Știința cimaticii și misterioasele cercuri din lanuri

Daniel Roxin:

Misterul nedezlegat al cercurilor din lanuri a făcut să curgă tone de cerneală şi a umplut paginile internetului…

S-au emis o serie de teorii, s-au făcut speculaţii, au apărut şarlatani cu pretenţii de autori.

Anunt

Dincolo de toate, scopul acestor creaţii nu este încă clarificat. Şi dacă, totuşi, el e mai limpede decât ne-am imaginat? Despre asta voi vorbi şi voi căuta să demonstrez seriozitatea unei anumite posibilităţi.

În introducere, aş spune că unul din lucrurile asupra cărora n-ar trebui să existe dubii este acela că o parte dintre cercuri sunt de o complexitate, frumuseţe şi precizie pe care nicio echipă de specialişti pământeni n-ar putea s-o atingă noaptea (când aceste cercuri se formează, în mod misterios) şi, cu siguranţă, nici ziua.

În plus, foarte multe agroglife sunt realizate pe baza unor proporţii care ţin de geometria sacră, o ingenioasă şi spectaculoasă combinaţie de elemente, care s-a realizat fără ca tulpinile cerealelor să fie afectate în vreun fel!

Prin urmare, chiar dacă aşa-zişii specialişti vor pretinde că nu sunt decât simple farse (aşa cum arheologii sistemului spun că Piramida lui Keops a fost construită cu unelte din cupru, frânghii şi scripeţi din lemn, în condiţiile în care nici astăzi cea mai modernă tehnologie nu permite realizarea unei construcţii similare) – zâmbiţi şi mergeţi mai departe…

În ultima vreme a început să se dezvolte o ştiinţă revoluţionară: cimatica.

Potrivit demonstraţiilor acesteia, toate formele concrete, materiale, sunt expresia condensată şi vizibilă, pentru ochii noştri, a unor sunete sau câmpuri vibraționale formatoare.

Anunt

Aşa cum spune şi fizica cuantică, totul este energie, totul este vibraţie, totul este în interconexiune; materia este doar o aparenţă. Cimatica a arătat, în experienţe simple, că nisipul presărat pe o placă şi supus undelor vibraţionale produse de un sunet se ordonează în forme geometrice precise; forme geometrice care se modifică odată cu modificarea sunetului.

Studiile făcute au pus în evidenţă şi un alt lucru, de o importanţă fundamentală: gândurile noastre sunt energii creatoare, care modelează realitatea din jurul nostru şi pe noi înşine. Cu alte cuvinte, suntem co-creatori ai realităţii şi tot ce gândim tinde să găsească o expresie materială, la fel cum sunetul „obligă” nisipul să se aranjeze în modele geometrice precise.

Din perspectiva acestor revelaţii ştiinţifice, putem privi cu alţi ochi anumite elemente ale tradiţiei orientale – yantrele şi mandalele, reprezentaţii grafice pe care misticii orientali pretind că le folosesc pentru a se acorda cu anumite energii cosmice sau divinităţi.

Este vorba despre o tradiţie care a anticipat cu mii de ani descoperirile cimaticii şi care spune că niciun element al acestor reprezentări grafice nu este întâmplător şi că fiecare prefigurează un anumit fel de energie cosmică, de câmp formator.

Aşadar, dacă luăm în considerare descoperirile cimaticii şi tradiţia orientală pe de o parte şi teoria morfogenetică (a câmpurilor energetice formatoare) pe de altă parte, nu putem exclude posibilitatea ca cei care realizează cercurile din lanuri să dorească să ne influenţeze subtil, prin marcarea planetei noastre în diverse puncte cu anumite amprente purtătoare de energie.

Cum este posibil aşa ceva?

Ei bine, în condiţiile în care totul este în interconexiune, în care totul în Univers este energie, o asemenea intervenţie este posibilă!

Folosirea simbolurilor este o ştiinţă profundă, cu implicaţii deosebite. Până la urmă, totul simbolizează ceva, totul are în spate o anumită energie, fie că e vorba de o fiinţă, fie de un obiect neanimat.

O primă concluzie care se desprinde de aici este aceea că are cu adevărat importanţă dacă, de exemplu, în camera proprie avem un tablou cu un peisaj superb sau un poster cu o formaţie satanistă. Aceste imagini sunt purtătoare de energie, o energie cu care vom interacţiona, vrem nu vrem, dacă avem ceva în noi pe aceeaşi frecvenţă.

Revenind la cercurile din lanuri, convingerea mea este că cei care le fac (indiferent cine sunt sau de unde sunt) vor mai mult decât să-şi semnaleze prezenţa şi eventual să ne pregătească pentru o întâlnire de gradul III…

Planeta şi civilizaţia noastră sunt într-un punct crucial, al unei transformări energetice şi la un nivel al conştiinţei cum nu a fost niciodată. Este un moment de o importanţă extraordinară, de cumpănă, în care suntem cu un picior în vremea Apocalipsei şi cu celălalt în Epoca de Aur a umanităţii.

Anunt

Este o vreme care justifică intervenţia unor inteligenţe superioare. Ori, dacă aceste inteligenţe sunt cu adevărat superioare nu doar tehnologic, ci şi în sensul de elevate și benefice, ele nu-şi vor permite să ne facă binele cu forţa, pentru că este destinul nostru şi noi trebuie să ni-l asumăm. Cu toate acestea, ele pot interveni subtil, pentru a potenţa ceea ce avem bun. E singurul ajutor pe care, probabil, au voie să ni-l acorde.

Prin urmare, există motive justificate să credem că multe dintre cercurile din lanuri reprezintă în realitate simboluri magice, purtătoare de energie, prin care planeta şi civilizaţia noastră sunt impulsionate să-şi depăşească condiţia, să evolueze, să treacă la nivelul următor.

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!