Există numeroase mistere ale Egiptului Antic neînțelese nici până în prezent. Oamenii de știință fac eforturi susținute pentru a înțelege cultura egipteană.

 

Cavitatea din Piramidă

Prin operațiunea ScanPyramids, în mijlocul piramidei lui Kheops a fost descoperită o cavitate cu o lungime de peste 30 de metri. Descoperirea a fost realizată în anul 2017, în cadrul unei operațiuni de sondare nedistructivă a monumentelor funerare aparținând celei de-a patra dinastii egiptene. Radiografierea s-a realizat cu ajutorul particulelor cosmice.

Vechea civilizaţie egipteană este departe de a-şi fi devoalat misterele. Unul dintre acestea se referă la craniul lui Sanakht, faraon care a făcut parte din cea de-a treia dinastie. Faraonul a domnit cu 2.700 de ani î.Hr. și suferea de acromegalie – declanşată de supraproducţia hormonilor de creștere.

Osemintele au fost descoperite în anul 1901 și, din cauza dimensiunilor neobişnuite, a fost numit primul gigant al umanităţii. Acestea aveau o lungime de 190 cm, detronându-l pe Ramses al II-lea – cu înălțimea de 175 cm. Pentru acea perioadă, aceste înălţimi erau extrem de neobişnuite.

 

Mormântul lui Tutankhamon
Anunt

La începutul secolului XX, a fost descoperit mormântul lui Tutankhamon. Descoperirea a fost una excepţională. Pe lângă numeroase artefacte, a fost descoperită și lama unui pumnal, realizată din fier de origine meteorică.

Mineralele terestre au în compoziţia lor 4% nichel, în timp ce un mineral de origine extraterestră are în compoziţie 14% nichel, precum și cantităţi reduse de cobalt, fosfor, sulf și carbon. Tot în acea perioadă, în anul 1911, într-un sit situat de-a lungul Nilului, au fost descoperite 9 perle tubulare. Cercetările au relevat că acestea au fost fasonate cu fier de origine meteorică, în perioada 3300 î.Hr.

Astfel, în 1922 se descoperea mormântul lui Tutankhamon. Cei mai mulți dintre cei care au participat la această descoperire au murit în condiții stranii. S-a considerat că există un blestem care acţionează asupra celor care au participat la deshumarea mumiei faraonului (mort la vârsta de 19 ani).

Egiptologul Nicholas Reeves avea să descopere anumite pasaje secrete care porneau din zidurile mormântului. Aceste pasaje duceau într-o cameră secretă, acolo unde se afla sarcofagul lui Nefertiti, mama vitregă a faraonului.

 

Nefertiti

Numele egiptean Neferiti înseamnă ”frumoasă”. A fost regina Egiptului în cea de-a 18-a dinastie și a fost numită Marea Soție. Soțul său a fost faraonul Amenhotep al IV-lea, cel care a promovat cultul discului solar.

Faraonul a condus o revoluţie religioasă în cadrul căreia Nefertiti a jucat un rol covârşitor. Religia Egiptului antic a fost schimbată din una politeistă în una henoteistă.

În legătura cu moartea lui Nefertiti au fost emise numeroase ipoteze. Unii istorici susțin că a murit ca urmare a unei epidemii, alți susțin că a murit din cauze naturale.

Tutankhamon s-a căsătorit cu fiica lui Nefertiti. Din această relație au rezultat două fete, care au murit la vârsta fragedă și ale căror mumii au fost descoperite în mormântul lui Tutankhamon.

 

Alte lucruri absolut fascinante din Egiptul Antic

Egiptul Antic reprezintă, fără îndoială, o lume fabuloasă, care a dispărut însă în mod misterios, la fel ca civilizația atlanților sau cea a mayașilor.

Iată câteva dintre practicile egiptenilor antici:

Extragerea fierului din meteoriți

Egiptenii considerau fierul ca fiind metalul cerului. Într-un mormânt egiptean au fost descoperite hieroglife care descriu procedeul de extragere a fierului din meteoriți.

Pastă pentru curățarea dinților

Cu 5.000 de ani înainte de Hristos, egiptenii utilizau pentru igiena danturii o pastă obținută din coajă de ou arsă, amestecată cu praf de piatră ponce.

Pâinea mucegăită, primul antibiotic

Antibioticele au fost descoperite în secolul XX. Egiptenii foloseau pâinea mucegăită pentru vindecarea arsurilor infectate. Pâinea mucegăită este un remediu recomandat și astăzi pentru vindecarea anumitor afecțiuni ale pielii.

Primii polițiști din lume

Anunt

În anul 2.050 î.Hr., egiptenii dispuneau de războinici și mercenari străini care, însoțiți de câini și maimuțe, apărau templele, caravanele și palatele de atacurile bandiților.

Producția de bere

Egiptenii erau producători de bere. Fiecare egiptean care lucra la construcția piramidelor primea gratuit 4 litri de bere pe zi.

Chirurgia egipteană

După ce au studiat mai multe mumii, cercetătorii au ajuns la concluzia că egiptenii antici cunoșteau tehnici de intervenții aorto-coronariene, grefe de organe și chirurgie estetică.

Securizarea locuințelor

Egiptenii au fost primii care au utilizat încuietori (din lemn) la ușile locuințelor.

Bowlingul, sportul egiptenilor

Pentru a se relaxa, egiptenii jucau bowling. Au fost descoperite piste de joc și mingi prevăzute cu o gaură. Dincolo de aceste practici cotidiene, egiptenii antici erau interesați de ocultism – tehnici descrise în Cartea lui Thot – unde sunt prezentate ritualuri de vrăjitorie care au dejucat chiar și asasinarea unui faraon.

Thot era zeitatea supremă, care își iniția discipolii în tehnici oculte care să-i ferească de pericolul cotidian. Până în prezent au fost descoperite peste 20.000 de texte atribuite lui Thot.

Conform unei legende, Cartea lui Thot a fost ascunsă în adâncurile Nilului, unde a fost protejată de șerpi. Neferkaptah, un curajos faraon, s-a luptat cu șerpii și a recuperat misterioasa carte. Drept răzbunare, Toth i-a ucis soția și copilul.

Neferkaptah s-a sinucis, iar cartea a fost depusă în sarcofagul său. Unul dintre supușii faraonului, Setne, a furat cartea, iar la scurt timp fantoma lui Neferkaptah a început să-l bântuie.

Setne a cunoscut o femeie frumoasă care l-a sedus. S-a căsătorit cu ea și au avut mulți copii. Setne a realizat apoi că femeia de care s-a îndrăgostit era doar o iluzie și a hotărât să ducă înapoi cartea în sarcofag.

Dincolo de această legendă, Cartea lui Thot prezintă și informații despre astre, mări, aer, pământ, despre modul de înțelegere al limbajului animalelor.

 

Grandoare și influențe morbide

Una dintre cele mai fascinante istorii a fost, fără îndoială, cea a Egiptului Antic.

Egiptenii aveau o adevărată obsesie pentru viața după moarte. Unii specialişti au caracterizat această lume ca fiind guvernată de misticism și grandoare. Devotamentul pentru zei ajungea până la fanatism.

În Egiptul antic, servitorii erau uciși și îngropați alături de stăpânii lor, pentru a-i putea servi în viața de dincolo. Egiptenii aveau o relație extrem de profundă cu viaţa de apoi. Viața după moarte era, pentru ei, mult mai importantă decât cea pământească. Iar sclavii care erau îngropați alături de stăpâni erau considerați privilegiați – că pot pleca într-o astfel de călătorie.

De la egiptenii antici a fost preluată tradiția și în Europa secolului al XVII-lea, conform căreia consumul de carne de mumie te putea salva de la anumite boli. Bucăți de mumie erau pisate, adăugate într-o tinctură și consumate. Această practică devenise atât de răspândită încât se dezgropau continuu cadavre, pentru a face față cererii. Ulterior, lucrurile au scăpat de sub control, astfel încât europenii au ajuns să bea sângele cadavrelor pentru a scăpa de anumite boli.

 

Arși de vii

În Egiptul Antic, cei care aduceau ofense zeului, vandalizau sau jefuiau temple, erau arși de vii. În perioada târzie a Egiptului Antic, deciziile preoților erau esențiale. Se considera că aceștia pot intra în contact cu zeii, astfel că deciziile lor erau respectate întocmai. Preoții erau mai importanți decât faraonii.

În Egiptul Antic, metoda de contracepție era una extrem de bizară. Egiptencele foloseau excremente de crocodil amestecate cu miere. Practica a fost preluată și de europeni o perioadă.

Mumiile egiptene care ajungeau în Europa erau despachetate și utilizate la petreceri într-un anumit ritual. Iar bandajele cu care erau legate mumiile erau folosite la împachetare sau pe post de hârtie igienică.

Lampa Eternă

Când au fost descoperite mormintele din Valea Regelui, Egipt, arheologii au descoperit o lampă de iluminat. O descoperire surprinzătoare, pentru că, în acele timpuri, pentru iluminat erau folosite torțele. În aceste morminte nu au fost descoperite urme care să ateste faptul că ar fi fost utilizate torțe pentru iluminat.

În Biblie (Exodul) este descris un cort în care ardea o lampă veșnică. Satiricul grec Lucian descrie într-unul din textele sale o vizită pe care a făcut-o în Siria, într-un templu. Noaptea, acest templu era luminat de o lampă care semăna cu un briliant.

În Templul din Baalbeck, închinat lui Jupiter, există o piatră incandescentă care produce lumină veșnică. Pompilius, al doilea rege al Romei, avea și el în templul său o lampă care ardea tot timpul. Era numită Lampa Eternă. De asemenea, și Sfântul Augustin a descris o călătorie pe care a făcut-o în Egipt, unde a văzut o lampă pe care n-o putea stinge nici vântul, nici ploaia.

Împăratul Iustinian, în anul 524 a făcut o călătorie în Siria, unde a descoperit o lampă care ardea de 500 de ani. Lângă Napoli, în anul 600 e.n., a fost descoperit un mormânt în interiorul căruia, de asemenea, ardea o lampă. Mormântul era din perioada pre-creștină. În momentul în care sticla lămpii a fost distrusă, flacăra s-a stins.

În anul 1401, la Roma, a fost descoperit mormântul lui Pallas, fiul unui rege troian. În interiorul mormântului, lampa descoperită ardea de 2.600 de ani. Pentru a fi stinsă, a fost aruncat misteriosul lichid din interiorul ei.

Și lampa din interiorul mormântului fiicei lui Ciceron, Tullia, a ars timp de 1.600 de ani.

În anul 1586, a fost descoperit mormântul lui Constantin, tatăl împăratului Constantin cel Mare. Lampa ardea de 1.300 de ani.

În anul 1652, în cavernele subterane din Memphis, au fost descoperite lămpi care ardeau de sute de ani. În interiorul lămpilor se afla un lichid straniu, necunoscut.

Anunt

În anul 1860, în Tibet, a fost descoperită o lampă care era considerată eternă. În anul 1669 a fost descoperit fosforul, în Germania, de către alchimistul Brand de Hamburg. Sunt voci care susțin că acele lămpi misterioase – numite eterne – funcționau pe bază de fosfor.

Așadar, oamenii din antichitate cunoșteau fosforul și proprietățile sale? Rămâne un mister.

Cum putea arde o lampă timp de sute sau mii de ani, în condițiile în care în morminte nu exista oxigen?

Cine alimenta constant lămpile cu fosfor, în condițiile în care în aceste morminte n-a mai avut acces nimeni până la momentul descoperirii lor?

Vom afla vreodată toate aceste răspunsuri? Chiar și acesta rămâne un mister.

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!