Neuroștiință/Epigenetică. Studiu: Cum se transmit traumele din copilărie de-a lungul generațiilor
În ultimii ani, din ce în ce mai multe dovezi susțin ideea profundă că moștenirea traumelor din copilărie poate fi transmisă descendenților, afectând sănătatea mentală și fizică a generațiilor viitoare.
Cel mai cunoscut și problematic indiciu este cel oferit de studii care au arătat clar că succesorii supraviețuitorilor Holocaustului sunt mai predispuși să aibă schizofrenie severă și alte probleme de sănătate.
Deși se știe că acest lucru este ghidat de modificările aduse epigenomului – o multitudine de factori biologici și chimici care afectează modul în care sunt exprimate genele – nu a fost niciodată clar cum devin “imprimate” semnalele declanșate de experiența traumatică în celulele reproductive.
Traumele sunt transmise prin sânge
Recent, oamenii de știință de la Universitatea din Zurich din Elveția au folosit șoareci pentru a explica modul în care impactul traumelor din viața timpurie ar putea fi transmis de-a lungul generațiilor, prin schimbări care apar în sânge.
Descoperirile lor confirmă ipoteza conform căreia sângele furnizează semnale de stres către celulele reproductive, care transmit astfel următoarei generații moștenirea traumei.
Cum a decurs studiul?
Cercetătorii au comparat, pentru început, sângele șoarecilor care au suferit traume la începutul vieții cu sângele șoarecilor martor și au observat unele diferențe semnificative în metabolismul lipidelor. În acest sens, sângele șoarecilor traumatizați a prezentat niveluri mult mai ridicate ale anumitor metaboliți ai acizilor grași polinesaturați.
Apoi au observat că aceleași modificări au fost găsite și la descendenții șoarecilor traumatizați.
Pentru a analiza în continuare dovezile, ei au inserat serul șoarecilor masculi traumatizați în șoareci masculi fără traume și au constatat că acești descendenți prezentau, de asemenea, aceleași modificări metabolice, sugerând că modificările din sânge le-au afectat celulele spermatozoide și au fost transmise către generația următoare.
Ce se întâmplă, mai exact, în cazul oamenilor?
În continuare, cercetătorii au analizat 25 de copii dintr-un orfelinat din Pakistan – care își pierduseră tatăl și erau separați de mama lor. Prin compararea probelor de sânge și salivă cu cele preluate de la alți copii fără astfel de traume, au descoperit că cei orfani prezentau niveluri mult mai ridicate de metaboliți ai lipidelor, la fel ca în cazul șoarecilor traumatizați.
Cercetătorii au încercat să descopere, de asemenea, mecanismul molecular care ghidează acest proces.
Au descoperit că PPAR, un receptor de suprafață al celulelor care ajută la reglarea expresiei genelor în numeroase țesuturi, ajunge la o valoare ridicată în sperma bărbaților traumatizați.
Prin activarea artificială a acestui receptor la șoareci masculi, aceasta a condus la scăderea greutății corporale și la modificări ale metabolismului glucozei. Efectul a fost observat și la urmașii lor, pe durata a două generații.
În ansamblu, studiul prezintă o imagine clară a modului în care traumele din copilărie se reflectă în celulele reproductive și, ca atare, transmise mai departe și descendenților.
”Aceste descoperiri sunt extrem de importante pentru medicină, deoarece este pentru prima dată când se caracterizează o legătură între traumele timpurii și tulburările metabolice la descendenți”, a declarat într-un comunicat Isabelle Mansuy, profesor de neuro-epigenetică la Institutul de Cercetări Neurale de la Universitatea din Zurich și Institutul ETH Zurich.
Specialiștii speră ca aceste descoperiri să contribuie la realizarea unor cercetări suplimentare care să analizeze în amănunt modul în care copilăriile nefericite, dure, abuzive și toate aceste experiențe adverse/traumatice de viață pot avea un efect major – mult neglijat, din păcate – asupra sănătății oamenilor.
