Misterele continentului scufundat. Ipoteze cu privire la enigmatica țară Mu
În stilul său captivant și plin de imaginație, James Churchward relatează soarta pe care ar fi avut-o puținii supraviețuitori din Țara Mu:
„Pe aceste insule, pierdute pe întinsul mării agitate, supraviețuitorii populației din Mu își așteptau cu teroare sfârșitul. Aproape întreaga populație fusese înghițită. Cei câțiva supraviețuitori din Patria-mumă a omului își dădură seama că nu mai au nimic, nici unelte, nici veșminte sau adăposturi, doar un petic de pământ și deloc hrană. Marea fierbea în jurul refugiilor lor, iar deasupra capetelor acestora nori de fum, de aburi și de cenușă ascundeau binefăcătorul Soare, întunecând totul. Strigătele de deznădejde ale compatrioților încă le răsunau în urechi. Erau scene de oroare pentru cei ce scăpaseră, care putură supraviețui înfiorătoarei încercări și numeroși aceia ce muriră în chip jalnic.
Insulele din Mările Sudului sunt tot ce-a mai rămas din aceste teritorii salvate și anumiți locuitori ai acestei insule pot pretinde că sunt urmașii direcți ai poporului din Mu.
După câteva zile, fumul și aburii sulfuroși se risipiră în cele din urmă. Soarele străpunse perdeaua de nori. Noile insule erau bântuite de bărbați și femei, făpturi îngrozite (…). Trebuie să fi fost foarte jalnici acești supraviețuitori ai celei mai mari catastrofe din lume! (…) Încetul cu încetul, în timp ce generațiile se succedau, sărmanii locuitori ai insulelor decăzură din ce în ce mai mult, până ce chiar și tradițiile trecutului, care la început erau transmise din tată în fiu, au fost uitate. Măreția lor trecută se șterse din conștiință tot așa cum apele perfide ale Pacificului șterseră de pe fața pământului Țara Mu, dar, în ciuda faptului că acest trecut dispăruse din memoria indigenilor din respectivele insule, au rămas totuși urme care să-i păstreze amintirea.”
Acesta este textul lui Churchward – care ne-ar putea oferi indicații asupra celor mai vechi locuitori ai unor insule din Oceania: „constructorii de pakeopa” din Insula Paștelui, „vânătorii de moa” din Noua Zeelandă și alții, din alte părți, ar fi, deci, urmașii popoarelor din Mu, de pe continentul scufundat.
În favoarea unei ipoteze asemănătoare pare să pledeze și un cercetător modern, Fr. Maziere, atunci când spune:
„Aici (Insula Paștelui) apar anumite urme ale acestui popor antediluvian, a cărui prezență începem s-o regăsim și care va pune sub semnul întrebării toate noțiunile de timp și de etică pe care știința noastră a vrut să le impună, fie din orgoliu, fie dintr-o extremă sărăcie a cunoașterii. Aflând despre existența acestei rase antediluviene și neavând îndoieli asupra nivelului de cunoaștere a unei cu totul alte lumi, anumite informații de pe Insula Paștelui, pe care am fost autorizați să le înregistrăm, mi-au părut că trebuie comunicate cu luciditate…”
Trebuie recunoscut încă de la început faptul că ipoteza lui J. Churchward este ademenitoare – cu condiția să lăsăm deoparte evidentele exagerări, mai ales în privința cifrelor (16.000 sau 25.000 de ani, 64.000.000 locuitori), de asemenea și unele expresii nelipsite de o oarecare afectare (Patria-mamă a omului, imperiul Soarelui). Astfel, cu aceste corective, vom constata:
- Churchward este un autor izolat doar în ceea ce privește descrierea țării Mu, nu și a existenței, în trecut, a unui continent (sau chiar a mai multora) în bazinul Oceanului Pacific. În consecință, ipoteza sa nu se cuvine a fi scoasă din discuție ca fiind nedemnă de atenția oamenilor de știință. Pe de altă parte, acceptarea ei necritică este la fel de puțin indicată, având în vedere fantezia și tendințele utopice ale autorului.
- Câteva legende cuprinse în tradiția unor populații din insulele Pacificului menționează existența unui teritoriu vast, care s-ar fi scufundat în apele oceanului din diferite pricini, cel mai adesea ca urmare a mâniei zeilor. Respectivele populații ar fi urmașii locuitorilor continentului scufundat, veniți pe insule cu o flotilă de luntre, sub comanda unui mare lider sau zeu.
- Descrierea catastrofei seismice care a dus la scufundarea țării Mu este exagerată, dar nu neverosimilă – dovadă stă uriașa erupție din 1883 a vulcanului din insula Krakatoa, resimțită pe întreaga suprafață a Terrei. Este adevărat că în centrul Pacificului activitatea seismică este astăzi mai slabă, dar asta nu înseamnă că nu putea fi extrem de intensă în trecut – chiar într-un trecut cuprins în antropogen.
- Indiciile geologice despre un pământ scufundat în adâncurile Oceanului Pacific nu sunt convingătoare, dar relieful și structura fundului oceanului sunt încă insuficient cercetate – asemenea studii se desfășoară actualmente în cadrul unei colaborări pe plan internațional și cu ajutorul mijloacelor științei moderne.
- Pacifida, ca teritoriu locuit și arie a unei civilizații, pune și probleme de ordin istoric. Ori vestigiile arheologice sunt aproape inexistente, poate și datorită faptului că explorările în adâncul straturilor de pe fundul oceanului sunt deocamdată foarte dificile cu mijloacele de care dispune știința în stadiul actual.
- Oricum, este aproape cert că nu poate fi vorba despre palate și temple somptuoase, cum credea Churchward, ci mai degrabă de unelte și arme de silex și os (eventual de obsidian, fiind vorba de o regiune vulcanică) corespunzătoare stadiului de dezvoltare a societății din epoca respectivă. Această constatare reiese în mod logic din studiul legilor generale ale dezvoltării societății, a forțelor motrice ale dezvoltării istorice, chiar dacă pornim de la premisa că cronologia stabilită de Churchward (16.000 sau 25.000 ani) este exagerată.
- Este foarte ciudat că o asemenea civilizație mai mult sau mai puțin dezvoltată n-a avut contact cu cele apropiate, care să-i înregistreze amintirea. Unii cercetători au crezut că găsesc circa 100 de semne comune printre cele 500 de semne ale scrierii din Insula Paștelui și cele 450 descoperite pe amuletele și sigiliile din Valea Indusului (Mohendjo Daro) – datând din mileniul III î.e.n. – afirmație care s-a dovedit nefondată. J. Churchward evocă doar vagi și necontrolabile mărturii indiene și tibetane, depunând o insistență suspectă în legătură cu descifrarea unor scrieri necunoscute – poate a reușit să interpreteze texte hieratice din mănăstirile budiste și lamaserii sau poate doar a căzut victimă unor șarlatanii.
- Prezentarea civilizației de pe Pacifida ca un leagăn al tuturor civilizațiilor, a limbii din țara Mu ca pe o limbă universală din care derivă toate celelalte, a scrierii ca aflându-se la originea tuturor scrierilor, ș.a.m.d., nu se întemeiază pe argumente științifice. Churchward, folosind datele precare moștenite din tradiția unor populații, le-a amplificat cu elemente fabuloase izvorâte din propria-i fantezie, fără valoare istorică și fără aparență de verosimil – deși nu lipsite de farmec, de o anumită atracție.
- Admițând existența – într-un trecut incert, dar, în orice caz, în antropogen – a unui continent în bazinul Pacificului, tainele insulelor, care preocupă numeroși cercetători, devin mai lesne de explicat: originea celor mai vechi locuitori din Insula Paștelui, Noua Zeelandă, Hawaii și din alte părți, originea așa-ziselor tăblițe vorbitoare cu scriere rongo-rongo din Insula Paștelui – o scriere cum nu se mai găsește nicăieri în altă parte, înfățișarea caracteristică (stând mărturie pentru o artă evoluată) a celor mai vechi statui din Insula Paștelui și din câteva insule ale Arhipelagului Societății, faptul că anumite drumuri foarte vechi care străbat insulele se opresc brusc la țărm, în locuri pustii, dând impresia că în trecut se prelungeau pe platoul continental care încă nu era scufundat, existența unor cuvinte de origine necunoscută, în familia de limbi malaezo-polineziană, desemnând anumite construcții sau folosite de preoți în exorcisme și activitatea sacerdotală.
Este limpede că toate acestea (și încă multe alte probleme legate de dezvoltarea materială și spirituală a populațiilor polineziene și de chestiunea atât de controversată a migrațiilor) ar trebui reconsiderate într-o lumină nouă dacă ipoteza Pacifidei s-ar dovedi întemeiată. Ca și în cazul Atlantidei, unii oameni de știință ignoră, pur și simplu, problema – atitudine comodă și deloc științifică. Alții, ce-i drept mai puțin numeroși, cad în extrema cealaltă și, neputând rezista ispitei, acceptă fără critici datele insuficient verificate, ceea ce este cel puțin tot la fel de dăunător.
Probabil că va mai trece multă vreme până ce toate aceste enigme legate de Pacifida, respectiv de misterioasa țară Mu, vor fi elucidate.
Dacă este adevărat că pe planeta noastră nu mai există așa-zisele pete albe, nu este mai puțin adevărat faptul că fundul Oceanului Pacific este insuficient cercetat, că peșterile din Insula Paștelui mai ascund încă multe taine și că interiorul unor insule din arhipelagurile Samoa sau Fiji este astăzi năpădit de vegetația luxuriantă a tropicelor. O expediție până în „buricul Pământului” costă enorm – rar câte un om de știință reușește să adune suma necesară pentru a ajunge pe Insula Paștelui, unul dintre locurile cele mai izolate de pe planeta noastră, unde stă câteva săptămâni sau câteva luni, apoi se întoarce și scrie o carte (care, de regulă, devine bestseller – de exemplu, Alfred Metraux în 1935, Thor Heyerdahl în 1956, Francis Maziere în 1963 și alții. Singurul care a stat vreme mai îndelungată – publicând și o lucrare interesantă – a fost Sebastian Englert, care însă nu era om de știință, ci preot.)
Dar poate că nu este departe vremea când o expediție științifică prevăzută cu întreg arsenalul arheologiei moderne va poposi în misterioasa Insulă a Paștelui și va întreprinde cercetări sistematice – 1 an, 2 ani sau 10 ani, cât va fi nevoie.
Și atunci Insula celor 1000 de Enigme ni se va dezvălui întru totul, iar taina țării Mu nu va mai fi o taină.
Până atunci însă consemnăm ademenitoarea ipoteză a lui J. Churchward, constatând că este o versiune care explică totul, fără să dovedească nimic.
