Prin labirintul minții. Tulburările psihotice
Ce este o tulburare psihotică?
Termenul de psihoză datează de la jumătatea secolului al XIX-lea și a evoluat de-a lungul timpului.
În prezent, acesta se referă la tulburările mentale în care apar o serie de simptome ce au ca rezultat general deformarea sau pierderea contactului cu realitatea, fără afectarea stării de conștiență.
O tulburare psihotică poate modifica gândirea, percepțiile, emoțiile și comportamentul unei persoane, astfel încât, uneori, aceasta nu poate sesiza faptul că experiențele neobișnuite pe care le trăiește țin de o problemă de sănătate mentală și nu reflectă realitatea.
În literatura de specialitate, o tulburare psihotică este caracterizată prin câteva tipuri principale de simptome:
- Simptome pozitive
- Simptome de dezorganizare
- Simptome negative
- Simptome cognitive
- Simptome afective.
Simptomele pozitive
Sunt cele mai evidente simptome psihotice. Se numesc pozitive deoarece presupun apariția unor elemente ”în plus”, pe care le trăiește numai persoana afectată, fără ca acestea să fie confirmate și de cei din jur.
Halucinațiile reprezintă percepții (la nivelul oricăruia dintre cele cinci simțuri) în absența unui stimul extern real.
Exemple de halucinații:
- auditive: voci sau alte sunete (alarme, sirene, țipete) care nu există în realitate. Vocile pot fi de bărbați sau femei, cunoscute sau necunoscute, pot conversa între ele, pot comenta acțiunile persoanei afectate sau îi pot transmite acesteia anumite comenzi
- vizuale: perceperea unor imagini (simple sau complexe) care nu există în realitate
- tactile: senzații la nivelul pielii în absența unui stimul real (de exemplu, senzația de atingere sau de insecte care se târăsc pe piele)
- olfactive: perceperea unor mirosuri fără existența unui stimul real (de exemplu, mirosuri urâte sau miros de arsură)
- gustative: perceperea unor gusturi modificate; adesea sunt însoțite de halucinații olfactive.
Nu toate halucinațiile au semnificație patologică – de exemplu, halucinațiile care apar la adormire sau la trezire sunt considerate normale. De asemenea, halucinațiile pot reprezenta o componentă obișnuită a experiențelor religioase, în anumite contexte culturale.
Ideile delirante reprezintă convingeri false, extrem de rigide, despre care persoana respectivă crede că sunt reale în pofida contra-argumentelor. Acestea pot fi de mai multe tipuri:
- de persecuție/urmărire – ideea că se află în centrul unui complot sau că este spionat
- de referință – convingerea persoanei afectate că primește mesaje speciale (de exemplu, la televizor) sau că ceilalți discută despre ea
- de grandoare – persoana respectivă consideră că are puteri extraordinare sau că este celebră
- de control – convingerea persoanei afectate că acțiunile/gândurile/cuvintele îi sunt controlate din exterior; poate apărea senzația că gândurile îi sunt citite, furate sau inserate
- de tip somatic – convingerea eronată că suferă de o boală gravă în ciuda dovezilor care infirmă acest lucru sau idei neobișnuite legate de funcționarea unor organe.
Simptomele de dezorganizare
Dezorganizarea gândirii
Este evidențiată prin tulburările observate în conversația cu persoana respectivă. Astfel, vorbirea poate fi neclară, fără sens, uneori chiar incoerentă. În timpul discursului, poate sări de la o idee la alta, se poate opri brusc la jumătatea unei fraze sau poate inventa/deforma anumite cuvinte.
Dezorganizarea comportamentului
Persoanele afectate de un episod psihotic se pot comporta diferit decât o fac de obicei, pot deveni foarte agitate sau pot efectua acțiuni bizare sau inadecvate. Adesea, aceste modificări comportamentale sunt asociate cu prezența altor simptome (halucinații, idei delirante) și sunt concordante cu acestea.
Simptomele negative
Se numesc astfel deoarece se referă la elemente care au fost reduse sau pierdute din cauza bolii. Pot fi reprezentate de alogie (sărăcirea vorbirii), avoliție (absența motivației, inițiativei), retragere socială (lipsa interesului pentru interacțiuni sociale, tendința de a se izola în propria cameră), scăderea nivelului general de energie cu reducerea activităților, inclusiv a igienei personale, aplatizare afectivă (reducerea expresiei emoționale), anhedonie (absența plăcerii în legătură cu activități anterior plăcute).
Simptomele cognitive
Persoanele care suferă un episod psihotic pot prezenta probleme de concentrare și memorie. Acestea se pot manifesta prin dificultăți de concentrare care le pot afecta activitatea școlară sau profesională, încetinirea și afectarea calitativă a procesării informațiilor, reducerea capacității de memorare, în special pentru evenimente recente, și a abilităților de rezolvare de probleme, dificultăți de organizare a activităților.
Simptomele afective
Pe parcursul unui episod psihotic pot să apară diferite modificări ale dispoziției persoanei afectate, astfel încât aceasta poate fi prea euforică sau, mai frecvent, prea deprimată. De asemenea, pot să apară emoții exagerate de anxietate (frică fără un motiv real), enervare sau furie extremă. Uneori, aceste emoții se pot schimba rapid, chiar și fără un motiv aparent.
De câte tipuri sunt tulburările psihotice?
Tulburările psihotice reprezintă o categorie generală în care sunt incluse mai multe tulburări mentale. Diagnosticul se stabilește în funcție de mai multe elemente – mod de prezentare, cauze posibile, istoric, durată de evoluție, probleme asociate.
Cele mai frecvente tipuri de tulburări psihotice sunt:
Cât de frecvente sunt tulburările psihotice?
În populația generală, aproximativ 3 din 100 de persoane dezvoltă o tulburare psihotică.
Schizofrenia apare, în medie, la 1% dintre oameni, această cifră rămânând relativ constantă în toată lumea.
Persoanele care au o rudă de gradul I care suferă de o tulburare psihotică prezintă un risc mai mare de a dezvolta o astfel de tulburare.
Din ce cauză apar tulburările psihotice?
Nu se cunoaște cauza exactă a tulburărilor psihotice.
Cercetările efectuate au demonstrat faptul că tulburările psihotice apar în urma unor modificări ale conexiunilor dintre diferite zone ale creierului (denumite circuite cerebrale).
La nivelul creierului, comunicarea dintre celule se realizează cu ajutorul unor substanțe chimice, denumite neurotransmițători. Manifestările psihotice au fost asociate cu modificări ale nivelurilor unor neurotransmițători (printre care dopamina sau serotonina), care determină un dezechilibru chimic în anumite zone ale creierului.
În prezent, modelul cel mai acceptat pentru explicarea apariției tulburărilor psihotice este modelul vulnerabilitate – stres. Acesta pornește de la ideea că persoanele care ajung să sufere de o tulburare psihotică prezintă o sensibilitate biologică (genetică) care, în prezența anumitor factori de mediu (de exemplu, evenimente de viață stresante, consum de droguri, etc.), ajunge să se exprime sub forma unei tulburări psihotice.
Cum evoluează tulburările psihotice?
Evoluția unei tulburări psihotice poate fi diferită în funcție de tipul acesteia.
Tulburările psihotice acute/tulburarea schizofreniformă au, prin definiție, o durată determinată, cu remisiunea ulterioară a simptomelor.
Evoluția tulburărilor psihotice cronice (de exemplu, schizofrenia) are loc în mai multe etape:
- faza premorbidă – perioada de dinainte de dezvoltarea simptomelor
- faza prodromală – apar anumite modificări, fără a exista încă simptome psihotice clare
- faza de psihoză acută – perioada cu simptome psihotice manifeste; debutul lor poate fi brusc sau insidios
- faza de recuperare/stabilizare – cu tratament adecvat, simptomele psihotice încep să se reducă; durata și calitatea remisiunii variază de la o persoană la alta
- faza reziduală/stabilă – după un prim episod psihotic, unele persoane au o recuperare bună și nu vor mai experimenta simptome psihotice, în timp ce altele pot avea episoade recurente sau pot rămâne cu unele simptome reziduale, de intensitate mai joasă.
Ce probleme pot fi asociate cu tulburările psihotice?
Abuz de substanțe
Multe persoane care suferă episoade psihotice au și probleme legate de consumul unor substanțe cum sunt alcoolul, marijuana sau alte droguri recreaționale. În unele cazuri, abuzul de substanțe începe înaintea de instalarea simptomelor psihotice și poate precipita debutul psihozei. În alte cazuri, abuzul de substanțe începe mai târziu și poate reprezenta o încercare de auto-medicație pentru simptomele psihotice.
Consumul de substanțe poate constitui un obstacol în calea recuperării unui episod psihotic. Chiar dacă este respectat tratamentul pentru tulburarea psihotică, continuarea consumului de substanțe poate duce la apariția unor recăderi.
Depresie
Depresia poate însoți episoadele psihotice. Uneori, simptomele depresive reprezintă primul semn de boală și apar înaintea simptomelor psihotice. Alteori, depresia apare după tratamentul cu succes al simptomelor psihotice (depresie postpsihotică). Indiferent de momentul apariției, este important ca depresia să fie identificată și tratată prompt. Depresia netratată poate duce la gânduri suicidare sau chiar la tentative de suicid.
Agresivitate
În prezența unor simptome psihotice intense, pot apărea modificări de comportament care pot duce la acțiuni agresive. În cazul în care există un risc de violență, este importantă siguranța persoanei care suferă de psihoză și a celor din jur; aceasta poate fi obținută prin anunțarea autorităților competente. În majoritatea cazurilor, tratamentul antipsihotic reduce semnificativ riscul unor comportamente agresive.
În ce mod decurge procesul recuperării?
Procesul de recuperare este strict individualizat. Unele persoane se recuperează rapid, cu intervenții minime, în timp ce altele pot necesita susținere pe o perioadă mai îndelungată. De obicei, recuperarea după un prim episod psihotic durează câteva luni. Datorită opțiunilor terapeutice disponibile în prezent, majoritatea persoanelor care trec printr-un episod psihotic pot duce vieți satisfăcătoare și productive.
Procesul recuperării este un proces activ care implică persoana afectată și familia acesteia și poate fi influențat de mai mulți factori, printre care:
- durata psihozei netratate
- tipul tulburării psihotice
- respectarea recomandărilor terapeutice
- prezența altor probleme – de exemplu, abuz de substanțe.
Recuperarea înseamnă mai mult decât reducerea simptomelor. Aceasta poate include:
- obținerea unui sentiment de control asupra psihozei
- modificări de viață care susțin sănătatea mentală
- modificarea percepției asupra bolii, astfel încât aceasta să nu mai reprezinte o parte dominantă a vieții cotidiene
- creșterea nivelului de încredere în situații sociale
- reluarea activităților academice/profesionale
- creșterea gradului de independență.
Recuperarea este un proces dinamic, care poate cuprinde perioade de creștere și perioade de regresie, perioade cu schimbări majore și perioade în care lucrurile par neschimbate.
Cele mai mari șanse de succes sunt atunci când toate persoanele implicate colaborează, în cadrul unei echipe.
Nu recomandăm autodiagnosticul în baza informațiilor regăsite în diverse surse.
Un diagnostic corect se poate pune doar de către un medic specialist.
