Secretul lui Hiram – Faraonii, Templierii, Francmasonii și descoperirea pergamentelor secrete ale lui Iisus
Cartea „Secretul lui Hiram” (The Hiram Key) este rezultatul curiozității a doi francmasoni britanici, binecunoscuți pentru cercetările lor privind istoria secretă a civilizației umane în general și a Francmasoneriei în special. După cum ei înșiși mărturisesc, decizia lor comună de a afla originile Francmasoneriei a fost inițial un capriciu, o plăcere personală. Dar ceea ce au descoperit ulterior s-a dovedit atât de interesant, încât au căzut de acord să publice informațiile adunate sub forma unei cărți. Așa a apărut, în 1996, „Secretul lui Hiram”, care a devenit repede un best-seller internațional.
Autorii încep prin a-l cita pe Henry Ford, care a fost mason, și care a spus la un moment dat: „Întreaga istorie este o minciună”. Ei înclină să creadă că afirmația lui Ford, deși exprimată cam abrupt, este corectă, deoarece, de foarte multe ori, istoria nu este o consemnare corectă și cuprinzătoare a faptelor, ci doar ceea ce învingătorii unei anumite situații au dorit să înregistreze pentru posteritate. În lumina documentelor studiate, cei doi afirmă că bazele religiei creștine au fost distorsionate de către Biserica romano-catolică timpurie, mai ales în ceea ce privește învățăturile lui Iisus și ale discipolilor săi.
Knight și Lomas susțin că au găsit în ritualurile masonice o nouă cheie, cu care pot fi dezlegate secretele civilizației. Este vorba, spun ei, despre cheia care dezvăluie originile creștinismului, și care dovedește că multe dintre credințele religiei creștine moderne sunt eronate. Inițial nu și-au propus această demonstrație, dar dovezile descoperite pe parcurs i-au condus în această direcție. De fapt, dorința lor a fost să scrie o carte bine documentată despre începuturile Francmasoneriei. A fost acest ordin fondat în Londra, în 1717, când a fost înființată Marea Lojă a Angliei, sau ordinul era mult mai vechi? Încercând să răspundă la această întrebare, Chris Knight și Robert Lomas s-au trezit mergând pe urmele unui extraordinar șir de evenimente, care a început cu elucidarea unei crime din Teba Antică – uciderea ritualică a lui Hiram Abif– și s-a sfârșit cu descoperirea unei clădiri medievale vechi, pe un deal din Scoția – Capela Rosslyn. Dar secretul (sau cheia) lui Hiram le-a ridicat întrebări care sfidează unele dintre cele mai înrădăcinate certitudini ale civilizației occidentale.
Istoria oficială consemnează că Francmasoneria a evoluat din breslele zidarilor în piatră, iar ritualul masonic îl desemnează pe Hiram Abif ca fiind unul dintre primii francmasoni. Acesta era fiul unei văduve din tribul Naphtali, trib care a construit Templul Regelui Solomon. Numele lui Hiram Abif nu a fost niciodată înregistrat ca atare de istorie, însă în Vechiul Testament, Prima Carte a Regilor, există un personaj similar, descris ca fiul unei văduve, fără a i se menționa numele. De fapt, deși aparent nenumit în unele traduceri ale Bibliei, altele, cum ar fi traducerea lui Martin Luther, fac referire la el ca Hiram Abif sau Huram Abi.
Autorii spun că teoria conform căreia breasla constructorilor ar sta la originea francmasoneriei este greșită, pentru că pornește de la un raționament improbabil. De ce oameni puternici și bogați să fi fost atrași de o frăție creată prin unirea unor bresle de zidari simpli și săraci? Ideea că Francmasoneria ar fi apărut în Londra anului 1717 este de asemenea puțin probabilă, pentru că există mențiuni despre acest ordin mult mai vechi. Pornind pe firul evenimentelor descrise în documente, autorii ajung în cele din urmă la concluzia că Francmasoneria datează din timpul construirii Templului lui Solomon din Ierusalim. Analiza riguroasă a Bibliei, a Noului Testament, a textelor iudaice, a Manuscriselor de la Marea Moartă și a Evangheliilor gnostice vin să le sprijine această concluzie. Le-a devenit clar că povestea lui Hiram Abif, reprodusă în ceremoniile de inițiere ale francmasonilor, se bazează pe ceremoniile de inițiere ale regilor din Egiptul Antic.
Descoperind și alte surse vechi, Knight și Lomas mai ajung la o concluzie surprinzătoare: Iisus și primii creștini erau foarte diferiți de ceea ce afirmă astăzi despre ei Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă. Ei spun că Iisus nu a pretins niciodată a fi de origine divină, ci doar un Mesia în înțelesul evreiesc al termenului, acela de om bun și un luptător pentru libertate, care a încercat să-i elibereze pe evrei de sub ocupația romană. Iisus nu a afirmat niciodată că ar fi fost un făcător de minuni, potrivit autorilor. De exemplu, când a spus că l-a înviat pe Lazăr din morți, aceasta a fost o referire alegorică – adepții sectei sale fiind numiți „cei vii”, în timp ce celorlalți li se spunea „morți” în ezoterismul evreiesc al timpului. La fel, prefacerea apei în vin însemna ridicarea unor oameni la un statut mai înalt în cadrul sectei.
În sfârșit, autorii cred că secta ultra-evreiască a lui Iisus opera un fel de ceremonii de inițiere cvasi-masonice, și afirmă că, în acest sens, el a fost un mason. În capitolul intitulat „Iisus Hristos – om, zeu, mit sau francmason?”, autorii spun:
„Ne dăm seama că aceasta este o afirmație care va ofensa mulți creștini, și mai ales pe mulți catolici, dar concluzia noastră că Iisus a fost mason este inevitabilă”.
