Decebal și războaiele dacice – Preluarea Imperiului Roman de către Lupii Daciei
În antichitate, Dacia era numele dat zonei din Europa Centrală delimitată de Munții Carpați. Această zonă corespunde țărilor moderne de astăzi, România și Moldova. În plus, Dacia includea și părți din Ungaria, Bulgaria și Ucraina de azi.
Oamenii care locuiau în zonă erau cunoscuți drept daci (sau geți), conform grecilor. Dacii sunt renumiți pentru războaiele lor împotriva romanilor – în timpul cărora au fost înfrânți, pământul lor devenind provincie romană.
Perspectivele istoricilor cu privire la Dacia
Deși dacii sunt cei mai cunoscuți pentru conflictele lor cu Imperiul Roman, ei au fost menționați de sursele grecești chiar cu câteva secole înainte de întâlnirea lor cu romanii. Aceștia sunt amintiți, de exemplu, în Războiul Peloponezian, scris de istoricul grec Tucidide în cea de-a doua jumătate a secolului al V- lea î.Hr.
În opera lui Tucidide, se spune că dacii (geții) ar fi trăit într-o zonă care se învecina cu teritoriul sciților. Istoricul adaugă fapul că dacii și sciții au luptat în același mod – arcași călare.
[Triburi daci/geți la nord de Dunăre]
Dacii sunt menționați și în Istoriile lui Herodot, un apropiat contemporan al lui Tucidide. Potrivit lui Herodot, dacii (sau geții) erau unul dintre triburile care trăiau în Tracia.
În acel moment, zona ocupată de daci se întindea până la sud de Dunăre. Despre populația acestei regiuni Herodot spunea că „este cea mai mare din lume, după indieni, desigur”. Istoricul antic adăuga:
„Dacă ar fi conduși de o singură persoană sau ar avea un scop comun, ar fi invincibili și ar fi de departe cea mai puternică națiune din lume, după părerea mea. Totuși, acest lucru este complet imposibil pentru ei – nu există nicio posibilitate ca asta să se întâmple vreodată – și de aceea sunt slabi.”
Herodot se ocupă de geți și în relatarea sa despre campania persană împotriva sciților. Herodot menționează că înainte de a ajunge la râul Ister, Darius a cucerit acest trib. Istoricul grec susține că geții erau „cel mai curajos și drept trib tracic” și că ei „au oferit o rezistență fermă”, refuzând să se predea fără luptă, așa cum au făcut și alte triburi tracice.
În consecință, după înfrângerea lor, geții au fost înrobiți de perși și înrolați în armata lui Darius. Herodot dedică un paragraf din lucrarea sa credințelor religioase deținute de geți, dintre care cea mai proeminentă fiind cea în nemurire. Herodot relata faptul că „ei cred că, la moarte, merg la o zeitate numită Zalmoxis (sau Gebeleïzis, cum îl numesc unii dintre ei).”
Herodot continuă să descrie un ritual pe care geții îl îndeplinesc o dată la 5 ani. Pentru acesta, geții trăgeau la sorți, pentru a determina pe cine să-i trimită lui Zalmoxis ca mesager. I se dădeau instrucțiuni cu privire la favorurile pe care geții doreau să le acorde zeul cu acea ocazie, iar după aceea mesagerul era trimis la Zalmoxis, astfel:
„Ei aranjau trei lănci, cu oameni care să le țină, iar apoi alții apucau mâinile și picioarele celui care era trimis la Zalmoxis și îl aruncau în aer, pe vârfurile lăncilor. Dacă murea din cauza faptului că era tras în țeapă, ei considerau acest lucru ca un semn că zeul va privi în mod favorabil cererile lor. Dacă totuși nu murea, ei dădeau vina pentru acest eșec pe mesagerul însuși, considerându-l om rău și apoi înlocuindu-l cu altcineva.”
Se poate presupune că geții repetau acest proces până când un mesager era trimis cu succes la Zalmoxis.
Herodot afirmă că tracii (probabil inclusiv dacii) aveau o practică de a-și vinde copiii ca scalvi, pentru exportul către alte națiuni. Descoperirea monedelor străine în zona ocupată cândva de daci reprezintă dovada că aceștia făceau comerț cu alte civilizații. În afară de astfel de monede străine, au mai fost găsite și cele locale.
Minele de aur și de argint, care au fost găsite în toată Dacia, au permis domnitorilor să bată monede folosind aceste metale prețioase. Primele monede bătute de daci au fost imitații ale monedelor de argint ale lui Filip al II-lea și ale lui Alexandru al III-lea (cel Mare) al Macedoniei.
[Monedă de argint dacică]
Aceasta este o dovadă în plus că dacii au fost în contact și chiar au fost influențați de civilizațiile străine. Ulterior, acestea au fost înlocuite cu denarii de argint ai Republicii Romane. Ambele monede erau din Roma, iar imitațiile lor erau folosite de daci.
Romanii si dacii
Inițial, romanii s-au limitat doar la a face comerț cu dacii, fără a se preocupa prea mult de ei, întrucât nu-i considerau o amenințare. Într-adevăr, afirmația făcută de Herodot – conform căreia dacii erau incapabili să se unească sub un singur conducător sau pentru o singură cauză – a fost valabilă timp de secole.
Cât timp triburile dacilor au continuat să lupte între ele, romanii s-au mulțumit să-i lase în pace. Spre sfârşitul Republicii Romane s-a produs însă o schimbare în Dacia, care i-a alarmat pe romani.
În jurul anului 60 î.Hr., a apărut un rege cu numele Burebista, care a unit triburile dacice. Acesta și-a extins tărâmul în toate direcțiile. În est, a cucerit orașele grecești de pe coasta de nord a Mării Negre; în vest, a extins stăpânirea dacilor dincolo de râul Tisa; în nord, a mers până în Slovacia modernă; iar în sud a ajuns în zona de dincolo de Belgrad.
[Regatul Dac în timpul domniei lui Burebista]
Este posibil ca Burebista să fi fost implicat în Marele Război Civil Roman (cunoscut și sub numele de Războiul Civil al lui Cezar), deoarece se pare că i-a oferit sprijin lui Pompei (49 î.Hr.). Când războiul s-a terminat, Iulius Cezar și-a îndreptat atenția asupra Daciei. Învingătorul războiului civil plănuia o campanie militară de amploare împotriva dacilor, întrucât îi vedea ca pe o potențială amenințare la adresa Romei.
Cu toate acestea, înainte ca Cezar să-și poată lansa expediția, acesta a fost asasinat. Astfel, planul de a ataca Dacia a fost abandonat. La scurt timp după moartea lui Cezar, a fost asasinat și Burebista.
În consecință, Dacia unificată pe care acesta a creat-o s-a prăbușit și dacii au fost împărțiți din nou în triburi. Cu toate acestea, dacii erau suficient de puternici pentru a-și hărțui vecinii romani.
Această situație a continuat în următoarele câteva decenii, până când dacii au fost unificați de Decebal. O descriere a acestui rege dac este oferită de scriitorul roman Cassius Dio, după cum urmează:
„Acest om a fost isteț în înțelegerea lui despre război și isteț și în purtarea războiului; a judecat bine când să atace și a ales momentul potrivit pentru a se retrage; a fost un expert în ambuscade și un maestru în lupte campate; și știa nu numai să urmeze bine o victorie, ci și să gestioneze bine o înfrângere. Prin urmare, s-a arătat multă vreme un demn antagonist al romanilor.”
Când Decebal a ajuns la putere, în anul 85 d.Hr., a atacat provincia romană Moesia și l-a ucis pe guvernatorul acesteia, Oppius Sabinus. Prin urmare, romanii au intrat în război împotriva dacilor. Campania a fost condusă de însuși împăratul Domițian, deși acesta nu a jucat un rol activ în război, după cum relatează Dio:
„Așadar, Domițian a făcut o expediție împotriva acestui popor, dar nu a luat parte directă la conflict. În schimb, el a rămas într-unul din orașele Moesiei, complăcându-se într-o viață dezlănțuită, așa cum era obiceiul lui. Căci el nu era doar indolent la trup și plin de timiditate cu duhul, ci și dezgustător – desfrânat față de femei și bărbați deopotrivă.”
[Împăratul Romei, Domițian]
În schimb, o armată sub conducerea lui Cornelius Fuscus a fost trimisă împotriva lui Decebal. Dacii au trimis o ambasadă la Domițian pentru a negocia un tratat de pace, cu condiția ca „fiecare roman să aleagă să-și plătească contribuția în fiecare an; altfel, a declarat că va face război și va provoca mari răutăți romanilor”.
Potrivit lui Dio, Domițian, în timp ce încă făcea campanie împotriva dacilor, a decis să-i atace pe Quadi și Marcomani. Împăratul a intenționat să pedepsească aceste triburi germanice deoarece nu au ajutat Roma în războiul lor împotriva dacilor.
Romanii, însă, au fost învinși de Marcomani și au trimis soli la Decebal pentru a cere pacea. Regele dac a acceptat condițiile Romei, întrucât nici el nu se descurca atât de bine. Victoria lui Domițian, totuși, a fost aproape o farsă, așa cum consemnează Dio:
„Și, ca și cum ar fi câștigat o victorie, a trimis la Roma, printre altele, reprezentanți ai lui Decebal și, de asemenea, o scrisoare de la rege, așa cum susținea el, deși zvonurile spuneau că ar fi falsificat-o. El a onorat festivalul care a urmat cu multe exponate adecvate unui triumf, deși nu proveneau din nicio pradă pe care el o capturase; dimpotrivă, armistițiul îl costase ceva în afară de pierderile sale, pentru că îi dăduse la fața locului sume mari de bani lui Decebal, precum și artizanilor din toate meseriile legate atât de pace, cât și de război și promisese că va continua să dea sume mari în viitor. Exponatele pe care le-a expus proveneau, într-adevăr, din magazinul de mobilier imperial, pe care le-a tratat în orice moment ca o pradă capturată, în măsura în care înrobise chiar și imperiul însuși”.
Pacea între Roma și Dacia ia sfârșit
A urmat o perioadă de pace între Roma și Dacia, dar aceasta s-a încheiat în anul 101 d.Hr., când Traian a lansat o campanie împotriva dacilor. Spre deosebire de campania lui Domițian, care era menită să-i pedepsească pe daci, cea a lui Traian avea drept scop cucerirea și avea motive întemeiate să facă acest lucru. În plus, Traian a fost un împărat formidabil, mult mai bun decât Domițian, iar Decebal pare să fi conștientizat acest lucru. După cum spune Dio,
„După ce a petrecut ceva timp la Roma, a făcut o campanie împotriva dacilor; căci ţinea seama de faptele lor trecute şi era mâhnit de suma de bani pe care o primeau anual şi, de asemenea, observa că puterea şi mândria lor creşteau. Decebal, aflând de înaintarea sa, s-a înspăimântat, pentru că știa bine că în prima ocazie nu i-a cucerit pe romani, ci pe Domițian, pe când acum avea să lupte atât împotriva romanilor, cât și împotriva împăratului Traian.”
O singură bătălie majoră a avut loc între armatele romane și dacice în primul an de război. S-a sugerat că Decebal știa că armata sa nu se potrivește cu cea a lui Traian și, prin urmare, a căutat să-i oprească pe romani cât mai repede posibil.
[Relief pe Columna lui Traian – reprezentând o luptă majoră împotriva dacilor]
Decebal spera că acest lucru îi va împiedica pe romani să treacă prin Munții Orăștiei, care protejau capitala dacică și că începerea iernii îi va obliga pe cotropitori să plece. Deși dacii au fost învinși în bătălia de la Tapae, strategia lui Decebal de a-i încetini pe romani a funcționat, iar Traian a decis să aștepte primăvara următoare pentru a-și continua campania.
În timpul iernii, Decebal a lansat un contraatac, invadând Moesia. Deși dacii au avut unele succese împotriva romanilor, în cele din urmă aceștia au fost înfrânți.
În anul 102 d.Hr., dacii au fost înfrânți, iar Decebal a cerut pace. De data aceasta, condițiile au fost favorabile romanilor.
Dar pacea a durat doar până în anul 105 d.Hr., deoarece Decebal a încălcat termenii tratatului de pace, astfel Traian declanșând o a doua campanie împotriva dacilor. După un an de lupte, romanii ocupaseră o mare parte din Dacia.
Decebal, care probabil știa că va fi defilat la Roma ca prizonier de război dacă ar fi fost capturat, s-a sinucis. Cadavrul său a fost decapitat, iar capul adus înapoi la Roma. În urma acestui al doilea război s-a înființat provincia romană Dacia.
La scurt timp după încheierea celui de-al Doilea Război Dac al lui Traian, la Roma a fost ridicat un monument pentru a comemora triumful împăratului asupra dacilor. Acest monument, cunoscut sub numele de Columna lui Traian, există și astăzi.
Prin basoreliefurile sale spiralate, coloana spune povestea războaielor dacice ale lui Traian, într-o formă artistică. Adversarii daci ai lui Traian, inclusiv regele lor, Decebal, sunt imortalizați în acest monument, menit să sărbătorească înfrângerea lor.
În ceea ce privește dacii care au supraviețuit, aceștia au adoptat treptat căile romane și au fost în cele din urmă integrați în Imperiul Roman. Deși dacii au dispărut în cele din urmă din istorie, românii moderni pretind că sunt descendenții lor.
