O nouă analiză realizată asupra Giulgiului din Torino contestă autenticitatea acestuia ca material folosit la înmormântarea lui Iisus Hristos.

Principalul argument al cercetătorilor este că persoana învelită în ţesătura mortuară fusese învelită în poziţie verticală.

Anunt

Un studiu publicat în Journal of Forensic Sciences scoate în evidenţă un detaliu neglijat de cei care, de-a lungul anilor, au susţinut că faimosul Giulgiu din Torino ar fi chiar ţesătura în care Iisus Hristos a fost înmormântat după răstignire.

Deși, potrivit relatării din Biblie, Hristos a fost învelit într-o pânză atunci când a fost înmormântat, o analiză asupra unei pete de sânge de pe misteriosul giulgiu sugerează că nu acesta este materialul în care a fost îmbrăcat Hristos.

Petele de sânge de pe spatele giulgiului sunt „complet nerealiste”, având în vedere că trupul fusese întins (deci plasat pe orizontală), spun cercetătorii care au analizat ţesătura.

„Analiza matricei (BPA  blood pattern analysis) sângelui vizibil pe partea din faţă, lnivelul pieptului (acolo unde ar fi fost rana făcută de suliţă), ar arăta așa doar în cazul în care persoana ar fi fost înveșmântată în picioare, în timp ce petele de pe partea din spate – o presupusă hemoragie post-mortem provocată de aceeași rană – arată complet nerealist”, se concluzionează în rezumatul studiului.

Dacă giulgiul ar fi autentic, „petele de sânge nu ar trebui să fie atât de incoerente”, a declarat Matteo Borrini, cercetător în criminalistică la Universitatea britanică John Moores din Liverpool. Acesta a mai punctat faptul că, dacă într-adevăr giulgiul a acoperit pe cineva care a fost crucificat sau dat jos de pe o cruce pentru a fi îngropat, petele ar fi trebuit să arate diferit.

Anunt

„Și chiar dacă înveșmântarea ar fi avut loc în timp ce persoana era crucificată, urma de sânge de pe material ar trebui să arate altfel decât aceasta”, au mai spus cercetătorii.

Jonathyn Priest, un specialist în BPA, spunea însă că studiul nu a luat în calcul și faptul că cineva ar fi putut să cureţe, să transporte sau să pregătească trupul pentru înmormântare. Relatarea biblică nu oferă însă indicii despre un astfel de moment/tratament. Din contră, dat fiind că răstignirea a avut loc în ziua de vineri (ziua de pregătire a Sabatului), femeile care ar fi urmat să se îngrijească de pregătirea trupului pentru înmormântare au așteptat până după Sabat pentru a face acest lucru, iar în dimineaţa zilei de duminică, atunci când au ajuns la mormânt, au constatat că acesta era deja gol.

Studiul din Forensic Sciences intră în aparentă contradicţie cu un studiu din anul 2017, efectuat de cercetători de la Institute of Crystallography, care au spus că petele de sânge de pe giulgiu sunt indicii că omul înveșmântat în acest material a fost torturat.

„Înainte de moarte, persoana a fost în suferinţă”, a spus unul dintre specialiști.

„Iar asta înseamnă că Giulgiul din Torino nu este fals”, a mai spus cercetătorul. „Este materialul funerar în care a fost înveșmântat un om torturat.”

Însă dacă acel om torturat a fost sau nu însuși Iisus Hristos, Vaticanul nu a comentat niciodată în mod oficial.

Artefactul este și astăzi expus în Catedrala Sfântul Ioan Botezătorul din Torino (Italia).

Semnele Timpului

Anunt

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!