Secretele Vaticanului. Simbolurile papale preluate de la Reptilieni

Simbolurile catolice – reprezentate de accesoriile pe care le poartă Papa ori de câte ori oficiază o ceremonie – își au originile în păgânism. V-ați întrebat vreodată care este motivul pentru care mitra seamănă izbitor cu un cap de pește? Care sunt de fapt originile acestei pălării și ce reprezintă cu adevărat?

Mitra este un acoperământ al capului purtat de catolici ori de câte ori oficiază o ceremonie. În speță, mitra papală are o formă triunghiulară, privită din față, dar în ansamblul ei seamănă cu un pește. Biserica susține că această pălărie reprezintă limbile de foc care s-au odihnit pe capul ucenicilor, dar povestea sa pare să fie mult mai veche de atât.

Anunt

Dacă privim în cultura filistenilor sau a babilonienilor, realizăm că mitra papală a fost purtată de preoții care îl venerau pe zeul Dagon. Mitrele din acea vreme, identice cu cea de la Vatican, înfățișau gura zeului Dagon deschisă și pregătită să arunce foc asupra celor care încălcau legile impuse.

Zeul Dagon și-a făcut apariția imediat după Potop și era jumătate-om, jumătate-pește. Berossus, un preot babilonian din secolul III, scria:
“La început, au dus o existență mizerabilă, precum fiarele. Dar, în primul an după Potop, a apărut în Babilonia un animal înzestrat cu inteligență și rațiune, pe nume Oannes”.

Oannes era un fel de om-pește sau om-reptilă care, datorită faptului că i-a învățat pe oameni diverse secrete ale naturii, a fost avansat la statutul de zeu, zeul Dagon. El avea cap de pește, picioare și coadă. Era înzestrat cu voce umană și le-a dezvăluit oamenilor secretul literelor, al științelor, dar și al artelor din toate tipurile. De asemenea, zeul Dagon i-a învățat pe oameni cum să construiască temple conform legilor Pământului și a impus un set de norme care au fost respectate ulterior în Babilonia, el devenind astfel stăpânul vieții și al morții.

Mitra

Anunt

Capul țuguiat, împărțit în două forme triunghiulare, i-a împins pe babilonieni să se inspire și să creeze mitra pe care o purtau preoții păgâni. Mai mult decât atât, fiecare înalt preot purta pe deget un inel, care era sărutat de supuși. Interesant este faptul că aceste două elemente păgâne au fost transmise sau preluate de catolicism. Papa poartă o mitră care seamănă izbitor de bine cu cea creată de babilonieni, dar și un inel care este sărutat de credincioși.

Inelul Pescarului și credința?

Inelul Pescarului (în latină Anulus Piscatoris) face parte oficial din însemnele Papei, iar Biserica Catolică îl identifică drept succesor al Sfântului Petru, a cărui meserie era cea de pescar. Papa primește acest inel la începutul pontificatului său. Inelul este din aur și îl reprezintă, în basorelief, pe Apostolul Petru pescuind într-o barcă.

Inelul Pescarului este un sigiliu utilizat, până în 1842, pentru orice document oficial redactat de Papă sau contrasemnat de acesta.

Îl reprezintă pe Sfântul Petru pescuind dintr-o barcă, o evocare a faimoasei pescuiri minunate pe care a realizat-o apostolul în locul în care Iisus i-a spus să-și arunce mrejele/plasele, spunându-i apoi: „Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni.”

Oare Sfântul Petru trebuia să pescuiască oamenii-hibrizi care se ascundeau în mări și oceane sau este, pur și simplu, o altă metaforă neînțeleasă din Biblie?

Dagon și Vechiul Testament

Biblia consemnează apariția lui Dagon în mileniul III înaintea venirii lui Iisus. Era considerat de către filisteni zeul lor și îi aduceau jertfe umane ori de câte ori era nevoie. Acest zeu-pește – sau considerat de unii reptilian – a subjugat omenirea timp de aproape trei milenii, până în momentul nașterii lui Iisus.

Legături stranii

Anunt

Dacă există o contradicție de idei, legi și perspective între ceea ce a însemnat guvernarea zeului reptilian Dagon și învățăturile aduse de Iisus, atunci din ce cauză regăsim elemente și simboluri reptiliene la Vatican? Există oare vreo legătură între ideea de păgânism și viziunea deținută de Biserica din ziua de astăzi?

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!