Între știință și fascinație. Creierul uman: capacități absolut uluitoare
Christof Koch, președintele Institutului Allen pentru Știința Creierului (Seattle), a numit creierul uman „cel mai complex sistem din Univers”. Și nu este de mirare, având în vedere cele 100 de miliarde de neuroni și 100 de miliarde de conexiuni existente la nivelul acestuia.
Analizând structura creierului, oamenii de știință au descoperit similitudini uimitoare cu structura Universului.
Compararea creierului uman cu galaxia este o sarcină dificilă, deoarece datele folosite sunt obținute în moduri diferite: microscopie electronică, imunohistochimie și rezonanță magnetică funcțională – pe de o parte, iar pe de altă parte, telescoape și simulări numerice.
Elementele de bază ale rețelei cosmice sunt halourile auto-gravitante ale stelelor, gazele și materia întunecată, a cărei existență nu a fost încă dovedită definitiv. Se estimează că numărul galaxiilor din Universul observabil este de aproximativ 100 de miliarde.
Dar, din câte știm, acesta este și numărul de neuroni prezenți, în medie, la nivelul creierului uman. Aceasta ne arată o primă similitudine între structura Universului și cea a creierului uman.
Putem observa o similitudine chiar și din imaginile de mai jos:
O simulare a distribuției materiei la nivelul rețelei cosmice
Distribuția corpurilor neuronale la nivelul creierului
Datorită expansiunii accelerate a țesăturii spațiu-timp, precum și datorită gravitației, rețeaua cosmică poate fi reprezentată printr-o structură de tip pânză de păianjen. După cum se observă în prima fotografie, materia se condensează în filamente asemănătoare șirurilor, iar grupurile de galaxii se formează la intersecțiile filamentelor, lăsând cea mai mare parte a spațiului gol.
Aceeași structură apare și în cazul creierului uman.
Similitudinea dintre cele două structuri, care poate fi observată în aceste imagini, nu este doar la suprafață. Ea a fost demonstrată prin analize statistice, inclusiv printr-un procedeu denumit analiza spectrului de putere al galaxiilor.
S-a observat că spectrele de putere ale altor sisteme din natură (cum ar fi norii, ramurile copacilor sau apa) sunt diferite de spectrul de putere al rețelei cosmice, fiind structurate pe o anumită scară, într-un model de tip fractal, spre deosebire de rețeaua cosmică ce are o dispunere de tip pânză de păianjen.
Această dispunere de tip pânză de păianjen – care apare atât la nivelul rețelei cosmice, cât și la nivelul creierului uman -arată o similitudine clară între cele două sisteme.
Alte metode științifice prin care a fost dovedită similitudinea dintre Univers și creierul uman
O modalitate practică pentru a estima complexitatea unei rețele constă în cuantificarea posibilității de a-i prezice comportamentul. Aceasta se poate face prin numărarea biților de informație necesari pentru construirea unui program de calculator care poate simula comportamentul respectiv.
Cercetătorul Franco Vazza (de la Institutul de radio-astronomie din Italia) a făcut această simulare pentru rețeaua cosmică și a ajuns la valoarea de 1 – 10 petabiți.
Pe baza celei mai recente analize a conectivității rețelei cerebrale, studii independente au estimat capacitatea totală de memorie a creierului uman adult la aproximativ 2.5 petabiți, nu departe de intervalul 1-10 petabiți estimat pentru rețeaua cosmică.
Putem interpreta această asemănare în felul următor: întregul bagaj de informații stocate într-un creier uman (de exemplu, întreaga experiență de viață a unei persoane) poate fi codificat și în distribuția galaxiilor din Univers. Sau, altfel spus, un dispozitiv de calcul cu capacitatea de memorie a creierului uman poate reproduce complexitatea afișată de Univers la cele mai mari scale.
Dmitri Krioukov, profesor în cadrul Departamentului de Fizică din San Diego, a publicat un studiu în care arată asemănările izbitoare dintre reţelele neuronale din creier şi conexiunile de tip reţea dintre galaxii.
(Studiul a fost publicat în revista Nature Scientifics Reports.)
Celulele creierului uman sunt ca niște mici universuri
A fost descoperită și o anumită similitudine între structura Universului și structura celulelor vii, inclusiv structura celulelor creierului uman.
În anul 2011, cercetătorul Seyed Hadi Anjamrooz (Universitatea de Ştiinţe Medicale Kerman din Iran) a publicat un articol pe această temă.
Din punctul său de vedere, o gaură neagră seamănă cu nucleul celulei. Componenta care dă această asemănare este așa-numitul Orizont al evenimentelor, limita găurii negre, adică acea zonă spațială în afara căreia nu poate ieși nimic din interiorul găurii negre, nici măcar lumina.
Se știe că majoritatea celulelor vii au un nucleu, definit ca un organit celular înconjurat de o membrană dublă. El conține cea mai mare parte din materialul genetic, aranjat sub forma mai multor molecule de ADN, împreună cu o mare varietate de proteine.
Atât orizontul evenimentelor unei găuri negre, cât și membrana celulară, sunt dublu-stratificate.
Așa cum orizontul evenimentelor împiedică tot ceea ce intră în gaura neagră să o mai părăsească vreodată, membrana nucleară separă fluidele din interiorul nucleului de cele din exterior, împiedicând amestecarea lor.
Acestea arată o similitudine între structura și funcționalitatea Universului și cea a celulelor creierului uman.
În plus, s-a demonstrat că atât găurile negre, cât și celulele vii emit bule de radiaţie electromagnetică, aceasta constituind încă o similitudine între cele două sisteme.
Concluzia cercetătorului iranian a fost aceea că:
„Aproape tot ceea ce există în macrounivers se reflectă într-o celulă vie, ca şi cum ar fi un microunivers.”
Altfel spus, Universul poate fi privit ca o celulă. Iar celula poate fi privită ca un Univers.
Extrapolând, același lucru e valabil și pentru creierul uman: celulele din creierul uman pot fi privite ca niște universuri.
Iată, în felul acesta, câteva dovezi științifice care vin să susțină un principiu de bază din metafizica tantrică, redat prin proverbul:
“Ceea ce este aici (în microcosmosul fiinţei umane) este pretutindeni (în macrocosmos), iar ceea ce nu este aici (în microcosmosul fiinţei umane), nu este nicăieri (în macrocosmos).” – Kularnava Tantra.
Astfel, putem spune că orice salt calitativ la nivelul unei ființe umane, reflectat în structura creierului său, se reflectă în mod tainic la nivelul întregului Univers și influențează tot ce există. Și viceversa – tot ce se petrece în Univers se reflectă, într-o anumită măsură, la nivelul fiecărei ființe umane, inclusiv la nivelul celulelor creierului său.
Suntem interconectați, ”legați” unii de ceilalți prin fire nevăzute, într-o urzeală imensă (un principiu de bază în tantra).
Astfel, știința începe să confirme principiile străvechi ale tradițiilor spirituale autentice, impulsionând omenirea să le conștientizeze și să se mobilizeze, în vederea unor transformări spirituale accelerate.
Transformările profunde prin care poate trece ființa umană pot fi susținute și datorită uneia dintre capacitățile absolut uimitoare ale creierului uman, aceea de a-și modifica structura și funcțiile, de-a lungul vieții, devenind din ce în ce mai bun/mai apt/mai adaptat la condițiile de viață și la mediul înconjurător. Această capacitate excepțională a creierului uman se numește neuroplasticitate.
