Știință vs. credință. Blaise Pascal și legătura sa cu divinitatea
Blaise Pascal (1623 – 1662) a fost un important filosof francez, matematician, om de știință și teolog, cu o gândire opusă raționalismului.
Viața și opera lui Pascal au generat multiple discuții, stilul său fiind adesea marcat de șarmul caracteristic, dar și de ciudățenie și contradicții.
Bolnav de la o vârstă fragedă, stare care l-a însoțit pe tot parcursul vieții, Pascal a fost inițiat de mic în toate tainele matematicii și ale științei. Cu toate acestea, în 1654 a avut loc o revelație divină a acestuia, care l-a transformat profund și care i-a îndreptat atenția exclusiv către latura religioasă. Cele mai cunoscute opere ale sale sunt Scrisori provinciale și Gânduri.
Principalele idei de filosofie a religiei dezvoltate de Pascal au fost:
- Chiar și cei mai drepți dintre oameni, indiferent cât efort depun, nu pot îndeplini toate poruncile divine.
- În ciuda scrierilor sale în favoarea creștinismului, Pascal admite că raționalitatea nu este suficientă pentru a demonstra credința, aceasta fiind necesar să existe în inima individului.
- În absența lui Dumnezeu, viața omului este caracterizată de anxietate, alienare și singurătate.
- Prin activități de divertisment, unde Pascal include inclusiv arta și teatrul, omul își neagă mortalitatea și propria-i goliciune.
- Una dintre cele mai cunoscute idei ale lui Pascal este reprezentată de pariul existenței lui Dumnezeu: dacă pariezi că există și ai dreptate, atunci câștigi o valoare infinită, iar dacă nu există, pierderea este una finită, minoră; în schimb, dacă pariezi că nu există și ai dreptate, atunci câștigul va fi unul finit, nesemnificativ, iar dacă El există, pierderea va fi una infinită.
Blaise Pascal, cel care a numit natura o sferă al cărei centru este pretutindeni și a cărei circumferință este nicăieri, rămâne un punct important pe harta filosofiei și a științei, stilul său original și captivant făcându-l accesibil și, în același timp, dificil de înțeles oricărei generații.
