Întregul Univers are ca fundament o lege morală, Legea Binelui

Dumitru Constantin Dulcan – medic neurolog şi psihiatru, doctor în ştiinţe medicale, bun cunoscător al filosofiei ştiinţei şi pionier în scrierile din domeniul conştiinţei.
O minte strălucită, cu o curiozitate ştiinţifică ieşită din comun, care nu încetează să caute răspunsuri la marile întrebări ale existenţei.
Nu doar distincţiile medicale internaţionale i-au adus recunoaşterea, ci şi curajul de a răsturna viziunea materialistă asupra lumii, demonstrând, într-o carte publicată prima oară în 1981, că există o ”minte universală”, care ordonează şi coordonează toate lucrurile din jur.
Inteligenţa materiei, cartea care a bulversat lumea ştiinţifică românească, a fost best-sellerul acelor ani. Au existat chiar voci care au considerat-o demnă de premiul Nobel. Ascensiunea ei a fost curmată brusc de regimul comunist, speriat de ideile prea îndrăzneţe pe care le susţinea. A fost retrasă de la Premiul Academiei Române, care i s-a înmânat abia la a doua ediţie, în 1992.
După mai bine de trei decenii de la apariţie, cele mai multe din intuiţiile domnului profesor Dulcan au fost confirmate de ştiinţa actuală. Dacă destinul cărţii i-ar fi fost favorabil şi ar fi beneficiat la timp de o traducere, numele lui Dumitru Constantin Dulcan ne-ar fi reprezentat azi la nivel internaţional, aşezat cu mândrie alături de al celorlalţi trei mari promotori ai Noii Spiritualităţi: Stanislav Grof, Ervin Laszlo şi Peter Russell.
Gândul, cea mai puternică forţă din Univers
– În Inteligenţa materiei, prima dvs. carte, aţi demonstrat cu argumente ştiinţifice că, dincolo de toate lucrurile vizibile, concrete, există un câmp de energie şi lumină, coordonat de o minte inteligentă. Cu alte cuvinte, că nu suntem singuri în Univers, că Dumnezeu chiar există. V-a afectat certitudinea aceasta modul în care vă trăiţi viaţa de zi cu zi?
– Odată ce am înţeles că, de fapt, noi ne creăm propria realitate, felul în care priveam lumea s-a schimbat. Descoperirile fizicii cuantice au arătat că mintea noastră e cea care face să colapseze undele de energie şi le transformă în particule, adică în materie. A gândi înseamnă a transforma nevăzutul în văzut. Gândul e creator, e cea mai puternică forţă din Univers. Iar Dumnezeu ne-a dat puterea ca, din milioanele de realităţi posibile, care există în stare latentă, să aducem pe Pământ, cu gândurile noastre, doar una. Pe cea care seamănă cel mai mult cu gândurile noastre.
– Vreţi să spuneţi că ceea ce ni se întâmplă e oglinda a ceea ce gândim şi simţim?
Exact. Când făceam cercetări pentru prima mea carte, am ajuns la concluzia că celulele au inteligenţa lor. Şi m-am speriat. Celulele reacţionau la gândurile şi sentimentele celui în cauză. S-a făcut şi un experiment în Occident, cu un eşantion de ADN, recoltat de la un individ şi dus la 1.000 de km distanţă, într-un laborator. Persoana în cauză a fost pusă să privească un film frumos, cu imagini minunate, care stârneau bucurie. În acelaşi timp, la 1.000 de km distanţă, măsurătorile arătau cum spirala de ADN se relaxează. Când imaginile au fost schimbate cu un film de groază, ADN-ul a început, brusc, să se restrângă, contractându-se. Aflând asta, m-a chinuit o întrebare: cum ştie corpul nostru ce e rău şi ce e bine? Dacă organismul nostru reacţionează pozitiv la bine şi negativ la rău, nu există decât o singură mare concluzie.
Legea binelui
– Care e aceea?
– Înseamnă că Universul întreg are ca fundament o lege morală, legea binelui. Abia acum vă pot răspunde la prima întrebare. Da, ca să fim fericiţi şi sănătoşi, nu e nevoie decât să ne construim viaţa după legea aceasta.
– Cu alte cuvinte, un stil de viaţă sănătos începe de la a gândi şi a făptui binele?
– Când comit un act contrar acestei legi, îmi creez singur mecanismele biochimice care duc la boală. Cinci minute de mânie sau suferinţă imobilizează pentru 5-6 ore celulele-gardian ale sistemului imunitar. Timp de 5-6 ore, organismul nostru e lipsit de apărare, iar milioanele de celule moarte, viruşi şi bacterii circulă libere prin organism, se pot localiza undeva şi declanşa boala.
– Se şi spune în popor că ”a murit de inimă rea”. La asta se referă oare?
– Stresul, care azi a luat proporţii gigantice, ura, mânia, îndoiala, neîncrederea în ceilalţi, invidia, gelozia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii. Depresia are şi ea un efect nociv asupra organismului, nu doar că împiedică vindecarea, dar poate favoriza debutul altor boli. Dar ştiaţi că şi frica ne face rău? Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Într-o cuşcă s-a pus un miel şi într-o cuşcă alăturată s-a pus un lup. Mielul a murit în scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emoţional aduce, mai devreme sau mai târziu, boala.
– Cu emoţiile nu-i de glumit. Cum ne putem proteja?
– Eu am învăţat să le stăpânesc. Încerc să nu mă implic afectiv intens, să nu mă enervez. Dacă cineva îmi greşeşte, fac un efort să-l iert, gândindu-mă că poate într-o zi va înţelege şi el ceea ce înţeleg eu acum. Să iertăm, fiindcă iertarea face ca pH-ul corpului să vireze spre unul alcalin, favorabil sănătăţii. Sigur că sunt şi suferinţe care nu pot fi evitate. Dar e important să rămânem conştienţi că fiecare minut de suferinţă sau stres ia din viaţa celulei noastre.
Relaxare şi respiraţie
– Statisticile arată că stresul profesional e azi una din marile surse de boală. Munca în exces ameninţă să ne omoare lent.
– Dacă nu ne putem lua mici vacanţe, regulat, să ne luăm măcar pauze de zece minute, la fiecare oră, în care să ne golim mintea şi să respirăm adânc. Putem să ne ridicăm de la birou şi să privim ceva frumos pe fereastră. Sau, în loc să bem trei cafele cu ochii în computer, să bem un ceai fără să ne gândim la nimic altceva. Să ne bucurăm de gustul şi aroma lui. Cu timpul, înveţi să te relaxezi în orice condiţii. Beduinii, de pildă, se odihneau mergând pe cămile. Şi eu scriu şi citesc de dimineaţa până seara. Dar când simt că începe să se aşeze oboseala pe mintea mea, mă opresc şi aplic câteva tehnici de relaxare.
– Ne puteţi da şi nouă un exemplu?
– Toate tehnicile de relaxare se bazează pe respiraţie. Oboseala vine şi dintr-o lipsă de oxigenare a creierului. Stau câteva minute cu ochii închişi, încerc să îmi reprezint oboseala ca senzaţie la nivelul creierului şi apoi, cu fiecare expiraţie profundă, îmi imaginez că o elimin. Fiecare îşi poate crea propria lui tehnică. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Mă relaxez, mă concentrez pe starea de bine, o trec prin inimă şi apoi o trimit acolo unde mă doare. Fac asta de câteva ori şi durerea dispare.
– Să-ţi vizualizezi boala pare o condiţie foarte importantă pentru vindecare.
– Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai mulţi bolnavi de cancer în ultima fază şi i-a învăţat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia să-şi imagineze că distrug cancerul din corp cu un foc, cu un animal care-l mănâncă, fiecare după cum dorea. După şase luni de zile, 40% din ei s-au vindecat. La testele psihologice, s-a dovedit că cei care s-au vindecat erau cei optimişti, cei care credeau în Dumnezeu şi cei care erau calmi. Îndoiala este un obstacol în calea oricărui succes şi, mai ales, a vindecării.