Paralizia în somn, un atac de dincolo?

Te trezești în miezul nopții și descoperi că nu te poți mișca, nu poți vorbi, nu poți striga după ajutor. Abia poți respira, ba chiar simți o greutate mare pe piept. Percepi poate și o prezență stranie lângă pat, foarte negativă, dar cel mai înfricoșător dintre toate este că te simți neputincios să reacționezi în vreun fel.

Ai avut vreodată o experiență similară? Simptomele descrise sunt un exemplu clasic de ceea ce este cunoscut sub numele de sindromul Old Hag. Victimele se trezesc și descoperă că nu se pot mișca, în ciuda faptului că sunt capabile să vadă, să audă, să simtă și să miroasă. Indiferent de explicația medicală sau teoria paranormală pentru acest fenomen surprinzător de comun care afectează mii de oameni, nu se poate nega faptul că este o experiență terifiantă pentru cel care o experimentează.

Paralizia în somn, un fenomen paranormal?

Anunt

Unele dintre victimele acestei stări oribile sunt capabile să se convingă că experiența nu a fost altceva decât un vis sau chiar un coșmar terifiant. Alți oameni rămân însă convinși că au fost atacați de o entitate supranaturală. Aceștia din urmă susțin că agresorul lor este, de fapt, un fenomen exterior și nu o stare produsă de subconștientul lor.

Cu toate acestea, ca întotdeauna, experții în vise și psihologii exclud faptul că acesta este un fenomen paranormal, explicând că gândurile, imaginile și senzațiile eliberate din subconștientul unei persoane sunt în cele din urmă străine individului.

Dar realitatea este mult mai complexă, deoarece starea de vis este un fenomen care are în prezent  multe întrebări fără răspuns. În întreaga lume și de-a lungul timpului, aspectele fiziologice ale paraliziei în somn au fost și rămân aceleași, indiferent de rasa, religia sau cultura victimei.  Iar nenumăratele interpretări ale acestor simptome fac din paralizia în somn unul dintre cele mai de temut fenomene paranormale.

Scurtă explicație științifică pentru paralizia în somn

Paralizia în somn este strâns legată de paralizia naturală care apare în  starea de  somn  REM (mișcarea oculară rapidă). Victima este pe deplin conștientă și alertă, totuși corpul rămâne paralizat.

În această stare, creierul este capabil să exprime viziuni care sunt experimentate intens, fără ca organismul să poată reacționa. Reacțiile de înțeles la acest scenariu sunt frica și panica, întrucât este o experiență terifiant de reală pentru victimă.

Toate simțurile naturale ale individului rămân pe deplin operaționale, adică mirosul, gustul, atingerea, auzul și văzul. În timpul somnului REM, metabolismul este mai lent, ritmul cardiac este redus, la fel ca tensiunea arterială și ritmul respirator. Odată cu toate acestea, vine și paralizia musculară, toate acestea reprezentând un mecanism de siguranță pentru a preveni rănirea în timpul stării de somn. Cu bătăile inimii și ritmul respirator redus, victima va experimenta senzația de presiune pe peretele toracic și dificultăți de respirație. În această stare naturală de frică și panică, victima poate simți o senzație grea în piept.

Anunt

Explicații paranormale

Mulți experți în paranormal susțin că unii oameni care suferă de paralizie în somn sunt supuși unor entități negative. Au existat multe relatări despre experiențe ciudate în timpul fazei de tranziție între somn și veghe (numită stare hipnagogică). Este bine cunoscut faptul că straniile vizite au loc în timpul somnului, deoarece este momentul cel mai neprotejat pentru ființa noastră și relativ ușor pentru un spirit sau o entitate să comunice cu noi.

Potrivit experiențelor personale, există spirite sau entități care optează pentru agresiune psihologică sau fizică împotriva victimei. Unii oameni chiar pretind că sunt agresați sexual de o forță necunoscută, cunoscută în mod obișnuit ca Incubus. Un incubus este un demon sub forma unui bărbat care agresează sexual femeile în timp ce acestea dorm. (Succubus – demonul feminin).

Răpiri extraterestre

Răpirea extraterestră reprezintă o altă teorie posibilă pentru paralizia în somn, deoarece multe rapoarte despre răpiri încep de obicei atunci când victima adoarme, se trezește incapabilă să se miște, simte o prezență în cameră sau chiar vede una sau mai multe ființe care stau lângă pat, pentru a se trezi ulterior cu o senzație foarte ciudată și cu amintiri vagi despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat.

Mulți dintre acești oameni încearcă să-și amintească experiența folosind hipnoza. În timpul hipnozei, victima revine la debutul paraliziei sau răpirii. Majoritatea experimentează flashback-uri în care au fost sustrași din dormitorul lor și duși într-o locație necunoscută. Unii își amintesc de ființe cenușii cu ochi mari și corpuri subțiri care efectuează experimente asupra lor. Când victima se trezește, se află din nou în pat.

Paralizia somnului în folclor

În multe societăți anglo-saxone, paralizia în somn este cunoscută sub denumirea de sindromul The Old Hag, în care victima se trezește de obicei simțindu-se îngrozită, incapabilă de a se mișca, fără respirație, din cauza unei greutăți invizibile pe piept.

În Fiji, este interpretat ca fiind posesia unui demon. În multe cazuri, demonul  poate fi spiritul unei rude decedate care s-a întors pentru a termina ceva rămas nerezolvat sau pur și simplu dorind trebuie să comunice rudelor vești importante.

În Nigeria, fenomenul este mult mai comun în rândul africanilor nativi decât în cazul populației albe și este adesea menționată în comunitățile africane drept Diavolul pe spate.

În cultura chineză, este cunoscut sub numele de fantomă pe corp sau  fantomă în pat.

În cultura coreeană, este asociat cu fantomele sau spiritele care stau deasupra sau apasă pe pieptul victimei.

În Cambodgia, experiența este descrisă ca reprezentând o persoană care doarme și visează că una sau mai multe apariții fantomatice se află în apropiere. Victima crede adesea că este trează, dar nu poate să se miște sau să emită sunete.

În cultura vietnameză, fenomenul descrie momentul în care victima este ținută de o fantomă sau de o umbră.

În Islanda, se consideră că un spiriduș sau succubus (deci, de obicei, de gen feminin) provoacă coșmaruri.

Anunt

În Mexic, se crede că fenomenul este cauzat de spiritul unei persoane moarte. Această fantomă se așază pe corpul victimei adormite, nepermițându-i acesteia să se miște.

Este important de subliniat că, în cazul în care o persoană are experiența paraliziei în somn, primul lucru necesar este acela de a afla toate detaliile despre istoricul medical, tulburările de somn, stilul de viață, etc. De asemenea, trebuie să știm câte episoade de paralizie în somn s-au experimentat, când au început acestea și dacă altcineva din familie sau dintre prieteni/cunoștințe a experimentat același fenomen. În unele cazuri, paralizia în somn poate avea o explicație medicală, însă în majoritatea situațiilor această experiență nu are o explicație științifică, necunoscutul fiind cel mai terifiant coșmar al omului.

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!