Realitatea – între știință și fantezie. Suntem captivi în Matrice, iar Luna este o hologramă?

În ultimii ani, circulă o teorie stranie cu privire la lumea în care trăim. Se crede că Luna este, de fapt, o hologramă, ca noi să nu putem vedea ceea ce se petrece cu adevărat.

În sprijinul acestei ipoteze bizare, adepții prezintă drept dovadă așa-zisa undă lunară.

Care este adevărul? Este Luna o hologramă sau este doar o altă teorie a conspirației?

Anunt

Această teorie a apărut în anul 2014, atunci când niște observatori vigilenți au remarcat un fel de undă/val neobișnuit care traversa Luna. Astfel, aceștia au insistat ulterior asupra posibilității ca ceea ce vedem să fie complet diferit de ceea ce se petrece cu adevărat. Iar de aici și până la ideea că Luna ar putea fi o hologramă (sau este acoperită cu o hologramă) n-a mai fost decât un pas.

Un astronom amator a continuat să investigheze acest fenomen și a descoperit că această undă lunară ciudată apare doar atunci când Luna se apropie de starea sa deplină. Din acest motiv, s-a concluzionat că holograma este proiectată doar atunci când Luna este plină.

 

Care este adevărul?

De ce ar vrea cineva să acopere Luna? Ca să nu vedem noi ce se petrece acolo? Un răspuns prea simplist.

Dacă o civilizație avansată (eventual rău intenționată) n-ar dori să fie văzută, atunci nu și-ar desfășura activitățile (ostile) pe Lună, ci pe o altă planetă.

Ani la rând, oamenii de știință au crezut că activitatea vulcanică a lunii ar fi încetat cu sute de milioane de ani în urmă, odată cu răcirea interioară. Sau că Luna, de fapt, se micșorează tot mai mult.

Teoria hologramei a trezit interesul tuturor celor care au observat-o și au investigat-o. Pentru a demonstra că nu este vorba despre o anomalie care se petrece pe Lună, specialiștii au filmat-o în timp ce o aeronavă trecea prin dreptul ei. Atunci a apărut misteriosul efect de undă lunară.

Astfel, specialiștii au explicat valul lunar ca fiind ceva cauzat de trecerea maselor de aer cald/rece. Iar Luna nu este nicio hologramă creată de guvernul american sau de extratereștri – așa cum susțin teoriile conspirației.

Anunt

Această formă de energie este generată de particule minuscule care se mișcă la viteze uluitoare, ceea ce înseamnă că energia termică generată de un motor de avion sau vaporii calzi pot fi percepuți ca vibrații de lumină. Aici lucrurile devin interesante.

În ultimul secol, nu considerăm forța ca fiind un concept separat, ci mai degrabă un câmp de forță, precum cel electric sau gravitațional.

O caracteristică a luminii este aceea că poate fi atât o particulă sau un grup de particule (foton), cât și un tip de undă electromagnetică. Ambele naturi ale luminii trebuie studiate separat, altfel se vor contrazice reciproc.

În timp ce fotografia obișnuită se concentrează pe lumina asociată cu particule, în ultimul secol a apărut un fenomen numit holografie. Iată care este definiția:

Știința și practica creării de holograme. De obicei, o hologramă este o înregistrare fotografică a unui câmp luminos – mai degrabă decât o imagine formată dintr-o lentilă – și este folosită pentru a afișa o imagine complet tridimensională a unui obiect holografic care poate fi văzut fără ajutorul unor ochelari speciali sau a altor intermediari.

Dar a nu se confunda acest tip de hologramă 3D cu ceea ce vedem în filmele 3D. Aceasta este o hologramă cauzată de lumina sintetică afișată prin ochelari – este o mare diferență.

Trebuie remarcat faptul că holografia poate stoca de aproximativ 700 de ori mai multe informații decât o fotografie obișnuită și poate oferi o imagine 3D extinsă într-o singură imagine. Această tehnică folosește lumina laser, furnizată de un fascicul laser.

Dacă am trăi în interiorul unui univers holografic, așa cum cred astăzi mulți oameni de știință, ar însemna că un sistem laser uriaș ar fi îndreptat spre noi.

Dacă ar fi așa, iar Universul nu este decât o uriașă hologramă, atunci tot ceea ce vedem în jurul nostru este, de asemenea, o hologramă. Chiar și Luna. Dar aceasta este o idee diferită față de cea în care teoreticienii conspirației susțin că cineva sau ceva a proiectat un fel de perdea care să acopere suprafața Lunii.

 

Trăim într-o hologramă?

Suntem prizonierii unei Matrice? Trăim într-o hologramă?

Universul nostru, 3D, cu gravitație – este doar o iluzie? Trăim, de fapt, într-o graniță bidimensională fără gravitație?

Dacă într-adevăr am trăi într-o hologramă, cel mai probabil că nici măcar n-am fi capabili să facem diferența între aceasta și realitate.

Iar dacă totul este o uriașă hologramă, atunci cum arată realitatea?

Anunt

 

Un mister total…

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!