Artă, spiritualitate, ezoterism. Constantin Brâncuşi practica yoga și era absolut fascinat de misterele Universului
Marele Constantin Brâncuşi a urmat, întreaga sa viaţă, o practică spirituală perseverentă.
Ghidul său spiritual a fost marele yoghin tibetan Milarepa, cel care îl îndruma din plan astral.
Dar mai presus de propriile sale mărturisiri în ceea ce priveşte practica Yoga stă mărturie însăşi opera sa. Cunoştinţele esoterice, cum ar fi folosirea proporţiei numărului de aur, sintetizate în creaţiile sale geniale, demonstrează fără echivoc faptul că Brâncuşi a fost într-adevăr un iniţiat.
Apropiaţii sculptorului au relatat în diferite ocazii atât despre faptul că el practica yoga, cât şi despre influenţa pe care spiritualitatea orientală a avut-o asupra creaţiilor acestuia. Şi Mircea Eliade vorbea despre fascinaţia lui Brâncuşi pentru Milarepa.
Unii dintre prietenii lui apropiaţi din ultima parte a vieţii relatează că Brâncuşi ştia pe de rost viaţa lui Milarepa, ghidul său spiritual, cu care comunica în astral. Supranumit şi Milarepa din Montparnasse (Montparnasse este cartierul parizian unde Brâncuşi avea atelierul), marele nostru artist devenise o legendă, iar în prezenţa sa se aşternea o misterioasă linişte.
Cum l-a ”întâlnit” Brâncuşi pe Milarepa?
Se spune că în timp ce călătorea pe jos de la Bucureşti spre Paris, în 1903-1904, Brâncuşi a primit cadou de la un elveţian cartea Milarepa: Ses crimes, ses épreuves, son nirvana – Milarepa: crimele sale, încercările sale, eliberarea sa spirituală.
Odată ajuns în Paris, a uitat cartea pe un raft. Într-o zi, în timp ce era furat de gânduri şi frământat de întrebări existenţiale, s-a ciocnit de mobila din cameră. Atunci o anumită carte i-a picat drept în cap. A fost momentul care i-a transformat întreaga existenţă… Era acea carte. Autobiografia lui Milarepa şi celebrele sale imnuri spirituale.
Practica spirituală
În ceea ce priveşte practica sa spirituală, Brâncuşi vorbeşte despre două etape distincte din viaţa sa: tinereţea şi perioada spre sfârşitul vieţii.
Astfel, din cartea Sfântul din Montparnasse (Peter Neagoe) aflăm că, la scurt timp după ce a ajuns la Paris, Brâncuşi a început practica procedeelor de Hatha Yoga. Ultimii ani de viaţă au fost dedicaţi unei practici mistico-creştine, isihaste, despre care se vorbeşte și în cartea lui Tretie Paleolog, De vorbă cu Brâncuşi.
Una dintre tehnicile de meditaţie iubite de Brâncuşi era exerciţiul de respiraţie rostind ritmic cuvântul sacru OM (mai exact, mantra AUM, cunoscută în tradiţia spirituală indiană şi asimilată cu Logosul Divin).
Iată, de pildă, ce o învăţa pe prietena sa Eileen Lane:
„Gândeşte-te la cuvântul sacru AUM… E un cuvânt care se identifică cu ceea ce numim Dumnezeu. Imaginează-ţi cuvântul sacru AUM ca fiind lumina atotputernică, dragostea atotcuprinzătoare, ritmul cosmic, creativitate mereu prezentă, cunoaştere nelimitată. Consideră-l treapta cea mai înaltă pe care o va atinge conştiinţa noastră. Această stare poate fi atinsă numai îndepărtând din minte gândurile rătăcitoare, dorinţa neclară, stânjeneala. Asemenea celorlalte lucruri de preţ, eliberarea nu poate fi obţinută fără efort.”
Influenţele orientale
Lumea orientală a exercitat întotdeauna asupra lui Brâncuși o fascinaţie profundă. Ajuns la Paris, acesta a frecventat cu asiduitate muzeele, printre care şi muzeul Guimet, fiind absolut fascinat de piesele orientale.
El a studiat, de altfel, și arta Asiei de sud-est, şi pe cea a Indiei, cu statuile specifice de bronz lustruit. A găsit în gândirea simbolică orientală, la fel ca şi în folclorul românesc, acele sensuri profunde care stau la temelia gândirii arhaice a popoarelor.
Fondatorul modernismului în sculptură a fost, de fapt, un tradiţionalist al artelor sacre şi unul dintre puţinii artişti care au menţinut principiile a ceea ce se numeşte artă sacră.
Originalitatea sa constă în a merge până la origini, până la sufletul/esența misterioasă a lucrurilor:
„Ne regăsim cu toţii la sfârşitul unei mari epoci şi este necesar să ne reîntoarcem la începutul tuturor lucrurilor şi să regăsim ceea ce s-a pierdut”, spunea marele artist.
Meditaţia yoghină i-a permis accesul la Esenţă
Yoga, Calea Infinitului Divin sau Calea către Infinit are ca ultim scop revelarea directă, efectivă a Realităţii Divine sau, cu alte cuvinte, realizarea unui contact continuu, conştient cu Cauza Primordială Supremă – Dumnezeu Tatăl.
Yoga a reprezentat pentru Brâncuşi calea care l-a condus către Esenţă.
Meditaţia yoghină l-a făcut să se întoarcă la simbol, pe care apoi l-a transpus în opera sa:
„Funcţia artistului rămâne aceea de a descifra semnele ascunse ale naturii şi de a interpreta misterele Universului, pentru cei pregătiţi să le vadă.”
„Nu căutaţi forme secrete sau mistere. Ceea ce vă dau eu este bucurie curată. Contemplaţi lucrările mele până le vedeţi. Cei aproape de Dumnezeu le-au văzut.”
Pentru Brâncuşi, a sculpta însemna a crea, însă nu oricum: în deplină meditaţie şi concentrare, în linişte şi detaşare, într-o deplină comuniune cu Natura:
„Când creezi, trebuie să te confunzi cu Universul şi cu elementele sale.”
Aceasta reflectă dorinţa sa de a trăi direct acea realitate sacră prezentă atât în lumea exterioară omului, cât mai ales în el însuşi:
„Arta nu înseamnă o evadare din realitate, ci o intrare în realitatea cea mai adevărată, poate singura realitate adevărată.”
„Vrem întotdeauna să înţelegem ceva. Însă nu este nimic de înţeles. Tot ceea ce puteţi contempla aici, în atelierul meu, are un singur merit: că este trăit…”
