Nucleul Pământului a început rotația în sens invers? Implicațiile și consecințele acestui fenomen
Miezul Pământului sau “inima” planetei noastre, spune un studiu publicat recent (23 ianuarie 2023) într-o prestigioasă revistă ştiinţifică, a încetat să se mai mişte, înainte de a-şi schimba sensul de rotaţie.
Este posibil ca mişcarea în sens invers să fi început deja.
Această informaţie oferită de o echipă de cercetători chinezi de la Universitatea din Beijing este cu atât mai spectaculoasă cu cât se ştiu foarte puţine lucruri despre interiorul Terrei, un teritoriu imposibil de explorat cu mijloacele tehnice actuale.
Straturile Terrei – o structură extrem de complexă, cvasinecunoscută
[Straturile Terrei]
Ceea ce se ştie până acum despre structura Pământului, pe baza calculelor, analizelor, simulărilor pe calculator şi tomografiilor seismice (după modelul tomografiilor medicale, care se folosesc de înregistrările cutremurelor pentru a cartografia structura internă a Pământului), este că Terra, acest sferoid (mai bombat la ecuator şi mai turtit la cei doi poli, din pricina forţei centrifuge, rezultate din mişcarea de rotaţie) este alcătuit din mai multe straturi.
În centru, în zona cea mai adâncă, se află nucleul sau miezul Pământului, ca o “minge” fierbinte, cu o grosime de 3.471 de kilometri, stratul următor fiind “mantaua” Pământului (2.900 de kilometri grosime), iar la suprafaţă se află “scoarţa” sau “crusta”– stratul cel mai subţire, de circa 40 de kilometri grosime.
Miezul Pământului, aflat aşadar la peste 5.000 de kilometri adâncime, este format dintr-un nucleu intern şi unul extern. Cel intern este alcătuit dintr-un amestec solid de fier şi nichel, care atinge temperaturi de circa 4.000 de grade Celsius, similare cu cele din petele solare (regiuni întunecate care apar pe discul solar, din cauza diferenţelor de temperatură). Acest nucleu (de dimensiunile planetei Pluto) ocupă 17% din volumul Terrei și reprezintă aproximativ 33% din masa sa.
Nucleul extern se află, aproximativ, între 2.900 și 5.100 kilometri adâncime şi este fluid, alcătuit din fier şi nichel topit, amestecate cu sulf şi oxigen, la temperaturi de circa 2.900 de grade Celsius. Acest nucleu extern este agitat de mişcări de convecţie (pe verticală) ale fluidului, cu o viteză de 30 de centimetri/h, această zonă fiind răspunzătoare de magnetismul terestru. Nu se ştie mai nimic despre structura interfeței dintre nucleu și manta, dar se presupune că ar fi la fel de complexă ca suprafaţa Pământului.
Miezul Pământului a început să se rotească în sens invers?
Mulţi geologi numesc miezul Pământului ca fiind “o planetă în interiorul unei alte planete”, o sferă fierbinte de dimensiunile planetei Pluto, liberă să se mişte la peste 5.000 de kilometri în adâncuri, deoarece pluteşte în învelişul lichid al nucleului extern.
Analizând datele undelor seismice (care trec prin centrul Terrei) din ultimii șaizeci de ani, geologii Xiaodong Song și Yi Yang, de la Universitatea din Beijing, au ajuns la concluzia că rotația miezului Pământului aproape că s-a oprit, într-o etapă anterioară, în jurul anului 2009, înainte de a începe mişcarea de rotaţie în direcția opusă.
“Noi credem – au declarat cei doi cercetători – că nucleul central se rotește, în raport cu suprafața Pământului, într-o direcție și apoi în alta, ca un balansoar”.
Un ciclu complet (înainte și înapoi) al acestui “leagăn” ar dura aproximativ 60 – 70 de ani.
Ultima inversare a sensului de rotaţie, înainte de cea din 2009, ar fi avut loc la începutul anilor 1970, iar următoarea ar trebui să se producă până în 2040, poate chiar în acest deceniu.
Cei doi geologi nu au putut însă să spună cu certitudine dacă, în această perioadă, miezul Pământului stagnează sau a început deja rotaţia în sens invers.
Dacă miezul Pământului începe să se rotească în sens invers, care sunt consecinţele?
Potrivit cercetătorior chinezi, există o legătură, o influenţă reciprocă între mişcarea de rotaţie/balansarea miezului Pământului şi ceea ce se întâmplă la suprafaţa Terrei – lungimea zilelor (diferenţe de câteva fracţiuni de secundă în durata zilei, în funcţie de balansarea spre stânga, spre dreapta sau de perioadele când nucleul intern nu se mai mişcă), mici variații în timpul de care Pământul are nevoie pentru a se roti în jurul axei sale, seismele sau chiar mici schimbări în câmpul magnetic al Pământului.
Sunt ipoteze, tratate deocamdată cu multă precauţie în lumea ştiinţifică.
O certitudine este însă faptul că magnetismul Pământului – care se extinde în spaţiu până la zeci de mii de kilometri şi care protejează Terra de raditatiile cosmice – este creat de structurile interne ale planetei, în primul rând de mişcările unui fluid conductiv electric în miezul exterior.
Până în prezent, există puține informaţii (cele mai multe sunt presupuneri) referitoare la perioadele în care miezul Pământului se opreşte sau îşi schimbă sensul rotaţiei şi în ce mod sunt condiţionate sau condiţionează fenomene din straturile superioare sau de la suprafaţa Terrei.
Dar cei doi autori ai studiului sunt convinși că există legături fizice fundamentale între toate straturile care alcătuiesc Pământul şi că singura abordare corectă a fenomenelor din această zonă trebuie să fie una integrată.
Alte teorii despre miezul Pământului
Mulţi alţi specialişti au întâmpinat favorabil ipoteza geologilor chinezi, dar cu unele rezerve.
De exemplu, un grup de seismologi la Universitatea din California, care au publicat cu un an în urmă un studiu pe aceeaşi temă, consideră că miezul Pământului (nucleul intern) oscilează mult mai repede, schimbând direcția aproximativ la fiecare 6 ani, conform datelor seismice de la două explozii nucleare care datează de la sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970 – o perioadă de schimbare a mişcării de rotaţie aproape de cea indicată de studiul cercetătorilor chinezi în 2023 (diferenţa între cele două ipoteze constând doar în intervalul la care se produce o astfel de schimbare).
Un geofizician de la Universitatea Națională Australiană a lansat ideea că ciclul de rotaţie al nucleului Terrei este de aproximativ 20 până la 30 de ani, mai degrabă decât cei 70 de ani menţionaţi de specialiştii chinezi, subliniind, în acelaşi timp, că vor fi, cu siguranţă, multe surprize în această zonă de cercetare.
Altfel, este de acord că miezul Pământului (cel extern, fluid) ascunde în el o sferă mai mică, din fier şi nichel, structurându-se după modelul păpușilor Matrioska.
Teoria Pământului gol
Paradoxal este faptul că, în condiţiile în care studiile de ultimă oră, precum cele care lansează ideea că miezul Pământului se mişcă precum un balansoar, schimbându-şi sensul mişcării la interval de câteva decenii, există şi alţi oameni de ştiinţă care susţin că interiorul Pământului este gol.
Teoria Pământului Gol este veche de câteva secole, primul care a lansat această ipoteză fiind matematicianul, astronomul şi cartograful Edmond Halley (după numele căruia a fost denumită Cometa Halley, care apare pe cer o dată la 76 de ani şi a cărei periodicitate a fost calculată, pentru prima dată, de astronomul englez).
Mai târziu, pe la jumătatea secolului al XX-lea, un fost ofiţer de marină american, Richard Byrd, care a făcut mai multe expediţii în Antarctica şi la Polul Nord, spunea că a putut observa în respectivele zone largi teritorii necunoscute, în interiorul depresiunilor polare, neacoperite de gheaţă sau de zăpadă, neindicate pe hărţile întocmite până la acea dată şi care ar putea fi, spun cei care cred în Teoria Pământului gol, porţi de acces spre interiorul Pământului.
O “manta” ciudată, din roci necunoscute…
[Terra, structura internă]
Un cercetător de la Universitatea Utah, SUA, Lowell Miyagi, observa că:
“Se pare că ştim mult mai mult despre suprafaţa planetei Marte decât despre interiorul Terrei”, ceea ce este, în mare măsură, adevărat.
Lowell Miyagi şi echipa sa de cercetători de la Utach University au “descoperit” (teoretic), în interiorul Pământului, de curând, un fel de “manta”, la o adâncime de aproximativ 1.500 de kilometri, formată din roci necunoscute, extrem de dure.
Această “manta”, susţin cei de la Utah University, ar putea aduce multe explicaţii în legătură cu fenomene geologice rămase, până astăzi, nedescifrate.
De exemplu, s-a constatat de mai mult timp că, atunci când unele plăci tectonice alunecă în manta, din cauza cutremurelor sau a erupţiilor vulcanice, niciodată nu se scufundă mai adânc de 1.500 de kilometri, adică nu trec niciodată dincolo de stratul dur de roci necunoscute.
Constatarea aceasta repune în discuţie şi teoria referitoare la faptul că miezul Pământului ar fi gol, dar şi presupusa origine a vulcanilor în nucleul fluid al Terrei.
Mai mult, geologi de la Northwestern University, SUA, repun şi ei în discuţie problema magnetismului Terrei, a cărui sursă, susţin aceştia, s-ar afla în intensitatea şi direcţia curenţilor oceanici, nu în miezul Pământului (fluid sau gol).
Semnale necunoscute din miezul Pământului
În 1995, un angajat NASA, de la Staţia Forțelor Spațiale Cap Canaveral, Florida, declara că, la acest centru de cercetare, a fost receptat un semnal radio, care venea din interiorul Terrei.
Mulţi specialişti, alimentând teoria Pământului gol în interior, nu au ezitat să afirme că sursa acestor semnale ar putea fi o formă de viaţă inteligentă, care dispune “de o tehnologie capabilă să trimită semnale, bazate pe un cod matematic complex, care să străbată scoarţa terestră, adică sute de kilometri de pământ şi stâncă.”
Criptocontinentele – structuri bizare, de origine necunoscută, în miezul Pământului
O ipoteză spectaculoasă legată de miezul Pământului a fost lansată în 2021, la Conferinţa Ştiinţelor Lunare şi Planetare de la Huston, atunci când o echipă de cercetători de la Arizona University a prezentat o teorie potrivit căreia în miezul Pământului s-ar afla resturile unei protoplanete, denumită Theia (în greacă, “mama Lunii”), care a avut, iniţial, dimensiuni apropiate de cele ale planetei Marte.
Theia s-ar fi ciocnit cu Terra în urmă cu peste 4,5 miliarde de ani, iar urmarea a fost că dintr-o bucată uriaşă desprinsă din planeta noastră s-a format Luna (în felul acesta s-ar explica de ce compoziţia geochimică a rocilor terestre şi lunare este similară), iar nucleul protoplanetei ar fi fuzionat rapid cu nucleul Pământului.
[Terra și Theia]
În urma coliziunii, spun unii dintre cei care susţin această teorie, protoplaneta Theia ar fi putut să se împartă într-un miez sărăcit în fier (cel care a fuzionat cu nucleul Terrei) şi o manta bogată în fier, mai densă decât a planetei noastre, care, din pricina densităţii, nu s-a amestecat cu mantaua terestră, ci s-ar fi depus în apropierea nucleului, în “grămezi” uriaşe.
Mişcarea de rotaţie a Pământului în jurul axei sale, înclinaţia axei de rotaţie terestre sunt urmările impactului care a dat naştere singurului satelit natural al Terrei, fără de care viaţa pe planeta noastră nu ar fi fost posibilă.
Teritoriile necunoscute din adâncul Terrei – esenţiale pentru viitorul planetei noastre
Poate că miezul Pământului este o “minge” care se balansează într-un fluid fierbinte, poate că miezul Pământului este gol sau “locuit” de inteligenţe superioare, poate că Terra este o “sferă Dyson” (cum susţin alţi oameni de ştiinţă) – o megastructură care cuprinde complet o stea şi captează un procent mare din puterea sa.
Cert este că, dincolo de ipoteze, teorii, simulări computerizate, cele mai “adânci” forme de viaţă cunoscute direct se află sub planşeul oceanic, în Groapa Marianelor (cel mai adânc punct de pe suprafața Pământului, aflat în Oceanul Pacific), la aproximativ 10 kilometri adâncime.
Omul modern visează să cucerească spaţii din Univers, aspiră la călătorii intergalactice, etc., dar într-un viitor nu prea îndepărtat va înţelege că zonele neexplorate din adâncul Pământului ar putea fi de primă importanţă pentru viitorul nostru.
Dar vor fi cunoscute și explorate aceste teritorii? Cine şi cum va scrie această istorie?
Sunt întrebări la care, deocamdată, nimeni nu poate răspunde.
