Kenneth Parks – Povestea ucigașului somnambul
În mai 1987, undeva după ora 2, într-o noapte de duminică, Kenneth James Parks, în vârstă de 23 de ani, și-a părăsit casa din suburbiile Toronto, a pornit mașina și a parcurs aproximativ 23 de kilometri până la casa socrilor săi.
Acolo, a coborât din mașină, a scos un fier de călcat din portbagaj și a deschis ușa cu cheia pe care o deținea. Odată intrat, acesta și-a sugrumat socrul, Dennis Woods, apoi a bătut-o crunt pe soția acestuia, Barbara Ann Woods, înainte de a o înjunghia.
Parks s-a întors apoi la mașină și a condus până la cea mai apropiată secție de poliție, unde a declarat: “Cred că tocmai am ucis pe cineva.”
În tot acest timp, tânărul dormea și, prin urmare, nu putea fi considerat responsabil pentru acțiunile sale. În timpul procesului, desfășurat în 1988, juriul a ajuns, de asemenea, la aceeași decizie, după 9 ore de deliberare.
Procuratura a considerat însă acest lucru ridicol și a făcut apel, dar în 1992, Curtea Supremă a Canadei a menținut decizia inițială.
Chiar și specialistul în somn care a fost adus în calitate de consultant a fost, initial, sceptic cu privire la un astfel de caz de somnambulism, deoarece persoana respectivă a efectuat o serie întreagă de acțiuni destul de complexe – a trecut pe lângă trei semafoare fără incidente, a condus pe o porțiune de autostradă, etc.
Cei mai mulți somnambuli ajung să se rănească pe ei înșiși sau pe cei care dorm alături, nu oamenii aflați la zeci de kilometri distanță. Cu toate acestea, la o inspecție mai atentă, s-a dovedit că bărbatul într-adevăr dormea, aflându-se într-o stare de somn neobișnuit de profund.
Chiar și în copilărie, acesta vorbea frecvent în somn. Într-o noapte, unul dintre frații lui Parks l-a prins pe acesta de picior în ultimul moment, chiar când era pe cale să iasă pe fereastră. Simptome similare au apărut și la rudele sale din trei generații.
Somnambulismul este un fenomen destul de comun în rândul copiilor – aproximativ 15% experimentează somnambulismul într-un fel sau altul, dar acest lucru nu duce, de obicei, la atacuri asupra celorlalți. De obicei, copiii se întorc în pat fără incidente și, după aceea, pur și simplu depășesc momentul.
Adulții merg mult mai rar în somn. Cu toate acestea, spre deosebire de copii, aceștia sunt mai predispuși la un comportament ostil și agresiv atunci când alții încearcă să-i trezească, ceea ce a fost documentat într-o serie de studii.
Într-adevăr, anumite detalii din viața lui Parks nu-l pun pe acesta în cea mai bună lumină. Cu aproape un an înainte de misteriosul atac, el a devenit dependent de jocurile de noroc, ceea ce a avut, desigur, un efect negativ asupra căsniciei sale. Ulterior, a ajuns să fure 30.000 de dolari de la locul de muncă, pentru a-și acoperi datoriile. Cu două luni înainte de atac, această abatere a ieșit la iveală, iar Parks a fost concediat.
S-a abținut de la jocuri timp de câteva săptămâni, după care le-a reluat și a falsificat de două ori semnătura soției sale, pentru a obține bani.
Cu trei zile înainte de tragedie, acesta a participat pentru prima dată la o întâlnire a Gamblers Anonymous și a decis să poarte o discuție serioasă cu părinții soției sale, de care era destul de apropiat. Parks chiar a făcut nopți albe, pregătindu-se pentru conversația care urma.
Psihiatrii și alți specialiști în domeniu nu au găsit la Parks nicio dovadă a unei boli/afecțiuni ale creierului sau a vreunui fel de psihoză. Mai mult decât atât, el însuși a fost extrem de șocat de ceea ce făcuse.
Un studiu al undelor cerebrale a arătat că acesta parcurge, în mod natural, fazele de somn mai frecvent decât majoritatea oamenilor. De asemenea, el nu a experimentat nicio durere fizică în timpul atacului, în ciuda rupturii mai multor tendoane care au necesitat o intervenție chirurgicală.
Medicii nu au avut de ales – nu au putut decât să recunoască că de vină a fost somnambulismul. Într-adevăr, de atunci au existat studii care susțin ipoteza conform căreia creierul nu intră în starea de veghe dintr-odată.
La un număr mic de oameni, sincronizarea procesului de adormire între diferite părți ale creierului este atât de perturbată încât există o dezorganizare completă: oamenii pot vorbi, pot merge, pot conduce o mașină și chiar pot găti, fără să fie conștienți de ceea ce fac.
Se pare că Parks a mers la socrii pentru că partea din creier care a planificat acest moment era conștientă. Dar de ce a atacat?
Potrivit experților, în acel moment el nu a fost lucid, nu a avut habar că ucide pe cineva. Genul de somnambulism suferit de Parks are loc într-o anumită etapă a somnului, atunci când visele sunt rare și constau, în mare parte, în imagini fragmentare. De asemenea, partea creierului care ne spune cum să acționăm într-o situație dată (cortexul prefrontal) este inactivă în această fază a somnului.
Ipoteza cea mai probabilă în cazul dublei crime comise a fost aceea conform căreia Dennis Woods și-a auzit ginerele rătăcind prin casă, încercând ulterior să-l trezească. Însă mintea lui Parks a identificat acest moment ca fiind unul în care viața îi este pusă în pericol și, din păcate, epuizată și puternic afectată de evenimentele recente – insomnii, tensiunea din căsnicie, datoriile acumulate – creierul său nu a mai perceput realitatea, fapt ce a condus la tragedia petrecută.
