Principii cosmice, adevăr absolut, inteligență creatoare. Dumnezeu, Conștiința Infinitului
Principiile, constantele cosmologice, valorile parametrilor, formele și fenomenele din Univers sunt create, interconectate între ele, se mișcă într-un anumit interval de valori și sunt reglate într-un mod atât de inteligent și de precis încât ele permit existența vieții pe Pământ – ceea ce ne conduce la concluzia că Universul a fost creat de o Ființă superinteligentă și creatoare.
Dacă numai unul dintre acești factori ar devia de la valorile sale, viața nu ar putea exista. Acest principiu se numește principiul antropic. Exprimat pe scurt, acest principiu precizează faptul că Universul a fost creat cu un scop foarte precis și reglat într-un mod foarte fin.
Scopul creării Universului a fost acela ca viața să poată exista și evolua prin intermediul experiențelor. În următoarele rânduri voi concretiza prin exemplificare principiul antropic, pentru a fi înțeles mai bine.
Un principiu cosmic este faptul că gheața are o densitate cu aproximativ 9% mai mică decât apa. Deoarece o bucată de gheață este mai puțin densă decât apa, ea dislocă un volum de apă ce are o greutate mai mare decât bucata respectivă de gheață. Greutatea volumului de apă dislocuit se numește forță arhimedică. Această forță arhimedică este mai mare decât greutatea bucății respective de gheață și acționează în sens opus față de greutate. În consecință, gheața plutește, deoarece forța arhimedică dezvoltată de ea este mai mare decât greutatea ei. Să observăm ce s-ar petrece pe planeta noastră dacă acest principiu n-ar funcționa și gheața ar fi mai densă decât apa. În acest caz, ea s-ar scufunda până când ar atinge fundul apei. Apa de la suprafață n-ar mai fi protejată de gheață, ar pierde căldură în mod continuu și ar deveni din ce în ce mai rece. În același timp, datorită faptului că la fundul apei se va afla gheață, apa se va răci încontinuu. Astfel, apa ar pierde căldură în permanență și s-ar forma din ce în ce mai multă gheață. Acest proces ar continua, iar rezultatul ar fi o planetă complet înghețată, pe care viața nu ar fi posibilă. Una dintre cauzele pentru care viața este posibilă este faptul că gheața este mai puțin densă decât apa. Din acest exemplu, observi faptul că Universul a fost creat într-un mod inteligent și reglat în mod fin pentru a permite existența.
O altă dovadă incontestabilă pentru faptul că Universul a fost creat de o super-inteligență creatoare este faptul că toate formele și fenomenele din Univers sunt infinit de complexe. Pentru a explica mai bine acest lucru vom lua ca exemplu un copac. Tot ciclul prin care trece copacul – începând cu încolțirea lui din sămânță, dezvoltarea, polenizarea și reproducerea lui, inclusiv rolul pe care îl joacă în ecosistem, dar și toate celelalte aspecte. Nu vei putea niciodată obține absolut toate informațiile despre acest fenomen, astfel încât să-l poți reface 100%, indiferent de cât de bine și cât de profund l-ai cerceta. Este indubitabil faptul că Universul a fost creat de o ființă superinteligentă și creatoare. Această ființă superinteligentă este Creatorul Universului, Dumnezeu, iar Universul este creația sa.
Întrebarea care se pune în acest context nu este dacă Dumnezeu există sau nu, deoarece El, prin faptul că este atotputernic şi omniscient, poate să se afle atât în afara existenţei, cât şi a non-existenţei.
Întrebarea este: de ce se face întotdeauna legătura între Dumnezeu şi credinţa religioasă, cu toate că această legătură nu a fost dovedită niciodată, cu toate că El are mai mult de-a face cu ştiinţa? Cosmosul funcţionează, fără îndoială, după principii ştiinţifice.
Ştiinţele naturii, ştiinţele exacte, logica, spiritualitatea, dar şi experienţele noastre de zi cu zi ne duc la concluzia că dincolo de fenomenele şi formele acestei lumi se află o inteligenţă superioară. Iar inteligenţa presupune o Conştiinţă.
Şi pentru că El este atotputernic şi omniscient, conştiinţa Lui trebuie să fie infinită. Dumnezeu este Conştiinţa Infinitului, iar Universul este creația sa.
Evoluţionismul lui Darwin a eşuat din multe motive. Unul dintre aceste motive este faptul că micro-evoluţia sau schimbarea în cadrul unei specii nu este o dovadă a unei macro-evoluţiei darwiniste în sensul de schimbare dincolo de limitele speciilor şi a creării unor specii diferite de cele iniţiale. Falsificarea de fosile prin ataşarea unei mandibule de urangutan la un craniu uman şi denumirea lor în mod pompos cu nume ştiinţifice precum: Sinanthropus, Ramapithecus sau Hesperopithecus, pentru a dovedi că evoluţia darwinistă este adevărată, a fost descoperită de savantul Kenneth Oakley (1911-1981) de la British Museum şi nu mai este niciun secret pentru nimeni.
Logica ne spune că hazardul neinteligent nu poate să creeze toate miriadele de fenomene şi forme din Univers ce par a fi aşa de complexe încât cele mai sofisticate laboratoare ale secolului al XXI-lea nu pot reproduce sintetic nici cea mai mică particulă a vieţii, deci nici măcar o celulă. Să fie oare hazardul mult mai inteligent decât toţi oamenii de ştiinţă?
Formele și fenomenele din Univers sunt infinit de complexe. Imaginează-ți că pe un stadion de fotbal se aşează toate componentele unui avion în stare demontată. Câţi ani trebuie oare să treacă astfel încât prin hazard, deci cu ajutorul unor uragane, al unor cutremure de pământ sau al altor evenimente naturale, avionul să fie montat în stare de funcţionare? Avionul, însă, nu este nici pe departe atât de complex precum organismele vii sau subcomponentele acestora. Numai ADN-ul din nucleul celulei, care deţine într-o formă codată toate informaţiile necesare reproducerii vieţii, este compus din 3,5 miliarde de instrucţiuni.
Cei care meditează profund şi în mod frecvent relatează că intră în contact cu un spirit, cu o conştiinţă atotputernică, atotştiutoare şi infinită. La revenirea din starea meditativă, ei se întorc cu cunoştinţe, dar şi cu abilităţi noi care-i uimesc pe ceillați. Chiar şi experienţa noastră de zi cu zi ne arată că există o energie misterioasă atât în noi, cât şi în afara noastră.
Creatorul Universului și Creația sa se pot înțelege numai pe cale științifică.
Adevărul este energetic și infinit. De aceea el nu poate fi descris în mod exhaustiv, în limbaj uman. Cu ajutorul limbajului uman se poate doar indica asupra adevărului. În clipa în care omul se cuplează la sursa energetică a adevărului, el se iluminează.
Limbajul uman este un limbaj implicit și nu explicit. Înțelegerea unui fenomen are loc în trei pași. În primul pas trebuie să te lași condus de explicația respectivă până la punctul în care ea te poate conduce, după care să treci la pasul următor – să mergi în mod deductiv mai departe până la punctul în care poți vedea cu ochii minții, în mod tridimensional, fenomenul respectiv și evoluția sa în timp. În al treilea pas trebuie să meditezi, pentru a înțelege esența acelui fenomen. Deci explicația vine din exterior, înțelegerea vine din interior! Astfel, datorită faptului că adevărul despre un fenomen este infinit și este de natură energetică, nu-l poți înțelege decât dacă-l privești cu ochii minții.
Sursa: Mihail Ișpan