate de zbor cosmic, găsite în arhivele secrete ale SS
După înfrângerea Germaniei naziste în cel de-Al Doilea Război Mondial, aliații au găsit în arhivele secrete ale SS planuri ale unor aparate de zbor cosmic. Redăm mai jos, spre exemplu, unul dintre proiectele descoperite cu acel prilej.
Aparatul de zbor cosmic HAUNEBU III
Diametru: 71 metri
Acționare: tachionator Thule 70 plus Schumann – Levitator (blindat)
Distribuția: impuls câmp magnetic
Viteza: 7000 km/h. Max. 40.000 km/h
Echipaj: 32 oameni
Capacitate cosmică: 100%
Capacitate generală de zbor: ziua și noaptea, în orice condiții meteorologice
Gata de zbor: anul 1945
Planurile pentru astronava ANDROMEDA cu echipaj uman prevedeau o viteză de propulsie în spațiul cosmic de 300.000 km/oră, teoretic o viteză nelimitată.
Aparat german de zbor cosmic din clasa HAUNEBU
Potrivit unei declarații făcută la data de 17 decembrie 1970, savantul român Henri Coandă a experimentat în nordul Africii, între anii 1938 – 1939, zborul unor aparate de formă lenticulară cu masa de 800 – 1200 kg. Savantul nu a spus cine era beneficiarul experimentelor, dar se poate presupune. Se pare că Henri Coandă a lucrat pentru un program cosmic german, având ca obiect proiectarea unor aparate de zbor destinate explorării spațiului extraterestru. Este mai puțin cunoscut faptul că Henri Coandă a fost judecat în Franța pentru înaltă trădare, la sfârșitul celui de al II-lea Război Mondial, fiind la un pas de a fi executat prin împușcare.
Astronave extraterestre pilotate de ființe din alte sisteme solare
Foști oficiali americani și canadieni, astronauți și alți oamenii de știință, au depus mărturii privitoare la existența unor rase umanoide extraterestre și a astronavelor pe care le folosesc în călătorii astrale.
Din declarațiile făcute de astronauții dr. Brian O’Leary, dr. Edgar Mitchell și dr. Clark C. McClelland, rezultă că au văzut umanoizi extratereștri colaborând cu oameni de știință americani. Dr. Edgar Mitchell și dr. Clark C. McClelland au spus că în ultimii 60 ani extratereștrii ne vizitează frecvent planeta și colaborează la realizarea unor proiecte secrete comune cu pământenii, dar guvernele ne ascund acest lucru.
Au mai depus mărturii despre existența extratereștrilor și Richard French, fost locotenent-colonel în cadrul Forțelor Aeriene ale USA (USAF), colonelul Dwynne Arneson de la U.S. Air Force – SAC Control Officer, profesorul dr. Robert Jacobs de la U.S. Air Force – Vandenberg Air Force Base, profesorul emerit dr. Jack Kasher, fizician la Universitatea Nebraska, Chase Brandon – fost agent CIA, Clifford Stone de la U.S. Army – Extraterrestrial Retrieval Team, care afirmă că a participat la o întâlnire cu extratereștrii.
Personal, am asistat la patru fenomene OZN și la câteva întâlniri de aproape, cu certitudine extraterestre. La trei observaţii OZN am fost atenţionat de alţi martori oculari. În privinţa acuităţii memoriei vizuale, nu am avut niciodată probleme. Puteam să disting componentele unui stâlp metalic, amplasat la mai mulți kilometri depărtare și să-i rețin detaliile tehnice.
În anul 1970, în jurul orelor 11, în timp ce ieșeam de la o manifestare de protocol ce a avut loc la sediul Uniunii Ziariștilor, situat pe Calea Victoriei din București, am văzut câteva grupuri de oameni, ce priveau cu insistență în sus. Pe cer se afla OZN de formă relativ pentagonală, ce staționa deasupra Capitalei. Am luat ca reper vârful unui stâlp metalic, ce se afla lângă trotuar și am observat că astronava staționa la punct fix. Când am sosit la AGERPRES (pe vremea aceea, AGERPRES era o agenție de presă guvernamentală), am aflat că, la ordinul lui Nicolae Ceaușescu, au fost trimise două avioane militare să intercepteze OZN-ul. Nu au reușit. Astronava se afla la înălțimea de peste 30 kilometri și avea diametrul estimat de către piloții militari de circa 800 metri. OZN-ul a dispărut în jurul orelor 14.
În noaptea de 22 spre 23 august 1980, cu aproximație între orele 1,30 şi 4,45, a avut loc – în Curbura Buzăului – un fenomen OZN mai puțin obișnuit. Evoluția astronavelor extraterestre a fost observată de numeroşi martori oculari. Eram cu un grup de copii antrenaţi într-o misiune specială. Copiii erau cazaţi într-o clădire situată la circa 30 m de hotelul de interes local, în care eram cazat eu. Pe 22 august au sosit şi părinţii copiilor, care s-au cazat la acelaşi hotel.
În jurul orelor 1,30, o fată s-a trezit și privind pe fereastră, a văzut pe cer un OZN lenticular. Le-a trezit şi pe celelalte fete şi au ieşit afară. Au observat că cerul nopții mai era un OZN mai mare, de formă trapezoidală, cu baza mare în sus. Au dat alarma în hotel. M-au trezit aruncând cu pietricele în geam, strigând: OZN-uri!
Am ajuns afară laolaltă cu vreo 20 de persoane, ce se aflau cazate în același hotel. Pe cer era un OZN mare, portocaliu, sub formă de trunchi de con, cu baza mare în sus. În treimea superioară gravitau, de la dreapta spre stânga, scântei colorate în roşu şi verde. La dreapta, jos, deasupra unui deal, era un OZN portocaliu de formă lenticulară, ce părea a fi în dificultate tehnică. Cădea spre coama dealului, pendulând ca o frunză ce cade din copac. Când era să se izbească de deal, lumina portocalie devenea brusc mai intensă, se ridica pe verticală, stătea câteva momente la punct fix, după care începea iar să cadă spre muchia dealului.
Am privit astronavele timp de vreo 20 de minute, după care, obosit fiind, m-am dus la culcare. Am aflat de la câteva persoane care nu dormiseră în noaptea aceea că fenomenul OZN a durat cu aproximaţie până la ora 4,45. OZN-ul lenticular s-a redresat, a pornit pe diagonală ascendentă spre nava-bază, s-a contopit cu creasta şi astronava a accelerat apoi, dispărând cu viteză în imensitatea spațiului cosmic.
Trebuie să fac câteva precizări asupra observării fenomenului OZN. Niciunul dintre localnici nu a văzut OZN-urile. Ei dormeau în acel moment. Un sătean în vârstă din Scăieni, sat situat la câţiva kilometri depărtare, a declarat unui ziarist că a văzut OZN-urile, dar i s-a spus că era o aplicaţie militară cu elicoptere. Deşi aveam aparat de filmat şi aparat de fotografiat profesionale, nu am filmat sau fotografiat fenomenul. Pur şi simplu informaţia cerebrală de a face acest lucru dispăruse. La fel s-a întâmplat şi în celelalte cazuri de evoluţii OZN la care am asistat. Este posibil ca asta să fie explicaţia penuriei de imagini fotografice şi filmate (credibile) despre OZN-uri.
A două zi am pornit, pe la orele 7,30, împreună cu trei colaboratori, pe dealul deasupra căruia se aflase OZN-ul în dificultate tehnică. După ce am început să urcăm pe culmea dealului, am cerut unui colaborator să fotografieze tot ce se va întâmpla. Curând, am observat rostogolindu-se prin iarbă o sferă argintie, ceva mai mică decât o minge de tenis. Când am vrut să o filmez, obiectul mi-a atins piciorul stâng. S-a iscat o flamă portocalie şi am simţit un şoc electric la mâna stângă, în care era camera de filmat. Concomitent s-a produs un vârtej de aer care ne-a trântit la pământ. Pantalonii mei au plesnit la cusături în urma presiunii interioare cauzate de explozia obiectului. Braţul meu stâng, în care era aparatul de filmat nu s-a vindecat total nici până astăzi.
Ce era acea sferă argintie? O formă necunoscută de fulger globular sau un obiect scăpat de OZN-ul lenticular?
Către prânz, a sosit cineva de la Bucureşti, care mi-a cerut să spun celor care au văzut OZN-urile că ar fi fost vorba despre o aplicaţie militară cu elicoptere.
„Dacă dumneata îi crezi idioţi pe toţi martorii oculari, spune-le dumneata asta!” – i-am răspuns eu.
În anul 1983, în seara zilei de 9 iunie, eram cu grup de cercetători pe terasa aceluiași hotel din Curbura Buzăului. În jurul orelor 22,30, o tânără din componența echipei ne-a atras atenția asupra unui OZN ce se deplasa cu mare viteză, în zigzag. În urma acestuia, la un interval de circa 15-20 de secunde, a apărut un alt OZN, mai mare, în jurul căruia gravitau scântei colorate, ce a urmat același traseu unghiular.
Din grupul nostru făcea parte și un fost aviator, instructor de zbor, un anti-ozenist convins. L-am întrebat care este părerea sa despre fenomenul văzut. Ne-a răspuns că satelit nu era, pentru că sateliții nu zboară în linie frântă. Nici avion nu era, pentru că avioanele nu se deplasează cu asemenea viteză și pe traseu unghiular. Era altceva, probabil de origine extraterestră..
Cu prilejul unei prospecții în teren întreprinsă în Munții Orăștiei pentru o temă de cercetare guvernamentală, am fost interceptat în pădure, pe o terasă stranie perfect plană, de o navă extraterestră de dimensiuni reduse. Era pilotată de doi umanoizi de o rasă întrucâtva asemănătoare cu cea umană, cu tenul de un portocaliu roșcat. Cel puțin așa se vedea prin parbrizul navei.
Și generalul de divizie Vasile Dragomir, fost șef al Direcției Topografice Militare, a spus că și el a fost ”vizitat” în aceeași zi de doi extratereștri, ce pilotau un vehicul spațial, când se afla pe o terasă asemănătoare în zona Vârtoape. Generalul era de părere că nu ar trebui să vorbesc cu nimeni despre întâlnirea cu extratereștri, pentru a evita unele riscuri ce ar putea apărea.
Întâmplările descrise mai sus sunt senzaționale – deocamdată – doar în aparență. În curând însă vor face parte din viața noastră de zi cu zi. Și poate, totuși, se va devansa și termenul dat de către NASA în privința recunoașterii existenței civilizațiilor extraterestre.
Vasile Rudan, revista online Jurnal Paranormal
