Spiritism. Fenomene metapsihice. Mesaje din tărâmul de dincolo. Sir Arthur Conan Doyle și legătura sa cu Houdini
Sir Arthur Ignatius Conan Doyle, celebrul romancier britanic, respectiv creatorul cunoscutului personaj Sherlock Holmes – primul detectiv care apare într-o serie de romane polițiste.
În afara romanelor cu Sherlock Holmes, Sir Arthur Conan Doyle a fost autorul a numeroase povestiri științifico-fantastice, romane istorice, piese de teatru, romane de dragoste, poezie și texte inspirate direct din realitate (non-ficțiune).
În The New Revelation (1918), Sir Arthur Conan Doyle descrie cum a fost, la început, foarte sceptic în privința fenomenelor metapsihice, fiind apoi, treptat, convertit la a le accepta, iar în perioada Primului Război Mondial ajunsese să creadă ca sunt, de fapt, „ceva cu adevărat cutremurător, o străpungere a zidului dintre două lumi”.
Iar din acel moment și până la sfârșitul vieții s-a implicat adânc în spiritualism și în cercetarea metapsihică.
Spiritismul și cercetarea metapsihică
Neavând un spirit critic dezvoltat în aprecierile sale despre fenomenele paranormale, a fost o sursă constantă de îngrijorare pentru SPR (Societatea pentru Cercetări Metapsihice), ai cărui principali membri îl considerau mult prea credul.
Cu puțin înainte de a muri, a părăsit Societatea, plângându-se că e dominată de sceptici. Oliver Lodge, care nu era un sceptic, a deplâns – într-un necrolog – faptul că Sir Arthur Conan Doyle devenise ”un entuziast aproape lipsit de discernământ despre ceea ce credea el că este adevărul spiritual”.
Când oamenii au aflat că Sir Arthur Conan Doyle, părintele literar al lui Sherlock Holmes, era fascinat de parapsihologie și de investigarea vieții de după moarte, aceștia au făcut presupunerea că scriitorul s-ar fi aflat de aceeași parte a baricadei cu cercetători precum Harry Houdini, mai ales că cei doi au fost prieteni.
Oamenii credeau că Doyle și-a dedicat intelectul și experiența demascării mediumurilor false, percepându-l ca pe un Sherlock dând în vileag trucurile prin care un medium carismatic, dar mincinos, îi înșală pe naivi.
De fapt, lucrurile nu stăteau deloc așa.
Doyle a fost un înflăcărat adept al realității comunicării cu spiritele și a devenit un misionar atât de înfocat al spiritismului încât a devenit cunoscut drept un Sfânt Paul al mișcării. Nu a tratat fenomenul prin deducție logică, scepticism și raționalitate.
Sir Arthur Conan Doyle era înalt, un englez sadea de origine nobilă, plin de încredere în sine, bucurându-se de un mare succes ca medic.
El a fost invitat, mai întâi, să asiste la fenomene paranormale pe când era medic la Southsea, în 1885. În următorii trei ani, a participat la o serie de ședințe la reședința unuia dintre pacienții săi, care era profesor la Colegiul Naval Greenwich.
Mediumul din centrul manifestărilor era un funcționar feroviar care părea capabil să producă o serie de fenomene uimitoare. Atât de uimitoare, încât tânărul medic Doyle a ajuns la concluzia că omul respectiv este un farsor.
Deși primele sale întâlniri cu paranormalul nu au fost impresionante, interesul lui Doyle în explorarea necunoscutului era deja declanșat și scriitorul s-a alăturat SPR (Societății de Cercetări Metapsihice).
În 1902, l-a întâlnit pe Sir Oliver Lodge (1851-1940), iar experiențele și cercetările acestui reputat savant au avut un impact deosebit asupra lui.
Sir Arthur Conan Doyle s-a convins că telepatia este un fenomen cât se poate autentic, răspunzător totodată de multe dintre cunoștințele mediumului referitoare la cei decedați.
Poate, susținea el, mediumul citește gândurile despre morți din mințile participanților la adunarea respectivă (ședința de spiritism), cei care și-au pierdut ființele dragi.
În aceeași perioadă, Doyle a citit lucrarea lui Frederic W. H. Myers (1843-1901), Human Personality and Its Survival of Bodily Death (1903), care a avut un efect major asupra acceptării de către el a mediumnității și a comunicării cu spiritele.
În 1916, după trei decenii de studii intense, Doyle a acceptat ca fiind reale fenomenele spiritiste. Avea 58 de ani, era la apogeul carierei sale literare, era plin de încredere în sine, astfel că s-a asociat pe deplin cauzei spiritismului modern, scriind două cărți: The New Revelation (1918) și The Vital Message (1919).
În timpul Primului Război Mondial, a doua lui soție, Jean, și-a pierdut fratele în bătălia de la Mons. Îndurerată, femeia a început să experimenteze scrierea automată, tehnica mediumnică prin care stiloul ținut de o persoană se deplasează de-a lungul paginii, ghidat de spirite.
Când primele ei tentative au fost încununate de succes, Sir Arthur Conan Doyle și doamna Doyle au fost convinși că misiunea lor terestră era, în mare parte, aceea de a se dedica transmiterii de mesaje din partea celor căzuți la lupte, către familiile îndurerate.
În 1918, fiul cel mare al lui Doyle, Kingsley, a murit de pneumonie, în timpul bătăliei de pe Somme. La un an după decesul fiului, Doyle a asistat la o ședință ținută de un medium galez, care a vorbit cu vocea lui Kingsley și a adus în discuție aspecte total necunoscute mediumului.
Curând după această remarcabilă comunicare directă, mediumul i-a materializat pe mama și pe nepotul lui Doyle.
Nedorind să-i ia în seamă pe cei care-l sfătuiau să fie sceptic și să caute o explicație științifică fenomenului, Doyle a declarat că-i văzuse pe cei dragi mai clar decât o făcuse vreodată atunci când erau vii.
După sfârșitul războiului, în 1918, Sir Arthur Conan Doyle și soția sa au început primul lor turneu de conferințe. În următorii 12 ani, ei au călătorit în Marea Britanie, în Australia, Noua Zeelandă, nordul Europei, Africa de Sud și Statele Unite.
Numărul din decembrie 1920 al revistei The Strand a inclus câteva pretinse fotografii ale unor zâne, ce fuseseră făcute cu un aparat ieftin de fotografiat, de către două fete, Elsie Wright și verișoara sa, Frances Griffiths.
Doyle a reușit să obțină negativele și le-a adus unuia dintre cei mai eminenți și experți fotografi din Anglia.
Inițial, acesta a respins ideea de imortalizare a zânelor pe peliculă, dar în cele din urmă și-a pus în joc reputația profesională, susținând nu doar că fotografiile fuseseră făcute printr-o singură expunere, dar și că putuse detecta că acele mici creaturi erau, de fapt, în mișcare atunci când fuseseră fotografiate.
El susținuse cu tărie că nu găsise nicio urmă de trucaj. În mod înțelept, Sir Arthur Conan Doyle a căutat și o altă opinie, apelând la Compania Kodak din Kingsway.
Deși experții refuzau să creadă că fetele fotografiaseră niște zâne, au declarat presei că nu există semne de trucaj pe filme. Un al treilea expert a spus chiar că zânele păreau că zboară deasupra fetelor și a florilor.
Pe măsură ce presa britanică difuza năstrușnica poveste, numeroase persoane au scris ziarelor că în copilărie și ei se jucaseră cu asemenea personaje liliputane.
Bazându-se pe analizele experților, Sir Arthur Conan Doyle a obținut serviciile unuia dintre cei mai înzestrați clarvăzători britanici, căruia i-a cerut să verifice dacă afirmațiile fetelor erau veridice.
Clarvăzătorul a mers acolo și a susținut că vede mai multe zâne și că toată acea zonă este populată de spirite elementare precum zâne, elfi, gnomi și spiriduși.
Dar, în ciuda abilităților sale, mediumul nu a putut să transmită zânelor cantitatea de energie necesară pentru ca acestea să se materializeze. Se părea că doar fetele care făcuseră fotografia aveau unicul amestec de inocență și miracol pentru a face zânele să se materializeze.
Doyle a scris un articol în care trasa concluziile referitoare la acest caz, declarând că, deși dovezile oferite nu sunt atât de copleșitoare ca în cazul fenomenelor spiritiste, există deja suficiente indicii care dovedesc autenticitatea manifestării.
Ulterior, s-a dovedit că fotografiile erau niște falsuri, iar Sir Arthur Conan Doyle a fost pus astfel într-o postură nefavorabilă.
Prietenia cu Harry Houdini
Sir Arthur Conan Doyle și soția sa îl întâlniseră pe Harry Houdini după unul dintre spectacolele acestuia. Mulți se întrebau cum se împrietenise Houdini cu Doyle, deoarece aceștia erau firi complet diferite, în sensul că Doyle era un adept sincer al spiritismului, iar Houdini era un adversar înfocat al mediumurilor.
Unii cercetători explică faptul că Houdini nu nega viața de după moarte, însă căuta dovezi acceptabile, potrivit standardelor sale. De fapt, amiciția dintre Sir Arthur Conan Doyle și Houdini ar fi putut fi inspirată tocmai de dorința sinceră a magicianului de a obține dovezi certe privind viața de apoi.
Din păcate, prietenia lor s-a încheiat brusc, după ce doamna Doyle a participat la o ședință de spiritism în SUA. În 1922, soții Doyle țineau prelegeri în SUA, iar Houdini le-a cerut să li se alăture, lui și soției sale Beatrice (Bess), pentru o scurtă vacanță în Atlantic City, pe 17 iunie.
Acea dată era sacră pentru Houdini, fiind ziua de naștere a mamei sale. Exprimându-și convingerea că va putea contacta spiritul femeii chiar în acea zi, doamna Doyle a intrat într-o transă ușoară și a început să redea mesaje de iubire din partea spiritului mamei magicianului.
Deși Houdini a fost recunoscător pentru acest lucru – din complezență, ulterior și-a exprimat îndoiala că spiritul mamei sale ar fi putut scrie astfel de cuvinte, mai ales că nu învățase niciodată să scrie în engleză.
De asemenea, cum familia lui Houdini (aveau numele inițial de Weiss) era de origine iudaică, i-a fost greu să creadă că mama sa și-ar fi început mesajul trâsand o cruce în partea de sus a paginii.
Iar faptul că Houdini a negat public capacitățile doamnei Doyle a creat ruptura prieteniei dintre cele două familii.
Doyle a fost numit președinte onorific al Congresului Internațional al Spiritiștilor, desfășurat la Paris, în 1925. În 1927, a publicat Pheneas Speaks, o serie de revelații dezvăluite prin scrierea automată a soției sale de către ghidul spiritist al acesteia, numit Pheneas.
Sir Arthur Conan Doyle a murit în ziua de 7 iulie 1930.
