Este istoria omenirii scrisă de civilizații extraterestre?
Dovezi ale existenței extratereștrilor
În ultimele decenii am fost obişnuiţi cu romane şi filme ştiinţifico-fantastice în care apar fiinţe şi nave extraterestre. Prin urmare, ideea că nu suntem singuri în Univers a început să prindă forţă. Și există multe dovezi care o susțin:
– numeroase fotografii din diverse părți ale lumii, realizate pe timp de zi şi noapte, și înregistrări video de nave spaţiale (diferite de cele realizate cu tehnologia terestră); filmele au fost examinate de specialişti şi au fost declarate autentice;
– peste 3.500 de rapoarte de la piloţi de avioane militare sau comerciale, despre OZN-uri; multe cazuri aveau date coroborate cu informaţii radar şi cu martori la sol şi în aer;
– peste 4.000 de urme de aterizare de OZN-uri în întreaga lume;
– sute de cazuri de interferenţă electromagnetică produsă de nave extraterestre asupra motoarelor, radiourilor sau altor aparate electrice, care au fost observate de poliţie, militari şi civili;
– peste 100 de martori ai retragerii unei nave extraterestre, şi cel puţin 4 corpuri de fiinţe extraterestre rămase în urma unei coliziuni care s-a petrecut în iulie 1947 la Roswell, New Mexico;
– sute de rapoarte credibile, multe cu martori, despre aterizări de nave cu fiinţe umanoide;
– multe evenimente cu martori în care fiinţe umane au fost luate la bordul OZN-urilor;
– din rapoartele primite, cca 10% din populaţia SUA (25 milioane de oameni) au văzut OZN-uri;
– numeroase documente ale Guvernului SUA indică faptul că aceste vehicule sunt reale şi că ele au fost implicate în supravegherea Pământului mai multe decenii.
În octombrie 1999, Vaticanul admitea, în cadrul unei emisiuni la televiziunea naţională, realitatea contactelor cu extratereştrii. Monseniorul Corado Balducci, un membru al consiliului director al Vaticanului, a apărut la televiziunea naţională de 5 ori, pentru a susţine această realitate. Balducci a spus că Vaticanul urmăreşte îndeaproape acest fenomen. Se pare că Vaticanul primeşte multe informaţii referitoare la extratereştrii şi contactele lor cu oamenii.
Experimentul Philadelphia şi proiectul Montauk
În iunie 1982, regizorul Stephen Spielberg i-a prezentat în avanpremieră filmul „ET – Extraterestrul” preşedintelui Ronald Reagan. La sfârşitul filmului, Reagan i-a spus lui Spielberg: „Ştii, nu sunt nici 6 persoane în această încăpere care să ştie cât de adevărat este”. S-au scris sute de cărţi despre posibilele colaborări ale guvernului SUA cu civilizaţii extraterestre. Există teorii care explică prin această prismă experimentele Philadelphia şi Montauk. Philadelphia este unul dintre cele mai controversate experimente efectuate de armata americană în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. În 1943, o navă a armatei americane a fost teleportată pe o distanţă de 600 km, în urma unui experiment ultrasecret numit Proiectul Rainbow (Curcubeul), cunoscut publicului sub numele de Experimentul Philadelphia. Mai mulţi cercetători au descoperit o legătură între acest experiment şi un altul, dezvoltat în anii 1960-1970 de armata americană, cunoscut sub numele de Proiectul Montauk. În cadrul acestui proiect s-au realizat misterioase experimente de călătorie în timp.
Există surse credibile care afirmă că încă din 1934 preşedintele Roosevelt a făcut o înţelegere secretă cu anumiţi extratereştri. Din relatările referitoare la proiectul Montauk aflăm că Nikola Tesla avea contacte cu o grupare extraterestră cu intenţii benefice. Unul dintre oamenii de ştiinţă care au participat la acest experiment, Alfred Bielek, afirma: „Cu siguranţă Tesla, care era un apropiat al preşedintelui, a pus la cale întâlnirea. Extratereştrii au promis ajutor pentru scoaterea Statelor Unite din criza economică şi au oferit o tehnologie care, cu siguranţă, li s-a părut uluitoare oamenilor de ştiinţă ai anului 1934. Se pare că ulterior aceştia s-au divizat, constituindu-se într-un subgrup care a început să devieze de la planul iniţial, convenit cu guvernul nostru”.
Experimentul Philadelphia, considerat de serviciile secrete ale marinei americane o modalitate de a utiliza tehnologia invizibilităţii în scop militar, ar putea fi o acţiune pusă la cale de extratereştri – grupul umanoid K – pentru a putea pătrunde cu uşurinţă pe Pământ. Cercetătorii, cum ar fi fraţii Bielek, care au participat direct la acest experiment şi care şi-au amintit etapele prin care au trecut şi detaliile acestui experiment, sunt de părere că extratereştrii au făcut un studiu foarte atent asupra bioritmurilor Pământului, cu mult timp înainte de a se realiza experimentul propriu-zis, şi au ales data şi locul punerii în practică în conformitate cu rezultatele studiului. Experimentul a fost un succes tehnologic şi un eşec uman. Mulţi marinari au avut de suferit în urma experimentului, atât fizic, cât şi psihic. Pentru extratereştri a fost un succes, deoarece s-a creat o gaură de 40 de ani în hiperspaţiul Pământului, prin care ei au putut pătrunde fără efort în dimensiunile spaţio-temporale ale planetei noastre. Mărturii despre aceste aspecte sunt cuprinse şi în relatările oamenilor de ştiinţă care au participat la proiectul Montauk.
Contactele cu extratereştrii sunt trecute sub tăcere
Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a recunoscut existenţa proiectului „Vărsătorul” – lansat la începutul anilor ‘60, cu scopul de a colecta informații și date ştiinţifice, tehnologice și medicale de la navele extraterestre identificate. Nu există declaraţii oficiale ale guvernelor ţărilor în care au avut loc aterizări de OZN-uri, sau contacte clare cu extratereştri, care să certifice aceste aspecte. Există însă publicaţii care pun la îndoială prezenţa acestor evenimente. Există multe relatări ale unor martori oculari ai aterizărilor de nave spaţiale, ce confirmă apariţia, după evenimentele respective, a unor persoane, de obicei îmbrăcate în negru, care îi ameninţau dacă relatau cuiva ceea ce văzuseră. Se pune întrebarea dacă există vreun grup de „reducere la tăcere” în acest sens.
Nu suntem singuri în Univers, aşa cum am fost făcuţi să credem o lungă perioadă de timp. Astfel, în mod logic, apare întrebarea: extratereştrii au aflat de existenţa Pământului abia în ultimele decenii, de când se semnalează apariţia OZN-urilor? Multe din legendele diferitelor popoare menţionează fiinţe care vin din cer sau care dispar în cer, cu sau fără diferite aparate sofisticate, descrise alegoric. Alfred Bielek afirma într-un interviu: „Știu cu certitudine că reptilienii s-au amestecat de multă vreme în modelul de evoluţie naturală al acestei planete”. El consideră că este foarte posibil ca societăţi secrete, precum Illuminati, să fi stabilit legături cu grupul de extratereştri de pe Orion.
Secretele ADN-ului şi evoluţia
Mergând în timp până în vremurile în care se menţionează prezenţa omului pe Pământ, apare o întrebare: Ce anume l-ar fi putut face pe om să folosească uneltele? De unde ideea asta? Ştiinţa vorbeşte de necesitate, dar aceeaşi necesitate există şi azi, la maimuţe. Apare astfel ideea unei intervenţii extra-umane, care a făcut posibilă trecerea de la homo erectus la homo sapiens.
O descoperire importantă a fost făcută de curând de către un grup de cercetători care au participat la proiectul de decodare a genomului uman (Human Genome Project). Ei au declarat că 97% din secvenţele non-codante ale ADN-ului uman sunt de origine extraterestră. Genomul uman conţine 3 miliarde de baze, dar numai 40% dintre acestea sunt organizate ca gene, restul fiind sub formă de ADN silenţios (junk DNA), care, aparent, nu codifică nimic. Studii recente au arătat că acest ADN tăcut este conservat de milioane de ani, fiind comun tuturor organismelor vii de pe Pământ, de la mucegaiuri, la peşti, mamifere şi oameni. Acestea sunt versiuni „defecte” ale genelor funcţionale care se regăsesc și în genomul uman, în număr de 23.000. Deoarece aceste secvenţe ocupă o mare parte din genomul uman, se poate spune că majoritatea materialului genetic uman este de origine extraterestră, afirmă prof. Sam Chang, conducătorul grupului. El a avansat ipoteza că „o formă de viaţă extraterestră superioară a fost implicată în crearea vieţii şi plantarea ei pe planetă”. Chang spune că „ceea ce se observă la ADN-ul uman este un program ce constă din două versiuni: un cod mare şi unul bazal. Programul complet nu a fost scris pe Pământ, aspect verificat prin decodarea genomului uman. Genele, prin ele însele, nu sunt suficiente pentru a explica evoluţia; trebuie să mai fie ceva în acest joc”.
Astfel, Chang ajunge la concluzia că „evoluţia nu este ceea ce credem noi că este”.
