Viața în viziunea lui Albert Camus. Omul, Universul, absurdul existenței. Conceptul de ”sinucidere filosofică”
Albert Camus (1913 – 1960) este unul dintre cei mai cunoscuți filosofi din epoca modernă, scrierile sale – indiferent de genul literar – concentrându-se asupra câtorva idei mărețe.
Dintre acestea, Camus, autor al unor celebre opere – precum Străinul sau Ciuma – este recunoscut pentru ideile sale referitoare la absurdul inerent vieții umane.
Dar ce înseamnă absurdul pentru filosoful francez de origine algeriană?
Acesta reprezintă o dizarmonie fundamentală, o incompatibilitate tragică a existenței umane, provenită din confruntarea dintre dorința omului pentru ordine, sens și scop în viață și tăcerea indiferentă a Universului.
Camus considera că absurdul nu este inerent omului sau Universului, ci simbiozei dintre cele două elemente.
Cum însă omul nu există în afara Universului, absurdul devine parte din natura umană, noi populând un Pământ indiferent la suferințele care ne apasă.
În aceste condiții, Camus a identificat posibilitățile pe care le are omul, în lupta sa cu absurdul.
Cea dintâi vizează credința în divinitate, analiza acesteia sintetizând filosofia religioasă a lui Camus:
- el considera această variantă ca fiind o ”sinucidere filosofică”
- adoptarea unei poziții care recurge la aspecte supranaturale pentru a rezolva problema absurdului (credința, în acest caz) reprezintă, pentru Camus, anihilarea rațiunii, ceea ce echivalează cu o sinucidere fizică
- astfel, prin alegerea acestei variante, omul – prin credința sa – înlătură, artificial, imaginea unui Univers potrivnic cu o alternativă mai agreabilă (mai ușor de suportat), însă nesustenabilă.
Cea de-a doua posibilitate a omului în fața absurdului este renunțarea (sinuciderea), pe care Camus o considera, de asemenea, nesustenabilă, întrucât nu reprezintă altceva decât o dovadă de lașitate, în timp ce singura soluție viabilă a omului rămâne revolta.
Așadar, omul – în afara luptei – nu are altă soluție în fața absurdului, acesta fiind dator să-și găsească un scop pentru care să lupte, în ciuda faptului că demersul său va fi unul extrem de dificil.
Astfel, în Mitul lui Sisif – care relatează soarta eroului grec blestemat de zei și fiind obligat să urce, zilnic, un bolovan de dimensiuni gigantice până în vârful muntelui, doar pentru a-l vedea apoi rostogolit – Camus ilustrează absurditatea vieții, cât și revolta eroului. Răzvrătirea acestuia constă în faptul că el repetă travaliul zi de zi, deși este perfect conștient de sarcina imposibilă pe care o are.
Cu toate acestea, Camus ne îndeamnă să ni-l imaginăm pe Sisif fericit.
