Povestea răpirii extraterestre a fermierului Julio Platner
Omul răpit, Julio Platner, un fermier și om de afaceri al orășelului Winifreda, a trecut printr-o experiență de coșmar după o vizită la moșia unui prieten.
Winifreda era atunci un sat de 1.700 de locuitori, situat la 670 de kilometri de Rosario și la 45 de kilometri nord de Santa Rosa, capitala provinciei La Pampa.
Ca majoritatea locuitorilor acestui orășel, Julio Platner, în vârstă de 33 de ani la acea vreme, s-a dedicat afacerii de cultivare a cerealelor. Era un om simplu, care citea rar știrile.
Povestea
În după-amiaza zilei de 9 august 1983, Julio Platner a vizitat moșia lui Antonio Fisher, situată la aproximativ 10 kilometri de orașul Winifreda, în scopul vânzării de cereale.
Au avut o discuție prietenoasă care a durat mai mult decât se anticipase și, în jurul orei 19:30, Platner a decis să plece. Fisher l-a condus până la camionetă și, înainte de a pleca, l-a rugat pe Platner să se asigure că închide poarta pentru a împiedica caii să părăsească proprietatea.
În timp ce Platner se îndrepta spre intrarea în moșie, a văzut o reflexie bizară printre copaci.
Deodată, a văzut o masă de lumină strălucitoare năvălind spre el, asemănătoare luminii de sudură și scoțând un sunet ca de turbină. Instinctiv, a încercat să-și acopere fața cu brațul drept, dar a leșinat.
Când s-a trezit, era așezat pe un scaun asemănător celui folosit de stomatologi, înconjurat de patru ființe care îl analizau îndeaproape.
Camera în care se afla era spațioasă și sferică, fără colțuri vizibile, iar pereții păreau căptușiți. Totul era foarte luminat, dar Platner nu a putut identifica nicio sursă de lumină convențională.
În dreapta sa a observat o fereastră, pe care a remarcat-o pentru strălucirea ei, în contrast cu restul mediului – care era mai opac și nu prezenta detalii evidente. Platner a estimat că a rămas în acea cameră timp de aproximativ 5 minute.
Ființele care îl înconjurau aveau o formă antropomorfă, o înălțime estimată la 1,60 – 1,70 metri. Doi dintre ei erau în fața lui Platner, iar ceilalți doi de fiecare parte a sa.
Bărbatul a identificat una dintre aceste ființe ca fiind femelă, observând că aceasta avea sâni.
Ochii lor erau mari, rotunzi și nu aveau pleoape. Nu erau așezați într-o cavitate, ci ieșeau în evidență, iar Platner susținea faptul că în centrul fiecărui ochi era un alt ochi. Buzele erau subțiri, asemănătoare cu cele ale oamenilor, iar nasul era plat și prezenta două găuri mici.
Platner a descris costumele ființelor ca fiind dintr-o singură piesă montată pe corp, de culoare gri-verde, însă i-a dat impresia că acestea sunt integrate pe piele fără cusături sau margini, cel puțin nu vizibile.
Încercând să comunice, Platner nu a putut scoate niciun sunet și nici nu putea auzi ce spuneau ființele atunci când își mișcau buzele.
El a mai spus că femeia l-a informat telepatic că ar putea spune altora ce i se întâmplă, dar l-a asigurat în avans și de faptul că nu toată lumea va crede povestea sa. Apoi un al doilea mesaj l-a îndemnat să se calmeze, să nu-i fie teamă.
Platner își amintește de o liniște deplină și de o temperatură a camerei normal. La un moment-dat, încercând să se ridice, capul i s-a lovit de o barieră invizibilă.
Nu-și amintește că ar fi fost lovit, dar s-a simțit paralizat. Privindu-și propriul corp, și-a dat seama că îi scoseseră hainele, lăsându-i doar ceasul.
Ființele misterioase i-au aplicat pe încheietura mâinii stângi un tub transparent, de aproximativ 20 de centimetri, cu un capăt flexibil care se termina cu o sferă. Apoi, cineva a mutat obiectul pe suprafața brațului stâng și s-a oprit la fosa cubitală.
Tubul era umplut pe jumătate cu sânge, potrivit lui Platner, părea să se ridice ca un vârtej. După extracție, a fost îndemnat să se ridice, ceea ce l-a făcut pe Platner să fie nesigur. Ultimul lucru pe care și-l amintește este că ființele au dispărut apoi brusc.
Trezirea
Platner și-a recăpătat cunoștința în camionul său. Trecuseră aproximativ 45 de minute de la fulgerul de lumină care se năpustise asupra lui. S-a așezat cu mâinile pe volan și și-a amintit:
“Nu-mi lipsea nimic. Aveam ceasul la mână și eram din nou îmbrăcat complet. Cheia mașinii era la locul ei, dar motorul era oprit, la fel și farurile, care fuseseră aprinse anterior. Mașina a pornit fără probleme.”
A recunoscut imediat peisajul și și-a dat seama că se afla la aproximativ 17 kilometri de moșia Fisher. Platner a devenit din ce în ce mai conștient de experiența ciudată pe care o trăise. A observat și că avea urme pe brațul stâng, de unde îi curgea sânge.
Platner a plecat apoi spre locul său de muncă din Winifreda. Nu le-a spus colegilor ce s-a întâmplat. După program, odată ajuns acasă, soția sa a observat că era supărat și doar datorită insistențelor sale, Platner i-a povestit în cele din urmă ce s-a întâmplat. Ea l-a sfătuit să-l viziteze a doua zi pe Adolfo Pizarro, medicul de familie.
Diagnosticul medicului
Dr. Pizarro a examinat semnele și a constatat că rana de la încheietura mâinii era o simplă zgârietură. Urma din fosa cubitală era o înțepătură într-o venă, asemănătoare celei de recoltare a sângelui.
Doctorul a menționat faptul că puncția nu părea să fi fost produsă de o seringă comună, deoarece se puteau observa mai multe găuri mici, iar semnele de la suprafață nu au arătat existența vreunui hematom.
Mărturia medicului Adolfo Pizarro:
“Am fost impresionat de ceea ce păreau a fi găuri mult mai mici decât cele produse de un ac. Au fost efectuate cu ceva ciudat, de parcă sângele ar fi fost supt fără să se fi introdus vreun instrument rigid sau metalic. Aceasta a fost impresia cu care am rămas. Nu s-a vărsat sânge; atunci când o prelevare de sânge este făcută incorect, vena este perforată necorespunzător și rămân, astfel, hematoame. Dar în acest caz nu există absolut niciun semn.
Am observat că Julio era foarte sigur pe sine, poate oarecum entuziasmat, dar m-a impresionat sinceritatea sa, specifică omului care a trecut printr-o experiență reală. Au existat clar semnele distinctive ale unui eveniment adevărat, real.”
Urmarea
Julio Platner încă locuiește în orașul său natal, Winifreda, acolo unde a avut loc experiența și este căsătorit cu Maria Eva Schreiber.
“Nu am nicio problemă în a vorbi de fiecare dată când cineva vrea să audă povestea mea și nu-mi pasă dacă sunt crezut sau nu.
Aș fi vrut să vorbesc cu ei, să-i întreb cine sunt, ce vor, dar mi-am dat seama că atunci când mă gândeam la asta primeam răspunsuri instantanee, telepatic.
Viața mea nu s-a schimbat deloc, am continuat să lucrez, să-mi fac treaba.
Uneori oamenii mă recunosc ca fiind omul din acel caz cu extratereștrii, dar nimic mai mult, iar uneori cercetătorii OZN revin la mine, cerându-mi mărturia.
Există civilizații mult mai avansate decât a noastră și, cumva, ne urmăresc, ne privesc, ne studiază și poate într-o zi se vor arăta lumii.”
