Provocarea tehnologiei pentru credință și societate. Încotro se îndreaptă umanitatea?
Trăim zile interesante, zile când societatea și Biserica sunt scuturate de revoluția tehnologiei.
Suntem noi, creștinii, pregătiți să facem față provocărilor tehnologiei, atât celor de astăzi, dar și celor care vor veni mâine? Societatea se transformă profund și ireversibil în zilele noastre, vom putea noi să aducem sare și lumină, vindecare și restaurare?
Biserica a fost întotdeauna influențată de tehnologie și de media, chiar dacă recunoaște acest lucru sau nu.
Într-o carte fascinantă numită Millenium Matrix, teologul și expertul media Rex Miller afirma că Biserica a cunoscut mai multe etape, corelate cu tehnologiile de comunicare contemporane, iar acest lucru a influențat închinarea, liturghia și chiar modul în care era construită și proiectată clădirea bisericii, de exemplu.
Deși este evident că factorii ce au influențat evoluția Bisericii de-a lungul secolelor sunt multipli și complecși, mai jos câteva aspecte ce țin de rolul tehnologiei și formelor de comunicare, conform lui R.M.
În primele 15 secole după Hristos, comunicarea era predominant orală, întrucât cititul și scrisul era rezervat celor puțini, iar informația scrisă era conținută sub formă de cărți copiate de mână. Erau puțini și cei care știau carte. De aceea, clădirea bisericii era bogat ornată, înăuntru și în afară și conținea icoane și picturi care comunicau pasaje biblice sau din viața bisericii, clădirile erau maiestuoase și se foloseau tămâie și lumânări și o liturghie deosebită, pentru a comunica o anumită stare religioasă credincioșilor, de admirație și reverență față de Cel Atotputernic. Aceste tipologii există încă peste tot, le recunoaștem în majoritatea bisericilor ortodoxe sau catolice, denominații creștine având rădăcini străvechi.
A urmat revoluția tehnologică a tiparului lui Gutenberg, pe la 1439. Comunicarea tipărită a permis pentru prima oară multiplicarea la scară mare a informației. Interesant, Biblia este prima carte din lume tipărită cu această nouă tehnologie. Și nu întâmplător, la câteva decenii după invenția tiparului, apare Reforma protestantă, având la loc de cinste crezul Sola Scriptura – doar Cuvântul (scris).
Bisericile protestante se rup tradiția liturgică a catolicismului, clădirile pun accent pe funcțional, decorațiunile sunt reduse la minim, programele sunt sobre, iar punctul central al slujbei religioase este predica, centrată pe Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Și aceste biserici, de tip luteran sau reformat, sau evanghelic-tradiționale încă există și sunt active în România. Și tot în această etapă, au apărut editurile creștine ce tipăresc cărți de credință, ca mod al folosirii tehnologiei tiparului de către Biserică.
Miller notează că următoarea schimbare a modului în care arată și funcționează Biserica este influențată de revoluția tehnologiilor de tip broadcast – radio și TV. Clădirile arată din nou diferit, lepădând fațada sobră, adesea având o scenă în fața publicului. Accentul se mută pe ”trupa de închinare”, muzica este contemporană și solicită participare din partea publicului, atitudinea este mult mai relaxată, sunt folosite și lumini și proiecții media, tipul de predicare este informal.
Multe biserici neoprotestante mai libere par să adere la acest tipar. Și tot din această eră s-au născut posturi de radio sau TV (în România apărute după `90 din cauza comunismului), care ”emit” mesajul prin unde electromagnetice, expresie a adoptării tehnologiei broadcast de către Biserică. Comunicarea este în general unidirecțională și presupune răspuns limitat-inexistent din partea ”audienței”, ce are mai degrabă rol de consumator pasiv.
Toate aceste forme de Biserică coexistă și azi. Ele nu au fost înlocuite de ”noul val”, ci există pentru că există și azi mai multe tipologii de creștini care rezonează cu fiecare din aceste tipuri de biserici. Și dincolo de formele de slujbă religioasă sau structură a programului, dincolo de aspectul clădirii bisericii, contează aspectul esențial în creștinism: prezența lui Dumnezeu. Domnul este prezent în toate aceste tipuri de biserici, pentru că El se descoperă tuturor celor care Îl caută sincer, indiferent de forma de închinare, de program, de clădire.
Însă, pe măsură ce prinde rădăcini revoluția tehnologică pe care o trăim astăzi, Revoluția Informatică, marea întrebare este cum va arăta Biserica contemporană cu era tehnologiilor interactive. Și cum anume păstrăm prezența lui Dumnezeu pe măsură ce Biserica se recalibrează, se readaptează (încă o dată) pentru a fi martor relevant al lui Dumnezeu în societatea puternic tehnologizată de azi.
Începem să avem ”site-uri creștine” sau pagini pe social media, dar mentalitatea interactivă încă nu e prezentă cu adevărat în Biserică, Biserica încă nu s-a adaptat la noua eră cu adevărat, ci doar împrumută mici zorzoane digitale (site-uri de prezentare, bloguri, pagini și postări pe media socială, transmisii live ale programului), dar fără a umbla la esență. Biserica nu știe să răspundă lumii digitale, pentru că nu înțelege încă prea bine ce se întâmplă.
Acum câțiva ani, un creștin bine intenționat a plătit pentru un panou publicitar pe marginea drumului, cu mesajul ”Iisus este răspunsul!”, pentru a fi văzut de toți cei ce conduc pe șosea. După câteva zile, pe reclama respectivă apărea scris șugubăț cu spray: ”Care era întrebarea?”. Dincolo de partea amuzantă, există adevăr în acel răspuns. Înainte să oferim răspunsurile Evangheliei la problemele societății, trebuie să cunoaștem aceste probleme. Trebuie să înțelegem în profunzime societatea digitală (încă în tranziție), ca să putem să fim o lumină pentru ea.
Dar lumea de azi e în plină tranziție. Dacă ai peste 30 de ani, ești un așa-numit ”imigrant în lumea digitală”, pentru că tehnologiile interactive s-au dezvoltat după ce te-ai născut, iar tu ești într-un proces de adaptare la ele. Cei sub 25-30 de ani sunt însă cetățeni cu drepturi depline ai lumii digitale, născuți cu tehnologia în mână, descurcându-se ca peștele în apă în lumea digitală. Iar studii neurologice arată că efectiv creierul lor este ”mufat” diferit față de generația ”imigranților”, din cauza expunerii timpurii la media și la tehnologie.
Tinerii digitali deja încep să penetreze în piața muncii, încep să formeze familii, încep să preia responsabilități în societate și biserică, dar fac acest lucru complet diferit față de generația precedentă. Informația schimbă totul, pentru că informația e putere, dar și puterea e informație (vorba postmodernă). Și datorită diferențelor tehnologice și neurologice dintre generații, trăim o dramă în societate și în Biserică, și în mulți apare sentimentul de nepotrivire. Pentru că acest clivaj există. Dar poate fi depășit, cu concursul ambelor părți.
Pentru că revoluția digitală schimbă deja totul în jur, resetează relațiile interumane, modul în care învățăm, lucrăm, ne relaxăm sau privim realitatea din jur. Ea schimbă modul în care vedem Biserica, comunitatea credincioșilor. E posibil ca Biserica în era informației să fie mult mai ”digitală”, integrând oameni din locații geografice diferite. Sau dimpotrivă, e posibil ca Biserica în era informației să recupereze noțiunea de comunitate efectivă, din lumea reală, mai ales când în societate totul este virtualizat și tehnologizat. Sau o soluție hibridă…
Cum vor fi liderii Bisericii în era digitală?
Accesul la informație îi permite unui predicator să consulte multe materiale, chiar să le preia, dar de asemenea, el poate fi verificat de fiecare enoriaș cu telefonul în mână. De altfel, cunosc pastori care folosesc termenul ”Aprindeți-vă Bibliile la pasajul X”, conștienți fiind că cei cu Bibliile pe mobil îi depășesc pe cei cu Biblia-carte în biserica lor.
Un exemplu – oare ar merita să includem în Biserică principiul Web 2.0, care spune că fiecare din noi are o voce, nu doar ”specialistul” sau autorul unui material și că (în filozofie ”open-source”), prin contribuția puținului tuturor, putem toți obține o înțelegere mai bună și mai profundă decât cea obținută de un singur ”specialist”? Se aplică asta la viața creștină?
Pare să rezoneze cu pasajul ”învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții” (Coloseni 3:16), dar cât de realizabil e el în contextul bisericilor noastre de azi? Și cum ne ferim de haos, dacă toată lumea aduce la comun tot ce îi trece prin cap în Biserică? Mulți din noi am văzut păreri… neinspirate sau neconstructive din partea unor creștini pe marginea unui subiect discutat.
Și dincolo de bucătăria internă a Bisericii, majoritatea dintre noi, în viața de zi cu zi, sub o formă sau alta, interacționăm cu tehnologiile digitale în viața noastră personală. Mulți din cei mai în vârstă nu înțeleg foarte bine tehnologia digitală și au dificultăți în a o folosi, dar și se pot detașa ușor de tehnologie și experiența de viață le permite să privească lucrurile mai critic. În schimb, mulți din cei mai tineri cunosc foarte bine tehnologia, dar le lipsește experiența de viață și înțelegerea proceselor ce stau în spatele tehnologiilor folosite în fiecare zi.
Lumea digitală încă e la început, multe aspecte și implicații pur și simplu nu sunt cunoscute sau înțelese pe deplin, de aceea apar des noi ”efecte secundare” nedorite cauzate de folosirea tehnologiei în exces. Tehnologia a și adus un salt uriaș pozitiv în comunicarea umană și a deschis practic infinit accesul nostru la informație. Tehnologia nu e bună sau rea prin ea însăși, ci contează modul în care o folosești. Și totuși, mulți experți spun (și propria mea experiență concordă) că expunerea prelungită la tehnologie te va modela ca persoană, te va afecta, atât pozitiv cât și negativ.
Sunt și aspecte negative clare ale tehnologiei, de care creștinii trebuie să țină cont și la care să ofere alternative. Un aspect e pornografia, ce a explodat odată cu răspândirea internetului, fiind azi cel mai descărcat tip de conținut de pe Internet. Un alt exemplu: media socială duce adesea la narcisism și chiar la depresie (prin compararea vieții personale cu viața perfectă a celorlalți). Cum putem transmite unei persoane al cărui sistem de referință e media socială că are valoare prin ea însăși, indiferent de cum arată sau ce face sau ce postează?
Un alt aspect delicat ține de datele personale în spațiul digital, de ceea ce în engleză e numit privacy. Fiecare din noi lăsăm o ”dâră” de informație după noi, în fiecare zi – site-urile accesate, prietenii cărora le-ai postat comentarii sau le-ai dat Like, interesele și preferințele tale de orice natură, căutările tale pe internet, traseul tău geografic înregistrat zilnic de GPS-ul telefonului inteligent pe care îl ții în buzunar, pe lângă poze și video și alt conținut pe care le-ai generat intenționat. Toate aceste date ajută companiile și chiar organismele statale să realizeze un profil digital al tău destul de complex, și să te încadreze într-o tipologie anume (de consumatori cu anumite preferințe, de potențial pericol public sau fanatic religios, etc). Multe companii, de exemplu cele la care probabil ai cont de email sau cont pe rețeaua lor socială, vând mai departe informațiile tale personale către alte companii de marketing. Datele tale digitale personale au valoare!
Noi nu ar trebui să avem nimic de ascuns în lumea digitală, dar trebuie să fim conștienți de cum funcționează partea mai puțin văzută a internetului și să ne protejăm. Oricum nu ne vom putea proteja complet, dar putem face asta mai bine ca până acum. Ar fi bine să știți că unele companii de tehnologie vă cunosc anumite obiceiuri sau preferințe chiar mai bine ca propria mamă sau soție.
Un alt fenomen care ia amploare și în România este cel al fake-news. E foarte important, ca disciplină media, să consulți mai multe surse de informare. De exemplu, dacă te uiți regulat la anumite site-uri sau posturi TV mai… partizane, fă-ți un obicei în a te uita și pe cele ”rivale”. Doar nu te alimenta dintr-o singură sursă, pentru că ești în pericol de manipulare. Și să nu crezi că postările prietenilor tăi pe Facebook sunt o sursă echilibrată de informație. Algoritmii Facebook folosesc inteligență artificială pentru a învăța ce fel de știri sau materiale îți plac și ți le vor arăta în special pe acelea. Riști să rămâi izolat într-o bulă de informație, văzând doar o frântură din lumea de afară, dar având impresia că toată lumea e pe aceeași lungime de undă cu tine, și atunci poți fi manipulat ușor, fie că ești tânăr și priceput cu tehnologia, fie mai puțin specialist. De asemenea, caută informația direct de la sursă: nu te baza pe ce spun alții că a spus cineva, ci ascultă direct persoana.
Nu suntem toți specialiști în tehnologie. De aceea, majoritatea dintre noi avem nevoie să învățăm mai mult, să trecem prin cursuri de ”educare digitală”. Creștinii au nevoie la scară mare de competențe măcar de bază în domeniul tehnologiei.
Mai e un aspect ce ține de tehnologie. Direcția viitorului în care tehnologia împinge societatea ne ridică probleme noi, ca Biserică. Astăzi, sunt credincioși pentru care genul muzical sau ținuta în Biserică este un subiect de controversă. Pentru alții, contează dacă viața ta e predestinată sau tu deții liberul arbitru și răspunzi pentru deciziile tale. Însă avansul științei și tehnologiei deja ridică o nouă categorie de dileme despre care practic nimeni nu discută în biserici. Două sunt îndeosebi importante: inteligența artificială și transumanismul.
Transumanismul se bazează explicit pe evoluția darwinistă și presupune depășirea condiției umane, prin câteva căi. Unul din domeniile controversate ține de genetică, de experimentarea pe embrionii umani, de celulele stem și de augmentarea umană. O cale de augmentare este ”editarea genetică”, de exemplu prin programul software revoluționar CRISPR-Cas9, inventat în ultimii 10 ani. Editarea genelor poate elimina anumite boli sau probleme ereditare, dar poate fi folosit și pentru augmentarea umană sau pentru realizarea ”la comandă” a unui bebeluș cu anumite caracteristici. Un alt scop este și anihilarea morții și oprirea procesului de îmbătrânire, cu scopul de a produce oameni a-mortali (adică fără a mai îmbătrâni, dar cu posibilitatea de a muri, de exemplu ca urmare a unui accident).
O altă cale a transumanismului presupune augmentarea omului cu ADN provenit de la animale, pentru a împrumuta anumite caracteristici speciale ale lor. Deja au fost create organisme modificate genetic la scară mare pentru a hrăni populația, dar se experimentează și cu animale hibride, sau chiar implantând ADN uman în om sau invers.
Mai e studiată și augmentarea omului prin fuziunea om-mașină, pentru a crea ”cyborgi”. Deja există, de exemplu, membre artificiale legate direct la sistemele neuronale ale beneficiarilor, care le controlează din creier la fel cum ar controla membrele umane, sau pacemakere electronice integrate în corp care ajută inima pacienților cu deficiențe cardiace să bată. Unde însă e limita?
O altă direcție de viitor urmată de transumanism, folosind tehnologia, este și maparea conștiinței umane (sufletului) și transferul ei în ”cloud”, în speranța că putem astfel păstra conștiința și sufletul unei persoane pe durată nedefinită, o formă de nemurire.
Gândiți-vă la toate filmele din ultimii ani, începând cu Robocop și Terminator pentru cei mai în vârstă, și terminând cu Splice, Ex Machina, Transcendence, Black Mirror, Lucy, Superman, X-men și majoritatea super-eroilor din filmele recente. Ele ne pregătesc psihologic pentru ceea ce urmează. Și toate aceste domenii sunt azi în cercetare, nu sunt filme sau ficțiune. Ce vedem azi în filme se vor întâmpla în realitate, gradual, în următoarele decenii. Știința nu se oprește în loc.
Ce poziție ar trebui să avem, ca creștini, față de încercările de modificare ale naturii umane, prin știință și tehnologie?
Deși ele par futurisme SF, toate sunt activ studiate de oamenii de știință. Și știința nu se va opri din acest avânt din considerente moral-creștine, iar noi vom vedea toate aceste lucruri realizându-se în timpul vieții noastre, încet-încet.
Tehnologia e bună și ne ajută, medicina ne extinde durata de viață și ne ajută să biruim bolile, chiar și fără ajutor divin și vindecare. Însă când se merge prea departe? Există un prea departe?
Un alt domeniu care ar trebui să ne intereseze e cel al Web 3.0 și al inteligenței artificiale. O serie de tehnologii noi se împletesc pentru a proiecta sisteme tot mai inteligente și mai capabile de a înțelege contexte și nuanțe fine, de la asistenți digitali tot mai inteligenți, până la roboți de companie autonomi ca faimoasa Sophia, mergând până la algoritmi și sisteme și mai sofisticate. Deși sunt încă departe de a avea o conștiință similară cu cea umană, roboții deja au fost dotați de creatorii lor cu un grad de conștiință de sine și cu autonomie în decizii. Dezvoltarea unei inteligențe artificiale cu conștiință de sine echivalentă cu cea umană și cu independență deplină în deciziile luate e o chestiune de timp. Căutați și termenul ”singularitate tehnologică”. Se va întâmpla destul de probabil în timpul vieții noastre.
Va crea oare omul o nouă formă de viață, cea a robotului cu conștiință de sine? Dacă da, cum ne vom raporta, ca creștini, la această provocare a tehnologiei?
Suntem noi pregătiți pentru provocările de azi ale tehnologiei, pentru implicațiile Web 2.0, Web 3.0, pentru redefinirea identității digitale și a relațiilor umane prin tehnologie, pentru a face față unei lumi în care comunicăm mai mult cu inteligență artificială decât cu alte persoane?
Dragostea și puterea lui Dumnezeu nu s-au epuizat când a apărut tehnologia, dar mai avem noi credința și puterea de a le duce în societatea digitală în care trăim? Și ne gândim și ne pregătim pentru provocările de mâine ale tehnologiei? Trăim zile interesante, unii spun că sunt cele din urmă, însă sunt zile în care cu siguranță trebuie să avem discernământ ca șerpii, fiind însă nevinovați ca porumbeii.
Dr. Ing. Sorin Pețan
