Doctrine, ideologii, secte și manipulare religioasă. Ce ni se ascunde? Unde vor conducătorii din umbră să ducă omenirea?
Vestea celor întâmplate în Guyana la sfârșitul anului 1978, în cadrul minusculei secte religioase intitulată pompos Templul popoarelor, a provocat în întreaga lume un complex de sentimente greu de definit: compasiune, uimire, amestecate cu consternare, oroare, revoltă…
Întreaga colonie întemeiată de reverendul Jim Jones s-a prăvălit în bezna morții, împreună cu profetul său. În jungla guyaneză, unde se retrăseseră prozeliții săi fideli pentru a pune bazele unei colectivități umane superioare, model pentru toată omenirea, s-a produs una dintre cele mai bizare întâmplări din istoria ultimelor secole: aproape 1.000 de oameni, dintre care 287 erau copii, s-au sinucis, ori au fost forțați să-și curme viața prin otrăvire, din motive aberante pentru o minte normală și greu de explicat la nivelul psihologiei colectivităților religioase
Discuțiile și analizele ulterioare din cadrul acestui eveniment au complicat și mai mult înțelegerea fenomenului, iar tentativa unora de a considera că toate sectele ar avea aceleași trăsături psiho-sociale au făcut mai mult rău decât bine în procesul înțelegerii problemei.
Se poate constata ușor că multe dintre sectele de astăzi nu mai corespund aproape deloc imaginii tradiționale a acestor colectivități umane. Au apărut noi denumiri, prin care se sugerează un plus de semnificație în sectantismul religios contemporan, mai ales al celui de sorginte creștină.
Din punct de vedere ideologic, liberalismul acestor secte atinge puncte extreme, ca de pildă unirea doctrinei creștine cu ideologiile religioase orientale. Impulsivitatea unor secte apărute în ultimele decenii pe scena socială mondială se învecinează adesea cu agresivitatea, fapt pentru care acestea sunt supranumite religii sălbatice. Iată, numai prin simple spicuiri de date și idei, fizionomia morală, ideologică și organizatorică a câtorva dintre aceste secte, mai larg cunoscute prin ecoul produs de ele în conștiința publică:
Copiii lui Dumnezeu reprezintă o sectă fondată în anul 1968, în California, fiind redenumită ulterior Familia lui Dumnezeu, apoi Familia, iar din 2004 până în prezent, Familia internațională. Profeticul lider fondator al acesteia a fost David Brandt Berg (1919-1994), care mai târziu și-a schimbat numele, pe rând, în Regele David, Profetul sfârșitului timpului și Moise David. Profetul, apelat pe scurt Mo, avea numeroase probleme cu justiția americană, fiind acuzat pentru delicte de șantaj, viol și corupere de minori. Secta are astăzi adepți în circa 50 de țări și dispune de un ziar cu răspândire internațională. Adepții ei trăiesc într-o comunitate închisă, căsătoriile făcându-se doar în sânul acesteia. Ei susțin că prin modul lor de viață imprimă în om moralitatea, armonia, bucuria, sentimentul de frăție între oameni și alte chemări înșelătoare.
De proporții mai mari este activitatea sectei numită inițial Asociația pentru unificarea creștinismului mondial, care astăzi este cunoscută sub numele de Biserica unificării, întemeiată de sud-coreeanul Sun Myung Moon (1920-2012), supranumit Mesia. Este greu de precizat câți membri are această sectă, dar se pare că depășesc 3 milioane, dintre care majoritatea sunt tineri și copii. Latura politică a activității acestei secte este deosebit de agresivă: în extazul ei reacționar, își mai spune și Federația internațională pentru zdrobirea comunismului, iar Moon s-a oferit să fie președintele Coreei reunite. Doctrina sectei este cuprinsă în „Discurs asupra principiilor divine”, o interpretare originală a istoriei umanității, argumentată de Moon printr-o viziune bizară asupra textului biblic, care are ca scop principal să se declare pe sine însuși continuatorul direct al lui Iisus. Interesant este că acest mesia și-a construit reședința după modelul Casei Albe, iar ultima soție a profetului reîncarnat, cu 22 de ani mai tânără decât el, a fost a patra Evă din viața lui.
Unul dintre produsele cele mai stranii şi mai controversate ale pieţei religioase a zilelor noastre este Biserica scientologică, întemeiată în California, prin anii ’50, de către Lafayette Ronald Hubbard (1911-1986) și care în prezent numără peste 3 milioane de adepți. Cu o biografie încurcată și urmărit de justiție, Hubbard a fost la origine ofițer de marină și autor de science-fiction. Doctrina acestei secte se vrea a fi un fel de filozofie religioasă aplicată, care l-ar ajuta pe individ să intre în contact cu divinitatea, prin dezvoltarea calităților lui psihice. Nu în mod gratuit însă. După cum releva presa franceză, un îndrumător al acestei secte a fixat, în 1976, tariful de 500.000 de franci vechi pentru 75 de ore de așa-zisă îndrumare spirituală.
Dar în această doctrină întâlnim un liberalism teologic care o îndepărtează simțitor de creștinism: într-un jargon teologic complicat, tehnicile de stimulare psihică sunt combinate cu concepțiile hinduiste și budiste (teoria reîncarnării, de pildă) și cu doctrinele ezoterice și gnostice. De altfel, elemente vulgarizate din religiile orientale s-au întâlnit la mai toate ideologiile de tip „hippie”, iar unele dintre sectele nou apărute, la modă în Statele Unite și în Europa de astăzi, mustesc de exotism oriental. În prezent, printre membrii acestei Bisericii scientologice se numără și o serie de celebrități, precum Tom Cruise, John Travolta, Kristie Alley, Chick Corea, Priscilla Priesley.
Influenţa ideilor şi practicilor religioase orientale asupra unui Occident odinioară creştin a atins în anii ’70 proporţii nemaiîntâlnite. Sub formă de culte şi mişcări religioase orientale (şi pseudo-orientale), aceste idei au proliferat mai ales în Statele Unite ale Americii, ţară considerată încă provincială, deoarece orizontul ei spiritual era format preponderent de religiile protestantă şi romano-catolică. Cauza acestei proliferări se găseşte în amara deziluzie a generaţiei de după Al Doilea Război Mondial, care s-a manifestat în anii 1950 prin protestele sterile şi libertinismul moral al aşa-numitei generaţii Beat, al cărei interes pentru religiile orientale pornise dintr-o nemulţumire faţă de creştinism, fiind iniţial o preocupare a cercurilor studenţeşti.
A urmat apoi generaţia Hippie a anilor 1960, împreună cu muzica rock, consumul de droguri halucinogene şi dorinţa de a obţine cu orice preţ stări de conştiinţă lărgită. Între sectele acestei perioade, Misiunea luminii divine pare să fi avut cei mai mulți adepți: în jur de 7 milioane pe tot globul, 1 milion fiind americani. Conducătorul acestei secte, redenumită mai târziu O singură familie de iubire (One Love Family), este gurul Maharaj Ji. Acesta s-a instalat în SUA în anii ’60, ducând o viață luxoasă și declarând că, o dată cu el, umanitatea intră într-o nouă etapă și că el va stabili Pacea Universală. Specificul acestei secte a fost, pe de-o parte, cultul liderului, care implica o supunere totală a prozeliților (până la abandonarea familiei, studiilor, profesiei, etc.), iar pe de altă parte, un impact bizar între experiența mistică, exacerbarea emotivității și o confuzie spirituală programată, toate acestea ducând la anihilarea personalității.
Meditația transcendentală, supranumită și Știința inteligenței creatoare este o sectă care a ajuns și în România, în anii ’70, în plin comunism. În mai 1977, Nicolae Stoian, un român plecat din țară de ani buni, s-a reîntors aici pentru a-și petrece două săptămâni de concediu, împreună cu soția. Este luna în care, potrivit documentelor Securității, Stoian a tatonat terenul pentru introducerea în țară a practicii meditației transcendentale. În luna decembrie a aceluiași an, cei doi au organizat primele conferințe și ședințe de inițiere la Institutul și Spitalul Gh. Marinescu și la Institutul de proiectări în construcții Carpați.
Trei ani mai târziu, Meditația transcendentală avea să devină subiectul unui mare scandal de partid și de stat. La vremea respectivă, cei incriminați au afirmat că, de fapt, nici n-ar fi fost vorba despre o religie, ci mai degrabă despre o practică de relaxare psihică, ce nu implică o anume concepție despre lume. În realitate însă, aceste tehnici de meditație nu prea obișnuiesc să fie neutre în raport cu concepția religioasă față de lume și viață. Întemeietorul acestei secte este gurul indian Maharishi Mahesh Yogi, iar după unele evaluări, numărul membrilor ei este de aproximativ 1 milion. Specificul învățăturilor acestei secte este suprapunerea simțului comercial al societății de consum (căreia i se adresează) peste unele tehnici spirituale orientale, până la transformarea acestora în niște surogate ridicole, dar la îndemâna oricui.
Mai puțin bogată în membri, dar foarte pitorească, se prezintă secta religioasă Hare Krishna, numele său complet fiind Asociația internațională pentru conștiința lui Krishna. Această nouă pseudo-religie a fost înființată în anul 1966, de către A.C. Bhaktivedanta Swami Prabhupada, maestru spiritual de proveniență indiană, cu merite recunoscute în traducerile din literatura sanscrită. Doctrina lui pornește de la unele texte din Vede (cele mai vechi scrieri spirituale hinduse), al căror sens îl transformă însă după bunul său plac. Tinerii adepți ai lui Krishna sunt îndemnați să se întoarcă la valorile meditației de tip oriental și ale ascezei și să ducă o viață comunitară, în rugăciuni și cântece sacre. Pe străzile marilor orașe occidentale, acești religioși de tip nou vând reviste și CD-uri, recită imnuri sacre și, uneori, acompaniați de tobe, cimbale și chitare, dansează și cântă celebrul lor imn mantră, compus din 16 cuvinte: Hare Krishna, Hare Krishna, Krishna Krishna, Hare Hare Hare, Rama Hare, Rama Rama Rama, Hare Hare.
Revenind la sinuciderea în masă a membrilor sectei Templul popoarelor, cu care am început trecerea în revistă a doar câtorva dintre numeroasele secte religioase apărute în ultimii 50 de ani, apare o întrebare firească: De ce anume este nevoie ca să se ajungă la violență într-o comunitate la care membrii au aderat voluntar? Răspunsul este cât se poate de simplu: racolare și manipulare, urmate de anularea liberului arbitru al indivizilor.
Manipularea oamenilor reprezintă poate cea mai specifică și mai gravă boală a societăților. Iar tehnicile de manipulare se perfecționează continuu în laboratoarele sectelor religioase, concomitent cu progresul tehnologiei informaționale și de comunicare. Aceste secte profită din plin de condițiile favorabile nou apărute în comunitățile sociale – izolarea individului, ruperea lui psihologică de exterior și privarea lui de informații autentice, fără de care luciditatea rațiunii începe să se ofilească.
Sectele totalitare au demonstrat, din păcate cu succes, că nu este nevoie de abjurări publice, precedate de torturi fizice inchizitoriale, pentru a spăla creierul uman și a-l transforma pe purtătorului său într-un jalnic manechin. Omul începe să nu mai poată formula raționamente proprii, ci doar să le reproducă pe ale altora – fie ale liderilor, fie sloganurile societății din care face parte. Cu timpul, acest om nu mai poate examina critic ceea ce crede, spune sau face, iar acesta este începutul sfârșitului său spiritual. Cel pregătit pentru a fi manipulat devine din om o unealtă cuvântătoare, rob al unor interese și idei de care, în realitate, este complet străin.
Nimeni, până astăzi, nu a putut explica în mod satisfăcător metodele folosite de reverendul Jim Jones, acest paranoic seducător, care în timpurile sale de glorie s-a bucurat de încrederea multor personalități politice, pentru a-și fermeca discipolii în așa măsură încât să fie gata să moară pentru el. S-a vorbit de fascinația stranie pe care o exercita asupra mulțimilor, de manipularea sexuală de care se folosea, de îndoctrinare, maltratări fizice și privațiuni alimentare, dar misterul continuă să rămână și astăzi. Cert este că în zilele de început ale Templului popoarelor, mass-media îl prezenta pe Jim Jones ca pe o figură legendară, care dispunea de o forță considerabilă în viața politică. Abia în sumbrele zile finale ale dinastiei sale acesta a devenit „descreieratul din Guyana”.
