Orașele subterane ale geților, porți spre tărâmul de dincolo
Derinkuiu este un oraș antic din Cappadocia, situat pe verticală, scobit în rocă vulcanică, pe 11 nivele subterane. Despre acest misterios oraș se spune că ar coborî până la 85 de metri sub pământ.
Derinkuiu putea adăposti între 30.000 și 50.000 de locuitori. Intrarea în fiecare nivel era blocată de roți masive de piatră, de 1,5 metri în diametru și cântărind o jumătate de tonă.
O Shambala a geților
Este poate cea mai spectaculoasă cetate, extrem de ingineresc construita, cu sisteme de aerisire sub formă de puțuri, cu 15.000 de deschideri către suprafață, precum și sistem de canalizare.
În interior, aceasta era dotată cu toate cele necesare pentru un trai normal: puțuri și bazine de apă, aprovizionate de un râu subteran, prese de ulei și de struguri, cămări, crame, staule pentru vite, școli, capele. Frizele prezintă toate simbolurile dragi neamului get: zig-zagul, rombul, sfoara, spirala. Este prezent, de asemenea, și simbolul regal – floarea cu patru petale, prezentă pe scutul lui Decebal de pe Columna lui Traian, pe frizele mormintelor regale ale geților odriși, precum și pe steagurile dahilor. Reprezenta, totodată, și simbolul zeului cappadocian Mitra.
Zeci de orașe subterane
Derinkuiu nu este singular. Acesta este legat de alte complexuri subterane, în număr de peste 40, situate în adâncurile Cappadociei prin zeci de kilometri de tuneluri. Derinkuiu era legat de Kaimakul, printr-un tunel de 8 kilometri. Kaimakul putea adăposti 20.000 de oameni. Astfel că cele două reprezintă cele mai mari orașe subterane.
Mulți s-au străduit să explice denumirea orașului Derinkuiu prin fel de fel de asocieri lingvistice, omițând faptul că era în Cappadocia cea locuită de geți. Pentru aceștia, „dura” reprezenta cetatea, iar „kui” – adâncime. Așadar, a construi în adâncime, asemenea cuiului care intră în lemn. Preluata de neamurile care au venit ulterior, denumirea nu prezintă o diferență mare de pronunție. Spaniolii îl traduc și ei, fără a da detalii lingvistice – „cetate în adâncime”.
Istoricii din cadrul Ministerul Turc al Culturii datează construcția orașului subteran în secolul VIII, VII î.Hr. și susțin faptul că era folosit ca refugiu din calea invadatorilor.
Orașele au fost construite de zei
Cercetătorii David Childress și David Wilicock nu sunt de acord însă cu această teorie, din simplul motiv că gurile de aerisire ale orașului subteran erau la suprafață, astfel că era foarte ușor pentru invadatori să le astupe și să-i determine astfel pe locuitori să iasă, să se predea. Subteranele au fost folosite ca ascunzători în diferite perioade, fiind destul de populate în perioada de persecuție a creștinilor.
Arheologii americani și spanioli datează construcția în 2000-1500 î.Hr. Childress și Wilicock îl consideră însă mult mai vechi. Aceștia au descoperit o relatare din epoca persană conform căreia adăposturile subterane ar fi fost construite după planurile zeului Ahura Mazda. Demn de remarcat este și construcția extrem de precisă, ce dovedește cunoștințele de geologie, inginerie, rezistența materialelor, precum și inginerie de sisteme și instalații urbane. În lipsa acestor cunoștințe legate de construcție, labirintul subteran supraetajat s-ar fi prăbușit în scurt timp.
Dragonul mayaș. Șarpele cu Pene
Conform cercetătorilor Childress și Wilicock , orașele subterane au fost construite astfel încât să nu fie identificate din aer ca ținte. În acest sens, se recomandă citirea cu atenție a epopeilor antice, mai exact pasajele în care zeii porniseră un război între ei, aviația fiind forța principală. Cum fiecare zeu avea popoare de supuși, acestea deveneau ținte ale zeilor inamici.
Așadar, pentru a-și proteja supușii, zeii le-au construit cetățile subterane din ținuturile Cappadociei și adăposturile subterane ale indienilor Hopi, care spun că „oamenii stelelor” ar fi primii care au locuit în ele. Șarpele cu Pene al mayașilor le-a construit adăposturile subterane din Tahtzibitchen, care reprezintă și „porți subterane spre lumea de dincolo”, guvernată de zeul unui nou început, Xi Balba.
