Cartea lui Enoh, unul dintre cele mai misterioase și controversate texte antice. De ce a fost înlăturat din Biblie? Ce mari secrete sunt dezvăluite în această carte?

Puține texte antice trezesc o intensă curiozitate precum Cartea lui Enoh: o culegere de texte antice scrise – potrivit unor estimări – între secolele IV și I î.Hr.

Textele originale îi sunt atribuite lui Enoh, străbunicul lui Noe.

Cartea lui Enoh este una dintre cele mai misterioase texte străvechi.

Potrivit adepților paleoastronauticii (teoria controversată conform căreia ființe extraterestre extrem de avansate au vizitat planeta noastră în trecut, inspirând omenirii ideea că zeii pot coborî din cer), profețiile și pildele religioase din Cartea lui Enoh au fost aproape complet îndepărtate din Biblie, tocmai datorită caracterului controversat care contravenea doctrinei religioase.

Misterioasa carte reprezintă un text antic, apocaliptic, scris între secolele IV și I î.Hr., pe baza manuscriselor atribuite celui de-al șaptelea patriarh, Enoh, străbunicul lui Noe.

Despre acesta se cunosc însă foarte puține lucruri. Se pare că ar fi trăit pe Pământ timp de 365 de ani, iar apoi nu a murit, ci a fost ”ridicat la cer” de către Dumnezeu.

Cartea lui Enoh conține numeroase pasaje controversate cu privire la:

• adevăratele origini ale demonilor;
• nașterea nephilimilor (nefilimilor), uriașii carnivori care aproape că au devorat întreaga omenire;
• motivul real pentru care unii îngeri au fost izgoniți din Rai (îngerii căzuți)
• iadul îngerilor și chinurile la care sunt supuși cei care încalcă poruncile lui Dumnezeu;
• numele secrete ale arhanghelilor și marilor demoni;
• motivul pentru care potopul biblic (din cartea Genezei) a fost necesar;
• domnia de 1.000 de ani pe Pământ a lui Mesia;
• călătoria lui Enoh printre stele și galaxii;
• misteriosul Aparat al lui Uriel.

Deși despre Cartea lui Enoh se vorbește adesea ca despre o lucrare unitară, aceasta este formată, de fapt, din 5 cărți distincte, fiecare conținând, la rândul ei, mai multe capitole.

Cele 5 cărți sunt intitulate astfel:

• Cartea Observatorilor
• Cartea Pildelor
• Cartea Astronomică
• Cartea Viselor
• Epistola lui Enoh.

Se estimează că fragmentele mai vechi (în principal cele din Cartea Observatorilor) datează din anii 300-200 î.Hr., iar cele mai recente capitole (majoritatea din Cartea Pildelor) datează, cel mai probabil, din jurul anului 100 î.Hr.

Aceste estimări sunt susținute de dovezile descoperite odată cu dezgroparea celebrelor Manuscrise de la Marea Moartă, în care există citate și mențiuni care fac referire la pasaje din Cartea lui Enoh. Acest lucru dovedește că profețiile patriarhului erau foarte bine cunoscute de evrei și de primii creștini din Orientul Apropiat din secolele I și al II-lea d.Hr.
Autorii Noului Testament au fost, de asemenea, familiarizați cu unele pasaje din Cartea Enoh. De exemplu, un scurt fragment este citat în Epistola lui Iuda din Noul Testament (Iuda 1:14-15) și este atribuit lui ”Enoh, cel de-al șaptelea de la Adam”.

 

De ce a fost scoasă Cartea lui Enoh din Biblie?

Pentru a înțelege de ce a fost scoasă Cartea lui Enoh din Biblie, mai întâi trebuie să înțelegem complexitatea conținutului acestei vaste lucrări antice.

Iată câteva detalii despre fiecare dintre cele 5 cărți amintite anterior.

 

Cartea Observatorilor (Supraveghetorilor)

Această primă parte din Cartea lui Enoh descrie căderea Observatorilor – îngerii care au dat naștere nephilimilor – și povestește despre extraordinarele călătorii ale lui Enoh în ceruri. Cercetătorii cred că această primă carte a fost scrisă în secolul III-lea î.Hr.

Cartea Observatorilor conține mai multe capitole controversate, dintre care amintim:

• Pilda lui Enoh despre soarta celor răi și celor drepți
• Căderea îngerilor și intervenția asupra îngerilor în numele și spre binele omenirii. Pedepsele crunte ale lui Dumnezeu pentru îngerii răzvrătiți
• Viziunea lui Enoh. Prima și ultima pedeapsă pentru Azazel și restul îngerilor căzuți
• Călătoriile lui Enoh pe Pământ și prin Sheol
• Numele și funcțiile celor șapte arhangheli
• Imagini ale locului în care îngerii căzuți își ispășesc pedepsele (printre stele)
• Sheol sau Infernul
• Focul sfânt care arde în Candelele Cerului
• Cei Șapte Munți din Nord-Vest și Arborele Vieții
• Scopul Văii Blestemate.

Chiar și o simplă privire asupra acestei prime cărți ne oferă o idee clară a motivului pentru care a fost scoasă Cartea lui Enoh din Biblie.

Nu mai există niciun dubiu că aceasta contravine doctrinei religioase și învățăturilor Bisericii.

Cartea Pildelor (Parabolelor)

Capitolele din Cartea lui Enoh denumite Cartea Pildelor au iscat o dezbatere aprinsă în jurul semnificației și simbolismului lor.

Deși, la prima vedere, Cartea Pildelor pare să continue unele idei prezentate în prima carte, cea a Observatorilor, aici este dezvoltată și ideea unei Judecăți Finale, Enoh vorbind nu doar despre îngerii căzuți, ci și despre destinul „regilor răi ai Pământului”.

În plus, Cartea Pildelor este prima scriere evreiască în care se folosește expresia ”Fiul Omului” pentru protagonistul eshatologic, care este numit și ”Cel drept”, ”Alesul” și ”Mesia” și stă pe tronul slavei la Judecata Finală.

Discrepanțele dintre textele din Cartea Pildelor și cele din restul Cărții lui Enoh i-au făcut pe unii experți să avanseze teoria conform căreia aceste capitole ar fi fost adăugate mult mai târziu, posibil în secolul III d.Hr.

Analizând similitudinile cu Oracolele Sibiline și alte manuscrise din aceeași perioadă, J. T. Milik a datat Cartea Pildelor în jurul anului 330 d.Hr. Mai mult decât atât, acesta a sugerat că unele dintre pildele și parabolele prezentate în aceste capitole s-ar baza pe o serie de evenimente istorice care au avut loc între anii 260 și 270 d.Hr.

Teoria lui Milik este însă contrazisă de adepții paleoastronauticii, care văd în Cartea lui Enoh, în întregimea ei, una dintre cele mai importante dovezi ale imixtiunii unei civilizații extraterestre în istoria omenirii.

Iată câteva exemple de capitole controversate din Cartea Pildelor:

• Judecata celor răi
• Locul Drepților și al celor Aleși
• Cei patru Arhangheli ai lui Dumnezeu
• Secrete astronomice
• Soarta Apostaților: Noul Cer și Noul Pământ
• Bătrânul și Fiul Omului
• Rugăciunea drepților pentru răzbunare și bucuria lor la venirea ei
• Învierea morților și despărțirea de către Judecător a celor drepți de cei răi
• Cei șase munți de metal
• Valea Judecății: Îngerii Pedepsei
• Judecata finală a lui Azazel, a Observatorilor și a copiilor lor
• Ultima luptă a puterilor păgâne împotriva Israelului
• Fericirea Sfinţilor
• Luminile și Tunetul
• Tremurul cerului: Behemoth și Leviathan
• Îngerii pleacă să măsoare Paradisul
• Pocăința fără folos a regilor și a puternicilor
• Enoh prevestește potopul
• Îngerii Apelor
• Promisiunea lui Dumnezeu către Noe
• Mihail și Rafael au fost uimiți de severitatea Judecății
• Numele și funcțiile îngerilor căzuți.

Cartea Astronomică

În Cartea Astronomică, Enoh abordează un nou set de teme – diferite de cele din primele două cărți – aici vorbind despre stele și planete, o călătorie stranie către Rai, aparate complexe capabile să calculeze mișcarea aștrilor și o lume misterioasă acoperită în întregime de ”munți din pietre prețioase”, pe care îngerul Uriel i-a arătat-o lui Enoh.

De altfel, această din urmă descriere seamănă izbitor de mult cu imaginea Terrei privită de la mare înălțime, în zilele noastre. Noaptea, orașele și metropolele cu milioane de locuitori strălucesc asemenea unor ”munți din pietre prețioase”.

Asta să fi văzut oare Enoh în călătoria sa pe o altă planetă? O lume extraterestră, acoperită în totalitate cu orașe impunătoare, pline de lumină, care de la mare înălțime i-au părut niște ”munți din pietre prețioase”?

Tot în Cartea Astronomică, Enoh propune ideea unui calendar solar diferit, compus din 364 de zile, împărțite în patru anotimpuri egale, a câte 91 de zile fiecare. Fiecare sezon este format din trei luni egale, (a câte 30 de zile), plus o zi suplimentară la sfârșitul celei de-a treia luni.

Întregul an este astfel împărțit în exact 52 de săptămâni și fiecare zi calendaristică avea loc, întotdeauna, în aceeași zi a săptămânii. Fiecare an și fiecare anotimp începea întotdeauna miercurea, care, potrivit Genezei, era cea de-a treia zi a Creației, ziua în care au fost create luminile de pe cer, anotimpurile, zilele și anii.

Cartea Astronomică conține mai multe capitole, dintre care amintim:

• Anul lunar
• Cele patru sferturi ale lumii: cei șapte munți, cele șapte râuri și cele șapte mari insule
• Soarele și Luna: creșterea și descreșterea Lunii
• Pervertirea naturii și a corpurilor cerești din cauza păcatului oamenilor
• Tablele cerești și misiunea lui Enoh.

Acuratețea cu care Enoh, un om simplu, a descris fenomenele fizice care au loc în timpul unui zbor intergalactic (precum dilatarea timpului), dar și amănuntele pe care le-a oferit despre planetele și stelele aflate la mii de ani-lumină de Pământ, detalii pe care nu avea de unde să le cunoască în acele vremuri, toate aceste elemente par să sugereze faptul că Enoh a experimentat, cu adevărat, acea călătorie interstelară incredibilă.

Relatările patriarhului despre călătoria sa către Rai, printre stele și planete, însoțit de îngerul Uriel – care i-a dezvăluit unele dintre misterele Universului – este un alt motiv întemeiat pentru care a fost Cartea lui Enoh a fost înlăturată din Biblie.

Cartea Viselor (Viziunilor)

Cartea Viselor conține numeroase viziuni și profeții despre regatul Israel, începând de la crearea lumii și până la perioada interpretată de mulți experți ca fiind Revolta Macabeilor (163-142 î.Hr.).

Cartea Viselor conține, de asemenea, capitole controversate, printre care:

• Primul vis: Potopul
• Al doilea vis al lui Enoh: istoria lumii până la întemeierea Regatului Mesianic
• Nașterea celor Șapte Arhangheli
• Potopul și eliberarea lui Noe
• De la moartea lui Noe la Exod
• Cele două regate ale lui Israel și Iuda
• A doua perioadă: de la Cirus până la Alexandru cel Mare
• Perioada a treia: de la Alexandru cel Mare până la ocupația greco-siriană
• Ultimul asalt al neamurilor asupra evreilor
• Noul Ierusalim, convertirea neamurilor supraviețuitoare, Învierea Drepților, Mesia. Enoh se trezește și plânge.

Epistola lui Enoh

Epistola lui Enoh este ultima dintre cele cinci cărți. Aceasta din urmă prezintă o imagine violentă a Apocalipsei și a Judecății de Apoi. În concepția lui Enoh, cei drepți vor locui alături de Dumnezeu și Mesia, iar cei păcătoși vor fi distruși.

Dintre cele mai interesante capitole din Epistola lui Enoh amintim:

• Îndemnurile lui Enoh pentru copiii săi
• Ultimele trei săptămâni
• Vaietul păcătoșilor
• Motive de speranță pentru cei drepți: vai de cei răi
• Răutățile care se pregătesc păcătoșilor și posesorilor de bogății nedrepte
• Păcatul originar: toate păcatele sunt înregistrate în Rai
• Nenorociri pronunțate asupra celor fără Dumnezeu
• Păcătoșii se distrug între ei
• Îndemn la frica de Dumnezeu: toată natura se teme de El
• Destine diferite ale drepților și păcătoșilor
• Dumnezeu şi Mesia să locuiască cu omul.

Deși, în principal, Cartea lui Enoh conține texte cu puternice influențe biblice, lucrarea cuprinde și numeroase capitole care contravin normelor și doctrinelor religioase.

Cartea lui Enoh este plină de îngeri căzuți, uriași canibali, cosmologie ciudată și revelații despre sfârșitul lumii.
Iar toate aceste capitole controversate reprezintă motivul real pentru care Cartea lui Enoh a fost scoasă din Biblie.

 

Nașterea Nephilimilor: îngerii s-au împreunat cu pământencele

Cartea Observatorilor este considerată una dintre cele mai importante scrieri antice care analizează existența îngerilor, natura Universului și viața de apoi.

Această parte vorbește despre îngerii care au renunțat la locul lor în Rai pentru a merge pe Pământ și a se căsători cu femeile muritoare.

Ideea avansată de Enoh este o oarecare extindere a pasajelor biblice în care se vorbește despre ”fiii lui Dumnezeu” care și-au luat soții dintre ”fiicele omului”.

Geneza (6.1-4):

”Și au început a se înmulți oamenii pe Pământ și li s-au născut fiice. Fiii lui Dumnezeu, văzând că fiicele oamenilor sunt frumoase, și-au ales dintre ele soții, care pe cine a voit. Dar Domnul Dumnezeu a zis:

Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceștia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!

În vremea aceea s-au ivit pe Pământ nefilimi (uriași), mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor și acestea începuseră a le naște fii: aceștia sunt vestiții viteji din vechime.”

Numeri (13.33-34):

”Și au împrăștiat printre fiii lui Israel zvonuri rele despre pământul pe care-l cercetaseră, zicând:

Pământul pe care l-am străbătut noi, ca să-l vedem, este un pământ care mănâncă pe cei ce locuiesc în el și tot poporul, pe care l-am văzut acolo, sunt oameni foarte mari. Acolo am văzut noi și nefilimi (uriași), pe fiii lui Enac, din neamul uriașilor și nouă ni se părea că suntem față de ei ca niște lăcuste și tot așa le păream și noi lor.”

Cartea Observatorilor ne spune că acești „fii ai lui Dumnezeu” erau îngeri, cunoscuți sub numele de Observatori sau Supraveghetori. În total, ar fi fost 200 de Observatori exilați din Rai pe Pământ. Acești 200 de Observatori aveau 18 conducători, iar peste toți domnea îngerul Semyaza (Samael).

Mai departe, se povesteşte cum mesagerii lui Dumnezeu i-au învăţat pe fiii și fiicele oamenilor toate tainele Cerului şi ale Pământului, inclusiv artele interzise precum alchimia, vrăjitoria, descântecele, fabricarea de arme, arta războiului, astrologia și confecționarea de bijuterii și alte ornamente.

”Iar acest fapt s-a aflat în Ceruri şi ei şi-au pătat renumele”, aducând asupra lor şi a progeniturilor lor mânia divină.

Îngerii își aleg apoi soții dintre cele mai frumoase ”fiice ale omului”, cu care au copii uriași – care poartă numele de nefilimi (adesea descriși ca ”eroi din vechime și războinici de renume”).

Nefilimii sunt imaginea leită a lui Dumnezeu, sunt foarte puternici și trăiesc sute de ani. Sunt înalți de 3.000 de ”urii” (o veche unitate de măsură, egală cu aproximativ 115 cm – din acest calcul rezultând că un nefilim putea măsura aproape 3.500 de metri înălțime).

”Când oamenii s-au înmulţit în acele zile, au început ca fiicele lor să se nască graţioase şi frumoase. Şi când îngerii, copiii cerului, le-au văzut, ei şi-au spus unii altora: să ne alegem femei dintre cele ale oamenilor şi să avem copii cu ele. Atunci Semyaza, şeful lor, le-a spus: eu mă tem mult că voi nu vă veţi atinge scopul. Şi dacă aşa veţi face, mă tem că eu voi suporta singur pedeapsa crimei voastre. Însă ei au jurat că n-or să renunţe. Şi s-au jurat între ei cu blesteme reciproce. Şi ei şi-au ales fiecare câte o femeie şi s-au apropiat şi au trăit cu ele şi ei le-au învăţat magia, toate încântările şi proprietăţile rădăcinilor şi ale arborilor. Şi aceste femei au rămas grele şi au născut uriaşi.”

Interesant este că Enoh nu a fost singura sursă care a vorbit despre acești uriași, nefilimii. Mențiuni despre ei apar și în Cartea Uriașilor – unul dintre Manuscrisele de la Marea Moartă.

Cartea Observatorilor vorbește în continuare despre cum acești nefilimi au mâncat toată mâncarea oamenilor, apoi au început să-i devoreze pe muritori. Când nici carnea de om nu le-a mai potolit foamea, ei au început să mănânce păsări, fiare, reptile, pești, iar, în cele din urmă, s-au mâncat între ei.

Strigătele de groază ale oamenilor s-au auzit până în Rai. Văzând cum nefilimii împart teroare și distrugere pe Pământ, Dumnezeu a hotărât să aducă un mare potop peste întreaga lume, pentru a scăpa astfel de îngrozitorii uriași.

 

Cele 4 câmpuri netede ale iadului

Tot în Cartea Observatorilor sunt povestite peripețiile lui Enoh în timpul călătoriei acestuia prin Iad (Sheol). Patriarhul descrie Infernul ca pe o mare ”sală de așteptare”, în care sufletele celor morți așteaptă Ziua Judecății.

Astfel, sufletele sunt îngrămădite pe patru ”câmpuri întinse și netede”: unul pentru cei drepți care au avut o viață binecuvântată, unul pentru cei drepți care au suferit în viață, unul pentru cei păcătoși care au dus o viață lipsită de griji și unul pentru cei păcătoși care au suferit în viață.

Abel, fiul lui Adam, este cel care judecă și împarte sufletele celor morți.

Ideea fundamentală care se desprinde din această relatare este aceea că niciun suflet nu ajunge în Rai înainte de Ziua Judecății. Indiferent de faptele (bune sau rele) pe care le-au făcut pe Pământ, toate sufletele ajung mai întâi în Sheol, unde sunt împărțite în funcție de gravitatea păcatelor săvârșite.

În Ziua Judecății însă, cei drepți vor merge la judecată și vor mânca veșnic din Pomul Vieții, în timp ce păcătoșii vor rămâne în Iad și vor fi distruși.

 

Călătoria lui Enoh printre stele

O bună parte din cea de-a treia parte a Cărții lui Enoh, Cartea Astronomică, este dedicată călătoriilor patriarhului printre stele, ghidat fiind de îngerul Uriel.

În timpul călătoriei, Uriel îi arată lui Enoh câteva aparate misterioase, pe care îngerul le folosește pentru a efectua calcule matematice complexe.

Cartea Astronomică continuă cu o descriere interesantă a Pământului văzut de sus, care devine ”din ce în ce mai mic” pe măsură ce ”nava” cu care patriarhul călătorea alături de Uriel se îndepărtează de planetă.

Din nou, Enoh dezvăluie detalii care n-ar fi putut fi cunoscute de cineva din acea perioadă istorică: dispunerea continentelor și aspectul lor văzut de la mare înălțime sau faptul că Terra se micșora într-un mic punct luminos printre miile de ”alte puncte luminoase din întunericul spațiului”.

În timpul călătoriei, Uriel îi dezvăluie lui Enoh câteva dintre secretele naturii, despre cum se formează furtunile, grindina, ceața și norii.

Apoi, cu ajutorul unui aparat straniu, îngerul calculează cu precizie mișcările planetelor în jurul Soarelui, ”trasând în aer” linii care par să se intersecteze, asemenea unui carusel.

După o scurtă călătorie prin spațiu, care pentru Enoh nu a durat mai mult de câteva zile, dar pentru cei rămași pe Pământ a însemnat decenii (de unde și ideea conform căreia patriarhul a experimentat fenomenul dilatării timpului, care apare atunci când un corp se deplasează cu o viteză apropiată de viteza luminii), Enoh observă ”munții făcuți din pietre prețioase”, descriere care, potrivit unor experți, ar înfățișa o imagine de pe o altă planetă.

Enoh trăiește printre îngeri ”timp de 366 de ani”, observând comportamentul acestora și învățând de la ei secretele matematicii, fizicii și biologiei. Uriel îl învață secretele ”computerului astronomic” iar alți îngeri îl pun pe patriarh să scrie 366 de manuscrise, câte unul pe an, în care să treacă toate învățăturile primite.

La finalul celor 366 de ani, tot însoțit de Uriel, patriarhul călătorește înapoi pe Pământ, unde ”totul este diferit”.

Enoh a mai fost lăsat printre muritori încă un an, pentru a-i învăța pe oameni tainele celor 366 de manuscrise. După încheierea anului, Uriel a revenit și l-a luat pe Enoh cu el, în ceruri.

Călătoria lui Enoh printre stele cuprinde și alte câteva elemente șocante, inclusiv o descriere detaliată a misteriosului Aparat al lui Uriel care, potrivit unor cercetători români, ar putea avea legătură cu straniul calendar dacic și arhitectura cetății Sarmizegetusa.

 

Visul bizar al lui Enoh

Cartea Viselor, așa cum sugerează și titlul, este o culegere de vise profetice ale lui Enoh.

În primul vis, patriarhul este martor al Potopului Biblic, observând cum strănepotul său, Noe, supraviețuiește mâniei lui Dumnezeu.

Al doilea vis este și mai ciudat. Enoh vede un taur alb, apoi o junică, un taur negru și un taur roșu. Taurul negru îl înjunghie cu coarnele pe cel roșu. Apoi, junica dă naștere mai multor tauri albi, iar stelele încep să cadă pe Pământ.

Stelele prăbușite din ceruri se transformă în armăsari care fac copii cu taurii albi, iar acești copii sunt elefanți, cămile și măgari.

Deși la prima vedere acest capitol pare să nu aibă niciun sens, cei care cunosc istoria poporului israelit pot ușor face legătura între animalele simbolice din visul lui Enoh și evenimente care au avut loc în trecut.

Astfel, taurul alb și junica sunt Adam și Eva, taurul negru este Cain, iar taurul roșu este Abel. Stelele căzătoare sunt îngerii căzuți care le iau de soții pe femeile muritoare și cu care au copii uriași (elefanții).

 

Originea secretă a lui Noe

Un alt pasaj controversat din Cartea lui Enoh este cel în care se vorbește despre nașterea lui Noe, strănepotul lui Enoh.

Când Lameh și soția lui au văzut, pentru prima dată pruncul nou-născut, acesta avea ”pielea albă ca zăpada și obrajii roșii ca petalele de trandafir, iar șuvițele de păr albe ca lâna îi acopereau ochii frumoși”.

Când copilul a deschis ochii, raze de soare au țâșnit din ei, inundând întreaga încăpere cu lumina soarelui și orbindu-i pe toți dinăuntru. Apoi, pruncul Noe s-a ridicat și a început să vorbească cu Dumnezeu într-o limbă necunoscută de Lameh și soția lui.

Îngrozit de manifestările la care fusese martor, Lameh aleargă la tatăl său, Matusalem, căruia îi spune ca soția sa a dat naștere ”unui copil-înger”.

Matusalem îi răspunde:

”Mă duc să-l întreb pe tatăl meu, pentru că locuiește cu îngerii”. Așa că Matusalem îl găsește pe Enoh la marginea lumii și îi explică ce s-a întâmplat.

Enoh îi povestește lui Matusalem despre îngerii care trăiesc printre oameni și îi spune că va veni o zi în care Dumnezeu va ucide lumea și doar copilul lui Lameh va supraviețui.

 

Raiul este, de fapt, un iad

În Cartea lui Enoh, patriarhul călătorește, de câteva ori, prin Sheol (Infern) și Rai. Însă una dintre cele mai stranii călătorii este cea în care Enoh vizitează ”Zece Ceruri” sau cele ”zece niveluri ale Raiului”.

Însoțit de îngeri, Enoh străbate, rând pe rând, nivelele inferioare ale Raiului și este martorul unor imagini teribile, care îl îngrozesc.

Primul nivel al Raiului este acoperit în totalitate de o masă uriașă de apă, mai mare decât orice ocean de pe Pământ. Oceanul este însă locuit de creaturi îngrozitoare, care se devorează între ele într-un nesfârșit ciclu viață-moarte.

Al doilea nivel al Raiului este populat, potrivit lui Enoh, de îngerii forțați să împingă stele pe cer.

Schimonosiți de durere și oboseală, aceste creaturi nefericite trebuie să repete aceeași muncă, la nesfârșit, asemenea lui Sisif, pentru a se asigura că este menținut echilibrul în Univers, așa cum a fost gândit de Dumnezeu.

Al treilea nivel este o imensă cameră de tortură pentru îngerii care nu se supun poruncilor lui Dumnezeu. Fie că este vorba despre îngeri căzuți (demoni) sau îngeri care doar au nesocotit una dintre dorințele Creatorului, toți își petrec eternitatea în această cameră întunecată și rece, asemenea vidului cosmic.

Enoh trece apoi la cel de-al patrulea nivel al Raiului care, din descrierile oferite, nu este altceva decât un Infern în care sunt aruncate sufletele celor mai blestemați dintre oameni.

Înconjurat de urletele celor damnati, Enoh refuză să mai înainteze și le cere îngerilor care îl însoțeau să-l ducă înapoi pe Pământ.

 

Cele 2 creaturi primordiale ale lui Dumnezeu

Suntem deja familiarizați cu modul în care Biblia descrie creația:

Dumnezeu a spus ”să fie lumină” și a fost lumină, apoi a separat lumina de întuneric.

Însă în Biblie nu se spune nimic despre cele două creaturi primordiale pe care Dumnezeu le-ar fi folosit, potrivit lui Enoh.

Astfel, Cartea lui Enoh ne relatează cum Dumnezeu a chemat o ființă numită Adoil, care avea o burtă mare și plină de lumină. La porunca Creatorului, Adoil a explodat și toată lumina s-a revărsat în Univers.

Apoi, Dumnezeu cheamă o a doua entitate primordială, numită Archas. Această creatură este descrisă de Enoh ca fiind ”enormă, dură, grea și foarte roșie”. Dumnezeu îi poruncește lui Archas să explodeze și să devină întunericul inferior, iar monstrul se supune.

În unele interpretări moderne ale Cărții lui Enoh, cele două ființe primordiale reprezintă dualismul cosmic al luminii și al întunericului.

Însă, spre deosebire de interpretarea biblică a Creației, Dumnezeu nu creează nici lumina și nici întunericul, ci doar își exercită controlul asupra celor două creaturi primordiale – una plină de lumină și cealaltă plină de întuneric.

 

Aparatul lui Uriel

Christopher Knight și Robert Lomas, autorii best-sellerului Aparatul lui Uriel, au încercat să reconstituie misteriosul aparat pe care Enoh l-a văzut în timpul călătoriei sale printre stele.

Respectând întocmai indicațiile din Cartea lui Enoh – unde forma și structura Aparatului lui Uriel erau expuse în detaliu, Enoh descriind felul în care erau poziționați așa numiții ”piloni de lumină” care încadrau ”sferele strălucitoare” și ”cercurile concentrice” – cei doi autori au conceput o schiță a misterioasei mașinării.

S-a dovedit că Aparatul lui Uriel ar fi putut funcționa, în teorie, asemenea unui ”computer ceresc”, un aparat de calcul astronomic, ale cărui elemente principale erau formate din ”stâlpi, portaluri şi ferestre”, dispuse în cercuri concentrice, cu o ”potcoavă” din 21 de stâlpi în centru – cel mai probabil locul de observare.

Potrivit unor cercetători, Aparatul lui Uriel putea fi folosit pentru studiul mişcărilor Soarelui şi a Lunii, prezicerea eclipselor, analiza mișcării de revoluție a Pământului, dar și pentru calcularea orbitelor celorlalte planete din sistemul solar.

Apoi, îngerul Uriel i-a oferit lui Enoh secretul construirii unei astfel de mașinării, cu precizarea că poziționarea elementelor interne trebuia adaptată în funcție de zonă, adică de latitudinea și longitudinea de la care se efectuau măsurătorile.

La final, Uriel i-a arătat lui Enoh un alt aparat, mult mai complex, despre care i-a spus că era folosit de îngeri pentru a ”măsura traseele tuturor aştrilor din Univers şi legile lor”, precum şi ”ce se va întâmpla în toţi anii din lume până la sfârșitul noii creaţii”.

Knight și Lomas au observat o serie de asemănări între așezarea ”stâlpilor de lumină” din interiorul Aparatului lui Uriel și poziția megaliților de piatră de la Stonehenge.

În mod evident, prima concluzie a celor doi cercetători a fost că Enoh ar fi fost condus de Uriel pe câmpia Salisbury, unde a putut observa calendarul monolitic de la Stonehenge.

Premisa lor este însă greşită. Enoh a fost o figură biblică care a trăit înainte de potopul lui Noe. A fost fiul lui Iared și tatăl lui Matusalem, deci străbunicul lui Noe. Astfel, Enoh a trăit pe Pământ cu mult înaintea construcției complexului de la Stonehenge care, potrivit istoricilor și arheologilor, datează undeva între anii 3.000 și 1.600 î.Hr.

 

Cunoșteau dacii tehnologia ”îngerilor”?

Cartea Astronomică ne oferă câteva indicii prețioase cu privire la locul în care Enoh a văzut ”computerul ceresc” construit de îngeri: ”la vest, se ridica un munte mare şi impunător, din cremene”.

Ori nicăieri în apropiere de Stonehenge nu există un asemenea masiv din rocă dură.

Un alt indiciu este dat chiar de descrierea misteriosului aparat.

În timp ce construcţia de la Stonehenge doar ”seamănă” cu Aparatul lui Uriel, lucru remarcat și de cei doi autori, poziția monoliților fiind destul de diferită de așezarea ”pilonilor de lumină” din schița concepută de Knight și Lomas, ”computerul ceresc” arată identic cu sanctuarul de la Sarmizegetusa, mai exact cu calendarul solar folosit de strămoşii noştri.

Asemănarea incredibilă a fost remarcată și de Paul Lazăr Tonciulescu, care – în cartea sa Impactul Romei asupra dacilor – vorbește despre misteriosul calendar dacic, descriindu-l drept ”cel mai precis calendar din Antichitate”.

Se știe că anul dacic avea 365,242197 de zile. De menționat că, potrivit calculelor realizate cu cele mai performante computere moderne, anul are 365,242198. De aici rezultă o diferență de doar 0,000001 zile (adică doar 0,0864 secunde) între calculele dacilor și cele mai avansate calcule moderne.

Calendarul dacic de la Sarmizegetusa permitea numărarea zilelor unui an cu ajutorul unor stâlpi dispuşi în formă de cerc, o descriere similară cu cea oferită de Enoh pentru Aparatul lui Uriel.

În schimb, dintr-un calcul efectuat folosind așezarea pilonilor megalitici de la Stonehenge, rezultă un an format din 366 de zile.

Să revenim acum la ceea ce îngerul Uriel i-a spus lui Enoh: ”poziționarea elementelor interne trebuie adaptată în funcție de zonă, adică de latitudinea și longitudinea de la care se fac măsurătorile”. Deci, un model mai precis ar trebui căutat în altă locaţie, la altă latitudine și altă longitudine.

Singura locație care poate oferi calcule atât de precise (cu o diferența de doar 0,0864 secunde) este cea în care se află Sanctuarul Mare de la Sarmizegetusa.

Se pare că dacii au ales platoul respectiv cu foarte mare grijă și pricepere. ”Locul bun” se află aproape de paralela 45, ori la 45 de grade orice formulă de calcul astronomic se simplifică deoarece tangenta și cotangenta latitudinii sunt egale cu 1, iar sinusul şi cosinusul sunt 22, adică tot 1.

Cu alte cuvinte, dacii nu s-au complicat cu calcule inutile, motiv pentru care calendarul lor a fost atât de precis, în timp ce alte popoare, folosind un model astronomic similar, n-au reușit să ajungă la precizia calculelor strămoșilor noștri.

Un alt element distinctiv este acela că ”aparatele îngerilor” de pe teritoriul Marii Britanii şi Irlandei au fost construite în blocuri masive de piatră, adevărați monoliți destinați să rămână în picioare pentru eternitate. Însă acest tip de construcție nu este întotdeauna cea mai bună soluție, în special atunci când ai nevoie de un ”aparat de calcul” adaptabil.

Calendarul dacic construit în Sanctuarul Mare de la Sarmizegetusa conține stâlpi de lemn pentru elementele sale ”variabile” și structuri masive din andezit pentru cele fixe. O astfel de construcție este mai apropiată chiar și de conceptul computerelor moderne, formate din părți care pot fi ușor înlocuite, la nevoie.

În urma analizei lor, Christopher Knight și Robert Lomas au observat un alt fapt curios. Atât complexul megalitic de la Stonehenge, cât și Sanctuarul Mare de la Sarmizegetusa, au o orientare exactă de la nord spre sud şi respectiv de la est spre vest.

Ambele structuri au o aliniere foarte precisă, astfel încât razele soarelui să le traverseze în totalitate doar o singură zi pe an, mai exact pe 22 decembrie – atunci când declinaţia soarelui este maximă şi începe iarna astronomică.

Lasa un comentariu

comentarii