Misterioasele tuneluri de sub Munţii Anzi, construite de civilizații necunoscute, cu tehnologii mult mai avansate decât cele de astăzi
Continentul sud-american este străbătut de o gigantică reţea de galerii subterane, un adevărat labirint, lung de câteva mii de kilometri.
În Alpii peruvieni, căpitanul spaniol Francisco Pizarro (1475-1541) a descoperit – în Huascaran, muntele incaşilor, la o altitudine de 6.768 metri – galerii subterane a căror intrare era blocată cu pietre enorme.
Spaniolii au presupus că era vorba despre niște depozite de alimente, astfel încât n-au mai continuat cercetările. Acestea au fost reluate abia în anul 1971, atunci când o expediţie a pătruns în subteran, printr-o intrare situată în împrejurimile localităţii peruviene Otuzco.
Revista germană ”Bildder Wissenschaft”, a publicat, în 1971, un articol cu privire la rezultatele respectivei expediţii, cu titlul ”Un alt secret al incaşilor”:
”Muntele incaşilor, Huscaran-ul (6.763 metri) se înalţă maiestuos în Anzii peruvieni. De aici porneşte vechiul drum al băştinaşilor, ce duce peste munţi şi văi spre nord, pierzându-se în grohotişul desprins la o distanţă de 260 de km, în apropiere de Otuzco. În această zonă au fost descoperite, încă din timpul lui Pizarro, mai multe intrări lărgite şi pardosite cu plăci de piatră în grote. Erau folosite drept cămări.
Cercetătorii şi-au amintit de aceste «grote ale incaşilor» şi au pătruns acolo, folosind cele mai moderne mijloace ale tehnicii: scripeţi, electrocabluri, lămpi de mină şi tuburi cu oxigen. La capătul grotelor, aşezate pe mai multe nivele, au dat peste porţi din plăci de piatră care, în ciuda greutăţii lor enorme (8 m înălţime, 5 m lăţime şi 2,5 m grosime), puteau fi mişcate pe role de piatră, ce se învârteau într-un lăcaş stropit cu apă, atunci când se propteau în ele patru bărbaţi puternici. Acest loc se afla la 62 de metri sub poalele muntelui.
Ceea ce urmează reprezintă o uriaşă surpriză: în spatele celor 6 porţi încep tuneluri uriaşe, care îi pot face să pălească de invidie chiar şi pe tehnicienii de astăzi. Aceste tuneluri, care au câteodată o pantă de până la 14%, duc oblic spre coastă. Pardoseala este din plăci de piatră granulată sau striată, nealunecoasă. Dacă azi ţi se pare o aventură să parcurgi cei 90-105 km ai tunelului, atunci cum trebuie să fi fost în secolul al XIV-lea sau al XV-lea, cu câtă greutate şi-au transportat băştinaşii bunurile sub Anzi, pentru a le sustrage atacurilor lui Pizarro şi ale viceregelui spaniol?!
La capătul galeriilor subterane din Guanape (numite astfel după insula care se află în faţa coastei Peru-ului), despre care se presupune că făceau cândva legătura pe sub mare cu respectiva insulă, se află Oceanul Pacific. În lumina felinarelor, panta descendentă se termină la marginea unui talaz negru ca smoala: marea. De aici porneşte. tot subteran, coasta de azi. Căutarea unui coridor pe insula Guanape este inutilă. Nimic nu atestă că odinioară a existat undeva un tunel între uscat şi insulă. Nimeni nu ştie unde sfârşesc aceste culoare subterane ale incaşilor şi dacă deschid drumul spre încăperi cu niște comori ale unei lumi de mult apuse.”
După apariţia acestui articol, colonelul Omar Chioino, directorul Muzeului Naţional al Armatei Aerului din Peru, a declarat:
”Tunelurile sunt atribuite incaşilor, deşi nu există similitudini cu construcţiile acestui popor – cunoscute până acum. Incaşii nu le puteau tăia, căci le lipseau uneltele necesare. Dar faptul că incaşii au cunoscut aceste sisteme subterane şi că le-au folosit parţial, asta este evident.
Intrările în acest sistem gigantic de tuneluri din Anzi au fost identificate în toată America Centrală şi în America de Sud – şi anume din Chile până în Argentina. Încăperile boltite, tăiate cu măiestrie în piatră, un adevărat labirint ramificat în toate direcţiile, sunt cunoscute în Peru sub numele de chicanas.
Este clar că reţeaua aceasta subterană, care depăşeşte construcţiile moderne ale metrourilor, este opera unei civilizaţii necunoscute, a unor locuitori ai acestui continent care l-au populat cu mult înaintea incaşilor şi preincaşilor.
Este vorba de sute de kilometri răsfiraţi subteran, de străzi late, al căror scop ne este total necunoscut. Parţial, au fost zdruncinate de cutremure, iar astăzi fie sunt blocate, fie se sfârşesc sub nivelul mării.“
