Ce a fost înainte de Big Bang? – o călătorie înapoi în timp
Cu toții am auzit de Big Bang, acel eveniment uimitor care se presupune că ar sta la originea Universului.
Mulți dintre noi continuăm să ne întrebăm: dar înainte de Big Bang ce a fost?
Ni se răspunde că o astfel de întrebare nu are rost, căci timpul însuși a luat naștere după Big Bang; că este vorba de o singularitate și că a chestiona ce ar fi putut fi înainte de aceasta este complet lipsit de sens. Și, totuși, câțiva oameni de știință au alte convingeri.
Universul pe care-l cunoaștem și în care ne ducem existența a luat naștere acum mai bine de 13 miliarde de ani, dintr-un fel de explozie inițială (cuvântul ”explozie” nu este chiar exact): un Big Bang, în urma căruia s-au născut spațiul, timpul, materia și energia.
Iar de atunci Universul este într-un continuu proces de expansiune – mai mult, expansiunea Universului este accelerată – datorită, se pare, unei bizare forme de energie numită energia întunecată, care acționează ca un fel de forță antigravitațională.
Cu actualele acceleratoare de particule, în special cel de la Geneva (Large Hadron Collider – LHC, cu o circumferință de 27 de km, unde se ciocnesc fascicule de protoni cu viteze foarte apropiate de cea a luminii), reușim să recreăm procesele care au avut loc câteva fracțiuni de secundă după Big Bang. Ne apropiem din ce în ce mai mult de cunoașterea fenomenelor care credem că au avut loc, însă Big Bang-ul ca atare rămâne un mare și profund mister.
Majoritatea oamenilor de știință sunt de părere că nu are sens să ne întrebăm ce a fost înainte de Big Bang, întrucât nu a fost nimic: tot ce există la ora actuală își are originea în acest fenomen incredibil.
Totuși, teoria relativității generale a lui Einstein nu spune că spațiul și timpul n-ar fi putut exista înainte de Big Bang, ci doar că acestea aveau o curbare atât de mare la începutul Universului încât teoria relativității, așa cum o cunoaștem astăzi, nu ar fi fost valabilă. Este nevoie de o nouă teorie, teoria relativității generale cuantice, care încă nu există în prezent – sau, cel puțin, nu există o versiune acceptată de majoritatea oamenilor de știință.
Ne putem astfel imagina că Universul, înainte de ceea ce noi numim Big Bang, a fost într-o fază de contracție – deci devenea din ce în ce mai ”mic”. În acest Univers, lumina nu se deplasa spre roșu (ca în Universul actual aflat în expansiune) ci spre albastru. Universul devenea practic din ce în ce mai dens, până când, la un moment-dat, a ajuns în situația în care a început din nou să ”crească”- moment pe care noi îl numim Big Bang. Materia foarte densă a început să se ”rarefieze”, au luat naștere particulele pe care le vedem astăzi (protonii și neutronii), atomii, stelele, galaxiile și… noi.
Dar o întrebare legitimă este următoarea: ce a oprit Universul din colaps, de ce a trecut la faza de expansiune? La ora actuală există mai multe modele teoretice care descriu această trecere a Universului dintr-o fază de contracție la una de expansiune, însă este greu de spus care dintre acestea are mai multe șanse să descrie ce s-a întâmplat cu adevărat. Acest lucru se datorează, în mare parte, faptului că nu avem o teorie cuantică a gravitației. Desigur, există teoria corzilor (String Theory) care susține că a realizat acest lucru, dar nu există nicio dovadă experimentală a acestei teorii.
În viitor vom înțelege mai multe despre Univers și despre originea acestuia, atât din experimentele efectuate la acceleratoarele de particule, cât și din cele care scrutează cerul, de pe Pământ sau de pe sateliți. Și nimic nu exclude posibilitatea ca, într-o bună zi. să știm cu exactitate ce anume s-a întâmplat în urmă cu circa 13 miliarde de ani – fenomenul pe care-l numim Big Bang.