Ce s-a întâmplat cu Marea Bibliotecă din Alexandria? Misterele celei mai renumite biblioteci din istorie
Una dintre cele mai cunoscute biblioteci ale lumii a fost fondată de grecii antici în cosmopolitul Egipt, în orașul care a preluat numele marelui cuceritor, Alexandru Macedon (356 – 323 î. Hr.).
Totuși, Biblioteca din Alexandria a fost considerată – și este și în prezent, de către unii cercetători – drept un loc ce aparține mai degrabă mitologiei decât realității.
Biblioteca din Alexandria era cea mai mare instituție de acest gen din antichitate, fiind locul unde învățații lumii se formau și predau, răspândind cultura elenă.
Acestui fapt i se datorează numeroasele relatări ale autorilor antici sau medievali, care de cele mai multe ori se contrazic în afirmații, cu precădere în ceea ce privește dimensiunea clădirii bibliotecii și mărimea colecțiilor de manuscrise.
Cândva cea mai mare bibliotecă din lumea antică, conținând lucrări ale celor mai mari gânditori și scriitori ai antichității – inclusiv Homer, Platon, Socrate și mulți alții – Biblioteca din Alexandria, situată în nordul Egiptului, se presupune că a fost distrusă de un incendiu uriaș, în urmă cu aproximativ 2000 de ani, majoritatea lucrărilor sale extrem de valoroase pierzându-se astfel.
De la distrugerea sa, această minune a lumii antice a bântuit imaginația poeților, istoricilor, călătorilor și savanților, care au deplâns pierderea tragică a cunoștințelor și a literaturii. Astăzi, ideea unei „Biblioteci universale” situată într-un oraș celebrat ca centru de învățare în lumea antică, a dobândit statutul mitic.
Misterul a fost perpetuat prin faptul că nu au fost recuperate niciodată vestigiile arhitecturale sau descoperirile arheologice care să poată fi atribuite fără îndoială vechii Biblioteci, ceea ce este cu adevărat surprinzător pentru o asemenea structură renumită și impunătoare. Această lipsă de dovezi fizice chiar i-a determinat pe unii să se întrebe dacă fabuloasa Bibliotecă a existat cu adevărat.
Alexandria antică
Cândva adăpostind farul masiv Pharos – una dintre cele șapte minuni ale lumii antice – portul mediteranean Alexandria a fost fondat de către Alexandru cel Mare, în jurul anului 330 î.Hr. și, ca multe alte orașe din imperiul, și acesta a preluat numele său.
După moartea sa, în 323 î.Hr., Imperiul lui Alexandru a fost lăsat în mâinile generalilor săi, Ptolemeu I Soter preluând Egiptul și transformând Alexandria în capitală. Fost sat de pescari de pe delta Nilului, Alexandria a devenit reședința conducătorilor ptolomeici ai Egiptului și s-a dezvoltat într-un mare centru intelectual și cultural, poate cel mai mare oraș din lumea antică.
Încercarea de a identifica un singur eveniment devastator care a distrus Marea Bibliotecă a reprezentat o sarcină zadarnică. Alexandria a fost adesea un oraș instabil, mai ales în perioada romană, în timpul arderii corăbiilor de către Cezar și, de asemenea, în lupta violentă dintre forțele de ocupare ale reginei Zenobia și împăratului roman Aurelian, în anii 270-71 d.Hr. Aurelian a recuperat în cele din urmă orașul de la armatele reginei Zenobia, dar nu înainte ca multe părți ale Alexandriei să fi fost devastate, iar cartierul Bruchion, care conținea Palatul și Biblioteca, a devenit asemenea unui deșert.
Orașul a fost jefuit din nou, câțiva ani mai târziu, de către împăratul roman Dioclețian. O astfel de distrugere repetată care s-a răspândit de-a lungul mai multor secole, împreună cu neglijarea conținutului Bibliotecii pe măsură ce opiniile și afilierile oamenilor se schimbau, nu înseamnă decât că așa-zisa catastrofă care a distrus Marea Bibliotecă din Alexandria a fost, de fapt, una treptată, având loc pe o perioadă de 400-500 de ani.
Ultimul director înregistrat al Marii Biblioteci a fost savantul și matematicianul Theon, tatăl Hypatiei, cea ucisă cu brutalitate de o mulțime creștină în Alexandria. Poate că într-o zi vor fi descoperite, în deșerturile Egiptului, sulurile care au făcut cândva parte din Marea Bibliotecă. Mulți arheologi consideră că acele clădiri care au compus legendarul sediu al învățământului din Alexandria antică, dacă nu cumva sunt îngropate sub metropola modernă, ar fi putut supraviețui relativ intacte undeva în partea de nord-est a orașului.
Originile bibliotecii antice
Fondarea Bibliotecii din Alexandria este o noțiune neclară. Se crede că în jurul anului 295 î.Hr., cărturarul și oratorul Demetrius de Phalerum, un guvernator exilat al Atenei, l-a convins pe Ptolemeu I Soter să înființeze renumita bibliotecă. Demetrius și-a imaginat o bibliotecă fabuloasă, care să găzduiască o copie a fiecărei cărți din lume, o instituție care să rivalizeze cu cele din Atena.
Ulterior, sub patronajul lui Ptolemeu I, Dimitrie a organizat construirea „Templului Muzelor” sau „Muzeul”, de unde derivă și cuvântul nostru. Această structură era un complex asemănător unui altar, modelat după Liceul lui Aristotel din Atena, un centru pentru prelegeri și discuții intelectuale și filozofice.
Templul Muzelor urma să fie prima parte a complexului bibliotecii din Alexandria și era situat în incinta Palatului Regal, într-o zonă cunoscută sub numele de Bruchion sau cartierul Palatului. Muzeul a fost un centru de cult cu sanctuare pentru fiecare dintre cele nouă muze, dar a funcționat și ca loc de studiu cu zone de curs, laboratoare, observatoare, grădini botanice, o grădină zoologică, locuințe și săli de mese și, desigur, biblioteca însăși. Cu alte cuvinte, la început, Biblioteca era o instituție cu caracter religios, având chiar și un preot care să oficieze ritualurile necesare.
Un preot ales de Ptolemeu I era și administratorul Muzeului și exista, de asemenea, și un bibliotecar care se ocupa de colecția de manuscrise. La un moment-dat, în timpul domniei sale din 282 până în 246 î.Hr., Ptolemeu al II-lea Philadelphus, fiul lui Ptolemeu I Soter, a înființat „Biblioteca Regală”, pentru a completa Templul Muzelor înființat de tatăl său.
Însă nu este clar dacă aceasta, urmând să devină principala Bibliotecă de manuscrise, era o clădire separată situată lângă Muzeu sau era o extindere. Cu toate acestea, este clar că Biblioteca Regală a făcut parte din Templul Muzelor.
În timpul domniei lui Ptolemeu al II-lea, ideea unei Bibliotecii Universale părea să fi prins contur. Se pare că peste 100 de cercetători au fost găzduiți în cadrul muzeului, a căror sarcină era să efectueze cercetări științifice, să prelege, să publice, să traducă, să copieze și să colecteze nu doar manuscrise originale ale autorilor greci (incluzând colecția privată a lui Aristotel), ci și traduceri ale lucrărilor din Egipt, Asiria, Persia, precum și texte budiste și scripturi ebraice.
O poveste spune că setea de cunoaștere a lui Ptolemeu al III-lea a fost atât de mare încât a decretat ca toate navele care ajungeau în port să predea manuscrisele lor autorităților. Ulterior erau făcute copii de către scribii oficiali și predate proprietarilor, originalele fiind depozitate în Bibliotecă.
O cifră adesea citată pentru fondurile antice ale bibliotecii (în momentul de apogeu) este de jumătate de milion de documente, deși nu este clar dacă aceasta se referă la cantitatea de cărți sau la numărul de suluri de papirus.
Totuși, având în vedere faptul că au fost necesare nenumărate role de papirus pentru a alcătui o întreagă carte, este mai probabil ca aceasta să reprezinte numărul real de suluri. Chiar și 500.000 au fost însă considerate mult prea mult de unii savanți, deoarece construirea unei clădiri cu o cantitate atât de mare ar necesita un spațiu de depozitare imens – dar nu imposibil.
Cu toate acestea, în timpul domniei lui Ptolemeu al II-lea, colecția de la Biblioteca Regală a devenit atât de vastă încât a fost înființată o bibliotecă-fiică, o librărie anexă. Aceasta era situată în incinta templului lui Serapis, în afara muzeului, în partea de sud-est a orașului. În perioada scriitorului grec Callimachus (305 – 240 î.Hr.), biblioteca-fiică conținea 42.800 de suluri, toate reprezentând copii ale celor din biblioteca principală.
Distrugerea Marii Biblioteci
Infama distrugere prin incendiere a Bibliotecii din Alexandria, cu pierderea în consecință a celei mai complete colecții de literatură antică adunată vreodată, a reprezentat un punct de dezbatere aprinsă, timp de secole.
Ce s-a întâmplat exact cu acest depozit uimitor de cunoștințe străvechi și cine a fost responsabil pentru arderea lui? Rămâne un mister. Cu toate acestea, există și posibilitatea ca „cea mai mare catastrofă a lumii antice” să nu fi avut loc niciodată la scara presupusă.
Principalul suspect în distrugerea Bibliotecii din Alexandria este Iulius Cezar. Se presupune că, în timpul ocupării de către acesta a orașului Alexandria, în 48 î.Hr., el s-a trezit, în Palatul Regal înconjurat de flota egipteană. Pentru siguranța sa, și-a pus oamenii să incendieze corăbiile egiptene, însă focul a scăpat de sub control și s-a extins în cele mai apropiate părți ale orașului, inclusiv asupra ansamblului destinat bibliotecii.
O altă presupunere face referire la anul 391 d.Hr., atunci când împăratul Teodisie I, ca parte a încercării sale de a înlătura păgânismul, a sancționat oficial distrugerea Templului lui Serapis din Alexandria. Această acțiune a fost realizată sub Teofil, episcopul Alexandriei, ulterior fiind construită acolo o biserică creștină.
Un alt presupus autor al incendiului este califul Omar. În 640 d.Hr., arabii – sub comanda generalului Amr Ibn el-As – au cucerit Alexandria, după un lung asediu. Potrivit poveștii, arabii au auzit despre biblioteca magnifică care conținea toate cunoștințele lumii și erau nerăbdători s-o vadă. Califul însă, nemișcat de această vastă colecție de învățături, a spus că acestea „fie vor contrazice Coranul, caz în care reprezintă erezie, fie vor fi de acord cu el, deci sunt de prisos”.
Manuscrisele ar fi fost apoi adunate și folosite drept combustibil pentru cele 4.000 de băi din oraș. De fapt, erau atât de multe suluri încât au putut încălzi băile din Alexandria timp de șase luni.
Nu este cert cum a fost distrusă biblioteca, dar cercetările continuă în acest sens.
În concluzie, deși a dispărut de mii de ani, Biblioteca din Alexandria continuă să fascineze iubitorii de carte, istoricii, arheologii și, în general, orice adept al misterelor.
