Istoria secretă a dacilor. Lucruri nespuse despre fascinantul popor
Dacii au avut un cult pentru mistere.
Zamolxis însuși este un mister. Nu se știe ce a fost cu adevărat: om, divinitate sau poate un intermediar între două lumi.
Dispariția sa timp de 3 ani, retragerea într-o grotă, cunoștințele și învățăturile sale rămân o enigmă totală.
Nu este clar nici care a fost relația sa cu Pitagora. I-a fost discipol, sclav?
Alături de lamaism, religia geto-dacilor are puternice accente de mister.
Zamolxis, zeul dacilor
Geto-dacii aveau o adevărata filosofie despre viață și moarte cu o singură divinitate, Zamolxis.
Dispariția și apariția acestuia după 3 ani a fost asemuită cu divinități ale vegetației și fecundității din religiile orientale.
Mircea Eliade considera lupul ca reprezentând un animal totemic pentru geto-daci. După aceste ritualuri, geto-dacii deveneau luptători feroce, erau cuprinși de turbarea ritualică, după care se aruncau în luptă.
Iniţierea în acest ritual dura mai mulți ani. Tânărul era obligat să trăiască un timp îndelungat departe de zonele locuite, singur, izolat, asemenea unui animal. Dacă supraviețuia, acesta revenea în tribul din care făcea parte, unde era supus unui ritual secret prin care devenea soldat de elită.
Tânărul era preschimbat în fiară, printr-un ritual magico-religios. Războinicul-lup nu mai avea nimic omenesc. Era îmbrăcat în pielea animalului, era carnasierul însuși.
Ovidius îi descria pe aceștia ca având glasul aspru, chipul sălbatic și reprezentând adevărata întruchipare a lui Marte. Părul și barba lor nu erau tunse niciodată. Erau acoperiți cu piei de lupi și făceau ravagii printre dușmani.
Ciudata dispariţie a informațiilor despre daci
Istoria dacilor este și astăzi o enigmă, iar acest lucru se datorează faptului că, de-a lungul timpului, numeroase izvoare scrise au dispărut.
Primul exemplu este cartea intitulată ”Getica”, scrisă de Dion din Prusa, un mare istoric grec care a trăit în secolul I şi s-a ocupat în mare parte de istoria Imperiului Roman.
Getica, alături de alte lucrări ale lui Dion din Prusa, au fost distruse de-a lungul anilor. Cartea aceasta a servit drept inspiraţie pentru enciclopedistul Casiodor, din secolul VI, care a scris o mare parte din istoria geţilor. Însă şi aceasta a dispărut, în mod bizar.
Însuşi împăratul Traian ar fi scris o lucrare despre poporul dac, arată unele mărturii. Intitulată ”Dacica” sau ”De Bello Dacico” (Despre Războiul Dacic), doar 5 cuvinte din această lucrare au răzbătut în timp.
Acestea sunt:
”Inde Berzobim, diende Aixim processiamus” (De aici am mers la Berzobis, apoi la Aixis)
– propoziţie care face referire la drumul prin Banat al armatei romane.
În timp ce lucrarea lui Traian a dispărut – aceasta a fost căutată, fără succes, de sute de arheologi şi istorici – propoziţia a supravieţuit timpului, deoarece a fost inclusă într-un tratat de gramatică semnat de Priscian în secolul VI.
Marea miză a documentului era obţinerea de informaţii despre cultura şi civilizaţia dacică, învăluite într-un mister total. Una dintre marile enigme face referire la faptul că dacii n-au dezvoltat un limbaj scris şi nu aveau alfabet, însă, oarecum paradoxal, aveau unul dintre cele mai evoluate calendare din Europa acelor vremuri.
Explicaţia acestui paradox nu a fost găsită în niciuna dintre puţinele lucrări scrise despre daci.
Revenind la cărţile dispărute, este demn de menționat și un alt exemplu – și anume Cartea a XIII-a din Istoria Romei – a lui Appianus, unul dintre cei mai importanţi istorici ai secolului al II-lea (cartea care relata luptele cu dacii).
Au fost înfrânţi dacii de romani?
Puţini sunt cei care ştiu că în muzeele lumii există un număr mare de statui, busturi şi capete reprezentându-i pe daci.
O primă inventariere a acestor opere de artă a fost făcută în 1946 şi număra 26 de piese. O a doua numărătoare, făcută în 1980, a crescut numărul acestora la 40. În sfârşit, o teză de doctorat – dedicată recent acestui subiect, de către un specialist în istoria artei, Leonard Velcescu – a strâns laolaltă peste 100 de astfel de reprezentări ale dacilor, iar numărul acestora era, cu siguranţă, mult mai mare.
Cele mai multe dintre aceste lucrări sunt de mari dimensiuni, statuile putând ajunge chiar și până la 3 metri, capetele şi busturile fiind colosale. Niciun alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de atât de multă atenţie din partea artiştilor plastici, iar Columna lui Traian – opera genială care a revoluţionat arta romană – este un argument în plus în acest sens.
Cele mai multe dintre statuile dacilor au fost descoperite de-a lungul timpului în Forul lui Traian. Foarte probabil că au fost făcute la comanda împăratului învingător, special pentru a-i împodobi forul. Toate sunt însoţite de eticheta “prizonier dac”. Sunt daci cu priviri semeţe, dar cu o atitudine liniştită, fie tineri, fie mai bătrâni, fie nobili, fie daci de rând.
În Galeria Chiaramonti din Muzeul Vaticanului se află un astfel de bust de nobil dac – ce depăşeşte 3 metri, cu tot cu soclu – dăltuit în marmură frigiană violacee, cu vinişoare. Turişti de pretutindeni admiră impresionaţi şi se fotografiază lângă misterioasa sculptură (cu numărul de inventar 1697), fără să ştie al cui suflet este ”captiv” în prețioasa marmură.
Dacii scriau de la dreapta la stânga și citeau de jos în sus
La Budapesta, a fost descoperită o carte cu o vechime de peste 1.000 de ani, care răstoarnă toate teoriile despre strămoșii noștri.
Dacii scriau de la dreapta la stânga și citeau de jos în sus. Cartea cuprinde vechi texte dacice, studiate de arheologul Viorica Enăchiuc.
Manuscrisul se află în Arhivele Academiei de Științe a Republicii Ungaria. Cartea a fost și în posesia grafologului Batthyany Gusytav, până în anul 1907, după care a dăruit-o Academiei. A fost numit Codexul Rahonczi, după localitatea în care locuia acesta. Toate încercările specialiștilor de a traduce textele au fost un eșec.
În anul 1970, cercetătorul Otto Gyurk a publicat un articol cu o serie de observații referitoare la alfabetul utilizat în misterioasele texte. O primă constatare făcea referire la faptul că textele au fost redactate în secolul XI, într-o limbă daco-romană, utilizând un alfabet dacic, în care sunt dominante semnele utilizate de indo-europeni în epoca bronzului. Alfabetul are 150 de caractere.
Codexul are 448 de pagini, iar pe fiecare pagină sunt între 9 și 14 șiruri. În text, sunt intercalate miniaturi cu scene religioase și laice, iar scrisul s-a realizat cu cerneală de culoare violet.
Textele prezintă informații despre organizarea administrativă și militară a Daciei – care se întindea de la Tisa la Nistru, mare și Dunăre. Mitropolia blakilor era la Ticina, insula Pacuiului lui Soare.
În anul 1982, cercetătorul Viorica Enăchiuc a descoperit existența manuscrisului. Și a muncit timp de 20 de ani pentru a descifra scrierea.
Există istorici care i-au considerat pe geto-daci un popor care a făcut parte dintr-o cultură minoră, primitivă, care nu utiliza scrierea. În susținerea acestei teorii sunt aduse în discuție și textele istoricului Aelianus, în care se menționează că la vechii traci nimeni nu cunoștea scrierea, iar toate neamurile barbare din Europa socoteau rușinoasă folosirea acesteia.
Vasile Pârvan scria, de asemenea, despre dacii din munți, care versificau legile și le cântau mereu, pentru a le memora mai ușor.
Pe de altă parte, există și istorici care contestă această teorie, susținând că n-ar fi fost nicidecum posibilă conducerea unui teritoriu precum cel al lui Burebista – de câteva ori mai mare decât România de azi – în care elitele să nu fi fost capabile să scrie un mesaj sau, după caz, o înțelegere/un acord.
Vom descoperi vreodată adevărul?
