Quetzalcoatl, misteriosul zeu-șarpe, întruchiparea Înțelepciunii din Ceruri?
Quetzalcoatl – șarpele cu pene sau șarpele împănat – a fost unul dintre cei mai importanți zei din vechiul panteon mezo-american.
Numele Quetzalcoatl reprezintă combinația a două cuvinte – nahuatl (limba aztecilor), quetzal, care este pasărea de smarald de pene și coatl, care înseamnă șarpe. Prin urmare, Quetzalcoatl este, de obicei, cunoscut ca fiind șarpele împănat sau șarpele cu pene.
Originea zeului-șarpe
Această divinitate era cunoscută și sub alte nume, în alte civilizații mezo-americane. Civilizația maya, de exemplu, se referea la Quetzalcoatl ca fiind Kukulkán, în timp ce Quiché din Guatemala îl numea pe acest zeu Gucumatz.
Rădăcinile lui Quetzalcoatl, sau cel puțin forma șarpelui cu pene, pot fi urmărite până la civilizația olmecă, care a existat în secolul al XIII-lea.
Reprezentarea unui șarpe divin cu pene poate fi găsită pe o faimoasă sculptură de piatră din cultura olmecă, cunoscută sub numele de Monumentul 19 al lui La Venta, în care un bărbat stă așezat înaintea acestei creaturi, ca și cum s-ar închina acesteia. Cultul lui Quetzalcoatl, totuși, a apărut doar câteva secole mai târziu, în perioada târzie.
Caracteristicile zeului creator
Una dintre civilizațiile care l-a venerat pe Quetzalcoatl a fost civilizația Teotihuacan, care a existat între secolele 3 și 8 d.Hr. Se pare că poporul acestei civilizații l-a venerat pe Quetzalcoatl ca pe un zeu al naturii, o divinitate a pământului și apei, strâns legată de Tlaloc, zeul ploii.
Anumite schimbări substanțiale au avut loc în cultul lui Quetzalcoatl atunci când toltecii au venit la putere. În această perioadă, Quetzalcoatl a fost transformat în zeul stelelor de dimineață și de seară – pentru că războiul și sacrificiul uman, elementele centrale ale acestei culturi, au fost legate de închinarea la corpurile cerești. În acest rol, ca și cele două stele, Quetzalcoatl a fost prezentat precum un simbol al morții și renașterii.
Rolul lui Quetzalcoatl ca divinitate solară a fost menținută și în perioada aztecilor, deși i-au fost atribuite și alte roluri. De exemplu, Quetzalcoatl a fost asociat cu planeta Venus, a devenit protectorul aurarilor și al altor meșteșugari și a fost considerat zeul învățării, al științei, al artizanatului, al artei și al agriculturii.
Se spune că Quetzalcoatl a inventat calendarul și porumbul, două atribute importante ale civilizației aztece. Mai mult decât atât, Quetzalcoatl a fost asociat cu vânturile, crezându-se despre el că este zeul care aduce ploaia.
Zeul în Miturile Creației
Cel mai important fapt este ridicarea lui Quetzalcoatl la statutul de zeu creator. Potrivit aztecilor, Quetzalcoatl a fost unul dintre cei patru fii ai lui Tonacateuctli și Tonacacihuatl – zeii creatori originali. Quetzalcoatl și unul dintre frații săi, Tezcatlipoca, au avut sarcina de a crea lumea.
Într-o versiune a mitului, cei doi frați se luptă constant unul cu celălalt, ceea ce a dus la crearea și distrugerea mai multor epoci succesive. În prima epocă, de exemplu, Quetzalcoatl l-a atacat pe Tezcatlipoca cu un ciomag de piatră, provocându-l pe fratele său înfuriat să le poruncească jaguarilor să mănânce tot poporul. Aztecii au crezut că acest ciclu de creație și distrugere s-a întâmplat de 4 ori și că trăim în epoca a 5-a.
Într-o altă versiune alternativă a mitului, cei doi frați sunt mai cooperativi și au reușit să creeze Cerul și Pământul, transformându-se în șerpi giganți și supărând un monstru-reptilian feminin, cunoscut sub numele de Tlaltcuhtli (sau Cipactli). Cei doi zei au creat apoi și alte lucruri, precum Soarele și Luna, primul bărbat, femeia, dar și alți zei.
Pentru a crea oameni, Quetzalcoatl trebuia să intre în lumea de apoi și să adune oase. El l-a luat cu el pe prietenul său Xolotl. Mictlanteuctli și Mictlancihuatl, cei doi zei care conduceau regatul lumii de apoi, i-au dat un puzzle pe care trebuia să-l finalizeze și abia apoi putea lua oasele. Zeul trebuia să facă zgomot într-o cochilie fără s-o lovească.
În acest sens, povestea ne spune că zeul a luat mai mulți viermi care au găurit cochilia, iar înăuntrul ei a pus o albină. Astfel, zeul a trecut testul lumii de apoi, însă tot nu a putut lua oasele.
Astfel, Quetzalcoatl a hotărât că va fura aceste oase de care avea nevoie. Dar a fost prins de unul dintre zeii din adâncuri. În încercarea sa de a fugi, a căzut într-o groapă, iar oasele feminine s-au amestecat cu cele masculine.
În cele din urmă, a reușit să scape și, astfel, a creat primul om, care avea, deopotrivă, și oase masculine, și feminine, dar și o substanță extrasă din porumb.
Mitul creației
Mitul creației aztece descrie cum a luat naștere lumea și poartă numele de Legenda celui de-al Cincilea Soare.
Există mai multe versiuni diferite ale acestui mit, pentru că aztecii au transmis miturile pe cale verbală și pentru că atunci când cucereau un popor asimilau toate miturile acestuia.
Conform mitului creației aztece, lumea aztecilor, la vremea colonizării spaniole, se afla în cea de-a cincea lume. În acest fel, aztecii susțineau că zeii au distrus lumea de 4 ori și au creat-o de 5, a cincea creație fiind și ultima.
În fiecare dintre cele 4 cicluri anterioare, diferiți zei au guvernat Pământul printr-un element dominant și apoi l-au distrus. Aceste lumi erau numite sori (primul soare, al doilea soare, etc.).
Începutul
La început, potrivit mitologiei aztece, cuplul creator, Tonacacihuatl și Tonacateuctli (cunoscut și sub numele de zeul Ometeotl – care era atât bărbat, cât și femeie), a născut patru fii, Tezcatlipocasul din est, nord, sud și vest. După 600 de ani, fiii au început să creeze Universul, inclusiv timpului cosmic, numit și soare. Acești zei au creat, în cele din urmă, lumea și toate celelalte zeități inferioare.
După ce lumea a fost creată, zeii au dat lumină oamenilor. Dar pentru a face acest lucru, unul dintre zei a trebuit să se jertfească sărind în foc. Fiecare soare ulterior a fost creat prin sacrificiul personal al cel puțin unuia dintre zei. Astfel, un element cheie al poveștii – ca în toată cultura aztecă – este faptul că sacrificiul este necesar pentru începerea unei noi vieți.
Potrivit unei tradiții uimitoare, acest înțelept profesor „a venit de peste mare, cu o barcă care se mișca singură, fără ajutorul vâslelor. Era un bărbat alb, înalt, cu barbă, care îi învăța pe oameni cum să folosească focul pentru gătit. De asemenea, a construit case și a învățat cuplurile să trăiască împreună ca soț și soție; întrucât oamenii din acele vremuri se certau adesea, iar el i-a învățat să trăiască în pace.”
Legendele spun că mama sa era fecioara Coatlicue, iar tatăl său era Soarele. Spaniolii au fost șocați de prezența în religia aztecă a unor zei asemănători cu tradițiile creștine. În ceea ce privește momentul apariției lui Quetzalcoatl, există un dezacord considerabil chiar și între opiniile specialiștilor. Se crede că a venit pe Pământ în 32.000 î.Hr. și a stat până în 967 d.Hr. Cronicarul aztec Alva de Ixtlilxochitl, spunea că Quetzalcoatl i-a înlocuit pe uriașii învinși și a trăit în timpul Epocii a treia, numită Soarele Vântului, adică a fost contemporan cu Lemuria, în ezoterism.
Patru cicluri, patru lumi
Primul zeu care s-a sacrificat a fost Tezcatlipoca (cunoscut și sub numele de Tezcatlipoca din Nord sau Negru), care a sărit în foc și a făcut Primul Soare, adică prima lume. Această perioadă a fost locuită de giganți, care mâncau doar ghinde și s-a încheiat când aceștia au fost devorați de jaguari. Lumea a durat 676 de ani – sau 13 cicluri de câte 52 de ani – conform calendarului aztec.
Al doilea Soare a fost guvernat de Quetzalcoatl (cunoscut și sub numele de Tezcatlipoca Alb). Atunci, Pământul era populat de oameni care mâncau doar nuci. Totuși, Tezcatlipoca a vrut să fie o altfel de lume, s-a transformat într-un tigru și l-a alungat pe Quetzalcoatl de pe tronul său. Această lume s-a încheiat prin uragane și inundații catastrofale. Câțiva supraviețuitori au fugit în vârfurile copacilor și au fost transformați în maimuțe. Această lume a durat 676 de ani.
Al treilea Soare a fost dominat de apă; zeitatea sa conducătoare era zeul ploii Tlaloc, iar oamenii mâncau semințe care creșteau în apă. Această lume s-a sfârșit atunci când zeul Quetzalcoatl a transformat ploaia în foc și cenușă, iar supraviețuitorii au devenit curci, fluturi sau câini. A durat doar șapte cicluri – 364 de ani.
Al patrulea Soare era guvernat de zeița Chalchiuthlicue, sora și soția lui Tlaloc. Pe atunci, oamenii mâncau porumb. O mare inundație a marcat sfârșitul acestei lumi și toți oamenii au fost transformați în pești. Și acesta a durat 676 de ani.
Cel de-al Cincilea Soare
La sfârșitul celui de-al patrulea Soare, zeii s-au adunat la Teotihuacan pentru a decide cine trebuie să se jertfească pentru ca o nouă lume să înceapă. Zeul Huehuetéotl – vechiul zeu al focului – a stârnit un de sacrificiu, dar niciunul dintre cei mai importanți zei nu a vrut să sară în flăcări. În cele din urmă, Nanahuatzin (în traducere: plin de răni) a sărit în flăcări și a devenit noul soare.
Tecuciztecatl a sărit după el, pentru a deveni un al doilea soare. Cu toate acestea, zeii și-au dat seama că doi zei vor copleși lumea, așa că au aruncat un iepure în foc, care a devenit Luna.
Al cincilea Soare este condus de Tonatiuh, zeul Soarelui. Acest al cincilea soare este caracterizat prin zodia Ollin, care înseamnă mișcare. Conform credințelor aztece, acest lucru a indicat că această lume se va încheia prin cutremure, iar toți oamenii vor fi mâncați de monștrii din cer.
Aztecii se considerau Oamenii Soarelui și, de aceea, datoria lor era să hrănească zeul Soare. Pentru a se liniști, acest zeu are nevoie de sânge și sacrificii. În momentul în care nu va mai avea parte de sânge, lumea va sfârși prin cutremure.
Noua Ceremonie a Focului
La sfârșitul fiecărui ciclu de 52 de ani, preoții azteci au desfășurat Noua Ceremonie a Focului, sau „legarea anilor”. Legenda celor cinci sori a prezis sfârșitul unui ciclu calendaristic, dar nu se știa care dintre cicluri va fi ultimul.
Poporul aztec își curăța casele, arunca toate lucrurile gospodărești, oale de gătit, îmbrăcăminte și rogojini. În ultimele cinci zile, focurile era stinse, iar oamenii urcau pe acoperișurile caselor pentru a afla soarta celei de-a cincea lumi. Se pare că sfârșitul acesteia nu a mai venit niciodată.
În ultima zi a ciclului calendaristic, preoții urcau pe Muntele Stelei, cunoscut astăzi ca Cerro de la Estrella și urmăreau ascensiunea Pleiadelor, pentru a se asigura că aceasta urma traiectoria normală.
