Găurile negre, monștrii Universului? Cât de periculoasă este o gaură neagră și cum ne poate afecta

În anul 2012, a fost descoperită cea mai mare gaură neagră din Univers. Aceasta este situată la o distanță de 50 de milioane de ani-lumină față de Terra. Descoperirea i-a luat prin surprindere pe oamenii de știință, iar întrebările și temerile au început să apară.

Anunt

Cât de periculoasă este o gaură neagră? Cum ne poate afecta?

O gaură neagră reprezintă un obiect astronomic cu un câmp gravitațional atât de puternic încât nimic nu poate scăpa din interiorul său, nici măcar lumina pe care o absoarbe.

Gaura neagră produce o deformare a spațiului-timp din cauza masei sale foarte dense. În jurul găurii negre se formează o suprafață care marchează un punct fără de întoarcere, denumit, în limbaj științific, event horizon – orizont de evenimente.

Orizontul de evenimente reprezintă o graniță între spațiu și timp, peste care dacă un fenomen, un obiect sau o persoană a trecut, nu mai poate fi observat/ă din exterior. În ciuda faptului că are un interior invizibil, o gaură neagră poate fi observată prin intermediul interacțiunilor pe care le are cu celelalte elemente ale materiei.

Anunt

Atunci când stele de 20 de ori mai masive decât Soarele intră în colaps și nu mai pot susține reacțiile care au loc în interiorul lor, acestea explodează, transformându-se în supernove. Particulele din miezul fostei stele se zdrobesc una de cealaltă din cauza propriei gravitații.

O supernovă se poate transforma fie într-o gaură neagră, fie într-o stea neutronică. Oamenii de știință au ajuns la concluzia că în interiorul fiecărei galaxii se află o gaură neagră uriașă. Astfel de găuri negre ajung într-un final să-și înghită galaxia, iar apoi călătoresc prin Univers, intersectându-se cu alte galaxii și continuând procesul de înghițire.

Celebrul fizician Hawking a declarat că dacă ar exista posibilitate de a fi adusă pe orbita Pământului o gaură neagră de dimensiunea unui munte, aceasta ar putea asigura energia pentru întreaga planetă. Ar putea furniza raze X și radiație gamma de aproximativ 10 milioane de megawați.

Există cercetători care consideră că o gaură neagră reprezintă o trecere spre un alt Univers. Dincolo de punctul fără întoarcere, unde timpul și spațiul se unesc, în interiorul găurii negre pot exista civilizații avansate. Acestea ar putea fi de nivelul III pe scara Kardashev. Prin comparație, omenirea abia încearcă să atingă nivelul I.

O gaură neagră poate îngloba extrem de multă materie, deoarece o comprimă. Materia nu intră într-o traiectorie dreaptă, ci rotindu-se, în formă de spirală și apropiindu-se astfel din ce în ce mai mult de gaură.

Există găuri negre supermasive, considerate monștrii cosmosului, care pot absorbi galaxii întregi.

Fizicianul Stephen Hawking a demonstrat că o gaură neagră, odată formată, pierde din masă radiind energia care astăzi îi poartă numele – radiația Hawking. Prin urmare, o gaură neagră are o existență finită.

Anunt

Lasa un comentariu

comentarii

Anunt
error: Content is protected !!