Mitologia sumeriană. Zeiţa Mesopotamiei, Inanna. Ce legătura avea cu lumea subterană?
Zeița Inanna este una dintre cele mai importante zeități din mitologia sumeriană și are o poveste foarte interesantă despre coborârea ei în lumea subterană și despre modul în care ar fi provocat-o pe sora ei, Ereshkigal.
Dar cine este Inanna?
Una dintre cele mai importante zeițe ale Mesopotamiei, Inanna este cunoscută drept zeița erotismului. Cu toate acestea, ea este, de asemenea, strâns legată de războaie, motiv pentru care – în unele texte antice – este numită și zeița războiului.
Povestea sa este una dintre cele mai ciudate din panteonul mesopotamic, întrucât există anumite caracteristici care, uneori, par să le contrazică pe altele. Unele texte o descriu ca pe o femeie aflată sub stăpânirea bărbaților, iar în alte texte este descrisă ca fiind o tânără care își dorește un loc în cadrul autorităților mesopotamiene și care luptă nu doar pentru recunoaștere, ci și pentru a-și extinde propria înțelepciune în lume.
Pe mai multe tăbliţe de lut sumeriene, există o poezie în care se regăseşte povestea Inannei. Nu se știe exact când a fost scrisă această poezie, dar experții o datează într-o perioadă cuprinsă între anii 3500 î.Hr. și 1900 î.Hr., deși alte voci sugerează că ar fi mult mai veche. Tăblițele conțin, în total, 415 versete.
”Din marele rai, ea a pus ochii pe marele iad. Doamna mea a părăsit raiul, a părăsit pământul și a coborât în lumea subterană”.
Așa începe poezia Inannei. Dar de ce era interesată de lumea subterană? Acest loc era dominat de sora ei, Ereshkigal.
Când Inanna a ajuns la intrarea în lumea subterană, i-a spus lui Neti, gardianul, că a sosit pentru a participa la ritualurile funerare ale lui Gugalanna, soțul decedat al lui Ereshkigal, acesta fiind cunoscut și sub numele de Taurul Ceresc.
Când regina lumii subterane a fost anunțată de vizita surorii ei, a devenit furioasă – până la punctul de a ordona închiderea totală a regatului și asigurarea fiecăreia dintre cele șapte uși, pentru a o împiedica accesul Inannei. În acest fel, singura cale de acces în lumea subterană era să intre prin fiecare ușă în parte, renunțând de fiecare dată la câte o piesă vestimentară. Când a reuşit să depăşească cele 7 uşi, Inanna era deja complet dezbrăcată și părea lipsită de apărare. Ereshkigal a ucis-o și a atârnat-o de un cârlig.
Cu toate acestea, înainte de a trece prin porțile lumii subterane, Inanna a conceput un plan cu Ninshubur, asistentul ei. În cazul în care nu se întorcea la ora convenită, Ninshubur trebuia să meargă în camerele lui Enki, tatăl lui Inanna și Erishkigal și să-i ceară ajutorul. Enki a reînviat-o; totuși, ea nu mai putea părăsi lumea subterană atât de ușor. Pentru a realiza acest lucru, a trebuit să găsească pe cineva cu care s-o înlocuiască. Slujitorii lui Enki au căutat imediat printre supuşii credincioși ai Inannei.
Dumuzi, soţul Innanei, a fost ales, în cele din urmă drept ”înlocuitor”; chiar dacă Utu, zeul Soare, l-a transformat pe Dumuzi într-un șarpe, pentru a-l ajuta să scape, acesta a fost capturat și trimis în lumea subterană. A apărut însă Geshtinanna, care s-a oferit voluntară în locul fratelui ei. Astfel, s-a decis ca fiecare să petreacă jumătate din an în lumea subterană.
Iată, așadar, o poveste care, într-un mod foarte asemănător cu legenda greacă a lui Persefone și Demetra, ar explica anotimpurile anului. O poveste destul de bizară, care ne-ar putea plasa într-o perioadă în care zeitățile feminine erau capabile să realizeze fapte la fel de spectaculoase precum cele masculine.
