Civilizația Chachapoya din Peru – povestea Războinicilor din Ceruri
Ce știm despre civilizația pre-incașă din Peru?
Descoperiri arheologice recente au adus o nouă lumină asupra istoriei poporului Chachapoya din Peru. Până în anii 1990, cea mai mare parte a ceea ce știam despre această cultură precolumbiană – denumită „Războinicii Norilor” sau “Războinicii din Ceruri” – se baza pe povestirile neclare ale cronicarilor spanioli.
Chiar și astăzi, puzzle-ul Chachapoya are mai multe goluri decât piese. Cu toate acestea, interesul și cunoștințele față de civilizația de odinioară sunt în continuă creștere. În 2017, zona ruinelor Chachapoya de pe dealul din Kuélap a fost echipată cu o telecabină și “comercializată” astfel de către guvernul peruan – ca rival nordic al Machu Picchu. Doi ani mai târziu, UNESCO a plasat situl Chachapoya din Valea Utcubamba pe lista siturilor din Patrimoniul Mondial luate în considerare pentru nominalizare.
Precedând civilizația incașă cu peste șase secole, cultura Chachapoya a înflorit din jurul anului 800 d.Hr. în zonele înalte din nordul Peru, o zonă fascinantă de munți răzleți, canioane adânci și cascade înalte, unde versanții estici ai Anzilor se “dizolvă” în bazinul umed al Amazonului.
Aici a prins treptat rădăcini o societate vag unificată de “cacicazgos” (mici regate), cultivând câmpuri terasate și acționând ca intermediari comerciali între Anzi și Amazon. Populația, care ar fi putut număra 500.000 la apogeul său (incluzând și unii dintre cei mai puternici și cunoscuți șamani) a evoluat frumos, cu puține traume exterioare – până la invazia incașilor din anii 1470.
Fără limbaj scris, mare parte din ceea ce se știe despre Chachapoya provine din rămășițele arheologice găsite la situri funerare de pe stâncile de calcar greu accesibile din pădurile “de nori” din Peru. Caracterizate de sarcofage cu fețe umanoide și mausolee asemănătoare căsuțelor, care au fost construite în suprafața stâncii și împodobite cu imagini roșii ruginii, aceste morminte de piatră sau “chullpas” – care încă privesc impunător de pe dealurile izolate – sugerează o cultură independentă viguroasă, care era semnificativ diferită de cea a vecinilor andini.
Spre deosebire de alte civilizații sud-americane, Chachapoya părea să evite ierarhiile. Modalitățile lor de înmormântare, deși elaborate, par să fi fost relativ egalitare, iar arhitectura supraviețuitoare manifestă puține simboluri ale statutului și puterii.
Complicând investigațiile, multe astfel de “chullpas” au fost jefuite. Altele – cum ar fi cele descoperite pe o stâncă cu vedere la Laguna de los Cóndores, în 1996 – au fost preluate și reutilizate de incași.
Dezgroparea Condores a schimbat jocul în cercetarea arheologică peruană, care a sugerat rafinamentul Chachapoya până la sosirea incasului, la sfârșitul secolului XV. Un muzeu special a fost construit în anul 2000 în orașul Leimebamba din apropiere, pentru a găzdui artefactele. În interiorul mormintelor, arheologii au găsit peste 200 de mumii din epoca incașă, împreună cu ceramică simplă, obiecte din argint, sculpturi în lemn și textile unice în nuanțe roșii. Chachapoya erau faimoși pentru țesutul lor – pânzele strălucitoare cu motive animale erau veșmintele preferate ale incașului.
Rapoartele coloniale spaniole care descriu oamenii Chachapoya ca fiind albi și cu părul blond au fost probabil apocrife, alimentând poveștile fantastice despre originile lor ale exploratorilor mitici de peste mări.
Cercetările arheologice ulterioare din Laguna de los Cóndores și din alte situri au spulberat mitul potrivit căruia Războinicii Norilor au fost vikingi. Erau, totuși, recunoscuți pentru faptul că posedau un spirit de războinic. Refuzând să se închine în fața incașilor, în expansiunea rapidă din secolul XV, aceștia au luptat feroce din fortărețele de pe dealuri, înainte de înfrângerea lor din jurul anului 1475.
Mulți dintre oamenii subjugați au fost atunci mutați cu forța în părți îndepărtate ale imperiului incaș, pentru evita revoltele viitoare. Cei care au rămas s-au alăturat oportunist spaniolilor, atunci când au sosit aceștia, în anul 1530.
Cea mai mare manifestare de supraviețuire a civilizației Chachapoya se află în ruinele magnifice din Kuélap, un sit urban, politic și religios care se află la 3.000 de metri deasupra văii râului Utcubamba, pe o creastă de munte cețoasă apărată de ziduri înalte de 20 de metri.
Kuélap este anterioară cetății Machu Picchu, cu cel puțin 700 de ani și prezintă abilități de zidărie din piatră la fel de remarcabile precum cele demonstrate mai târziu de incași. Cu toate acestea, în loc să construiască locuințe dreptunghiulare – comune altor civilizații sud-americane – Chachapoya a construit structuri circulare de calcar, cu acoperișuri conice din paie. La fel de caracteristice sunt frizele simple romboidale și șerpii sculptați care decorează fațadele din piatră, simboluri replicate în numeroase alte ruine din zonă.
Ocupat încă din anul 500 d.Hr., Kuélap a reprezentat punctul culminant al efortului colectiv al unor grupuri de oameni, care a durat secole. Ceea ce oferă dovezi fără echivoc ale unei societăți foarte dezvoltate și bine organizate care există în nordul Peru cu mult înainte de apariția incașilor.
Pereții exteriori masivi conțin rămășițe umane și au fost probabil folosiți ca locuri pentru ritualurile de înmormântare. În interiorul formidabilelor fortărețe, alte 420 de clădiri au fost identificate și cartografiate – de la locuințe ale familiei până la o structură cilindrică inversată considerată a fi centrul ceremonial al complexului.
Kuélap a fost abandonat la sfârșitul anilor 1500, posibil după un masacru și un incendiu. A fost redescoperită de un judecător peruan, în 1843, dar, din pricina îndepărtării și a faimei turistice a Machu Picchu, acesta nu a fost excavat cu seriozitate până la sfârșitul anilor 1990. Săpăturile în curs de desfășurare de pe sit continuă să ridice la fel de multe semne de întrebare. În timp ce monumentalismul este unul impresionant, nelămuririle cu privire la funcția de zi cu zi a cetății, la statutul ei spiritual, precum și la semnificația sa în cultura Chachapoya continuă să ne surprindă.
Totodată, și alte situri din zonă sunt la fel de acoperite de mister. Ruinele din Gran Pajatén, la 300 km sud de Kuélap, au fost descoperite de sătenii locali, în 1960, însă rămân închise publicului din cauza stării lor fragile. O altă ruină necunoscută anterior, La Penitenciaría de la Meseta, a fost descoperită în 2006.
Ceea ce se află în aceste locuri și în alte situri încă nedescoperite reprezintă niște enigme. Istoria este scrisă în mod tradițional de către triumfători, iar triumfătorii din povestea Chachapoya – incașii și, ulterior, spaniolii – se pare că au fost niște naratori nesiguri.
Poate că, în următoarele decenii, cercetări suplimentare vor completa măcar unele dintre lacune. Cât de unită era civilizația Chachapoya? Cât de izolați erau aceștia de alte culturi peruviene? Au fost la fel de iluștri precum incașii? Până atunci însă, povestea încă rămâne scrisă pe jumătate.
