Stadiile de dezvoltare psihosexuală în concepția lui Sigmund Freud
Perspectiva freudiană asupra dezvoltării personalității umane
Conform lui Freud, la baza dezvoltării personalității umane se află evenimentele petrecute în perioada stadiilor de dezvoltare psihosexuală. Aceste stadii încep din momentul nașterii și se încheie în jurul vârstei de 12 ani.
Fiecare dintre cele cinci stadii beneficiază de caracteristici diferite de manifestare, având efecte multiple asupra modalității de dezvoltare a personalității. Pe parcursul acestei perioade, individul se confruntă cu o serie de conflicte la nivel psihic, pe care trebuie să le rezolve pentru a asigura trecerea eficientă către stadiile următoare.
Pentru rezolvarea conflictelor respective este necesară alocarea unei anumite cantități de energie psihică. Aceasta din urmă poartă denumirea de libido. Dacă conflictul nu este rezolvat și este refulat, atunci libido-ul este orientat către conflictul aflat la nivel inconștient, ceea ce împiedică dezvoltarea normală a personalității.
Acest lucru este determinat de faptul că energia psihică necesară stadiului actual al individului este (re)orientată către un conflict dintr-un stadiu anterior. Freud considera că aceasta este principala cauză a apariției deficiențelor la nivelul dezvoltării emoționale, precum și a nevrozelor.
Stadiul oral
Primul stadiu al dezvoltării psihosexuale este stadiul oral, care are loc între 0 și 1 an.
În acest stadiu cea mai mare cantitate a libido-ului este orientată către zona orală, aceasta din urmă reprezentând zona erogenă a stadiului respectiv. Altfel spus, gura reprezintă sursa majoră de plăcere a copilului, precum și zona potențială de conflict. Elementele erogene primare sunt gura, buzele și limba, iar mușcatul, suptul, mestecatul, linsul și înghițitul sunt activitățile principale prin care copilul obține plăcere.
Hrănirea copilului la sânul mamei este un element-cheie pentru înțelegerea acestei perioade de dezvoltare. Principalul scop al stadiului oral constă în interiorizarea alegerii obiectale a individului, care este mamelonul. Nevoile copilului sunt satisfăcute cu un minimum de frustrare sau de anxietate, la fel ca și obținerea obiectului plăcerii, ceea ce contribuie la eliminarea ambivalenței psihice (bineînțeles, în cazul în care în viața copilului există o sursă de satisfacție a acestor necesități).
Creșterea dinților reprezintă trecerea către cea de-a doua fază a stadiului oral, adică faza oral-sadică. În această perioadă copilul le poate răspunde celor din jur prin intermediul mușcatului, al gânguritului, al plânsetului sau al zâmbetului. Suptul propriului deget este considerat ca fiind expresia autoerotică a copilului, un tip de mecanism de apărare care are ca scop neutralizarea anxietății cauzate de lipsa mamei.
În acest sens, copilul își satisface nevoile sexuale, dar nu și pe cele nutritive.
Stadiul anal
Acesta reprezintă cel de-al doilea stadiu de dezvoltare psihosexuală a copilului și se manifestă între 1 și 3 ani.
De această dată zona erogenă este cea a anusului, acesta din urmă reprezentând sursa principală a plăcerii. Plăcerea este obținută prin reducerea tensiunii existente la nivel fizic înaintea defecării. Faza principală a stadiului anal constă în obținerea satisfacției pe baza distrugerii sau pierderii obiectelor. Impulsul sadic îl predomină pe cel erotic, iar copilul poate manifesta comportamente agresive față de încercarea părinților de a implementa ”antrenamentul toaletei”.
În cea de-a doua fază a stadiului anal copilul începe să manifeste un interes crescut față de propriile fecale, prin intermediul plăcerii erotice pe care o resimte în urma defecării. Conform perspectivei psihanalitice, dacă acest comportament este acceptat și valorificat de către părinți atunci personalitatea copilului se va dezvolta într-un mod armonios. În caz contrar, copilul va încerca să adopte alte modalități de obținere a plăcerii anale, prin abținerea de la defecare până în momentul în care presiunea devine atât dureroasă, cât și stimulativă din punct de vedere erotic.
Freud consideră că acest tip de plăcere este de natură masochistă și narcisistă, constituind fundamentul obținerii satisfacției erotice prin păstrarea unor anumite obiecte și a aranjării acestora într-un mod excesiv, curat și ordonat.
Altfel spus, acest tip de personalitate este caracterizat de tendința orientată către combaterea propriilor conflicte prin intermediul nevoii extreme de curățenie și de ordine. Nerezolvarea conflictului din stadiul anal poate determina dezvoltarea unei personalități rigide în perioada maturității, caracterizată de manifestarea unor comportamente agresive în încercarea de a face față stresului.
Stadiul falic
Stadiul falic reprezintă cel de-al treilea stadiu de dezvoltare psihosexuală, manifestându-se între 3 și 5-6 ani.
În această perioadă zona erogenă a copilului este regiunea falică. Acesta descoperă faptul că poate obține plăcere prin intermediul atingerii zonei genitale, identificând în acest fel masturbarea. Desigur că în acest stadiu nu vorbim despre un interes orientat către funcția reproductivă a regiunii falice, ci despre simpla posibilitate de obținere a plăcerii în urma activității autoerotice.
În acest stadiu sunt descoperite diferențele dintre sexe: copilul descoperă că nu toți indivizii umani beneficiază de același tip de organ reproducător. O cantitate semnificativă a libido-ului este îndreptată către explorarea zonei genitale, a masturbării și a exprimării interesului sexual. Masturbarea trece printr-o fază considerată crucială: părinții suprimă în general această activitate, iar copiii obișnuiesc să refuleze dorința conștientă de masturbare până la finalul stadiului falic. Întocmai această refulare a dorinței de masturbare influențează puternic modul în care personalitatea individului se dezvoltă pe parcursul evoluției sale.
Stadiul falic este cel în cadrul căruia are loc manifestarea complexului lui Oedip (pentru băieți) și a complexului Elektra (pentru fete). Freud a fost criticat fiindcă nu a studiat îndeajuns de mult complexul Elektra (denumirea acestui complex a fost dată de Carl Gustav Jung) și pentru că s-a orientat preponderent asupra complexului lui Oedip.
La baza complexului lui Oedip se află tragedia grecească ”Oedipus Rex”, scrisă de către Sofocle, a cărei subiect principal constă în faptul că în urma unei profeții Oedip își ucide tatăl și se căsătorește cu propria sa mamă. Pe parcursul stadiului falic, băiatul se confruntă cu existența dualității sentimentale, care se manifestă prin intermediul investițiilor erotice pe care le realizează asupra părintelui de sex opus (adică asupra mamei), dar și prin investițiile realizate asupra părintelui de același sex (adică asupra tatălui).
La nivelul fundamental al complexului lui Oedip se manifestă atât identificarea ambivalentă cu figura paternă, cât și investirea libidoului asupra figurii materne. Conflictul principal este reprezentat de încercarea copilului de a prelua locul tatălui, care este văzut ca fiind o sursă de competiție sau o figură amenințătoare (totuși, copilul își dorește și să se identifice cu propriul tată, ceea ce determină existența ambivalenței), precum și de încercarea de obținere a gratificării din partea mamei, dar și de a o poseda pe aceasta din punct de vedere sexual.
Complexul lui Oedip nu este o manifestare patologică în sine. Rezolvarea cu succes a conflictului perioadei falice constă în refularea tendințelor sexuale și abandonarea investirii libido-ului la nivelul imaginii materne prin intermediul identificării cu imaginea paternă. Conform lui Freud, identificarea primară cu imaginea tatălui constituie modalitatea de rezolvare a conflictului, însă există posibilitatea apariției unei identificări ambivalente (la nivelul ambilor părinți) sau a unei identificări cu imaginea părintelui de sex opus.
Dezvoltarea Supraeului este determinată de imaginea paternă, prin intermediul introiecției autorității paterne, dar și prin împrumutarea modelului său de inter-relaționare cu sexul feminin. Complexul castrării este o altă modalitate de rezolvare a complexului lui Oedip: copilul dezvoltă o anxietate de castrare în fața tatălui său, pe care îl vede ca pe o posibilă amenințare la adresa propriului său penis – copilul crede că tatăl său va încerca să-i taie penisul cu scopul de a elimina competiția în obținerea atenției din partea mamei. Nerezolvarea conflictului creează dificultăți la nivelul personalității, în perioada pubertății. Spre exemplu, cu alegeri ale obiectelor oedipiene sau cu dificultăți față de respingerea fantasmelor produse de imaginea inconștientă a mamei din copilărie.
Freud este de părere că la baza apariției nevrozelor se află nerezolvarea complexului lui Oedip.
În perioada adolescenței, existența conflictului oedipian poate conduce la dezvoltarea comportamentelor deviante, la apariția delincvenței juvenile, prin intermediul suprimării simbolice a agresivității proiectate pe imaginea tatălui, ceea ce determină existența unui complex de vinovăție la nivel inconștient a cărei diminuare se realizează prin intermediul pedepsei. De asemenea, reprimarea ostilității față de propriul tată poate determina proiecția agresivității spre acte de tip criminal sau pe figuri autoritare, precum organele de justiție.
Stadiul latent
Stadiul latent constituie cel de-al patrulea stadiu de dezvoltare psihosexuală și se petrece între 5-6 și 11-12 ani.
Rezolvarea conflictului oedipian permite orientarea energiei psihice către activități al căror scop nu mai constă în obținerea plăcerii fizice. În acest sens, stadiul latent nu beneficiază de nicio zonă erogenă ca punct de interes principal. Practic, copilul caută și identifică o serie de activități pe care le realizează în funcție de propriile interese, activități care pot reprezenta un fundament pentru viitoare sa orientare profesională.
Stadiul genital
Stadiul genital reprezintă cel de-al cincilea și ultimul stadiu de dezvoltare psihosexuală, manifestarea sa având loc în perioada prepubertății, începând cu vârsta de 12-13 ani.
În acest stadiu are loc o reactivare a interesului sexual, însă de această dată energia psihică este orientată către o persoană din exteriorul familiei, de obicei o persoană de sex opus cu un nivel al dezvoltării biologice asemănător cu cel al persoanei care realizează investirea libidinală. Altfel spus, libidoul existent la nivelul autoerotismului infantil este orientat către o altă persoană. În același stadiu se dezvoltă și capacitatea de reproducere, iar organizarea impulsurilor sexuale este considerată ca fiind completă. Zona erogenă principală este zona genitală, în timp ce gura și anusul devin zone auxiliare de obținere a plăcerii.
Toate acele experiențe pe care copilul le trăiește în legătură cu conflictele sale psihice pe parcursul tuturor celor cinci stadii de dezvoltare psihosexuală, toate necesitățile referitoare la zonele erogene și toate implicațiile pe care le au condițiile de comportament impuse de societate, precum și nerezolvarea conflictelor și refularea lor, pot determina apariția unor fixații la nivelul psihicului care au capacitatea de a influența dezvoltarea unei personalități blocate în cadrul unui conflict referitor la o anumită zonă erogenă.
Astfel că toate aceste cinci stadii sunt, în viziunea lui Freud, esențiale în înțelegerea modului de dezvoltare a personalității umane și, mai mult decât atât, esențiale pentru modalitatea în care personalitatea respectivă urmează să se dezvolte.
Radu Mihai
