Fascinantul creier uman. ”Ciocnirea” dintre știință și credință
Ce părere are știința despre divinitate, despre intervenția unei forțe superioare în Creația Universului?
Credem sau nu credem în Dumnezeu – ce răspunde știința?
Biserica propovăduiește credința, Biserica spune că toate minunile care s-au produs pe acest Pământ și care se produc în continuare se datorează credinței. Biserica arată importanța îndumnezeirii, a uniunii cu Dumnezeu și ne relatează mari minuni care se produc chiar și în zilele noastre, precum a fost cazul Sfântului Părinte Arsenie Boca sau diferitele icoane făcătoare de minuni.
Aceasta este, deci, partea care aparține Bisericii și este și normal să fie așa, membrii acesteia fiind slujitorii credinței.
Dar știința ce spune?
Este foarte interesant. Datele din știință care s-au acumulat de-a lungul timpului nu contravin celor teologice.
O serie întreagă de elemente de neurofiziologie sunt legate de credință.
S-a descoperit că în cortex, o porțiune din creier aflată deasupra și, mai ales, în zona parietală stângă, se află ”centrul credinței în Dumnezeu”.
S-a discutat și pe baza unei aparaturi de tip RMN funcțional și EEG-uri repetate, constatându-se că există un ”punct al lui Dumnezeu” (God Spot) în creierul uman. Totul demonstrat științific. Ceea ce este foarte interesant, căci, evident, dacă există asemenea lucruri, acestea trebuie luate în considerare. S-au făcut, de asemenea, diverse teste și evaluări de acest fel – pe voluntari precum măicuțe de la mănăstiri, persoane din lumea laică, etc.
Mai mult decât atât, există și o hartă religioasă a creierului, care cuprinde o serie întreagă de elemente. Legătura dintre creierul uman și credință este, așadar, una reală, un fapt concret – marcat și adunat într-un nou capitol al științei care poartă numele de neuro-teologie.
În continuarea acestei idei, s-a constatat clar existența unor modele religioase, spirituale ale creierului uman.
Prima întrebare este: Unde se află sufletul?
Dacă ne întoarcem în Renaștere, Leonardo Da Vinci susținea că sufletul este într-o anumită zonă profundă a creierului, pe care noi o cunoaștem exact, deasupra chiasmei optice. Acesta a făcut, totodată, și niște axe prin care a arătat unde se află sufletul. O constatare absolut incredibilă!
Disputele actuale se dau în sfera dualismului: între creier și inimă. Nu are importanță acest lucru, ci faptul că undeva, în acest corp uman, se află sufletul. Iar creierul participă clar la aceasta – personal, sunt convins că este în partea centrală, în creier, nu în inimă.
Important însă este că acest suflet se află în noi. ”Un suflet nemuritor într-un corp muritor” reprezintă un aspect cu care teologia este total de acord. Mergând și mai departe, ne punem întrebarea:
Există prezența lui Dumnezeu, a divinității, în corpul uman?
Da! Extrem de interesant. Primul indiciu este serotonina, denumită și molecula credinței. A apărut chiar și un articol în acest sens – The Serotonin System and Spiritual Experiences (publicat în 2003) – al unei cercetătoare din America, Jacqueline Borg.
Studiile făcute în experiențele spirituale de credință au dus la relevarea unei cantități foarte mari de serotonină. Nu este o întâmplare, sunt fapte clare, concrete, cu privire la dezvoltarea serotoninei. Aceasta este produsă de anumiți centri și difuzată în întregul creier, apoi în tot organismul, declanșând modificări importante de credință, în sensul de stare de bine, fericire, extaz.
Mai există și alte substanțe? Da, tot în creierul uman există anumiți transmițători chimici. Unii se numesc endorfine, alții – enkefaline, care, de asemenea, au rol de credință, de producere a unei anumite stări, a extazului, a fericirii, mai ales cea mistică.
Ceea ce este foarte interesant este faptul că toate aceste fenomene sunt dovedite, nu doar povestite – sunt realități.
În corpul uman se află o proteină în formă de cruce, denumită laminină.
Prea multe fenomene, prea multe informații, prea multe date s-au adunat încât să nu fie luate în discuție.
Există centri din creier conectați la credință, la Divinitate? Da!
S-a dovedit printr-o metodă – RMN funcțional – că acești centri se pun în activitate mai ales în partea anterioară a frunții, atunci când are loc rugăciunea. Și chiar atunci, în timpul rugăciunii, se face și dovada existenței acestor centri.
Mai departe, tot pe bază de RMN funcțional, s-a demonstrat că acești centri ai rugăciunii funcționează mult mai mult prin fluxul de sânge și oxigen care se produc în centrii respectivi. Este un fenomen cât se poate de real. De asemenea, în anumite părți ale creierului nu au loc o suficientă oxigenare și pătrunderea sângelui, anumite părți fiind deci mai puțin irigate – astfel, alte zone, mai ales cele anterioare, sunt mult mai active.
Toate aceste lucruri au fost dovedite. Și atunci, ne punem întrebarea:
Există o legătură directă între anumiți centri ai creierului uman și Divinitate?
Sunt date care se tot acumulează în această direcție, date extrem de interesante. În orice caz, știința nu pune opreliști, nu spune Stop credinței, ci dimpotrivă – îi deschide ușa și ridică barierele.
Unde este credința și unde este știința?
Să mai facem un pas la nivel de element esențial, de apropiere a ființei umane de credință – iar acesta are un nume simplu, foarte bine cunoscut nouă: rugăciunea. Cu tot ce implică ea – poziție, privire, intenție, dorință și tipuri de rugăciuni pe care le știm cu toții.
Putem începe cu ”Tatăl nostru” și alte rugăciuni care ne influențează (considerabil).
A existat un cercetător american, Edgar Cayce (1877 – 1945), care a preluat ”Tatăl nostru” și a transpus-o în activitatea sistemului endocrin. Acesta a spus în felul următor: orice frază din textul rugăciunii ”Tatăl nostru” produce (după clarviziunile sale) deschiderea anumitor porțiuni.
”Tatăl nostru care ești în ceruri” deschide glanda pituitară, hipofiza, cea mai înaltă glandă a organismului, legată de lumină, cea care dă semnalul de pornire a întregului organism.
”Sfințească-se numele Tău” deschide glanda pineală, numită epifiză.
”Vie Împărăția Ta” deschide glanda tiroidă, intră în funcție metabolismul, asemenea unei locomotive.
Decizia ”Facă-se voia Ta, precum în Cer, așa și pe Pământ” deschide timusul, poziționat în față, acesta pornind activitatea inimii.
”Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi” deschide glandele denumite gonade, motorul fizic al organismului.
”Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” deschide glandele suprarenale, deci elementul emoțional, elementul de funcționare-intenție a organismului.
”Și nu ne duce pe noi în ispită” deschide anumite celule profunde ale organismului uman.
”Și ne izbăvește de cel rău” – ne întoarcem la nivelul unei glande anterioare, timusul.
Toate aceste elemente din sistemul endocrin, conectate cu elementele Divinității, sunt extrem de interesante și, dacă poate cu 2-3 secole în urmă nu erau luate în considerare, acum sunt clar dovedite, prin funcționarea glandelor endocrine.
Astfel, în afară de sistemul nervos, și glandele endocrine sunt strâns legate de activitatea de credință.
Iată, așadar: știința este mână-n mână cu credința.
Neurochirurgul este medicul care abordează creierul, singurul care are dreptul să deschidă cutia craniană, să trateze leziunile de la nivelul creierului și să încerce, dacă este posibil, să le vindece.
Creierul fiind cel mai apropiat de Dumnezeu, înseamnă că neurochirurgul își permite, cu ajutorul lui Dumnezeu, să rezolve o serie întreagă de boli ale acestuia. Acționând, deci, într-o zonă extrem de complexă și sensibilă.
Un doctor neurochirurg renumit, Ben Carson, care a realizat intervenții deosebite, afirma:
”Doamne, eu voi fi mâinile, iar Tu vei fi neurochirurgul!”
Un alt medic vestit, Brian Beyerl, de la Morristown Medical Center, New Jersey, spunea:
”Eu sunt un bisturiu în mâinile lui Dumnezeu.”
Ajungem și la domnul profesor Dănăilă, academician, cu o activitate îndelungată în neurochirurgie:
”În creier se intră doar mână în mână cu Dumnezeu.”
Aș veni să completez:
”Creierul uman va fi vindecat doar cu ajutorul și prin mâna lui Dumnezeu.”
Între creier și mâna neurochirurgului se interpune ceva numit microscop. Acesta este elementul de ajutor cu care poți să te apropii, să intri în creierul uman fără să distrugi și să abordezi/vindeci leziunile pe care le găsești la acest nivel. Numai cu ajutorul acestui instrument care mărește imaginea putem întotdeauna să obținem rezultate.
În concluzie, unde este credința și unde este știința?
Erasmus Desiderius din Rotterdam, un erudit umanist (1466 – 1536), afirma:
”Credința este mai mare decât știința!” – și era vorba despre secolul al XV-lea!
Un alt apologet al credinței este un chirurg vestit, Ambroise Pare (1510 – 1590), părintele chirurgiei moderne, care relata despre un pacient:
”Eu doar te-am bandajat, Dumnezeu te-a vindecat!” – acesta a fost răspunsul său.
Ajungem, deci, la această stare de fapt în care chirurgii – în general – dar și filozofii, au fost dominați de personalitatea credinței.
Trebuie să recunoaștem fără rețineri că nu se poate gândi normal din punct de vedere medical fără a ne apropia sufletește, spiritual, de oamenii din jur, de familie, de colegi și, cel mai important, de pacienți. Fără a căuta o înțelegere de ordin metafizic, fără empatie, actului medical îi scade calitatea, acest aspect fiind vital pentru cunoașterea pe deplin a nevoilor pacientului.
O astfel de atitudine este încurajată de religia creștină, care are o amprentă atât de puternică asupra poporului nostru. Nu se poate trăi în singurătate, ci suntem ființe interdependente. Întreaga creștinătate pledează pentru această apropiere de suflet care, de la om la om, de la inimă la inimă, duce la clădirea unei comunități aflate sub cupola protectoare a religiei noastre.
Prin multiplele metode științifice, s-a constatat că fascinantul creier uman este extrem de influențat de elementele spirituale, în aceste condiții fiind necesar să ne întrajutorăm, nu doar fizic, ci îndeosebi sufletește, fără să ne gândim sau să așteptăm recompense (mai ales de ordin material), cu atât mai mult în lumea medicală. Să nu uităm că Decorația Regală a României este Nihil sine Deo – Nimic fără Dumnezeu. Cuvinte care nu trebuie uitate niciodată.
Ajungem și mai aproape de perioada marilor personalități actuale în domeniul științelor. Albert Einstein, după atâția ani de știință, a ajuns la concluzia că Divinitatea există, că aranjează Universul, că totul se petrece în Univers printr-o Ființă Supremă:
”Știința fără credință este oarbă. Credința fără știință șchioapătă.”
Aceste cuvinte ale lui Einstein au rămas celebre și ne influențează până în ziua de astăzi.
Mai mult, fizicienii au împins cercetările mult mai departe, descoperind (în 2012) bosonul – ”particula lui Dumnezeu”, elementul fundamental în cunoașterea originii Universului. Acesta nu poate fi detectat direct, iar dacă s-ar găsi, s-ar dezintegra. De altfel, nici pe Dumnezeu nu-L putem vedea, dar știm că există și că are un rol creator în viața noastră.
Frazele nu-mi aparțin mie, ci oamenilor de știință din domeniul fizicii.
Concluzia în asemenea situație vă aparține.
Creierul uman este în contact direct cu Divinitatea!
Iar dacă ne referim la cel care poate opera acest misterios și fascinant organ – adică la neurochirurg – el niciodată nu va îndrăzni să se apropie de creierul uman fără să aibă susținerea și gândirea Divinității.
Prof. Univ. Dr. Neurochirurg Alexandru Vlad Ciurea
