Mesaje enigmatice din Paleolitic

„Cuvântul muzeu – aplicat peșterilor – e, de altminteri, mai potrivit decât s-ar crede. Săpate în piatră sau zugrăvite în culori pe pereții ce mărginesc întunericul subpământean, se înșiră opere de artă desăvârșită a acestor contemporani ai mamutului și ai renului.”

 

  • Emil Racoviță în Speologia, o știință nouă a străvechilor taine subpământești, 1927
Anunt

 

 

„Evident, contrastul dintre ariditatea solului saharian și bogățiile sale subterane, brusc revelate, stârnește, pe drept cuvânt, imaginația oamenilor. Dar se va vedea că cel mai mare deșert din lume tăinuiește încă multe alte secrete, căci starea lui dezolantă din zilele noastre nu este, la urma urmelor, decât un aspect tranzitoriu din îndelungata sa experiență intim legată odinioară de viața oamenilor și încărcată cu o parte din istoria lor.”
Anunt

 

  • Henri Lhote în Frescele din Tassili, 1958

 

 

„Altamira nu este o peșteră cu picturi ca atâtea altele, Altamira este un sanctuar al geniului uman, de care te apropii cu fiorii venerației, pentru a căpăta încredere în nesfârșita capacitate de creație a omului.”

 

  • Marcian Bleahu în Omul și peștera, 1978

 

Anunt

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!