Extratereștrii în istoria omenirii
Deși majoritatea oamenilor cred că fenomenul OZN a apărut în secolul trecut, există dovezi care indică un contact încă din preistorie, mergând apoi spre Antichitate, Evul Mediu și continuând cu era modernă.
Principalele mitologii prezintă zeii ca venind din ceruri, dar să nu uităm nici de cei veniți din apă sau din interiorul Pământului.
În colecția de texte indiene antice Rig Veda, scrise între anii 1700 și 1100 î.e.n., se povestește despre misterioasele Vimanas, aparate circulare cu care zeii, precum și unii oameni, se deplasau în văzduh, iar în Mahabharata, grandiosul poem epic al Indiei străvechi, sunt descrise episoade ale unui război nuclear.
În cartea lui Ezechiel, parte a Bibliei ebraice, un profet are viziunea unei nave zburătoare care produce foc, fum și mult zgomot. Tot din Biblie poate fi citat și Moise, care numește OZN-ul ca fiind un stâlp de foc și nor, iar cartea lui Enoch, care a fost scoasă ulterior din cadrul textelor ce alcătuiesc Biblia, este înțesată de astfel de apariții.
Exemplele din Cartea Sfântă pot continua. La aterizarea vehiculului cu care călătorește Domnul, „tunete s-au făcut pe muntele Sinai și fulgere și nor înnegurat și sunet de trâmbițe… Iar muntele Sinai fumega tot, că pe el se pogorâse Dumnezeu în foc. Și fum se înălța ca fumul de cuptor. Și tot poporul se cutremura.”
Vehicule zburătoare stranii sunt menționate și în Noul Testament. La nașterea lui Iisus, o lumină călăuzește magii: „steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra locului unde era Pruncul.”
Varianta zeilor ce vin din cer nu este însă singura, existând exemple în poveștile străvechi și despre Zeii Apelor. Pentru popoarele din Egipt, America Centrală și de Sud (și nu numai), zeii veneau de pe mare, cu ajutorul unor bărci. La babilonieni, primul zeu venit pe pământ, Oannes, a ieșit din apă. Pentru chinezi, împăratul dragonilor trăia într-un palat submarin, dragonii provenind tot din acel loc.
În afara legendelor, avem și mărturii ale unor oameni care au consemnat anumite apariții misterioase. Pliniu consemna în Enciclopedia sa relatări despre diferite tipuri de ființe ce trăiau în apă și ieșeau din când în când la suprafață, luând contact cu oamenii. Prima ediție a lucrării lui Pliniu, Naturalis historiae, a fost publicată în latină de Johannes de Spira, în anul 1469, la Veneția.
Iar dacă varianta venirii din cer sau din ape a acestor entități este prezentă mai peste tot pe glob, sunt tot atât de multe mărturii și despre venirea acestora din interiorul pământului. Oamenii cred că Jules Verne a fost primul care a povestit despre existența unei lumi subterane, dar mitologiile străvechi dovedesc că asemenea povești existau deja, cu sute de ani înaintea lui.
În Tibet, se vorbește despre orașul Shamballa, localizat în interiorul pământului. Budiștii vorbesc despre Agartha, un regat aflat chiar în centrul pământului, despre care se spune că ar fi locuit de demonii ashura.
Dacii credeau și ei că, pornind de sub Munții Bucegi, se întinde un labirint subteran, în care s-a retras zeul Zalmoxis. Mitologia celtică vorbește despre Cruachan, supranumită Poarta spre Iad a Irlandei, o peșteră prin care ieșeau din subteran tot felul de creaturi ciudate.
Triburile Angami Naga din India susțin că strămoșii lor vin dintr-un ținut subteran, teorie existentă la numeroase alte triburi, nu doar la cele din India.
În toată lumea există desene preistorice, în care strămoșii noștri, printre altele, înfățișează astronave și ființe extraterestre cu semnalmente care corespund perfect celor existente în studiile moderne despre OZN.
În sudul Franței există picturi rupestre datând de acum 15.000 de ani, care înfățișează discuri zburătoare de diferite forme. Popoarele antice evoluate precum egiptenii, grecii și romanii, notau cu meticulozitate toate evenimentele survenite, printre care semnalări ale unor astronave, de obicei cu o formă sferică sau de disc, descrise ca niște coloane de foc, nori luminoși, sfere în flăcări, care survolau și făceau manevre deasupra cetăților antice.
În scrierile multor istorici faimoși ai Antichității există semnalări de astfel de apariții. Într-un text egiptean se menționează o astronavă tubulară, scânteietoare, ca un șarpe de mari dimensiuni, care a aterizat pe versantul unui munte. Ramses al II-lea s-a servit în război de o armă care i-ar fi fost dăruită de zeul Amon, cu care a exterminat mii de dușmani de unul singur și fără nici un fel de protecție.
În 329 î.e.n., armata lui Alexandru cel Mare a fost atacată de două scuturi argintate zburătoare, care au surprins armata greacă în timp ce traversa fluviul Jaxartes, în India. Homer vorbește și el de care zburătoare. În timpul Imperiului Roman, OZN-urile au fost văzute adeseori în văzduh, dar și aterizând și decolând, fiind clasificate în principal ca scuturi de foc, torțe fumegânde, globuri aurii.
Istoricul latin Titus Livius, în Storia di Roma, prezintă mărturii ale unor obiecte în formă de scuturi circulare, care zburau pe cer și care au fost văzute deasupra multor orașe ale Imperiului. El adaugă că al doilea rege legendar al Romei, Numa Pompiliu, a fost martor al căderii din cer al unuia dintre aceste scuturi zburătoare și că l-a inclus printre obiectele de cult ale religiei pe care o propovăduia.
Cronicarul Carcopino povestește că în luna iulie, după asasinarea lui Cezar, timp de 7 zile la rând, înainte de apusul soarelui, deasupra Romei s-a putut vedea un OZN luminos, care se deplasa către nord. Semnalări similare există în operele lui Plutarh, Valerio Massimo, Seneca, Eschil, și alții. În tratatul său de Științe ale naturii, Seneca povestește cu lux de amănunte, despre inexplicabilele bârne luminoase care apăreau pe neașteptate în văzduhul orașelor antice. Bârnele rămâneau nemișcate zile în șir, pentru a dispărea apoi la fel de brusc precum apăruseră.
În vremea lui Carol cel Mare, sunt descrise evenimente din care se înțelege că nave spațiale i-ar fi luat la bord pe unii locuitori, pentru a le arăta cum trăiește poporul din ceruri. În secolul IX, arhiepiscopul din Lyon primește numeroase reclamații de la enoriași că regiunea ar fi invadată de marinari cerești ce debarcau din nori și devastau pomii fructiferi, viile și câmpurile de cereale.
În Cronica de la Nuremberg există una dintre primele reprezentări grafice ale unui OZN în Europa. Autorul, Hartmann Schedel, descrie o sferă de foc văzută în 1034, săgetând văzduhul în linie dreaptă, îndreptându-se apoi către soare. Ilustrația care însoțește povestirea înfățișează un corp în formă de trabuc, înconjurat de flăcări, care înaintează pe un cer albastru, deasupra dealurilor verzi.
În timpul Dinastiei Sung, 960-1127 e.n., un învățat pe nume Shen Kuo povestește într-o lucrare de-a sa despre un obiect strălucitor ca o perlă, care se deplasa ca și cum ar fi zburat pe suprafața unui lac aflat în apropiere de Yangzhou. Potrivit lui Shen Kuo, misteriosul obiect a fost văzut frecvent: de departe, părea a fi de mărimea unui pumn și emana o lumină argintie, care lumina împrejurimile pe o arie de circa 5 km². El mai precizează că obiectul zburător părea uneori că se mărește și se deschide în două emisfere și că aparițiile lui periodice s-ar fi produs timp de 20 de ani.
Începând din anul 1300, aparițiile de tip OZN încep să fie reproduse în picturi.
În 1338, în Franța a fost văzut un enorm OZN sferic. Imaginea evenimentului este înfățișată în cartea Le livre des bonnes moeurs, de Jacques Legrand.
În 1350 a fost pictată o scenă a crucificării deasupra altarului mânăstirii Visoki Decani din Kosovo. La dreapta și la stânga crucii se văd pe cer nave zburătoare cu persoane în interior, care le pilotează.
În 1492, Cristofor Columb vede căzând din cer o ramură de foc. În jurnalele sale, el menționează în mai multe ocazii apariția unor fenomene astronomice neobișnuite și dâre de foc pe cer.
Și în picturile Renașterii apar diferite tipuri de OZN, integrate în bună parte în lucrări cu subiect religios, deoarece se credea că OZN-urile erau manifestări divine.
În 1544 a avut loc un important eveniment ufologic, consemnat într-o colecție aflată la Biblioteca Centrală din Zurich: În anul 1544, au fost văzute semne pe Soare și pe Lună. Într-o cronică medievală se povestește că în 1561, pe 14 aprilie, la răsăritul soarelui, mai multe grupuri de obiecte zburătoare neidentificate, cu forme cilindrice, au apărut în Germania, pe cerul Nuremberg-ului, și au început să se lupte între ele. Evenimentul a avut rezonanță în toată lumea.
În martie 1716, astronomul Edmund Halley detectează o serie de vehicule zburătoare enigmatice, dintre care unul a luminat cerul timp de două ore, cu o asemenea intensitate, încât Halley a putut citi la lumina lui.
Și acestea sunt doar câteva dintre enigmaticele exemple…
